Connect with us

Eveniment

Posibilitatea reluării turului doi al alegerilor prezidențiale este exclusă, spune președintele Curții Constituționale, (CCR) Marian Enache

Publicat

Publicitate

Președintele Curții Constituționale, (CCR) Marian Enache, a exclus posibilitatea reluării turului doi al alegerilor prezidențiale. Acesta a spus că cererile de revizuire a hotărârii din decembrie sunt în afara cadrului procesual, scrie alba24.ro.

Într-un interviu, acordat publicației Juridice.ro acesta a explicat că deciziile CCR sunt definitive și nu pot fi modificate prin erată.

Referitor la probele care au dus la anularea alegerilor, Enache a subliniat că CCR nu administrează probe în mod direct, ci verifică legalitatea procesului electoral pe baza informațiilor furnizate de instituțiile competente.

De asemenea, el a comentat declarațiile vicepreședintelui SUA, J.D. Vance, despre anularea alegerilor din România, interpretându-le ca un mesaj general despre necesitatea consolidării democrației în Europa. Enache a reafirmat importanța corectitudinii și transparenței alegerilor și a subliniat necesitatea unui dialog deschis pentru prevenirea manipulării proceselor electorale.

Hotărârile CCR sunt definitive

‘Hotărârile Curții Constituționale sunt definitive și general obligatorii și, astfel cum am arătat mai înainte, ‘cererile de revizuire’ a acestora sunt formulate în afara unui cadru procesual și, în consecință, în baza acestora, nu pot fi constituite dosare jurisdicționale. Regimul lor juridic este similar petițiilor și ele au fost soluționate în acest cadru juridic’, spune Enache.

Publicitate

În context, Marian Enache a fost întrebat dacă se poate da o erată pentru reluarea turului al doilea al alegerilor prezidențiale.

Exclus o erată. Ce vizează o erată

‘Exclus. Erata vizează doar îndreptarea unei erori materiale din cuprinsul unei hotărâri și nicidecum schimbarea sau modificarea soluției pronunțate de o autoritate jurisdicțională. A susține posibilitatea unei asemenea erate constituie o eroare grosieră și o intoxicare a alegătorilor’, explică Enache.

În legătură cu subiectul probelor în baza cărora au fost anulate alegerile, Enache spune că CCR nu verifică dovezile depuse de autoritățile statului sau de cei care depun contestații, ci se asigură că procesul electoral s-a realizat în parametrii legali și constituționali.

‘Nu este vorba despre o activitate de administrare de probe în sensul dreptului comun în care Curtea Constituțională să audieze sau să asculte persoane, ci de o verificare a corectitudinii desfășurării diverselor segmente ale procedurii de alegere a Președintelui României de către autoritățile și instituțiile publice cu competențe în asigurarea corectitudinii desfășurării procesului electiv.

Ce verifică CCR

Ca atare, Curtea Constituțională valorifică rezultatele demersurilor realizate de instituțiile statului cu competențe în domeniul furnizării concluziilor cu privire la încălcările regulilor procesului electiv.

Cu alte cuvinte, Curtea nu verifică direct și nemijlocit dovezile depuse de contestator, ci dispune ca autoritățile statului să îi transmită informațiile necesare pentru a se asigura că procesul electoral s-a realizat în parametrii legali și constituționali. În funcție de înscrisurile existente la instituțiile statului, Curtea va proceda la evaluarea lor și, în consecință, va infirma sau va confirma rezultatele alegerilor’, precizează Enache.

Un alt subiect abordat în interviu se referă la declarațiile vicepreședintelui SUA, J.D. Vance, potrivit cărora alegerile din România au fost anulate ‘pe baza suspiciunilor fragile ale unei agenții de informații și la presiunea enormă din partea vecinilor săi continentali’.

Ce spune despre J.D. Vance și discursul său

Marian Enache consideră că mesajul lui J.D. Vance este adresat întregii societăți europene.

‘Parafrazez din discursul vicepreședintelui SUA. Acesta spune, în esență, că anularea procesului electoral a fost consecința existenței unei societăți democratice slabe și nu spune că, în pronunțarea unei asemenea decizii, Curtea Constituțională a României și-ar fi încălcat competențele sale. Eu percep acest mesaj ca fiind unul transmis pentru întreaga societate europeană, în care se constată că democrația și statul de drept trebuie fortificate pentru apărarea cetățenilor și a valorilor fundamentale împărtășite la nivel internațional”, a arătat el.

În acest context, mai spune președintele CCR, ”corectitudinea și transparența alegerilor sunt valori centrale ale democrației votului, la care trebuie să concure statul, cetățenii alegători, precum și candidații”.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Economie

Numărul pensionarilor a crescut, la finalul anului 2025. Care este pensia medie în România

Publicat

Publicitate

Numărul pensionarilor a crescut, la finalul anului 2025. Pensia medie în România este de 2.778 de lei.

Un număr de 4.699.559 de pensionari era înregistrat în decembrie 2025 în România, cu 4.279 mai mulți comparativ cu luna precedentă, potrivit datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), consultate de Agerpres.

Valoarea totală a drepturilor de pensie cuvenite s-a ridicat la 13,053 miliarde lei.

Din totalul pensionarilor, 534.467 aveau perioade lucrate în agricultură, iar pensia medie a fost de 720 lei.

Potrivit statisticilor CNPP, numărul celor care s-au pensionat la limita de vârstă era de 3.788.189 de persoane, din care 2.163.045 femei, în timp ce pensia medie era de 3.109 de lei.

Pensie anticipată au primit, în decembrie 2025, un număr de 66.391 de persoane (2.579 de lei pensie medie) și pensie de invaliditate 397.601 de persoane (pensie medie de 1.094 lei), dintre care 46.096 de persoane pentru gradul I de invaliditate (958 lei, pensie medie).

Publicitate

În aceeași lună, pensie de urmaș s-a acordat unui număr de 447.283 persoane (1.502 lei, pensia medie), în timp ce ajutor social au primit 95 pensionari (540 de lei, în medie).

Citeste mai mult

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2026: Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv, mitropolitul Moldovei

Publicat

Publicitate

Acest mare mitropolit al Moldovei – Iosif al II-lea Naniescu – numit „cel milostiv”, a fost cel mai strălucit ierarh al Bisericii Ortodoxe Române din a doua jumătate a secolului XIX după Sfântul Calinic de la Cernica. Era fiul preotului Anania (Nane) Mihalache și al presviterei Teodosia, din satul Răzălăi, raionul Bălți, născut la 15 iulie 1818. Tatăl său a murit după doi ani, iar mama rămâne văduvă cu doi copii, Ioan și Ieremia.

În anul 1831, ierodiaconul Teofilact, unchiul său, aduce la Mănăstirea Sfântul Spiridon din Iași pe copilul Ioan, pentru a învăța carte. Aici deprinde scrisul, cititul, tipicul și muzica psaltică. În anul 1834 ierodiaconul Teofilact este numit egumen la Mănăstirea Sfântul Prooroc Samuil din Focșani, unde aduce și pe nepotul său. În anul 1835, ierodiaconul Teofilact ajunge ecleziarh la episcopia Buzăului, sub vestitul episcop Chesarie, împreună cu tânărul Ioan. La 23 ianuarie 1835 rasoforul Ioan este călugărit sub numele de Iosif, în catedrala episcopală, iar a doua zi este hirotonit diacon. Ca ucenic al episcopului Chesarie, în anul 1836, ierodiaconul Iosif Naniescu intră la seminarul din Buzău, atunci înființat, pe care îl termină în anul 1840. Apoi, între anii 1840-1847 urmează Colegiul Sfântul Sava din București. În anul 1849 este numit egumen la Mănăstirea Șerbănești din Râmnicu-Vâlcea, iar la 29 august 1850 este hirotonit preot în București.

În noiembrie 1852 este făcut protosinghel de Sfântul Calinic, episcopul Râmnicului. În 1857 este numit egumen la Mănăstirea Găiseni, județul Dâmbovița, iar după 4 ani este făcut arhimandrit de mitropolitul primat Nifon și numit în 1863 egumen la Mănăstirea Sărindar din București. Între anii 1864-1870 arhimandritul Iosif Naniescu a activat ca profesor de religie la Gimnaziul Gheorghe Lazar și la Liceul Matei Basarab din București, iar ultimii doi ani (1870-1871) a fost director la Seminarul Central. La 23 aprilie 1872 arhimandritul Iosif Naniescu este hirotonit arhiereu, iar în ianuarie 1873 este numit episcop de Argeș.

La 10 iunie 1875 este ales mitropolit al Moldovei, iar la 6 iulie același an este instalat la Iași. Timp de 27 de ani venerabilul mitropolit Iosif Naniescu păstorește cu o rară blândețe și înțelepciune Mitropolia Moldovei. Aici a depus cea mai bogată activitate duhovnicească, teologică, pastorală și socială din toată viața sa, rămânând pentru urmași un exemplu viu și greu de imitat. În data de 26 ianuarie 1902 mitropolitul Iosif Naniescu „cel sfânt si milostiv” părăsește pe fiii săi duhovnicești și se strămută la cereștile lăcașuri, pentru a sta în fața marelui Arhiereu Iisus Hristos. Mormântul său se află în partea de sud a catedralei mitropolitane terminata de el. Canonizarea oficială a Mitropolitului Iosif Naniescu a avut loc în data de 25 martie 2018, la Catedrala Mitropolitană din Iași.

Citeste mai mult

Eveniment

Rezultatele tragerilor la LOTO de duminică, 25 ianuarie 2026

Publicat

Publicitate

LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, duminică, 25 ianuarie 2026, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Numerele extrase, 25 ianuarie 2026:

Loto 6/49: 18, 40, 27, 33, 5, 48

Loto 5/40: 27, 7, 13, 10, 6, 5

Joker: 3, 18, 37, 29, 23 + 15

Noroc: 3, 5, 1, 1, 0, 3, 8

Publicitate

Noroc Plus: 4, 4, 6, 8, 4, 2

Super Noroc: 6, 7, 4, 5, 7, 9

Citeste mai mult

Eveniment

Bolojan cu bagajele la ușă. Liderii PSD îi cer demisia: Ești un kamikaze, nu un erou pe cal alb

Publicat

Publicitate

Liderii PSD încep să îi ceară demisia premierului Ilie Bolojan, iar deputatul PSD Mihai Fifor spune că atunci când când 76% dintre români îți spun că țara se îndreaptă într-o direcție greșită, „iar 73% declară că nu mai au nicio încredere în tine, nu te mai pregătești de „încă o asumare”. Te pregătești de plecare. Pentru că de încă o nenorocire nu mai e loc. Într-o țară normală, îți faci bagajele și te duci acasă. Atât”, relatează mediafax.ro.

Fifor scrie pe Facebook, duminică seara, că România de azi nu mai e o țară normală, din păcate.

„O spun românii cărora le-a ajuns apa la gură. Este o țară capturată de cineva care sigur nu se topește de dragul românilor și care a decis, în numele unor „reforme” pe care nimeni altcineva în afară de el nu le vede, să pună economia la pământ, să-i sărăcească și să-i umilească pe români deliberat. O economie în pragul recesiunii, taxe și impozite mărite în cascadă, cea mai mare inflație din Uniunea Europeană, astronomic mai mare decât cea a următoarei clasate, scăderea abruptă a puterii de cumpărare, venituri înghețate și prețuri care explodează. Românii muncesc mai mult, plătesc mai mult și trăiesc infinit mai prost. Și nicio direcție. Doar o idee fixă. „Reformă” cu barda. Prin asumări repetate. Și NIMIC în loc. Pentru că NU vrei tu. Deși de 6 luni ai măsurile de stimulare a economiei pe masă”, spune Mihai Fifor.

Mihai Fifor arată că „asta este realitatea de zi cu zi, nu graficele cosmetizate din birouri”.

„Iar peste acest tablou sumbru, răspunsul „apostolului” este același: mai multă austeritate, mai multă povară pusă pe umerii celor care deja nu mai duc. Așa că, atunci când majoritatea covârșitoare îți spune limpede că ai pierdut direcția și încrederea totală și tu continui, o faci doar pentru că ești un kamikaze, nu un erou pe cal alb. Însă nimeni și nimic nu îți dă dreptul să tragi România după tine”, mai spune deputatul PSD.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending