Connect with us

Eveniment

Poșta Română a lansat primele cutii poștale digitale. Coletele pot fi ridicate la orice oră, iar rambursul se plătește pe loc

Publicat

Publicitate

Poșta Română a lansat vineri primele cutii poștale digitale dintr-un total de 3.000 de astfel de lockere care urmează a fi instalate în perioada următoare la nivel național.

Primele două cutii digitale ale Poștei Române au fost puse în funcțiune în cadrul subunităților OP București 66, situată pe strada Constantin Titel Petrescu din Capitală, și în orașul Buftea, județul Ilfov, la oficiul poștal din localitate, relatează alba24.ro.

Cutiile digitale sunt dotate cu POS pentru plata coletelor cu ramburs
Potrivit unui comunicat al companiei, cutiile digitale reprezintă o soluție de procesare pentru operațiuni de distribuire de colete, cu sau fără ramburs, ele fiind accesibile clienților în regim self-service, non-stop.

Mai exact, acestea oferă posibilitatea destinatarilor trimiterilor poștale să-și ridice coletul oricând doresc, eliminând, astfel, constrângerile legate de intervalul orar de distribuire de către salariații poștali sau de timpul de așteptare pentru ridicarea trimiterilor de la ghișeul poștal.

Avizarea clienților se face prin sms sau email
Avizarea clienților care au de ridicat un colet se va face prin sms sau e-mail. În plus, destinatarii pot face plata direct la POS-ul integrat pe care-l posedă cutia digitală, aceasta fiind dotată și cu un ecran tactil ce oferă o interacțiune intuitivă cu utilizatorul.

„Așa cum am promis la începutul anului, lansăm și primele cutii poștale digitale, după punerea în funcțiune a ghișeului poștal digital, petrecută acum ceva mai mult de o lună de zile.

Publicitate

Credem cu tărie că prezența acestei opțiuni în oficiile noastre poștale va fi un pilon important în procesul de digitalizare, menit să răspundă cerințelor pieței. Clienții au nevoie de flexibilitate și proximitate, iar acesta este un alt pas pentru a ne apropia de ei, din acest punct de vedere.

Poșta Română se află într-un proces amplu de investiții în modernizare, iar anul acesta dispunem cele mai mari investiții bugetate și aflate în derulare din ultimele decenii”, a declarat Valentin Ștefan, directorul general al Poștei Române.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

 

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

VIDEO: Incendiu de proporții la Albești. Un service auto, o vopsitorie și un depozit de materiale combustibile s-au făcut scrum

Publicat

Publicitate

Un incendiu de proporții s-a produs, în această seară, în localitatea Buimăceni, comuna Albești. Un depozit de materiale combustibile, un service auto si o vopsitorie au fost cuprinse de flăcări. La caz s-au deplasat, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești, Detașamentului Botoșani, dar și Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență Albești, Hlipiceni și Todireni cu opt autospeciale de stingere. Primii care au ajuns la fața locului au fost pompierii voluntari din Albești. Aceștia au constatat faptul că incendiul se manifesta cu flacără și dejări mari de fum, pe o suprafață de peste 250 de metri pătrați. Totodată, exista pericolul de propagare a flăcărilor la mai multe case din apropiere.

 

Se intervine pentru localizarea incendiului. Misiunea este una de durată întrucât există o cantitate mare de materiale combustibile.

Pompierii au anunțat că suprafața afectată este de aproximativ 1200 de metri pătrați.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

FOTO: Accident la Ungureni! O femeie a ajuns la spital

Publicat

Publicitate

O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident produs, în urmă cu puțin timp, în localitatea Ungureni. În eveniment au fost implicate două autoturisme.

 

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Stației Săveni, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare și un echipaj aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.

 

Aceștia au constatat faptul că nu erau persoane încarcerate. O femeie a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind preluată de echipajul SAJ și transportată la spital.

 

Publicitate

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor și au deconectat bornele bateriilor.

Citeste mai mult

Eveniment

Șofer beat, scos din trafic la Călărași. S-a ales cu dosar penal

Publicat

Publicitate

Joi, in jurul orei 01:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au oprit pentru control, pe drumul judetean DJ 282, un autoturism condus de un bărbat, de 38 de ani, din comuna Călărași.

Întrucât emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0, 87 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiști continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Citeste mai mult

Eveniment

O femeie de 54 de ani, din Gorbănești, a chemat poliția după ce partenerul său a încălcat ordinul de restricție

Publicat

Publicitate

În prima zi a anului, in jurul orei 00:20, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au fost sesizați de către o femeie, de 54 de ani, din comuna Gorbănești, cu privire la faptul că partenerul său a încălcat ordinul de protecție.

Din cercetări, a reieșit faptul că aceasta, pe 31 decembrie, a solicitat emiterea unui ordin de protecție provizoriu împotriva partenerului său, pentru infracțiunea de violență în familie. În urma emiterii ordinului, bărbatul avea obligația de a nu se apropia de victimă, la o distanță mai mică de 200 de metri.

Ulterior, pe 1 ianuarie, în jurul orei 00:20, bărbatul a revenit la domiciliu, fiind găsit de polițiști în imobilul de care îi era interzis să se apropie.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J Botoșani.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending