Connect with us

Eveniment

Ninsoare, ploi, vânt puternic şi polei în aproape toată ţara, până duminică dimineaţa

Publicat

Publicitate

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare potrivit căreia vor fi precipitaţii, intensificări ale vântului şi polei în aproape toată ţara, începând de joi, ora 22:00, până în dimineaţa zilei de duminică, 26 decembrie, relatează alba24.ro.

În nordul, centrul şi vestul ţării temporar vor fi precipitaţii moderate cantitativ, iar cantităţile de apă, acumulate pe tot parcursul intervalului, vor depăşi local 20-30 litri/mp şi izolat 40-50 litri/mp, cu precădere în zona deluroasă şi montană aferentă.

În noaptea de joi spre vineri (23/24 decembrie) şi în prima parte a zilei de vineri vor fi precipitaţii mixte în Crişana şi pe alocuri în Banat şi sud-vestul Transilvaniei, iar în Maramureş şi local la munte, în Transilvania şi în nordul Moldovei va ninge şi se va depune strat de zăpadă.

Pe parcursul zilei de vineri (24 decembrie) în zonele joase de relief precipitaţiile se vor transforma treptat în ploaie, iar îndeosebi în noaptea de vineri spre sâmbătă (24/25 decembrie) şi sâmbătă (25 decembrie), la munte, la altitudini mai mici de 1.700 m, vor predomina ploile, determinând topirea stratului de zăpadă. Local se va forma polei.

Temporar vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor cu viteze în general de 45-55 km/h, iar pe crestele montane rafalele vor depăşi 80-90 km/h, viscolind ninsoarea şi spulberând zăpada.

GER de crapă pietrele înainte de Sărbători. De Crăciun, vine primăvara. Prognoza meteo anunțată de ANM

Publicitate

La Crăciun, vreme caldă

În acest an, de Crăciun, vremea va fi mai caldă decât de obicei. Vor fi temperaturi care vor aduce aminte mai degrabă de primăvară și de perioada Paștelui.

Temperaturile cresc până la 15 – 16 grade Celsius în Muntenia și Oltenia. Cald va fi și în restul țării, cu valori cuprinse între 7, 9 și chiar 10 grade Celsius.

Ninsori vor mai fi doar la munte și în unele zone de deal.

Și a doua zi de Crăciun va fi caldă. În Oltenia, Muntenia, Dobrogea și sudul Moldovei, temperaturile se vor situa între 13 – 15 grade Celsius.

În sudul extrem, temperaturile vor ajunge și la 16 – 17 grade. În sudul Transilvaniei, în Banat, mercurul din termometre va indica 7 – 8 grade. În Crișana, Maramureș, nordul Transilvaniei și Moldova, maximele vor ajunge până la 6 grade Celsius.

VREMEA de Crăciun și Revelion: Temperaturi scăzute în noaptea dintre ani. Prognoza meteo pe regiuni, în următoarele 2 săptămâni

Prognoza meteo 20 decembrie – 2 ianuarie: MOLDOVA

Intervalul va debuta cu vreme normală termic, cu o medie a temperaturilor maxime în jurul a 2 grade. Apoi va deveni rece în perioada 21 – 23 decembrie, când mediile vor tinde spre -4…-2 grade.

Ulterior, valorile diurne vor crește considerabil, iar în intervalul 25 – 27 decembrie, media maximelor se va situa în jurul a 8 grade. Începând din 28 decembrie, temperatura aerului va avea tendința de scădere treptată spre medii de -1…0 grade.

Aceeași evoluție termică o vor avea și valorile nocturne, astfel media minimelor va scădea pană pragul de ger, spre -10 grade, în nopțile din 22 și 23 decembrie. Apoi de creștere spre 1-3 grade în nopțile din perioada 25 -28 decembrie și din nou de scădere spre -6 grade până la sfârșitul intervalului.

Vor fi precipitații în general slabe cantitativ, cu probabilitate mai mare după data de 24 decembrie.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Cultura

Veneția secolului al XVIII-lea prinde viață la Botoșani: Bal Venețian caritabil pentru susținerea Sălii Studio a Teatrului „Mihai Eminescu”

Publicat

Publicitate

Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani invită comunitatea locală și iubitorii de cultură la un eveniment cu totul special: Balul Venețian la Teatru, un eveniment caritabil de inspirație venețiană, dedicat susținerii modernizării dotărilor tehnice ale Sălii Studio.

Pe 24 februarie, eleganța și generozitatea se întâlnesc într-o seară în care teatrul devine spațiul dialogului dintre artă, emoție și solidaritate. Într-o premieră absolută pentru oraș, Gianina Parascanu (Grupul de Distribuție Eta), alături de regizoarea Ella Nistor și Alice Sinescu, propun comunității botoșănene un eveniment care îmbină rafinamentul artistic cu spiritul solidarității. Evenimentul propune o incursiune în atmosfera rafinată a Veneției secolului al XVIII-lea, unde masca, muzica și spectacolul se transformă într-un manifest pentru cultură.

Balul Venețian la Teatru este mai mult decât o gală – este un gest de sprijin concret pentru viitorul creației artistice locale. Fondurile obținute în cadrul evenimentului vor fi direcționate către modernizarea echipamentelor tehnice ale Sălii Studio (lumini, sunet și infrastructură scenică), un spațiu esențial pentru producțiile contemporane, experimentele artistice și întâlnirea autentică dintre actori și public.

 

Programul serii este conceput ca o experiență completă:

Spectacol de teatru

Publicitate

After drinks și momente-surpriză

Pentru biletele premium:

Momente muzicale live, de la operă la jazz, cu participarea artiștilor Sorina Rotaru, Angelica Solomon și Ciprian Oloi

Dineu festiv all inclusive în Sala de Marmură (pentru biletele premium)

Mască venețiană inclusă, simbol al misterului și al eleganței

Prin participarea la Balul Venețian la Teatru, fiecare invitat contribuie direct la susținerea unui spațiu cultural viu, unde ideile prind contur și emoția scenică ajunge nealterată la spectatori. Cultura nu este un lux, ci o nevoie – iar teatrul rămâne unul dintre cele mai puternice locuri de întâlnire ale comunității.

Teatrul „Mihai Eminescu” mulțumește tuturor partenerilor și susținătorilor acestui demers și invită publicul să fie parte dintr-o seară memorabilă, în care generozitatea devine o formă de artă.

 

Citeste mai mult

Eveniment

ITM Botoșani: Controale ample în service-uri auto. Amenzi de peste 219.000 lei pentru muncă nedeclarată și alte nereguli

Publicat

Publicitate

Inspectoratul Teritorial de Muncă Botoșani, sub coordonarea Inspecției Muncii, a desfășurat în perioada 26.01-30.01.2026, o campanie națională pentru identificarea și combaterea muncii nedeclarate și pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind securitatea și sănătatea în muncă, de către angajatorii care desfășoară activitatea în domeniul “Reparații și întreținerea autovehiculelor”- cod CAEN 9531 (Rev.3).

 

Obiectivele acestei campanii au fost:

– Diminuarea consecințelor sociale și economice negative care derivă din nerespectarea

  prevederilor legale, de către angajatorii din domeniul ” Repararea și întreținerea

  autovehiculelor” – cod CAEN 9531 (Rev.3);

Publicitate

– Eliminarea neconformităților constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii pentru

  remedierea neconformităților și aplicarea sancțiunilor contravenționale

  corespunzătoare;

– Creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce privește

  necesitatea respectării prevederilor legale în domeniile relațiilor de muncă și

  securității și sănătății în muncă.

S-a urmărit în mod deosebit, verificarea respectării de către agenții economici din grupul țintă a tuturor condițiilor de muncă ale lucrătorilor.

MOTIVAREA CAMPANIEI

În domeniul securității și sănătății în muncă, sectorul de activitate „Repararea și întreținerea autovehiculelor” – cod CAEN 9531 (Rev.3), lucrătorii sunt expuși la o gamă largă de riscuri de accidentare la locul de muncă, cum ar fi:

– Alunecări pe pardoseala umedă;

– Ventilație insuficientă;

– Temperaturi extreme;

– Umiditate excesivă;

– Risc de intoxicare cu substanțe chimice utilizate în cadrul procesului de spălare auto;

– Perioade lungi în care angajații stau în picioare;

– Activități repetitive;

– Improvizații electrice sau de altă natură la echipamentele de muncă;

– Stresul provocat angajaților datorită unui comportament neadecvat al clienților;

– Echipamente de muncă electrice incorect utilizate în mediul umed;

– Pericol de accidentare prin manevrarea necorespunzătoare a autovehiculelor în incinta

  spălătoriilor;

– Risc de electrocutare;

– Utilizarea echipamentelor de muncă specifice, cum ar fi instalații de ridicat și

  recipiente sub presiune (supuse procedurilor de autorizare ISCIR).

 

În domeniul relațiilor de muncă, domeniul de activitate mai sus mentionat este susceptibil de încălcarea reglementărilor legale, privind:

– Angajarea personalului;

– Transmiterea, în termenul legal, a elementelor contractelor individuate de muncă în

  registrul general de evidență a salariaților-Reges-Online;

– Durata timpului de muncă și munca suplimentară;

– Întocmirea evidenței orelor de muncă prestate de salariati;

– Repausuri periodice (repausul săptămânal, sărbători legale);

– Stabilirea și acordarea drepturilor salariale.

În acest sens, s-a considerat oportună declanșarea unei campanii de control, cu caracter inopinat, la angajatorii din acest domeniu de activitate.

 

În cadrul acestei campanii, în domeniul relațiilor de muncă, s-au efectuat 26 controale. Au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale reprezentând 3 amenzi în valoare de 161.500 lei, pentru:

primirea la muncă a uneia sau a mai multor persoane fără încheierea unui contract

  individual de muncă,

– nerespectarea obligației de a ține la locul de muncă evidența orelor de muncă prestate

  zilnic de fiecare salariat, cu evidențierea orelor de începere și de sfârșit ale programului

  de lucru.

De asemenea, au fost dispuse 26 de măsuri pentru remedierea neconformităților constatate.

Au fost depistate 4 persoane prestând muncă nedeclarată, toate desfășurându-și activitatea fără ca angajatorul să le fi încheiat contract individual de muncă, motiv pentru care s-au aplicat 2 amenzi în valoare totală de 160.000 lei.

Cele mai frecvente deficiențe constatate în domeniul relațiilor de muncă au fost:

– neacordarea repausului săptămânal de 48 de ore consecutiv,

– nerespectarea obligației de a păstra la locul de muncă o copie a contractului individual

  de muncă pentru salariații care prestează activitate în acel loc,

– neacordarea concediului de odihnă,

– neacordarea sporului cuvenit pentru angajații care desfășoară activitate sâmbăta și

  duminica,

– neplata orelor suplimentare,

– neplata orelor prestate în zilele de sărbători legale.

 

In domeniul securității și sănătății în muncă, în cadrul acestei campanii, au fost efectuate controale la un număr de 24 agenți economici, toți fiind sancționați. Au fost constatate 34 deficiențe pentru care au fost dispuse măsuri, fiind aplicate 7 amenzi în valoare de 58.000 lei și 27 avertismente. Au fost oprite din funcțiune 7 echipamente de muncă care nu aveau verificări ISCIR.

Cele mai frecvente deficiențe constatate în domeniul securității și sănătății în muncă au fost:

– nu s-a elaborat lista zonelor cu risc ridicat și specific,

semnalizarea de securitate și/sau sănătate în muncă este incompletă,

– lipsă control medical periodic,

lipsă trusă sanitară de prim ajutor,

– echipamente de muncă fără verificări ISCIR,

 

– nu au fost desemnați lucrătorii care să aplice măsurile de acordare a primului ajutor,

  pentru stingerea incendiilor și evacuarea lucrătorilor,

– în fișele de instruire SSM nu s-a consemnat materialul predat,

– nu s-a făcut dovada achiziționării și acordării echipamentului individual de protecție.

 

Valoarea totală a amenzilor aplicate de către ITM Botoșani, în domeniile Securitate și Sănătate în Muncă și Relații de Muncă în cadrul acestei campanii este de 219.500 lei.

Citeste mai mult

Eveniment

Misiune contracronometru la Darabani. Un bărbat în vârstă de 67 de ani a fost salvat de pompieri militari și voluntari dintr-o fântână adâncă de aproximativ șapte metri

Publicat

Publicitate

Un bărbat în vârstă de 67 de ani a fost salvat de pompieri militari și voluntari dintr-o fântână adâncă de aproximativ șapte metri. Misiunea contracronometru a avut loc în urmă cu puțin timp, în localitatea Darabani.

Bărbatul a mers să ia apă, iar, într-un moment de neatenție, a căzut în gol. Acesta a reușit să se prindă de lanț și, cu ultimele puteri, a sunat după ajutor la numărul unic de urgență 112.

La fața locului s-au deplasat pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Darabani, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Darabani, cu două autospeciale de intervenție și accesorii specifice, precum și o ambulanță SAJ.

Ajunși la fața locului, salvatorii au constatat că bărbatul avea un picior prins în găleată și se ținea de lanț. În mai puțin de cinci minute, pompierii au reușit să îl aducă la suprafață. Victima era conștientă și a refuzat transportul la spital.

Citeste mai mult

Eveniment

COD GALBEN de ploaie și burniță care vor favoriza depunerea poleiului pentru mai multe comune din județ

Publicat

Publicitate

Meteorologii au emis un nou cod galben de ploaie și burniță care, local, depun polei. Acesta este valabil până la ora 14:00 în localitățile Hudești, Coțușca, Suharău, Havârna, Rădăuți-Prut, Avrămeni, Manoleasa, Păltiniș, Mileanca, Darabani, Drăgușeni, Mihălășeni, Viișoara, Hănești, Săveni și Ripiceni, Concești, Mitoc și Adășeni.

Pentru evitarea producerii unor evenimente rutiere, le recomandăm șoferilor să:

* evite deplasările dacă nu sunt absolut necesare
* reducă mult viteza
* păstreze o distanță mare față de alte vehicule
* nu frâneze și să nu vireze brusc
* evite depășirile

Pe pietoni îi sfătuim:

* să meargă cu grijă;
* să folosească încălțăminte antiderapantă.

Se recomandă deplasarea lentă, cu pași mici, folosirea balustradelor și evitarea suprafețelor lucioase sau înclinate.

Publicitate

Curățarea gheții, a țurturilor și a zăpezii de pe clădiri, precum și de pe trotuarele aferente acestora, revine proprietarilor și administratorilor de imobile.

În situația în care îndepărtarea gheții și a țurturilor nu este posibilă imediat, zona trebuie obligatoriu semnalizată și delimitată corespunzător, astfel încât să nu fie pusă în pericol siguranța pietonilor.

Facem apel la responsabilitate și implicare pentru prevenirea accidentelor și pentru siguranța tuturor cetățenilor.

Pompierii militari sunt la datorie 24 de ore din 24, gata pentru a vă sprijini în situații de urgență.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending