Connect with us

Eveniment

PSD: PNL Botoșani trebuie să spună dacă susține legea care îi permite lui Iohannis să candideze la Senat, fără a pierde pensia specială prezidențială și celelalte privilegii ale funcției

Publicat

Publicitate

PSD Botoșani solicită conducerii organizației județene a PNL să le spună botoșănenilor dacă susține inițiativa parlamentarilor liberali, conduși de Nicolae Ciucă, de a da o lege exclusiv pentru președintele-turist Klaus Iohannis, astfel încât acesta să poată candida la alegerile parlamentare pe listele PNL, fără a renunța la pensia specială și la celelalte privilegii ale funcției de președinte al României.

De asemenea, PNL Botoșani are obligația de a le spune botoșănenilor dacă susține intenția conducerii centrale a PNL de a rupe coaliția de guvernare și de a provoca astfel o criză guvernamentală  pe motiv că PSD a refuzat să susțină „Legea Iohannis”, prin care s-ar crea o inegalitate în fața legii între președintele Iohannis și toți ceilalți cetățeni români.

„Președintele PNL Botoșani, Valeriu Iftime, are obligația să le spună botoșănenilor dacă susține această lege care acordă privilegii unui singur om. Oamenii trebuie să știe că această lege este doar pentru a-i asigura președintelui Iohannis o funcție de senator, fără a pierde pensia specială aferentă funcției de președinte al României. Domnul Iohannis ar fi putut candida pe listele PNL dacă demisiona din funcția de președinte al României, dar astfel ar fi pierdut pensia specială și celelalte privilegii. Pentru asta vrea PNL această lege. PSD nu poate fi de acord! Domnul Iftime este de acord cu asta? Asta înseamnă marea schimbare pe care o promite?! Pensie specială și păstrarea celorlalte privilegii pentru tătucul lor politic?!”, a declarat Doina Federovici, președintele PSD Botoșani.

PSD Botoșani subliniază că ruperea Coaliției de guvernare în actualul context intern și internațional ar conduce la o stare generală de instabilitate care s-ar manifesta prin creșterea dobânzilor, reapariția speculei și a inflației, blocarea investițiilor străine și a fondurilor europene, limitarea activității guvernamentale, incapacitatea Executivului de a demara investiții noi, dar și afectarea profundă a poziției României în raport cu partenerii săi strategici din structurile euro-atlantice.

„Botoșănenii au dreptul să știe dacă PNL Botoșani, condus de domnul Valeriu Iftime, este de acord ca societatea românească să plătească acest preț usturător al instabilității politice și economice doar pentru a-i asigura președintelui Iohannis o leafă de senator, fără a renunța la privilegiile funcției prezidențiale, inclusiv la pensia specială prezidențială”, a subliniat Doina Federovici, președintele PSD Botoșani.

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

VIDEO: Teologul Petru Purice, hirotonit diacon pe seama Mănăstirii Zosin de Preasfințitul Nichifor Botoșăneanul

Publicat

Publicitate

Sâmbătă, în Parohia „Izvorul Tămăduirii” din comuna Coșula, Protopopiatul Botoșani, a avut loc un eveniment deosebit pentru comunitatea locală: sfințirea noii clopotnițe, împodobită cu un clopot nou și porți noi, realizări care încununează eforturile credincioșilor și ale păstorilor lor sufletești.

Momentul de bucurie duhovnicească a fost sporit de oficierea Sfintei Liturghii arhierești de către Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi. Din sobor a făcut parte arhimandritul Chirvase, starețul Mănăstirii Coșula și protopopul Petru Fercal.

În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Nichifor a săvârșit hirotonia intru diacon a teologului Petru Purice, pe seama Mănăstirii Zosin, un moment de profundă încărcătură spirituală atât pentru cel hirotonit, cât și pentru întreaga obște monahală și comunitatea prezentă.

Prin punerea mâinilor arhierești și prin lucrarea harului Duhului Sfânt, noul diacon a fost rânduit spre slujire în Biserica lui Hristos, răspunzând cu smerenie și ascultare chemării la slujirea altarului. Evenimentul a fost primit cu bucurie de credincioșii prezenți, care au înălțat rugăciuni pentru întărirea și sporirea în slujire a noului diacon.

La final, ierarhul a adresat un cuvânt de învățătură, subliniind importanța slujirii jertfelnice în Biserică, precum și rolul clopotului ca glas chemat la rugăciune și comuniune, care va răsuna de acum înainte peste satul Coșula, adunându-i pe credincioși la sfintele slujbe.

FOTO: Ștefan Achițenei

Publicitate

Citeste mai mult

Cultura

Lectură, caligrafie și întâlniri cu scriitorii, la Botoșani. Zi plină de evenimente culturale de Ziua Culturii Naționale

Publicat

Publicitate

Botoșaniul devine, joi, 15 ianuarie 2026, un spațiu al dialogului cultural și al întâlnirilor cu literatura, prin două evenimente dedicate lecturii, desfășurate în cadrul „Zilelor Eminescu – Ziua Culturii Naționale”.

Prima întâlnire a Cercului de lectură are loc începând cu ora 15.30, la Casa Memorială Nicolae Iorga, unde participanții vor discuta romanul Ferenike, semnat de Doina Ruști. Pornind de la structura narativă a volumului, cei prezenți vor reconstitui arborele genealogic al familiei din care face parte și naratoarea, „circulând” pe străzile satului Comoșteni, intrând simbolic în casele personajelor și analizând chipuri, caractere și destine. Discuțiile vor gravita în jurul întrebării centrale a romanului: „Cine este Ferenike?”.

Întâlnirea va include și exerciții de caligrafiere, coordonate de muzeograful George Arhip, inspirate de evocarea „tocului alb”, descris în roman ca instrument al adevărului, al poveștilor și al primelor încercări literare. Participanții vor transcrie fragmente din roman sau din poeziile lui Mihai Eminescu, autor de care naratoarea afirmă că i-a devenit refugiu și spațiu de regăsire interioară.

Cercul de lectură este organizat de Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu, iar moderarea întâlnirii este asigurată de Loredana Carcea.

Tot joi, 15 ianuarie 2026, membrii Cercului de lectură „Unde fugim de-acasă?” se vor întâlni, la Școala Gimnazială Nr. 7 Botoșani, cu scriitoarea Adina Rosetti. Discuțiile vor porni de la romanele Domnișoara Poimâine și joaca de-a timpul, Povestea kendamei pierdute și Ultima provocare, volume care explorează teme precum copilăria, adolescența, prietenia, familia și viața de școală, într-o cheie realistă și accesibilă tinerilor cititori.

Participanții vor avea ocazia unui dialog deschis cu autoarea, atât despre personajele și întâmplările din cărți, cât și despre realitatea care le-a inspirat. Adina Rosetti se definește drept „inventatoare de povești”, jurnalist cu experiență și membră a Asociației „De Basm”, iar întâlnirea promite să aducă în prim-plan nu doar cărțile, ci și omul din spatele lor.

Publicitate

Și acest eveniment face parte din programul „Zilele Eminescu – Ziua Culturii Naționale” și este moderat de prof. Loredana Carcea, continuând tradiția întâlnirilor care aduc literatura mai aproape de cititori, într-un cadru deschis și interactiv.

Citeste mai mult

Eveniment

Tânăr prins la volan cu permisul suspendat, pe o stradă din municipiul Botoșani

Publicat

Publicitate

Un tânăr de 36 de ani din municipiul Botoșani este cercetat penal după ce a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism, deși avea dreptul de a conduce suspendat.

Incidentul a avut loc vineri, 9 ianuarie 2026, când polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Botoșani au oprit pentru control un autoturism care circula pe strada Ion Pillat, din municipiul Botoșani.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, oamenii legii au constatat că șoferul avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Pe numele acestuia au fost demarate cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută și pedepsită de Codul Penal.

Cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani, urmând ca la finalizarea dosarului să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Dosar penal pentru tăiere ilegală de arbori: Tânăr prins în flagrant cu lemne încărcate într-un atelaj, la Pomârla

Publicat

Publicitate

Un tânăr de 19 ani, din comuna Pomârla, s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins în flagrant delict de polițiști, în timp ce tăia ilegal arbori din fondul forestier. Fapta a fost descoperită vineri, 10 ianuarie 2026, de polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Pomârla.

Potrivit oamenilor legii, tânărul ar fi tăiat fără drept mai mulți arbori de diferite esențe, pe care i-ar fi secționat și încărcat într-un atelaj hipo personal, pregătindu-i pentru transport.

În urma verificărilor efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit că materialul lemnos provenea din tăieri ilegale. Cantitatea de aproximativ 3,5 metri cubi de lemn a fost confiscată și predată reprezentanților silvici, în vederea stabilirii prejudiciului cauzat.

Pe numele tânărului a fost întocmit dosar penal pentru tăiere de arbori fără drept și tentativă la furt de arbori, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a fost comisă fapta.

Acțiunea a fost desfășurată sub coordonarea Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani, autoritățile reamintind că tăierile ilegale de arbori reprezintă infracțiuni grave și sunt sancționate conform legislației în vigoare.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending