Connect with us

Eveniment

Pompierii botoșăneni, printre cei mai buni din țară la competițiile naționale de intervenție. Aur la „Pista cu obstacole pe 100 m”

Publicat

Publicitate

Pompierii din Botoșani au demonstrat din nou că sunt printre cei mai bine pregătiți salvatori din România, obținând rezultate remarcabile la etapa națională a Concursurilor serviciilor profesioniste pentru situații de urgență, desfășurată în perioada 1–4 septembrie 2025, la Bacău.

Lotul reprezentativ al ISU Botoșani s-a clasat pe locul II la două dintre cele mai solicitante probe: „Pista cu obstacole pe 100 de metri” și „Realizarea dispozitivului de intervenție la motopompă”, competiții care testează rezistența fizică, viteza, precizia și capacitatea de reacție a pompierilor în condiții similare celor din timpul misiunilor reale.

Performanța individuală de excepție a venit din partea sergentului major Andrei Baltag, care a câștigat medalia de aur și titlul de campion național la „Pista cu obstacole pe 100 de metri”, surclasând concurenți din toate colțurile țării.

În clasamentul general, ISU Botoșani a ocupat locul IV, într-o competiție strânsă care a reunit echipe din județele Bihor, Mureș, Gorj, Argeș, Călărași, Neamț, Sibiu, Bistrița-Năsăud, Suceava, București – Ilfov și Bacău.

Concurenții s-au întrecut în patru probe dificile:

  • „Scara de fereastră”;

    Publicitate
  • „Pista cu obstacole pe 100 m”;

  • „Ștafeta 4 x 100 m”;

  • „Realizarea dispozitivului de intervenție la motopompă”.

Lotul botoșănean a fost format din 14 membri, coordonați de colonelul Romică Mihai și antrenați de căpitanul Adrian Gabriel Loluță, având în componență atât militari cu experiență, cât și tineri salvatori care dau dovadă de dedicare și profesionalism.

Concursul are ca obiectiv dezvoltarea aptitudinilor specifice intervenției în situații de urgență, probele fiind identice cu cele ale competițiilor internaționale organizate sub egida Comitetului Internațional de Prevenire și Stingere a Incendiilor (C.T.I.F.).

Prin aceste rezultate, ISU Botoșani își confirmă statutul de unitate de elită, capabilă să intervină rapid, eficient și cu profesionalism în orice situație limită.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Intervenție contracronometru: Trei persoane, între care un copil de doi ani, rănite într-un accident la ieșirea din Dorohoi

Publicat

Publicitate

Trei persoane, între care un copil de doi ani, au ajuns la spital în urma unui accident rutier produs miercuri după-amiază, la ieșirea din municipiul Dorohoi spre Șendriceni. Impactul s-a produs între două autoturisme, iar martorii au alertat imediat serviciile de urgență.

La fața locului au ajuns rapid pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare, precum și o ambulanță SMURD. În sprijin a sosit și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani, care a preluat răniții.

Echipajele au constatat că nicio persoană nu era încarcerată, însă cele două conducătoare auto, de 19 și 25 de ani, prezentau traumatisme și necesitau îngrijiri medicale. Alături de ele a fost evaluat și copilul de doi ani, aflat în același autoturism. Toți trei au fost transportați la spital pentru investigații suplimentare și tratament.

Pompierii au acționat și pentru înlăturarea pericolului de incendiu, întrucât în urma impactului existau scurgeri de lichide combustibile. Zona a fost securizată pentru siguranța participanților la trafic.

Reprezentanții ISU Botoșani transmit un mesaj de responsabilitate către șoferi, recomandând prudență, adaptarea vitezei la condițiile de drum și respectarea regulilor rutiere. „Siguranța dumneavoastră și a celorlalți depinde de atenția la volan”, transmit pompierii, care își cer scuze pentru disconfortul creat prin blocarea temporară a traficului, necesară pentru intervenția în siguranță.

Pompierii militari rămân mobilizați 24 de ore din 24 pentru intervenții rapide și acordarea primului ajutor persoanelor aflate în dificultate. Toate evenimentele din județ sunt monitorizate în timp real de Centrul Operațional, care dispune măsurile necesare pentru salvarea de vieți și gestionarea eficientă a situațiilor de urgență.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Polițiști avansați în grad înainte de termen cu ocazia Zilei naționale

Publicat

Publicitate

*POLIȚIȘTI AVANSAȚI ÎNAINTE DE TERMEN CU OCAZIA ZILEI NATIONALE A ROMÂNIEI*

În contextul sărbătoririi Zilei Naționale a României, la data de 2 decembrie a.c., la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, în cadrul unei ședințe festive, 21 de polițiști au fost avansați în gradul profesional următor, înainte de termen.

Această formă de recompensare reflectă recunoașterea dedicării, profesionalismului și rezultatelor obținute de polițiști în activitatea desfășurată în sprijinul comunității.

Cu această ocazie, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani le-a adresat felicitări tuturor celor avansați și le-a urat succes în parcursul profesional.

Citeste mai mult

Eveniment

Acțiune pentru siguranța pietonilor, la Darabani

Publicat

Publicitate

Duminică, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere, care au drept cauze generatoare indisciplina pietonilor.

 

În cadrul activităților desfășurate au fost aplicate 17 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 5.000 de lei, iar 14 dintre acestea au fost aplicate pentru abateri ale pietonilor.

 

Reamintim că indisciplina pietonilor este principala cauză generatoare a accidentelor mortale în județul Botoșani.

 

Publicitate

Polițiștii vor continua să desfășoare astfel de activități preventive și în perioada următoare.

 

Citeste mai mult

Eveniment

Biciclist pe trei cărări, pe bulevardul din Dorohoi: 2,25 mg/l alcool pur în aerul expirat

Publicat

Publicitate

Cea mai mare viteză înregistrată pe drumurile din județ a fost de 125 de km/h, în localitatea Cândești. Conducătorul auto a fost sancționat cu amendă în valoare de 2.000 de lei, iar permisul i-a fost reținut pentru 120 de zile, fără drept de circulație.

 

Totodată, cea mai mare alcoolemie a fost înregistrată în Dorohoi, duminica, 30 noiembrie 2025. Aparatul etilotest indicând o valoare de 2,25 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul unui biciclist. Acesta se deplasa pe drumul public, punându-se în pericol atât pe el, cât și pe conducătorii auto care se deplasau în zona respectivă.

Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de aproximativ 1.600 de lei.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending