Connect with us

Eveniment

Pompierul Iulian Rotariu a primit medalia „Meritul Sanitar, clasa a III-a” din partea preşedintelui României, Klaus Iohannis

Publicat

Publicitate

Pompierul Iulian Rotariu de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani, care a câştigat, la sfârşitul lunii ianuarie, ultra-maratonul „Nomad” din Laponia Finlandeză, a primit, luni, medalia „Meritul Sanitar, clasa a III-a” din partea preşedintelui României, Klaus Iohannis, „în semn de apreciere pentru importanţa, contribuţia şi profesionalismul dovedite în asigurarea actului medical”.

Distincţia i-a fost oferită pentru eforturile subofiţerului ISU de a lupta pentru cauza copiilor cu autism.

„Mulţumesc pentru distincţia care mi-a fost oferită. E o distincţie care mă onorează şi mă motivează în acelaşi timp să pot să merg mai departe cu drag, cu zâmbetul pe buze, cu putere, cu curaj, să pot arăta întregii lumi că sunt român, că sunt pompier, că sunt botoşănean”, a declarat Iulian Rotariu.

Ultra-maratonistul din Botoşani a povestit că a alergat în Laponia Finlandeze la minus 35 de grade, pe o zăpadă până la genunchi şi pe un vânt extrem de puternic, reuşind la finalul unei curse de 237 de kilometri alergaţi fără întrerupere să câştige competiţia. El a mărturisit că a suferit uşoare degerături atât la mâini, cât şi la picioare, dar a continuat să alerge cu gândul la copiii cu autism.

„Suntem la un moment onorabil şi eu mă simt încărcat de emoţie, pentru că într-un om atât de mic se află un suflet extraordinar de mare, un coleg care, prin eleganţa domniei sale, este un mesager nu doar al inspectoratului, ci al judeţului Botoşani şi al României la nivel mondial”, a afirmat, într-o conferinţă de presă, şeful ISU Botoşani, Decebal Muraru. AGERPRES

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Cu ochii pe operatorul de apă: „ADI Aqua” Botoșani va prelua în regim non-stop sesizarile clienților Nova Apaserv

Publicat

Publicitate

ADI „AQUA BOTOŞANI” s-a constituit în scopul reglementării, înfiinţării, organizării, finanţării, exploatării, monitorizării şi gestionării în comun a serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare pe raza județului. Asociația își exercită rolul de monitorizare și control al operatorului Nova Apaserv SA Botoșani în baza Contractului unic de delegare a gestiunii la nivelul județului Botoșani.

 

“În urma analizei amănunțite a activității operatorului  Nova Apaserv  SA, pentru o mai bună monitorizare  si gestionare a deficiențelor care pot surveni în serviciul de alimentare cu apă și canalizare în aria de operare a Nova Apaserv SA,  ADI Aqua vine în sprijinul clienților operatorului prin preluarea in regim nonstop a sesizarilor acestora” a declarat președintele ADI Aqua Botoșani, vicepreședintele CJ Botoșani, dl. Constantin Bursuc.

“Punem la dispoziția utilizatorilor serviciilor de apă și canalizare numărul de telefon 0743149450, funcțional 24 ore/24 unde, prin intermediul aplicației Whatsapp, aceștia ne pot semnala avariile survenite în funcționarea în parametri a sistemului de alimentare cu apă și canalizare aflat in exploatarea operatorului Nova Apaserv SA” precizează directorul executiv al ADI Aqua Botoșani, dl. Dan Deleanu.

Sesizarile vor trebui să conțină adresa exactă și o descriere sumară a situației însoțită de fotografii. Echipele de experți tehnici ale ADI Aqua se vor deplasa la fața locului, vor transmite către operator situațiile apărute și le vor monitoriza până la remediere.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Botoșani: Acțiune a polițișilor pentru prevenirea accidentelor rutiere. 22 de șoferi depistați cu viteză peste limită

Publicat

Publicitate

Luni, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au acționat pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere și pentru impunerea unui climat de ordine și siguranță rutieră pe drumurile din județ.

 

Astfel, activitățile s-au desfășurat în intervalul orar 09:00-12:00, pe sectoarele de drum D.N. 29A – în interiorul localității Vârfu Câmpului și pe D.E.58 (D.N. 28B) – pe raza localităților Copălău și Flămânzi, locuri în care au fost înregistrate accidente grave, fiind vizați conducătorii auto care încalcă limita legală de viteză.

 

În cadrul activităților desfășurate, au fost controlate peste 40 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 35 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 40.000 de lei.  22 dintre sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză.

 

Publicitate

Totodată, au fost reținute opt permise de conducere, în vederea suspendării exercitării acestui drept.

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO: Elevii Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” nr. 8 , Dorohoi au aflat de la polițiști cum să se păzească de accidente

Publicat

Publicitate

Luni, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au desfășurat activități de prevenire cu elevii Școlii Gimnaziale ”Mihail Kogălniceanu” nr. 8 , Dorohoi.

 

Polițiștii au oferit elevilor  sfaturi cu privire la comportamentul pe care trebuie să îl adopte atunci când sunt pe stradă, precum şi cu privire la măsurile pe care trebuie să le ia atunci când siguranţa le este pusă în primejdie .

 

Accentul a fost pus pe siguranţa rutieră, fiindu-le prezentate principalele reguli de comportament în trafic. Polițiștii au discutat  despre traversarea în siguranță, care sunt regulile de circulație atunci când sunt pe biciclete/trotinete , unde este locul lor în automobil, precum și alte noțiuni de educație rutieră necesare fiecărei categorii de vârstă.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Bărbat din Frumușica, reținut pentru furt de materiale de construcții        

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore,     pe numele unui tânăr, de 26 de ani, din comuna Frumușica, bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat.

 

În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că acesta, în perioada 10-13 ianuarie a.c., ar fi sustras din incinta unei societăți comerciale, materiale de construcții, constând în material lemnos și fier fasonat, în valoare de aproximativ 3.000 de lei.

 

Polițiștii au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, la locuința acestuia, prilej cu care au fost identificate bunuri care prezintă înteres în cauză, totodată, fiind recuperat parțial prejudiciul și restituit persoanei vătămate.

 

Publicitate

Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat în fața instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

FOTO: arhivă

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending