Connect with us

Cultura

Poetul Lucian Vasiliu a fost desemnat câştigătorul celei de-a 33-a ediţii a Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu”- Opera Omnia

Publicat

Publicitate

Anunţarea laureatului şi decernarea prestigiosului premiu de poezie, acordat de Primăria Municipiului Botoşani, au avut loc în cadrul unei gale speciale organizate, sâmbătă, la Botoşani, cu prilejul împlinirii a 135 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu.

Pe lângă acest premiu, Lucian Vasiliu a fost desemnat şi cetăţean de onoare al municipiului Botoşani, la fel ca toţi ceilalţi 32 de poeţi care au câştigat anterior acelaşi premiu.

Poetul Lucian Vasiliu s-a născut la 8 ianuarie 1954, în comuna Puieşti, din judeţul Vaslui. A fost bibliotecar la Biblioteca Institutului Politehnic „Gh. Asachi” din Iaşi (1976-1980), apoi a fost muzeograf (1980-1989). Între 1990-2007 a fost director la Muzeul Literaturii Române din Iaşi. A debutat publicistic în revista „Convorbiri literare” în 1973, iar editorial în 1981, cu placheta „Mona-Monada”, apărută la Editura Junimea din Iaşi.

A iniţiat reapariţia Revistei „Dacia literară”, la 150 de ani de la interzicerea ei, şi fondarea Societăţii Culturale „Junimea 90”. Din 2007 devine redactor-şef al Revistei „Dacia literară”.

Lucian Vasiliu este membru al Uniunii Scriitorilor din România începând din 1990, iar în perioada 2002-2004 a fost preşedinte al Uniunii Scriitorilor – Filiala Iaşi. În 2004 a fost distins cu Ordinul naţional „Meritul Cultural”, în grad de Ofiţer.

A mai fost nominalizat pentru Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia pentru anul 2019 şi 2022, precum şi la premiile Uniunii Scriitorilor din România pentru anul 2018, pentru cartea de poezie „Cod numeric personal”.

Publicitate

Pentru acest premiu au fost nominalizaţi: Marian Drăghici, Ioan Moldovan, Ioan Es. Pop, Cassian Maria Spiridon, Arcadie Suceveanu, Grete Tartler, Lucian Vasiliu, Călin Vlasie şi George Vulturescu.

Premiul Naţional de Poezie Mihai Eminescu este organizat de Consiliul Local şi Primăria Municipiului Botoşani, împreună cu Fundaţia Culturală „Hyperion – Caiete Botoşănene” şi Uniunea Scriitorilor din România. AGERPRES

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Bărbat de 40 de ani, din municipiul Botoșani, care s-a urcat beat la volan, scos din trafic la Ibănești

Publicat

Publicitate

Ieri, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dorohoi au identificat în trafic, pe drumul national DN 24 A, in comuna Ibănești, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 40 de ani, din municipiul Botoșani.

În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a indicat o valoare de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Fotografia are caracter generic

Citeste mai mult

Eveniment

Un bărbat din Trușești s-a urcat la volan cu toate că nu avea permis. Polițiștii l-au depistat la Lunca

Publicat

Publicitate

În prima zi de Crăciun, polițiștii din Hlipiceni au identificat în trafic, pe drumul public, din comuna Lunca, un autoturism condus de un bărbat, de 40 de ani, din comuna Trușesti.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

S-a ales cu dosar penal.

Citeste mai mult

Eveniment

Lângă noi: Trei morţi, între care şi un copil, în maşina care a ars după ciocnirea cu o cisternă, pe DN2 la Suceava

Publicat

Publicitate

Trupurile neînsufleţite a trei persoane au fost găsite în autoturismul care a luat foc, joi, în a doua zi de Crăciun, pe drumul naţional DN 2, după coliziunea cu o cisternă, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, relatează agerpres.ro.

Potrivit acestora, printre victimele accidentului de pe raza localităţii Forăşti se află şi un copil.

„Până în momentul de faţă, din autoturism au fost identificate trei victime, respectiv, un bărbat, o femeie şi un copil, toţi trei cu leziuni incompatibile cu viaţa”, au transmis oficialii ISU.

Un grav accident rutier s-a produs, joi, pe drumul naţional DN 2, pe raza localităţii Forăşti din judeţul Suceava. În accident au fost implicate o cisternă care transporta lapte şi un autoturism, acesta din urmă luând foc.

Potrivit poliţiştilor, în primă fază nu se ştia câte persoane se aflau în autoturism în momentul impactului.

„În urma impactului dintre cele două vehicule, autoturismul a luat foc. Din primele verificări s-a constatat că autocisterna circula pe direcţia Roman către Suceava şi era încărcată cu produse lactate. În autocisternă se aflau şoferul şi soţia acestuia, care au suferit leziuni minore, fiind transportaţi la o unitate medicală. Autoturismul ar fi circulat din sens opus, însă în momentul impactului a luat foc, până la acest moment incendiul neputând fi stins astfel încât nu se poate preciza cu exactitate numărul victimelor”, au transmis oficialii IPJ Suceava.

Publicitate

Traficul a fost deviat pe rute ocolitoare, cu dirijare prin echipaje de poliţie din cadrul IPJ Iaşi şi IPJ Suceava.

Citeste mai mult

Eveniment

Accident pe drumul spre Vorona. Impact între o autoutilitară care transporta o mașină și un autoturism

Publicat

Publicitate

Un accident rutier a avut loc astăzi la Orășeni Seal, pe DJ 208 C, la intersecția drumurilor spre Vorona cu cel spre Cristești. În eveniment au fost implicate un autoturism și o autoutilitară care transporta o mașină, în care se aflau, în total, patru persoane.

La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere, una de descarcerare, două ambulanțe SMURD, din care cea de terapie intensivă mobilă, dar și o ambulanță aparținând SAJ Botoșani.

Aceștia au constatat faptul că o femeie era în interiorul autoturismului și avea nevoie de ajutor. Aceasta nu era încarcerată. Pompierii au scos-o din mașină, fiind preluată de un echipajul medical. Celelalte trei persoane au ieșit singure din autovehicule. Toți au primit îngrijiri medicale la fața locului, dar au refuzat transportul la spital.

“Pompierii au acționat și pentru înlăturarea pericolului de incendiu”, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoşani, Dorina Lupu.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending