Connect with us

Eveniment

Postare atribuită lui Alexandr Dughin, ideologul lui Putin: ”România va fi parte a Rusiei”

Publicat

Publicitate

Pe un cont de pe platforma X atribuit lui Aleksandr Dughin, ideologul preşedintelui rus Vladimir Putin și unul dintre vectorii propagandei ruse a apărut scris luni seară o propoziție care ar trebui să ne pună pe gânduri: România va fi parte a Rusiei.

”Unde pot fugi elita democraţilor şi woke-iştii (progresiştii – n.r.) din SUA? Canada? Trudeau a fost recent la Mar-o-Lago (sic!).

Israel? Există un război. Londra, Paris, Dubai? Exact acolo unde au fugit liberalii ruşi. Sau Moldova? Aceasta va fi în curând parte a României. Dar România va fi parte a Rusiei”, este mesajul postat pe X, citat de Agerpres, relatează alba24.ro.

Cine este Alexandr Dughin

Alexandr Dughin (născut pe 7 ianuarie 1962) este un filozof, politolog, sociolog și scriitor rus, cunoscut pentru ideile sale ultranaționaliste și influența sa asupra politicii ruse contemporane. Numele său este legat de propaganda rusă.

El este adesea considerat un ideolog al naționalismului eurasiatic și un promotor al unei paradigme geopolitice anti-occidentale. Acesta este contextul ideologic în care a fost capabil să posteze că ”România va fi parte a Rusiei”.

Dughin a fost supranumit „Rasputinul lui Putin” de unele surse din media occidentală, din cauza percepției că ideile sale ar fi influențat deciziile strategice ale Kremlinului.

Publicitate

Fiica sa, Daria Dughin, jurnalistă și susținătoare a ideilor sale, a fost ucisă în august 2022 într-un atentat cu mașină-capcană, ceea ce a atras atenția internațională asupra familiei Dughin.

În lucrările sale, Dughin a criticat România ca fiind un pion al Occidentului și al NATO în regiune.

El vede în politica externă a României o încercare de a contracara influența rusă în Europa de Est. Asta mai ales prin sprijinirea Republicii Moldova și prin colaborarea cu SUA și a avut declarații radicale în legătură cu țara noastră.

Despre alegerile prezidențiale din România, Dughin a declarat:

„Dacă acest candidat (Călin Georgescu – n.red.), care este un patriot român, câștigă. Moldova nu va avea unde să meargă. Dacă se îndreaptă spre România, vor ajunge mai aproape de un bloc aliat cu noi”,

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

FOTO: Incendiu violent la Vorniceni. O casă și o anexă au ars din temelii

Publicat

Publicitate

Un incendiu violent s-a produs, în această seară, în localitatea Vorniceni. O casă și o anexă au fost cuprinse de flăcări, cel mai probabil, din cauza unui coș de fum neprotejat termic față de materialele combustibile.

 

La caz s-au deplasat, în cel mai scurt timp, pompierii militari din cadrul Stației Săveni și Detașamentului Botoșani, cu trei autospeciale de stingere, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Vorniceni. Aceștia au constatat faptul că locuința și anexa ardeau în totalitate. Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor, s-a intervenit mai bine de patru ore. Pompierii au eliminat riscul producerii unei explozii, din interiorul locuinței fiind scoasă o butelie.

 

A fost protejată de flăcări o altă casă din apropiere.

 

Publicitate

Pentru prevenirea unor situații similare, ISU Botoșani vă reamintește:

 

– verificaţi coşurile de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grunzi, astereală etc.);

 

– curățați periodic coșurile de fum pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare;

 

– tencuiți şi văruiți partea din pod a coşului de fum, în scopul sesizării imediate a fisurilor (căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coş de fum deteriorat constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcţie sau structuri din lemn: grinzi, bârne, suport acoperiş etc.);

 

– îngrășați zidăria coşului la trecerea prin planşee, lăsând un spaţiu între această zidărie şi elementele combustibile ale planşeului;

 

– păstrați distanţa dintre faţa exterioară a coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişului.

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO: Eveniment emoționant la Coșula: Sfânta Liturghie arhierească și sfințirea clopotniței Bisericii „Izvorul Tămăduirii”

Publicat

Publicitate

Sâmbătă, în Parohia „Izvorul Tămăduirii” din comuna Coșula, Protopopiatul Botoșani, a avut loc sfințirea noii clopotnițe, împodobită cu un clopot nou și porți noi, eveniment onorat cum se cuvine de credincioșii din comună și din împrejurimi.

Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Din sobor a făcut parte și arhimandritul Chirvase, starețul Mănăstirii Coșula.

Programul liturgic al evenimentului de sâmbătă a cuprins slujba Utreniei, primirea ierarhului, Sfânta Liturghie arhierească, urmată de slujba de sfințire a clopotniței, săvârșită la finalul programului. La finalul slujbei, pr. iconom stavrofor Adrian Achițenei, parohul Bisericii „Izvorul Tămăduirii”, a adresat un cuvânt de mulțumire ierarhului, slujitorilor și credincioșilor, subliniind importanța noii clopotnițe pentru viața liturgică a parohiei și pentru continuitatea tradiției ortodoxe în comunitatea din Coșula.

Date istorice

Parohia „Izvorul Tămăduirii” din comuna Coșula a fost înființată în anul 2003, odată cu sfințirea pietrei de temelie a bisericii de către Înaltpreasfințitul Calinic, pe atunci episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. În anul 2004, a fost hirotonit și instalat primul preot paroh, pr. Adrian Achițenei.

În lipsa unui lăcaș de cult, slujbele au fost oficiate temporar într-o Casă Socială, până la finalizarea bisericii, unde, începând cu 30 noiembrie 2007, au fost săvârșite în mod permanent slujbele religioase.

Publicitate

Biserica parohială a fost sfințită la 21 septembrie 2013 de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, mitropolitul Moldovei și Bucovinei. În data de 10 decembrie 2023, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul a binecuvântat noul centru social al parohiei.

În anul 2025, prin implicarea preotului paroh și a credincioșilor, a fost finalizată clopotnița parohială, sfințită în cadrul evenimentului din 10 ianuarie 2026.

o

Citeste mai mult

Eveniment

Bărbat din Botoșani, dispărut după plecarea la muncă în Spania

Publicat

Publicitate

Iulian Ciobanu, un bărbat în vârstă de 39 de ani, originar din județul Botoșani, este dat dispărut după ce a plecat la muncă în Spania. Acesta s-a născut la data de 14 aprilie 1986 și avea domiciliul în localitatea Durnești.

Potrivit informațiilor disponibile, în cursul anului 2020, Iulian Ciobanu a părăsit România pentru a lucra în Spania. De la momentul plecării, acesta nu a mai revenit acasă și nu a mai luat legătura cu familia sa. Lipsa oricărui semn de viață a stârnit îngrijorarea apropiaților, care nu cunosc motivele dispariției sale.

Familia speră ca Iulian Ciobanu să fie în siguranță și face apel la orice persoană care deține informații despre acesta să le comunice autorităților sau să ajute la clarificarea situației.

Orice detaliu, oricât de mic, poate fi important pentru a-l găsi.

 

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Incendiu în Cătămărești Vale. O casă a luat foc de la un coș de fum neprotejat termic. Proprietarul a primit îngrijiri

Publicat

Publicitate

Casa unei familii din localitatea Cătămărești Vale a fost în pericol, astăzi, din cauza unui incendiu izbucnit în jurul coșului de fum.

Din fericire, flăcările au fost observate la timp, iar pompierii au reușit să salveze locuința.

La fața locului a intervenit un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu o autospecială de stingere, precum și un echipaj aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.

Proprietarul a primit îngrijiri medicale la fața locului, deoarece a inhalat fum, însă a refuzat transportul la spital.

Cel mai probabil, incendiul a fost provocat de un coș de fum neprotejat termic față de materialele combustibile.

Pentru înlăturarea pericolului de incendiu ce poate apărea pe timpul exploatării coşurilor și a burlanelor de evacuare a fumului, trebuie adoptate următoarele măsuri:

Publicitate

✔️ verificarea coşurilor / burlanelor de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grinzi, astereală etc.);

✔️ păstrarea distanţei dintre faţa exterioară a coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişului;

✔️ îngroșarea zidăriei coşului la trecerea prin planşee, lăsându-se un spaţiu între această zidărie şi elementele combustibile ale planşeului;

✔️ tencuirea şi văruirea părţii din pod a coşului de fum, în scopul detectării imediate a fisurilor (căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coş de fum deteriorat constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcţie sau structuri din lemn: grinzi, bârne, suport acoperiş etc.);

✔️ curățarea periodică a coșurilor de fum pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending