Connect with us

Eveniment

Plata ratelor la bănci poate fi SUSPENDATĂ pe o perioadă de 9 luni

Publicat

Publicitate

Guvernul a aprobat, în ședința de miercuri, suspendarea plății ratelor la bănci pentru o perioadă de nouă luni atât pentru persoane fizice, cât și pentru persoane juridice.

Ratele la bănci vor putea fi suspendate pentru o lună și până la 9 luni, iar acest lucru se va face pe baza unei declarații pe propria răspundere care să ateste că media lunară a cheltuielilor a crescut cu minimum 25%, relatează cluj24.ro.

Plata ratelor la bănci poate fi suspendată pe o perioadă de până la 9 luni

Suspendarea plăii se va putea face din ziua în care ordonanța va fi publicată în Monitorul Oficial.

„Vor beneficia atât persoanele fizice, cât și firmele care întâmpină greutăți generate de creșterea prețurilor și a tuturor elementelor care țin de inflația pe care o resimțim cu toții”, a anunțat premierul Nicolae Ciucă.

Astfel, persoanele juridice şi persoanele fizice afectate de criză vor putea solicita amânarea plăţii ratelor la credite pe o perioadă de până la nouă luni, potrivit proiectului de ordonanță de urgență lansat luni în dezbatere publică de Ministerul Finanţelor.

„Moratoriul se adresează atât persoanelor juridice, cât și persoanelor fizice afectate de această criză și prevede posibilitatea amânării la plată pe baza solicitării adresate de debitor către creditor pe o perioadă limitată de până la 9 luni.

Publicitate

Obligația de plată a ratelor scadente aferente împrumuturilor, reprezentând rate de capital, dobânzi și comisioane, acordate debitorilor de către creditori până la data de 30 aprilie 2022, se suspendă la cererea debitorului pentru o perioadă de cel mult 9 luni”, potrivit proiectului de ordonanță de urgență.

Ce trebuie să faceți

Pentru debitorii persoane juridice se prevede prezentarea unei declarații pe propria răspundere privind afectarea, în sensul scăderii, cu minimum 25%, a mediei rezultatelor lunare pe ultimele 3 luni anterioare solicitării suspendării obligațiilor de plată comparativ cu perioada similară a anului 2021.

În situația debitorilor care nu au o perioadă similară de raportare în anul 2021, fiind înființați cu mai puțin de un an în urmă, analiza se va realiza prin raportare la media rezultatelor de la înființare, privind angajamentul de a nu distribui/plăți dividende și de a nu acorda sau rambursa credite către acționari pe perioada aplicării facilității de amânare la plată cu excepția întreprinderilor publice așa cum sunt definite în Ordonanța de urgență nr. 109/2011.

Pentru debitorii persoane fizice se prevede prezentarea declarației pe propria răspundere cu privire la faptul că au înregistrat o creștere cu minimum 25% a cheltuielilor medii lunare, ca urmare a creșterii prețurilor în contextul crizei actuale, în ultimele 3 luni anterioare solicitării suspendării obligațiilor de plată comparativ cu perioada similară a anului 2021.

Proiectul stabilește capitalizarea dobânzii la soldul creditului existent la finele perioadei de suspendare, singura excepție prevăzută fiind pentru dobânzile amânate la plată aferente creditelor ipotecare acordate persoanelor fizice prin programul Noua Casă, cu modificările și completările ulterioare aduse programului.

În acest caz, dobânda aferentă perioadei de suspendare reprezintă o creanță distinctă, căreia i se aplică o dobândă de 0% și pentru care statul, prin Ministerul Finanțelor, acordă creditorilor o garanție pentru riscul de neplată.

Capitalizarea dobânzii la soldul creditului existent la finele perioadei de suspendare înseamnă că dobânda se acumulează și va trebui plătită.

ROBOR la 3 luni a ajuns la 6,41%

Ordonanța privind amânarea ratelor la bancă a fost aprobată în ziua în care indicele ROBOR la trei luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei contractate înainte de luna mai 2019, a urcat la 6,41%, de la 6,28% în ziua precedentă.

La începutul lunii iunie, indicele ROBOR la 3 luni era cotat la 5,99%, faţă de 5,01% la început de mai şi 4,6% în aprilie.

ROBOR reprezintă rata medie a dobânzii la care băncile româneşti se împrumută între ele, în lei.

RPBOR la 6 luni, utilizat la calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a crescut la la 6,53%, de la 6,41% cu o zi în urmă.

Indicele IRCC, folosit acum de bănci pentru calcularea dobânzilor la creditele noi luate începând din primăvara lui 2019, este cotat la 1,86% pentru T4 2021.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

 

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Cultura

Ministerul Culturii: România a încasat despăgubirea pentru trei brățări și Coiful dacic de la Coțofenești furate în Olanda

Publicat

Publicitate

România a încasat suma de 5,7 milioane de euro, reprezentând despăgubirea de asigurare pentru cele patru bunuri culturale mobile furate, în ianuarie, din Muzeul Drents, Olanda, informează sâmbătă Ministerul Culturii.

‘Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) a confirmat că suma integrală aferentă poliței de asigurare, respectiv 5.700.000 de euro, a fost virată de către asigurător, potrivit contractului încheiat între părți. Aceasta reprezintă valoarea de asigurare a celor patru artefacte sustrase: trei brățări și Coiful dacic de la Coțofenești. Ultima tranșă, în valoare de 855.000 euro, reprezentând 15% din valoarea totală, a fost virată în data de 12 septembrie, plata precedentă în valoare de 4.845.000 euro, reprezentând 85% din valoarea totală, fiind făcută în data de 25 august’, se arată într-un comunicat al Ministerului Culturii, transmis, sâmbătă, AGERPRES.

În conformitate cu reglementările legale, conform comunicării primite din partea Ministerului de Finanțe, MNIR – care, la acest moment, a încasat integral asigurarea, va vira suma către bugetul de stat. La restituirea obiectelor asigurate, asigurătorul va solicita contravaloarea asigurării de la muzeu care, la rândul său, va solicita banii de la bugetul de stat.

Ministerul Culturii precizează că, pentru a asigura permanenta monitorizare a situației și corecta informare a opiniei publice, la nivelul ministerului și MNIR va fi îmbunătățită funcționarea grupului de lucru prin adaptarea componenței sale la situația actuală.

Ministrul Culturii, Andras Demeter, al treilea ministru la conducerea ministerului de la momentul scoaterii tezaurului din țară, a solicitat propuneri de modificare a procedurilor privind expunerea temporară a obiectelor de patrimoniu din România, pentru a reduce riscul repetării unor asemenea evenimente extrem de grave, ce afectează dramatic patrimoniul național, se mai arată în comunicat. AGERPRES

Publicitate
Citeste mai mult

Administratie

Hainele folosite vor fi puse în containere speciale, la Botoșani

Publicat

Publicitate

Autoritățile locale din mai multe județe au reușit să pună în funcțiune o infrastructură pentru colectarea separată a deșeurilor textile, care vor ajunge fie la reciclare, fie vor fi refolosite.

Dacă la început, în anumite localități, această activitate o făceau unele organizații non-guvernamentale, ulterior s-au implicat autoritățile locale, mai ales în contextul în care, de la 1 ianuarie 2025, colectarea separată a deșeurilor textile a devenit obligatorie, potrivit unei directive europene.

Conform Directivei UE 2018/851, începând cu acest an, colectarea separată a deșeurilor textile este obligatorie în toate statele membre ale Uniunii Europene. Această colectare a deșeurilor textile presupune utilizarea unor containere separate, curate, care să nu permită umezeală sau contaminare. Este recomandat ca cei care vor dona hainele uzate în aceste containere să le spele în prealabil, să le împacheteze în pungi și apoi să le depună în containerele speciale, pentru ca apoi firmele specializate să le preia, folosind însă mașini care nu sunt utilizate pentru colectarea altor tipuri de deșeuri.

Și municipiul Botoșani colectează separat deșeurile textile. Zece containere pentru colectarea materialelor textile au fost puse, începând din luna septembrie, la dispoziția populației din oraș, a declarat primarul Cosmin Andrei.

Containere au fost distribuite în diferite puncte din municipiu.

‘Noua investiție a municipalității botoșănene respectă prevederile legislative în vigoare privind regimul deșeurilor, reglementate prin ordonanță de urgență a Guvernului care instituie o măsură a reciclării materialelor textile, atât la nivelul autorităților publice locale cât și la nivelul societăților și a persoanelor fizice’, a afirmat primarul de Botoșani.

Publicitate

Containerele vor fi golite periodic de către operatorul Urban Serv, iar produsele textile depozitate vor fi ulterior transportate la Centrul de Management Integrat al Deșeurilor (CMID) Stăuceni.

Agerpres

Citeste mai mult

Eveniment

DNSC avertizează asupra unei tentative de fraudă referitoare la drepturile de proprietate asupra unei pagini gestionate

Publicat

Publicitate

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unei noi tentative de fraudă în care victimele primesc mesaje aparent oficiale referitoare la confirmarea drepturilor de proprietate asupra unei pagini gestionate.

‘A fost semnalată o nouă tentativă de fraudă propagată prin rețelele de social media, în care victimele primesc mesaje aparent oficiale referitoare la confirmarea drepturilor de proprietate asupra unei pagini gestionate. În realitate, formularul transmis victimei este unul fals care redirecționează datele sensibile referitoare la pagină către atacatori, cu scopul deturnării și folosirii acesteia pentru propagarea unor alte tentative de fraudă în viitor’, arată DNSC într-o postare pe propria pagină de Facebook.

Specialiștii DNSC au întocmit o listă cu sfaturi de securitate, destinate utilizatorilor de Internet: nu accesa linkuri din mesaje suspecte, în special de la persoane necunoscute; dacă ai dubii privind situația paginii tale, intră direct pe site-ul oficial al rețelei de socializare, nu prin link-ul din mesaj; nu oferi niciodată parole, coduri OTP, sau alte date de autentificare prin formulare suspecte; raportează conținutul suspect către DNSC: https://pnrisc.dnsc.ro; fii vigilent, protejează-ți datele și limitează răspândirea tentativelor de fraudă. AGERPRES

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO: Let’s do it, Romania! Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani s-au alăturat acestui demers

Publicat

Publicitate

Astăzi, 20 septembrie a.c., în cadrul Zilei Naționale a Curățeniei, a revenit conceptul Let’s do it, Romania! care are o singură misiune: o lume cu mai puține deșeuri.

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani s-au alăturat acestui demers, iar în această dimineață au participat la activitatea de ecologizare.

Ziua Națională a Curățeniei, campanie demarată în anul 2009, își dorește să transmită un semnal de alarmă cu privire la importanța protejării mediului înconjurător, prin eliminarea deșeurilor din natură.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending