Connect with us

Actualitate

Posesia de cantităţi mici de canabis, pentru consum propriu, sancționată doar cu amendă. Propunere pentru dezincriminarea faptei

Publicat

Publicitate

O propunere legislativă prevede dezincriminarea posesiei de canabis pentru consum propriu, în limita a 3 grame.

Prin actul normativ, se propune înlăturarea sancţiunilor penale (închisoare, amendă penală) şi înlocuirea acestora cu sancţiune contravenţională în cuantum cuprins între 1.000 şi 3.000 de lei pentru posesia de cantităţi mici de canabis în vederea consumului personal.

Este prima inițiativă de acest fel din istoria României şi urmăreşte alinierea legislaţiei antidrog româneşti cu cea a partenerilor internaţionali precum Italia, Spania, Belgia, Luxemburg, Malta, Austria, Cehia, Slovenia, Canada sau Thailanda, cu recomandările Comisiei Globale pentru Politica Drogurilor (GCDP) şi cu direcţiile susţinute de experţii Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) şi cei ai Consorţiului Internaţional pentru Politicile Publice în Domeniul Drogurilor (IDPC), precizează iniţiatorii.

Aceștia sunt deputaţii neafiliaţi Simina Tulbure, Oana Cambera, Cristina Rizea, Andrei Lupu şi Daniel Toda – membri ai REPER.

Banii din amenzi, folosiți pentru asistența consumatorilor de droguri

De asemenea, deputaţii propun ca sumele provenite din aplicarea amenzilor să fie folosite pentru finanţarea programelor naţionale de prevenire şi asistenţă medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de droguri.

„Acesta este primul pas şi pentru reglementarea legală a posesiei de canabis medicinal justificată de prescripţie medicală.

Publicitate

Canabisul medicinal a fost blocat în mod injust din a putea fi produs, vândut ori prescris, în principal din cauza modelului ultra-prohibiţionist adoptat de România împotriva acestei plante.

Renunţarea la pedepsele penale (iar ulterior pentru canabisul medicinal, şi la cele contravenţionale) este o necesitate pentru viitorii pacienţi care pot beneficia de proprietăţile medicinale ale plantei”, consideră iniţiatorii, potrivit unui comunicat de presă al REPER.

Lege elaborată cu sprijinul criminologului Vlad Zaha

Propunerea legislativă este elaborată cu sprijinul criminologului Vlad Zaha, în urma consultărilor şi cercetărilor efectuate de către acesta pe tema politicilor publice în materie de consum de droguri.

Vlad Zaha este criminolog specializat în politicile publice din domeniul drogurilor şi criminologie publică intervenţionistă, acesta desfăşurându-şi în prezent activitatea la Universitatea Oxford.

Cum este motivată propunerea

Potrivit iniţiatorilor, este demonstrat faptul că pedepsele penale pentru persoanele care posedă canabis pentru consum personal nu previn şi nu descurajează consumul de droguri.

În schimb, astfel de pedepse determină apariţia şi consumul de etnobotanice, îngreunează accesul la informaţii şi tratament, pătează cazierul celor identificaţi şi îngreunează activitatea parchetelor.

„Prin dezincriminarea posesiei de canabis pentru consum propriu în limita a 3 grame şi substituirea cu amendă contravenţională, preconizăm scăderi semnificative ale problemelor sociale, medicale şi penale asociate consumului de canabis, scăderi semnificative ale consumul de etnobotanice, precum şi eliberarea a mai mult de 50% din dosarele DIICOT pentru cantităţi mici de canabis şi eficientizarea activităţii forţelor de ordine.

Reamintim, de asemenea, că 45% dintre tinerii români cu vârste între 16-25 de ani au consumat canabis cel puţin o dată, iar 51% susţin eliminarea pedepselor penale pentru canabis – însemnând peste 1 milion de persoane doar în această grupă de vârstă”, au declarat iniţiatorii propunerii legislative, conform comunicatului.

sursă: Agerpres

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

VIDEO: Candelă vie în inima satului: Biserica din Icușeni Vale, la ceas de sărbătoare

Publicat

Publicitate

Într-o atmosferă de profundă rugăciune și bucurie duhovnicească, comunitatea din satul Icușeni Vale și-a serbat, în data de 20 iulie, ocrotitorul spiritual,  Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul. Ca în fiecare an, hramul bisericii a devenit un prilej de comuniune, recunoștință și întărire în credință pentru credincioșii locului, dar și pentru oaspeții veniți din împrejurimi.

Biserica din Icușeni Vale, cu hramul „Sfântul Ilie”, frumos împodobită ca o mireasă a lui Hristos, se înalță ca o candelă vie în inima satului, păstrând vie flacăra credinței moștenită din străbuni. În această zi sfântă, biserica și curtea  s-au umplut de glasuri smerite, de chipuri luminate și de rugăciuni rostite cu lacrimi în ochi. Sfântul Ilie, cunoscut ca „focul ceresc” al dreptei credințe, a fost invocat cu nădejde pentru ploaie binecuvântată, sănătate și pace în lume.

Sărbătoarea a început sâmbătă seară, cu slujba Vecerniei Mari cu Litie în cinstea ocrotitorului bisericii, popasul duhovnicesc extrem de emoționant aducând împreună zeci de credincioși și slujitori ai Altarului. Din  soborul care a slujit au făcut parte pr. Mădălin Gîlcă, din Parohia Şendreni, secretar la Sectorul Învățământ al Arhiepiscopiei Iașilor, pr. Ionuț Simionică, pr. Andrei Anușca, pr. Teodor Cenușă  și părintele paroh Dumitru Anușca. La lumina lumânărilor, atmosfera de rugăciune și înaltă trăire duhovnicească a fost țesută de cântăreții de la strană, printre aceștia regăsindu-se arhidiaconul Adrian Matei, de la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava și Simon Petru Mihai, de la Biserica Izvorul Tămăduirii Botoșani. Pe parcursul slujbei s-au alăturat la strană frații preoți Dumitru și Andrei Anușca, redând un adevărat „program” duhovnicesc în cel mai pur stil bizantin, reușind să facă inimile să vibreze.

La finalul slujbei, părintele Ionuț Simionică a binecuvântat, prin rugăciunea Litiei, pâinea, grâul, vinul și untdelemnul, elemente folosite în cultul divin public, după care a ținut un frumos cuvânt de învățătură în care a îndemnat credincioșii să fie fie curajoși și neclintiți în credință, așa cum a fost Sfântul Ilie.

Duminică, în ziua prăznuirii sfântului, după slujba liturgică, tradiția a fost cinstită printr-o agapă frățească, pregătită cu grijă de femeile satului, dar și prin obiceiuri locale păstrate cu sfințenie. Copiii au primit iconițe și dulciuri, iar bătrânii au fost înconjurați cu cinste și grijă, semn că în Icușeni sărbătoarea nu este doar un prilej de evlavie, ci și de înnoire a legăturilor dintre oameni. Pașii credincioșilor, care au plecat acasă cu sufletele pline, mărturisesc că hramul nu e doar o zi în calendar, ci o întâlnire cu sfințenia.

Un sfânt cu glas de tunet și inimă de foc

Publicitate

Pentru comunitatea din Icușeni, Sfântul Ilie este mai mult decât un nume din calendar: este ocrotitorul grădinilor, al ogoarelor, dar mai ales al sufletelor încercate. Cu tunetul dreptății, dar și cu blândețea care s-a arătat în pustie, el rămâne un exemplu de curaj, rugăciune și ascultare de Dumnezeu.

„Ce învățăm de la Sf. Ilie? De ce e atât de mare acest bărbat?
Fierbinteala, efervescența, tăria credinței lui, zelul misionar, supraomenesc, neostoit și nedrămuit.
Faptul că Dumnezeu și adevărata credință au însemnat totul pentru el, faptul că a trăit ca să dea mărturie dreaptă, ca să transmită cuvântul Domnului nealterat și necosmetizat oamenilor din vremea lui, indiferent de statutul lor social, fără a-și prețui egoist securitatea, timpul individual, confortul etc. Este fascinantă afierosirea și loialitatea deplină față de Dumnezeu. E rarisimă. De asta și strălucește atât de tare Sf. Ilie într-o lume a inconsecvenței, a dublei măsuri, a duplicităților de tot felul. El, ascetul, profetul, sfântul, alesul Domnului, şi-a dăruit Domnului toată viața, cu un patos şi o fervoare rarisime. De fapt, omenește este imposibil să facem asta. Doar cu putere de la Dumnezeu putem să ardem și noi de credință şi iubire jertfelnică. Inima aprinsă de focul harului, îndulcindu-se continuu din Adevăr, are o repulsie şi o intransigență radicală față de tot ce înseamnă minciună, ipocrizie, neorânduială”,
a rostit în predica sa părintele profesor Dumitru Anușca, parohul Bisericii din Icușeni Vale.

Un sătuc cu rădăcini adânci în cer

Icușeni Vale nu e doar un punct pe hartă, ci o comunitate care și-a păstrat vie legătura cu cerul. Într-o lume grăbită și uneori lipsită de sens, zilele de hram ca aceasta devin oaze de liniște duhovnicească și un prilej perfect pentru ca enoriașii să se întoarcă la ceea ce e cu adevărat important. „O comunitate cu 65 de familii devenite o singură suflare şi mare familie parohială, adunați în jurul Potirului Euharistic, întru slava Preasfintei Treimi: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, Treimea cea de o ființă și nedespărțită”, a descris părintele paroh Dumitru Anușca.

 

 

Citeste mai mult

Economie

STS grăbește lansarea aplicației pentru VOUCHERELE de energie: Va fi operaționalizată înainte de termen

Publicat

Publicitate

Dezvoltarea aplicației informatice destinate acordării voucherelor de energie se află într-un stadiu avansat, aceasta urmând să fie operaționalizată înainte de termenul de 60 de zile stabilit prin legislație, conform informațiilor furnizate de Biroul de presă al Serviciului de Telecomunicații Speciale, relatează agerpres.ro.

‘Procesul de dezvoltare a aplicației informatice destinate acordării voucherelor de plată a facturilor la energie (EPIDS) se află într-un stadiu avansat, urmând să fie operaționalizată înainte de termenul de 60 de zile stabilit prin legislație. În cursul acestei săptămâni, echipa de dezvoltare a STS a primit acces pentru a integra o parte dintre serviciile electronice ale instituțiilor responsabile de verificarea identității și a contractelor la locurile de consum de energie. Pe măsură ce va exista acces pentru toate interconectările stabilite prin legislație și necesare verificării condițiilor de eligibilitate, va fi posibilă testarea de performanță și de securitate, iar apoi lansarea aplicației’, se menționează în răspunsul transmis de STS la solicitarea AGERPRES.

Potrivit sursei citate, EPIDS este dezvoltată sub forma unei aplicații web, care presupune accesarea unui link, fără a fi necesară descărcarea sau instalarea. Aplicația poate fi utilizată de pe orice dispozitiv cu browser – calculator, laptop, smartphone sau tabletă.

Actul normativ ce reglementează condițiile acordării mecanismului de sprijin financiar a fost aprobat în data de 30 iunie 2025, fiind stabilit termenul de 60 de zile pentru dezvoltarea sistemului informatic.

‘Astfel, Serviciul de Telecomunicații Speciale dezvoltă aplicația într-un timp extrem de scurt, nefiind înregistrate întârzieri. Precizăm că aplicația dezvoltată de către instituția noastră va permite înscrierea tuturor persoanelor eligibile. Verificarea, validarea și stabilirea beneficiarilor de vouchere se realizează automat prin interogarea bazelor de date puse la dispoziție de autoritățile stabilite prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 35/2025 privind introducerea unui mecanism de sprijin pentru consumatorii casnici de energie electrică aflați în situația de sărăcie energetică’, precizează sursa citată.

Cererile de obținere a voucherului vor putea fi depuse online de către titular sau un membru al familiei în aplicația EPIDS. De asemenea, solicitările vor putea fi depuse și prin intermediul reprezentanților oficiului poștal ori al reprezentanților primăriilor unde solicitantul declară locul de consum.

Publicitate

Potrivit legislației, acordarea sprijinului financiar nu este condiționată de emiterea tichetului în format tipărit întrucât, prin automatizările realizate de aplicație, datele aferente beneficiarilor sunt preluate automat din aplicația EPIDS în sistemul electronic de plată a facturilor, subliniază reprezentanții STS.

OUG 35/2025 stabilește măsuri de protecție socială acordate consumatorilor casnici de energie electrică afectați de sărăcie energetică, ulterior expirării mecanismelor de sprijin prevăzute în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 6/2025 privind măsurile aplicabile clienților finali din piața de energie electrică în perioada 1 aprilie 2025-30 iunie 2025, respectiv măsurile aplicabile clienților finali din piața de gaze naturale în perioada 1 aprilie 2025-31 martie 2026, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul energiei, cu modificările și completările ulterioare, pentru consumul de energie electrică.

Măsurile de protecție socială se aplică în perioada 1 iulie 2025-31 martie 2026 și constau în acordarea unui sprijin financiar consumatorilor casnici care îndeplinesc condițiile legale, sub forma unui tichet electronic de energie ce poate fi utilizat de beneficiar numai pentru a efectua plăți pentru consumul de energie electrică înregistrat la locul de consum pentru care se acordă acest sprijin.

Beneficiază de sprijin sub forma tichetului electronic de energie următoarele categorii de persoane și familii: persoana singură cu un venit net lunar de maximum 1.940 lei; familiile cu un venit net lunar/membru de maximum 1.784 lei.

Sprijinul este în valoare de 50 lei/lună și se acordă la solicitarea persoanei singure sau a unui membru al familiei care este major. Solicitarea se depune online, în aplicația EPIDS. Tichetul electronic de energie se acordă pentru un singur loc de consum, indiferent dacă solicitantul este sau nu este titular al contractului de furnizare de energie electrică, iar datele de identificare ale membrilor familiei declarați de solicitant nu se regăsesc înregistrate la alt loc de consum.

Solicitările de acordare a sprijinului se înregistrează începând cu data operaționalizării aplicației. Pentru a beneficia de sprijin începând cu luna iulie 2025, solicitanții au obligația de a se înscrie în aplicație în termen de 30 de zile de la data operaționalizării aplicației. După expirarea acestui termen, sprijinul se va acorda din luna depunerii solicitării în aplicația EPIDS, dacă sunt îndeplinite condițiile de acordare.

Citeste mai mult

Eveniment

Rezultatele tragerilor la LOTO de duminică, 20 iulie 2025

Publicat

Publicitate

LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, duminică, 20 iulie 2025, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Numerele extrase, 20 iulie 2025:

Loto 6/49: 26, 32, 17, 41, 38, 44

Loto 5/40: 18, 34, 22, 29, 17, 30

Joker: 7, 24, 29, 1, 33 + 13

Noroc: 0 9 6 9 0 2 5

Publicitate

Noroc Plus: 9 6 1 2 9 9

Super Noroc: 2 3 3 9 0 2

Citeste mai mult

Eveniment

O suceveancă a fost prinsă gonind prin Botoșani cu 200 km/h. Urmărire ca în filme după ce a refuzat să oprească la semnalul polițiștilor

Publicat

Publicitate

O femeie în vârstă de 37 de ani, din județul Suceava, a fost sancționată drastic după ce a fost surprinsă de radar circulând cu o viteză amețitoare pe DN 29C, în localitatea Vârful Câmpului, județul Botoșani.

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au înregistrat autoturismul condus de aceasta rulând cu aproximativ 200 km/h, într-o zonă unde limita de viteză era mult mai redusă. Oamenii legii au efectuat semnalul regulamentar de oprire, însă conducătoarea auto nu a oprit și și-a continuat deplasarea, forțând autoritățile să pornească în urmărirea sa.

Cursa s-a încheiat în localitatea Cucorăni, unde femeia a pierdut controlul volanului și a ieșit în decor, oprindu-se în șanțul de pe marginea drumului. Din fericire, impactul nu a fost grav – femeia era singură în mașină și a suferit leziuni minore, fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

Verificările efectuate de polițiști au stabilit că nu consumase alcool sau alte substanțe interzise, iar actele autoturismului erau în regulă.

Cu toate acestea, comportamentul extrem de periculos din trafic i-a adus o sancțiune severă: amendă contravențională în valoare de 8.100 de lei și reținerea permisului de conducere pentru o perioadă de 300 de zile.

Poliția Rutieră atrage din nou atenția asupra riscurilor majore generate de viteza excesivă și de refuzul de a respecta semnalele polițiștilor, subliniind că astfel de comportamente pun în pericol nu doar viața conducătorului auto, ci și a celorlalți participanți la trafic.

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending