Connect with us

Eveniment

Polițiștii botoșăneni, la ceas de bilanț:  Infracţionalitatea în domenii specifice la nivelul anului trecut

Publicat

În scopul menţinerii integrităţii fondului forestier naţional și pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilegale îndreptate împotriva pădurii şi a personalului silvic, au fost organizate 178 de controale, fiind verificate 561 de obiective, activități în care au fost implicaţi toţi partenerii instituţionali de la nivelul judeţului (Garda Forestieră, Direcţia Silvică, A.N.A.F. şi Garda de Madiu).

Publicitate

În cadrul activităţilor menţionate au fost constatate și aplicate 319 sancțiuni contravenţionale la legislaţia silvică, în valoare de 166,50 mii lei, fiind dispusă confiscarea a 456,87 m.c. material lemnos, în valoare de 89,38 mii lei, şi înregistrate 76 dosare penale.

Pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol, cu implicarea partenerilor instituţionali au fost organizate şi executate 49 controale pe cursurile de apă şi amenajări piscicole și verificate 140 obiective (pescării, amenajări piscicole și autovehicule ).

Urmare a activităților specifice desfășurate au fost înregistrate 17 dosare penale și au fost confiscate 415 de plase monofilament, 8 năvoade din fir textil și 26 alte unelte de pescuit, 16 ambarcațiuni gonflabile și 3 autoturisme, în creștere față de perioada de comparație când au fost confiscate un număr de 11 ambarcațiuni și 206 unelte de pescuit, din care 116 de plase monofilament.

 

*

 

Publicitate

În perioada de referință, la nivelul întregului județ, polițiștii criminaliști au  efectuat 1.327 deplasări în teren, prilej cu care au fost ridicate 6.204  de urme. Din numărul total de deplasări în teren, 1.327 au fost cercetări la faţa locului.

În perioada de referință, în laboratorul criminalistic propriu au fost efectuate 126  rapoarte de expertiză şi constatare criminalistică, iar în laboratorul poligraf,  au fost testate 198 persoane.

*

 

Pentru servirea comunității, polițiștii din cadrul  Serviciului Cazier Judiciar, Statistică și Evidență Operativă  și cei din cadrul formațiunilor de profil de la nivelul polițiilor municipale și orășenești au emis 37.242 certificate de cazier judiciar şi 5.325 de certificate de integritate

 

*

În cursul perioadei evaluate poliţiştii din cadrul Serviciul pentru Acţiuni Speciale au desfăşurat și participat la 32 de  razii și misiuni de patrulare, au participat la 167  de percheziții domiciliare și au efectuat 10 misiuni (specifice negociatorului ) de salvare a vieții în caz de amenințare cu tentativă de suicid;

 

În cursul perioadei evaluate au fost organizate 2 stagii de pregătire specifică a cadrelor SAS,  cu denumirea  “BLUE GUARDIANS”, stagii la care au participat peste 100 de operatori, dintre care instructori militari din cadrul Forțelor de Operațiuni Speciale/U.M 53 Comando,  luptători S.A.S din cadrul inspectoratelor de politie aflate la granița cu Ucraina si Republica Moldova, respectiv SAS Botoșani, SAS Suceava, SAS Maramureș, SAS Iași , SAS Vaslui, SAS Galați și SAS Tulcea, luptători din cadrul S.I.I.A.S. și luptători din cadrul B.P.D.S Fulger din Republica Moldova. Activitățile de pregătire s-au desfășurat în Baza de Agrement ” Codrii de Aramă” Agafton cât si în  Poligonul  Copălău.

De asemenea, în perioada de referință lucrătorii serviciului au participat la diverse competiții naționale și internaționale, respectiv la competiția organizată de către SAS Iași “7 Coline”, Cupa lunetiștilor și ”BERETA NEAGRĂ” competiții internaționale organizate de către Brigada de Poliție cu Destinație Specială “FULGER” a Inspectoratului General al Poliției din cadrul Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova. Cu ocazia participării la competițiile naționale și internaționale sus-menționate lucrătorii serviciului au obținut rezultate remarcabile care fac cinste României, Poliției Române și implicit  I.P.J. Botoșani, respectiv brevetul ”BERETA NEAGRĂ”, emis de Brigada de Poliție cu Destinație Specială “FULGER” a Inspectoratului General al Poliției din cadrul Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova și ”FELICITĂRI SCRISE”.

 

*

În perioada analizată,  polițiștii din cadrul Biroului de Protecție a Animalelor au aplicat 244 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 539.350 lei.

De asemenea, au fost instrumentate 52 de dosare penale, au fost soluționate 180 de petiții și au fost efectuate 239 de controale, în cadrul a 33 de acțiuni.

 

 

„Anul 2024 ne-a adus provocări, dar și realizări semnificative, fiecare acțiune având un singur scop: siguranța cetățenilor, care este și va rămâne prioritatea noastră.

Vom continua să acționăm cu determinare, profesionalism și respect față de lege. Mulțumim cetățenilor și partenerilor noștri pentru sprijinul oferit!”, a precizat seful IPJ Botoșani, comisar-șef de poliție, Tudor  Costîn

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

„Festivalul Plăcintelor” de la Stăuceni: Tradiția care unește comunitatea de peste două decenii vestește intrarea în Postul Paștelui

Publicat

O tradiție despre care puțini credeau, la început, că va ajunge atât de departe continuă să adune oameni, emoție și bucurie în comuna Stăuceni. „Șezătoarea strămoșilor”, cunoscută de localnici drept „Festivalul Plăcintelor”, a ajuns la cea de-a XXII-a ediție și rămâne unul dintre cele mai calde evenimente ale comunității.

Publicitate

Ieri, în ultima seară de șezătoare, gospodarii și gospodinele s-au întâlnit din nou în locul unde se cântă, se dansează, se spun povești și glume, iar mesele se umplu cu bucate pregătite în familie, după rețete moștenite din generație în generație. Atmosfera a fost una de sărbătoare autentică, în care tradiția și credința s-au împletit firesc.

Evenimentul marchează, an de an, intrarea în Postul Paștelui și readuce în prim-plan valorile care au ținut comunitățile unite de-a lungul timpului: solidaritatea, respectul și speranța.

Organizarea manifestării poartă semnătura primarului comunei Stăuceni, Cozmin Epuraș, cel care a susținut constant păstrarea și promovarea obiceiurilor locale.

Un moment special al serii a fost oferit de ansamblul „Muguri de Fluier”, care a adus pe scenă cântece și dansuri tradiționale, completând atmosfera de sărbătoare.

Pentru comunitatea din Stăuceni, șezătoarea nu este doar un eveniment cultural, ci o dovadă că tradițiile rămân vii atunci când oamenii pun suflet și cred în ele, iar după mai bine de două decenii, „Festivalul Plăcintelor” continuă să spună aceeași poveste simplă și puternică: omul sfințește locul atunci când își păstrează rădăcinile.

Sursa foto: Cezar Aniței

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

17 permise de conducere și certificate de înmatriculare reținute de polițiști în urma controalelor de ieri din Botoșani

Publicat

Polițiștii botoșăneni au dispus reținerea a 17 permise de conducere și certificate de înmatriculare în urma unor controale desfășurate pentru creșterea siguranței rutiere.

Publicitate

Măsurile au fost aplicate după ce, în timpul verificărilor din trafic, au fost constatate abateri de la legislația rutieră în vigoare, considerate suficient de grave pentru a impune sancțiuni complementare. Acțiunile au vizat prevenirea accidentelor și descurajarea comportamentelor periculoase la volan, într-un context în care indisciplina rutieră rămâne una dintre principalele cauze ale evenimentelor rutiere.

Pe lângă sancțiunile contravenționale aplicate, polițiștii au recurs la reținerea documentelor de conducere și a certificatelor de înmatriculare, măsură menită să înlăture din trafic șoferii care nu respectă regulile.

Reprezentanții IPJ transmit că astfel de controale vor continua și în perioada următoare, cu scopul reducerii riscurilor din trafic și protejării participanților la circulație. Autoritățile fac apel la conducătorii auto să respecte regulile rutiere și să adopte un comportament responsabil la volan, pentru evitarea sancțiunilor și, mai ales, a tragediilor de pe șosele.

Citeste mai mult

Eveniment

Razie de amploare în Botoșani: Aproape 800 de persoane legitimate și amenzi de peste 126.000 de lei aplicate într-o singură noapte

Publicat

Polițiștii botoșăneni au desfășurat, în noaptea de 14 spre 15 februarie 2026, o amplă acțiune de tip razie în municipiul Botoșani și în zonele arondate Secțiilor de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani și nr. 3 Hlipiceni.

Publicitate

La acțiune au participat polițiști din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, polițiști rutieri, efective ale subunităților de poliție, precum și jandarmi, scopul intervenției fiind prevenirea faptelor antisociale și creșterea gradului de siguranță publică. Verificările au vizat în special zonele unde se formează aglomerări de persoane și localurile publice, considerate puncte sensibile din punct de vedere al ordinii și liniștii publice.

În cadrul controalelor au fost legitimate aproximativ 800 de persoane și au fost verificate 514 autovehicule aflate în trafic sau staționate pe raza de acțiune.

De asemenea, polițiștii au controlat opt societăți comerciale pentru a verifica respectarea prevederilor legale în domeniul funcționării și securității. În urma neregulilor constatate au fost aplicate 185 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor depășind 126.000 de lei.

Cele mai multe sancțiuni, respectiv 160, au vizat abateri la regimul rutier, confirmând faptul că indisciplina în trafic rămâne una dintre principalele probleme identificate de oamenii legii. Totodată, au fost aplicate 16 sancțiuni în valoare de 9.000 de lei pentru încălcarea normelor de conviețuire socială, precum și șase sancțiuni în valoare totală de 45.000 de lei pentru nerespectarea legislației privind paza și protecția obiectivelor.

Reprezentanții poliției transmit că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, pentru descurajarea faptelor ilegale și menținerea unui climat de siguranță pentru cetățeni. Razii similare sunt organizate periodic în județul Botoșani, ca parte a strategiei de prevenire și combatere a fenomenului infracțional.

Citeste mai mult

Eveniment

Bărbat din Botoșani, reținut pentru încălcarea ordinului de protecție și distrugerea sistemului de monitorizare

Publicat

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 41 de ani, din municipiul Botoșani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de încălcarea ordinului de protecție și distrugere.

Publicitate

Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, la data de 13 februarie, în jurul orelor 23:00, a încălcat ordinul de protecție emis de o instanță de judecată, prin care i se interzicea să se apropie la o distanță mai mică de 200 de metri, față de partenera sa.

În momentul în care în Dispeceratul SIME a fost generată alerta de „apropiere”, polițiștii au contactat victima, concomitent cu direcționarea unui echipaj de poliție către locul în care aceasta se afla, pentru a o proteja.

Totodată, polițiștii au pornit și spre locul în care se afla bărbatul de 41 de ani, iar în momentul în care a fost contactat, acesta a distrus dispozitivul de monitorizare electronică.

Au fost constituite echipe de căutare, iar în jurul orelor 24:00, acesta a fost identificat și reținut de polițiști.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, ulterior, fiind dispusă arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending