Connect with us

Eveniment

Pompierii botoșăneni au salvat un motan dintr-o fântână adâncă de zece metri

Publicat

Publicitate

Vă spunem, în această seară, povestea lui Felix, un motan jucăuș și iubitor, salvat de pompierii botoșăneni, în localitatea Hudum.

De aproape o lună, pisoiul a dispărut din curtea familiei care îl îngrijea. Stăpânii l-au căutat zile la rând, fără a-i da de urmă. S-au gândit chiar că a fost lovit de o mașină pentru că niciodată nu plecase de acasă.

Când nu mai sperau să îl găsească în viață, pașii i-au condus spre fântâna vecinilor. Un mieunat stins era de fapt un strigăt de ajutor… Și cum fântână avea peste zece metri adâncime, știau că singurii care îl puteau ajuta erau pompierii.

Ceea ce părea o misiune ușoară de salvare s-a transformat într-o adevărată provocare. Cu cât Alex, pompierul coborât în fântână, se apropia de apă, misterul se adâncea. De dincolo de pereții puțului, parcă din adâncul pământului, cu ultimele puteri, Felix cerea să fie salvat. Alex și-a dat seama imediat că, în încercarea de a ieși din fântână, pisoiul s-a refugiat într-una dintre numeroasele găuri făcute în tuburi. După mai multe încercări, a găsit locul unde era ținut captiv. Pentru a-l elibera a fost nevoie și de Marian, un alt pompier din echipaj. Au coborât pe rând, în fântână și, cu ajutorul unui retopercutor, au săpat până când au reușit să ajungă la motan. O oră a durat întreaga intervenție.

👏 Plt adj. Adrian Maghiar, plt. adj. Sergiu Dascalu, plt. adj. Marian Podiuc, plt adj. Adi Broscauțanu și sld. Alexandru Cristescu sunt colegii noștri care au făcut tot posibilul ca Felix să ajungă, teafăr, în brațele stăpânilor care îl vor îngrijiri așa cum știu mai bine.

Nimeni nu știe cât timp a stat motanul în acea fântână, dar cu siguranță va sta departe de astfel de locuri după această experiență.

Publicitate

#ISU_BOTOSANI #pompierii #salvatorii #mereuladatorie

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Maratonul Nordului, sub lupa jandarmilor botoșăneni

Publicat

Publicitate

În acest sfârșit de săptămână, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani va asigura ordinea și siguranța publică la Maratonul Nordului Botoșani, împreună cu celelalte structuri cu atribuții în domeniu.

Jandarmii botoșăneni vor primi sprijin operațional din partea Grupării de Jandarmi Mobile Bacău, astfel încât aproximativ 100 de jandarmi vor acționa pentru desfășurarea în condiții de siguranță a evenimentului cu caracter sportiv, care va avea loc atât la Parcul de agrement Cornișa, în după-amiaza zilei de sâmbătă (Crosul Copiilor), cât și duminică, în data de 15 iunie, începând cu ora 10.00, pe străzile Cuza Vodă, Marchian, Bulevardul Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Trandafirilor, Ioan Simionescu, Calea Națională, Victoriei și strada Poștei.

Pentru prevenirea unor incidente pe traseu, vor fi dispuse măsuri de restricționare progresivă a traficului rutier și pietonal, în intervalul.orar 06.00 -14.00, sens în care recomandăm conducătorilor auto să manifeste răbdare și înțelegere față de măsurile luate de autorități și să reducă viteza de deplasare până la limita evitării oricărui pericol.

În afara ecestor misiuni, jandarmii, împreună cu partenerii instituționali, vor lua măsurile necesare în vederea prevenirii unor fapte antisociale de natură penală și contravențională la Zilele satului Corni și la manifestările religioase și cultural-artistice artistice organizate în comuna Pomârla cu prilejul sărbătoririi Hramului bisericii ,,Duminica tuturor sfinților”.

Recomandăm participanților la manifestările publice să respecte măsurile stabilite de organizatori și indicațiile forțelor de ordine, să acorde atenția cuvenită minorilor care îi însoțesc și să aibă grijă de bunurile personale de valoare, iar în cazul sesizării unor fapte antisociale să solicite în cel mai scurt timp sprijinul jandarmilor aflați în dispozitivul de misiune.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Permis fals achiziţionat cu 500 de euro, descoperit la PTF Rădăuţi-Prut

Publicat

Publicitate
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut efectuează cercetări în privinţa unui bărbat, cu cetățenie Republica Moldova, asupra căruia a fost depistat la control un permis de conducere fals.
În data de 13 iunie a.c., în jurul orei 02.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut – ITPF Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pasager într-un autoturism, un bărbat cu cetățenie R.Moldova, în vârstă de 40 de ani.
Având suspiciuni cu privire la faptul că barbatul ar deține asupra lui documente false, colegii noştri au efectuat verificări suplimentare, în urma cărora au descoperit un permis de conducere cu datele de identificare și fotografia acestuia. Acesta avea caracteristici similare celor eliberate de către autoritățile din R. Moldova.
Polițiștii de frontieră au stabilit faptul că permisul de conducere în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals total.
Bărbatul a declarat că a finalizat cursurile la o școală de șoferi, dar nu a reușit să treacă examenul, motiv pentru care a decis să cumpere permisul contra sumei de 500 de euro.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals, uz de fals și fals privind identitatea, la finalizare urmând a se lua măsurile legale care se impun.

Citeste mai mult

Eveniment

Fotbal: Portarul Luka Kukic și-a prelungit contractul cu FC Botoșani

Publicat

Publicitate

Portarul bosniac Luka Kukic și-a prelungit contractul cu echipa de fotbal FC Botoșani cu încă un sezon, a anunțat, vineri, pe site-ul oficial, gruparea moldoveană.

‘Portarul Luka Kukic și-a prelungit contractul cu FC Botoșani. Goalkeeperul a semnat un nou acord cu gruparea roș-alb-albastră, valabil pentru încă un an. Mult succes, Luka Kukic, și la cât mai multe realizări în acest sezon în tricoul roș-alb-albastru’, se menționează pe site-ul citat.

În ediția 2024-2025 a Superligii, goalkeeperul bosniac în vârstă de 29 de ani a evoluat doar în patru partide, el confruntându-se cu o accidentare severă care l-a ținut departe de gazon aproape întreg sezonul.

Înainte de a veni la FC Botoșani, Luka Kukic a jucat pentru formațiile NK Imotski, RNK Split, NK Osijek II, Korona Kielce, Sloboda Tuzla, Zrinjski Mostar, Novi Pazar, HSK Posusje și FC Buxoro.
AGERPRES

Citeste mai mult

Educație

Zeci de candidați au absentat la proba la alegere a profilului și specializării în cadrul examenului de BACALAUREAT 2025

Publicat

Publicitate

Potrivit informațiilor oferite de oficialii Inspectoratului Școlar Botoșani, vineri, 13 iunie 2025, la proba la alegere a profilului și specializării (Biologie, Chimie, Fizică, Economie, Filosofie, Geografie, Informatică, Logică, argumentare și comunicare, Sociologie și Psihologie), din cei 2123 candidați înscriși, au absentat 65.

De asemenea, nu fost candidați eliminați.

Bacalaureat 2025: condiții de promovare a examenului

Pentru a promova examenul, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții (cumulat):

  • susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
  • susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
  • obținerea cel puțin a mediei 6 la probele scrise (media notelor obținute la probele scrise).

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending