Connect with us

Eveniment

Pompierii care fost în misiuni internaționale în Republica Moldova și Grecia au fost recompensați de superiori

Publicat

Publicitate

Diplome de mulțumire au primit și pompierii care fost în misiuni internationale în Republica Moldova și Grecia:
▪️plutonier adjutant șef Dumitraș Dumitru
▪️plutonier adjutant Adrian Dascălu
▪️plutonier adjutant Alin Constantin Cîmpeanu
▪️plutonier adjutant Olivian Adi Broscăuțanu
▪️plutonier adjutant șef Cristian Luncașu
▪️sergent major Răzvan Alexandru Teodorescu .

Totodată, sergent major Iulian Pânzariu a primit diplomă de apreciere pentru suportul emoțional oferit unui copil de 10 ani, victimă a unui accident rutier, pe tot timpul cât a fost internat în spital.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

România continuă să piardă populație: În iunie, numărul deceselor a fost cu 60% mai mare decât cel al nașterilor

Publicat

Publicitate

Numărul deceselor înregistrate în România în luna iunie 2025 a fost de 1,6 ori mai mare decât cel al copiilor născuți-vii, potrivit datelor provizorii publicate luni, 11 august, de Institutul Național de Statistică (INS), scrie alba24.ro.

Sporul natural al populației a rămas negativ, cu un deficit de 6.916 persoane. Comparativ cu iunie 2024, numărul nașterilor a scăzut cu 223 (-1,9%), în timp ce numărul deceselor a fost mai mic cu 166 (-0,9%). În cazul copiilor cu vârsta sub un an, au fost înregistrate cu 31 de decese mai puține.

INS arată că, la nivelul lunii iunie, România s-a confruntat cu spor natural negativ atât în 2025 (-6.916 persoane), cât și în 2024 (-6.859 persoane).

În detaliu, în mediul urban au murit 9.175 de persoane (4.662 bărbați și 4.513 femei), iar în mediul rural 9.499 de persoane (4.972 bărbați și 4.527 femei). Față de iunie 2024, mortalitatea a scăzut cu 3,5% în orașe (-6% la bărbați și -0,6% la femei) și a crescut cu 1,7% în mediul rural (+1,9% la bărbați și +1,6% la femei).

Pe lângă datele privind dinamica populației, în luna iunie 2025 au fost înregistrate 9.628 de căsătorii. În aceeași perioadă, 1.172 de cupluri au divorțat, prin hotărâre judecătorească definitivă sau prin acord, pe cale administrativă ori notarială.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Perseide 2025: Maximul curentului de meteori, vizibil în această noapte pe un cer senin

Publicat

Publicitate

Perseide 2025: Punctul maxim al curentului de meteori Perseidele va putea fi observat în noaptea aceasta, 11 spre 12 august 2025. Este unul dintre cele mai spectaculoase fenomene astronomice ale anului. Vremea este favorabilă, iar cerul va fi senin în majoritatea regiunilor României, oferind condiții ideale pentru observare, informează alba24.ro.

Ploaia de meteori Perseide este unul dintre cele mai spectaculoase evenimente astronomice anuale, care este vizibil în fiecare vară. Fenomenul are loc atunci când Pământul traversează o zonă din spațiu care este plină cu particule rămase în urma cometei 109P/Swift-Tuttle.

Aceasta are nevoie de 133 de ani pentru a orbita o dată Soarele, iar ultima dată când a vizitat sistemul solar interior s-a întâmplat în 1992. Cum maximul are loc ziua, când nu pot fi observați meteori, cele mai bune nopți pentru privit cerul sunt 11-12 august și 12-13 august, potrivit astro-urseanu.ro.

Cele mai bune zile în care se poate observa curentul de meteori Perseide

Nopţile de 11 spre 12 august şi 12 spre 13 august sunt cele mai bune pentru a observa curentul de meteori Perseide, informează Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.

Maximul va fi în ziua de 12 august, precizează sursa citată, pe Facebook. Anul acesta, Luna va deranja observaţiile, aflându-se pe cer toată noaptea.

Totodată, fenomenul rămâne vizibil și în nopțile următoare, până pe 14 august. Perseidele se văd cel mai bine din locuri unde cerul este senin și în zone unde nu sunt lumini artificiale. Astfel, în oraș vor fi mai greu de observat.

Publicitate

Cea mai bună perioadă de observare este după miezul nopţii, până dimineaţa. Orice meteor a cărui traiectorie inversă ajunge în constelaţia Cassiopeia (între Cassiopeia şi Perseu) este o „perseidă.

Perseide 2025: Ce sunt și de ce apar

Perseidele sunt un roi de meteori care își au originea în fragmentele lăsate în urmă de cometa 109P/Swift-Tuttle.

Particulele de praf cosmic pătrund în atmosfera Pământului cu viteze foarte mari și ard, producând dâre luminoase spectaculoase pe cer.

Denumirea lor vine de la constelația Perseus, dinspre care par să vină.

Unde se văd cel mai bine

  • Interval optim: după miezul nopții și până la răsăritul soarelui.
  • Maxim: în jurul orei 3:00 – 4:00 dimineața.
  • Loc ideal: o zonă fără poluare luminoasă (departe de orașe).
  • Direcție: privește spre nord-est, spre constelația Perseus, dar meteori pot apărea oriunde pe cer.

Perseide 2025: Sfaturi pentru observare

  1. Alege un loc întunecat, cu orizont cât mai liber.
  2. Lasă ochii să se acomodeze cu întunericul timp de 15-20 de minute.
  3. Nu folosi telefoane sau surse de lumină puternică.
  4. Ia cu tine o pătură sau un șezlong, pentru a privi confortabil spre cer.

Cum poți fotografia Perseidele

  • Aparat foto: folosește un DSLR sau mirrorless, cu obiectiv wide (14-24 mm) și diafragmă deschisă (f/2.8 sau mai mică).
  • Setări: timp de expunere între 10 și 30 secunde, ISO 1600–3200.
  • Focalizare: manuală, pe stele (infinity focus).
  • Truc: fă multe fotografii succesive, pentru a surprinde cât mai multe “stele căzătoare”.

Un spectacol ceresc rar

Perseidele pot produce în nopțile de maxim chiar și 50-100 de meteori pe oră, ceea ce le face una dintre cele mai spectaculoase ploi de stele ale anului.

Cu un cer senin și condiții ideale de vizibilitate, noaptea aceasta este o ocazie excelentă de a te bucura de un spectacol natural unic.

De ce sunt speciale Perseidele

Denumite după constelația Perseus, din care par că vin, Perseidele sunt rămășițele cometei 109P/Swift-Tuttle.

Fiecare „stea căzătoare” este de fapt o particulă minusculă, de sub 1 mm, care, pătrunzând în atmosferă, aprinde aerul prin frecare și creează dâra luminoasă vizibilă pentru doar o fracțiune de secundă.

Evenimentele astronomice până la sfârșitul anului 2025

August 2025

  • 12–13 august – Perseide (maxim noaptea aceasta): cea mai cunoscută ploaie de meteori, până la 100 meteori/oră, cer senin în majoritatea țării.
  • 23 august – Alineament planetar rar: Mercur, Venus, Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun vizibile pe cer (Neptun și Uranus doar cu telescopul).
  • 22 septembrie – Echinoctiul de toamnă (fenomen astronomic, dar marcăm aici sfârșitul verii astronomice).

Septembrie 2025

  • 7–8 septembrie – Eclipsă totală de Lună („Lună roșie”) vizibilă din România, începutul în jurul orei 4:00 dimineața, maxim spre răsăritul Soarelui.
  • 22 septembrie – Echinoctiul de toamnă – ziua și noaptea au durate egale.

Octombrie 2025

  • 22 octombrie – Orionide (ploaie de meteori, 20–25 meteori/oră, condiții bune – Lună subțire).
  • Sfârșit de octombrie – Apropiere vizibilă Venus–Jupiter pe cerul dimineții.

Noiembrie 2025

  • 3–4 noiembrie – Southern Taurids (ploi lente, luminoase, cu bolizi spectaculoși).
  • 8–9 noiembrie – Northern Taurids – similar cu Southern, rata scăzută dar meteori foarte luminoși.
  • 5 noiembrie – Superlună (Beaver Moon) – Luna plină apare mai mare și mai luminoasă.
  • 16–17 noiembrie – Leonide (15–20 meteori/oră, condiții excelente – Lună foarte slabă).

Citeste mai mult

Educație

„Pe 8 septembrie școala NU va începe”, anunță sindicaliștii după discuțiile cu premierul Bolojan

Publicat

Publicitate

Sindicaliștii din Educație au avut o întâlnire luni cu premierul Ilie Bolojan, pentru a discuta despre aspectele privind reducerea deficitului bugetar. În urma discuțiilor, sindicaliștii au anunțat că vor boicota începutul anului școlar. Aceștia sunt nemulțumiți de măsurile adoptate, între care mărirea normei didactice, însă Guvernul subliniază că creșterea numărului de ore plasează România în media europeană, scrie alba24.ro.

După discuții cu premierul Ilie Bolojan, sindicaliștii din Educație au anunțat că anul școlar nu va începe la data de 8 septembrie. Președintele Federației „Spiru Haret”, Marius Nistor a declarat că profesorii vor boicota începutul anului școlar și vor ieși în stradă pentru a protesta față de măsurile luate de Guvern.

„Vor continua protestele în fața Ministerului Educației. Se vor extinde și în fața Guvernului României, iar pe 8 septembrie școala nu va începe, vom boicota începerea anului școlar. Sau mai bine spus începerea anului școlar va avea loc aici în prezența a zeci de mii de colegi din țară”, a spus Marius Nistor, președintele Federației „Spiru Haret”.

„Am demontat fiecare măsură luată în parte. Mărirea normei didactice cu două patru ore, mărirea numărului de elevi la clase, reducerea tarifului la plata cu ora și am demonstrat că toate aceste măsuri vor avea efecte negative atât asupra colegilor cât și asupra elevilor. Având în vedere faptul că nu avem nimic concret, nu putem să spunem altceva decât că protestele vor continua și vor lua amploare după ce începe școala”, a explicat Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI).

Simion Hăncescu a menționat că i-a cerut premierului Ilie Bolojan să mai facă o analiză „cu mai mare atenție” a impactului pe care le au măsurile adoptate.

Anul școlar 2025-2026 este programat să înceapă în data de 1 septembrie, iar orele de curs în 8 septembrie. Cu toate acestea, se va stabili calendarul protestelor și se va discuta și dacă orele de curs vor începe tot în data de 8.

Publicitate

Măsurile care îi nemulțumesc pe profesori

Printre măsurile de austeritate contestate de sindicaliști se numără:

  • creșterea normei de predare, în medie, cu două ore, din toamnă
  • creșterea numărului de elevi la clasă
  • comasarea școlilor mici
  • reducerea tarifului pentru plata cu ora cu 50%
  • indemnizația de hrană va fi acordată doar angajaților cu salarii de până la 6.000 de lei net și rămâne plafonată la 347 lei pe lună

Inițial, sindicatele anunțaseră acțiuni zilnice de pichetare până pe 6 august, însă protestele au continuat și în zilele de 7, 8 și 11 august. Pe 8 septembrie, în prima zi a noului an școlar, este programat un miting național în București, la care sindicaliștii estimează participarea a peste 30.000 de membri.

Ce spune Guvernul

Potrivit unui comunicat al Guvernului, prim-ministrul Ilie Bolojan și ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, au avut luni, la Palatul Victoria, o întâlnire de lucru cu reprezentanții Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, Federației Sindicatelor din Educație ”Spiru Haret” și Federației Naționale Sindicale ”Alma Mater”.

În cadrul consultărilor au fost analizate modul de implementare și efectele aplicării recentelor măsuri care au impact asupra sectorului educației, respectiv: creșterea normei didactice de predare cu două ore pe săptămână, creșterea efectivelor de elevi la clasă, modificarea tarifului pentru plata cu ora, finanțarea sistemului de învățământ.

„Este important să avem o discuție corectă, în care fiecare să ne susținem punctul de vedere. Măsurile luate de Guvern sunt fundamentate pe posibilitățile pe care le are în prezent bugetul României și pe realitățile din sistemul educației”, a afirmat premierul Ilie Bolojan la întâlnirea cu reprezentanții federațiilor sindicale din educație.

De asemenea, prim-ministrul a subliniat că majorarea normei didactice cu două ore săptămânal, respectiv de la 18 la 20 de ore pe săptămână, plasează România în media europeană din acest punct de vedere.

„Va fi mai multă muncă pentru aceeași bani. Aceasta este realitatea. Suntem însă deschiși să facem simplificări în sistemul de învățământ pentru ca timpul și energia cadrelor didactice să se concentreze asupra actului educațional”, a menționat prim-ministrul Ilie Bolojan.

Șeful Guvernului a solicitat Ministerului Educației și Cercetării să facă analize cu privire la punerea în aplicare a noilor reglementări și, acolo unde apar probleme, să propună soluții punctuale pentru remedierea acestora.

La întâlnirea de lucru de la Palatul Victoria, împreună cu prim-ministrul Ilie Bolojan și cu ministrul Daniel David au mai participat, din partea Guvernului, secretarii de stat din Ministerul Educației și Cercetării, Sorin Ion și Gigel Paraschiv.

Citeste mai mult

Cultura

FOTO: Cine a primit Marele trofeu la Festivalul-concurs de muzică folk pentru copii și tineret „Seri eminesciene”

Publicat

Publicitate

Festivalul-concurs de muzică folk pentru copii și tineret Seri eminesciene și-a desemnat câștigătorii celei de-a treia ediții organizate în noul format. Juriul, format din Mircea Bodolan, Daniel Făt și Cristi Dumitrașcu, a apreciat în unanimitate ca Marele trofeu al festivalului să fie decernat lui Andrei Arad, iar Premiul de popularitate să îi revină Elizei Vamanu.

La Secțiunea individual, categoria de vârstă 7-14 ani, premiați au fost: Anastasia Crețu – Mențiune, David Drăgan ‒ Premiul III, Paraschiv Crețu ‒ Premiul II și Ștefania Bulache ‒ Premiul I. La Secțiunea individual, categoria de vârstă 15-30 ani, câștigători au fost: Bianca Dumitrescu ‒ Mențiune, George Gabriel Motișan ‒ Premiul II și Carina Borcea ‒ Premiul I. Pentru cele două secțiuni de grup, laureați au fost, la categoria 7-17 ani, Duo Dianas ‒ Mențiune, Lupii ‒ Premiul III, Rubin ‒ Premiul II și Duo Crețu ‒ Premiul I, iar la categoria 15-30 ani Dacii liberi au câștigat Premiul II și Mixed Feelings Premiul I. Câștigătorii premiilor I, de popularitate și al Marelui Trofeu și-au demostrat calitățile de tineri folkiști susținând un recital în fața publicului prezent la Gala de decernare a premiilor.

              În cele trei zile de festival au evoluat: Andrei Pițu, Ocru, Ada Milea cu Bobo Burlăcianu, Ducu Bertzi (10 august), Țapinarii, Mircea Bodolan, Cristi Dumitrașcu și Daniel Făt (9 august), TVA – Trupa cu Valoare Adăugată, Storytellers Blues Duo, Tatiana &Marius Ojog, Robert Condraschi Band (8 august).

              Pe lângă concurs și concertele invitaților, Festivalul a inclus numeroase activități dedicate copiilor și tinerilor: ateliere și lecturi, expoziții și lansări de carte.

Organizatorii aduc mulțumiri Consiliului Județean Botoșani, care a susținut financiar festivalul, artiștilor, participanților la concurs, partenerilor instituționali și media, publicului, tuturor care au susținut această ediție.

Ediția 2026 a Festivalul-concurs de muzică folk pentru copii și tineret Seri eminesciene va avea loc în perioada 21-23 august.

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending