Comisarii din cadrul Garda de Mediu Botoșani împreună cu comisari din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Botoșani au anunțat că au oprit de la vânzare mai multe mărfuri dintr-un magazin second hand deoarece aveau caracteristici care prezentau risc pentru sănătatea și siguranța consumatorilor.
În baza Protocolului de Colaborare semnat la nivel național, comisari din cadrul Garda de Mediu Botoșani împreună cu comisari din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Botoșani au efectuat o acțiune de inspectie și control ca urmare a informațiilor transmise de către Garda de Mediu Bihor privind transportul de bunuri second hand, destinatar o persoană juridică din județul Botoșani.
Garda de Mediu Botoșani a anunțat că s-a constat că produsele transportate nu respecă legislația în vigoare și prezintă risc pentru sănătatea și siguranța consumatorilor și totodată deșeurile nu se pot valorifica de către destinatar.
Publicitate
Întrucât, bunurile second hand, donate:
– nu erau corespunzător igienizate (aveau pete, fire de păr, resturi alimentare), articolele de îmbracăminte nu prezentau nici un document privind denumirea, marcarea, compozitia, precum și etichetarea produselor textile.
– nu erau însoțite de documente din care să reiasă informații referitoare starea de funcționare, instrucțiuni de utilizare, precum și alte informații necesare consumatorului
Publicitate
Comisariatul Județean Botoșani al Garda Naţională de Mediu a mai adăugat că a dispus prin Nota de Constatare măsura în sarcina destinatarului de ”Returnarea produselor către expeditor”.
ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.
Când vine vorba de sănătate, timpul nu are răbdare! O condiție esențială pentru un sistem sanitar performant este realizarea de investiții și achiziționarea de aparatură medicală ultraperformantă.
„Împreună cu echipa pe care am coordonat-o, am transformat, în ultimii patru ani, veșnicul «nu se poate» într-un permanent «se poate». Astfel, am implementat la Spitalul Județean proiecte care contribuie la creșterea semnificativă a calității actului medical. Am modernizat Unitatea de Primiri Urgențe, Ambulatoriul de la Maternitate, cel de la Pediatrie, secțiile de infecțioase copii și adulți, laboratoarele de analize medicale și Secția Neonatologie. Am construit un laborator modern de microbiologie, primul heliport medical din județ și am susținut înființarea a două substații de ambulanță la Ripiceni și Lunca”, a declarat Doina
Publicitate
Federovici, președintele PSD Botoșani a adăugat că din fonduri europene, guvernamentale sau din bugetul județean s-a achiziționat aparatură de ultimă generație pentru toate secțiile:
Publicitate
CT de ultimă generație cu 128 de secțiuni/rotație;
mamograf digital pentru depistarea precoce a cancerului mamar;
aparatură radiologică nouă la Pediatrie și UPU;
osteodensitometria DEXA pentru diagnosticul osteoporozei;
cea mai performantă aparatură la Secția de Balneofizioterapie pentru copii.
„De asemenea, am demarat proiecte majore, care sunt în diferite stadii de implementare și care, odată ce vor fi finalizate, vor schimba radical fața sistemului sanitar botoșănean. Printre acestea sunt cele două cu fonduri atrase din PNRR și care vizează modernizarea și eficientizarea energetică a Blocului alimentar, a magaziei de alimente și spălătoriei centrale a Spitalului Județean, precum și modernizarea și eficientizarea energetică a Maternității Botoșani. În cadrul acestor proiecte, clădirile sunt reabilitate din punct de vedere energetic. Se refac instalațiile electrice și cele termice, se schimbă geamurile și ușile. La Maternitate, se desființează mansarda pentru a se monta panouri fotovoltaice. Se instalează și patru stații de reîncărcare electrică. De asemenea, se modernizează etajele IV și V, dar și vestiarele din zona de demisol”, a mai spus liderul social-democraților botoșăneni.
Publicitate
Alte proiecte importante care sunt acum în implementare:
Construirea noului ambulatoriu de specialitate și spitalizare de zi;
Extinderea pe verticală cu un etaj și modernizarea Secției de Oncologie;
Consolidarea seismică a clădirii Protecției civile în care funcționează sediul SMURD;
Achiziționarea a 415 echipamente ultraperformante pentru prevenirea infecțiilor nosocomiale;
Digitalizarea tuturor secțiilor Spitalului Județean prin intermediul unei finanțări PNRR;
„Și pentru că avem nevoie de specialiști, împreună cu echipa managerială, am obținut autorizarea Spitalului Județean pentru a derula programe de rezidențiat în 24 de specializări, iar pentru specialiști, am construit primul bloc de locuințe, în timp ce al doilea este în procedură de licitație”, a precizat Doina Federovici.
Dotarea sistemului sanitar cu aparatură medicală de ultimă generație a fost prioritară și pentru echipa de parlamentari PSD, care, printr-un amendament la Legea bugetului pe anul în curs, au alocat bani pentru achiziționarea unui angiograf coronarian.
„Botoșănenii au nevoie de spitale noi și moderne. Chiar dacă guvernarea PNL-USR din perioada 2020-2021 ne-a refuzat șansa de a putea depune cerere de finanțare pe PNRR pentru construirea unor spitale noi, am obținut acum de la Ministerul Sănătății avizul de oportunitate pentru construirea Spitalului de Pediatrie și a Spitalului Săveni. Am lăsat pe masa președintelui Valeriu Iftime proiectele mature pentru cele două spitale, care trebuie depuse până la finalul lunii pentru a obține finanțarea europeană! Sper din suflet să nu se joace cu sănătatea botoșănenilor și să nu dea cu piciorul în șansa uriașă pentru modernizarea sistemului sanitar botoșănean”, a mai declarat Doina Federovici.
Proiectele pregătite pentru finanțare sunt:
Spital nou de Pediatrie;
Spital nou la Săveni;
Spital nou de Psihiatrie;
Reabilitarea energetică a Corpului central al Spitalului Județean;
Construirea unui centru de radioterapie;
Modernizarea Sanatoriului Podriga.
„Suntem oamenii faptelor bune, iar fiecare investiție realizată vorbește despre angajamentul nostru față de comunitate și față de cei care au nevoie de noi. Nu lăsăm pe nimeni în urmă! Pe 1 decembrie, vă invităm să ne susțineți în alegerile parlamentare. Votați pentru continuitatea acestor schimbări pozitive și pentru un viitor mai bun pentru toți. Alegeți candidații PSD, poziția 3 pe buletinul de vot! Împreună, suntem mai puternici și mai uniți!”, a conchis Doina Federovici.
Raportul de activitate al Doine Federovici ca președinte al Consiliului Județean pentru perioada 2020-2024 se poate consulta pe pagina https://www.psdbotosani.ro/ la secțiunea:
Guvernul va aproba strategia energetică a României pentru perioada 2025 – 2035, a anunţat, joi, premierul Marcel Ciolacu, care a susţinut că ţara noastră are suficiente stocuri ca să treacă „cu bine” în această iarnă, iar plafonarea preţurilor la energie şi gaze va fi prelungită pentru protejarea cetăţenilor vulnerabili.
„Aprobăm, astăzi, strategia energetică a României pentru perioada 2025 – 2035 prin care vom deveni independenţi de importurile de gaze naturale până în anul 2027. De asemenea, reluăm producţia de uraniu pentru consumul nuclear al ţării, eliminând astfel importurile”, a explicat Ciolacu, la începutul şedinţei de Guvern.
Publicitate
Potrivit acestuia, România are suficiente stocuri pentru a trece această iarnă. „Pentru români însă cel mai important este să le spunem că avem suficiente stocuri ca să trecem cu bine în această iarnă. În plus, avem acum preţuri plafonate la energie şi gaze şi prelungim în continuare plafonarea ca să ne protejăm cetăţenii vulnerabili”, a adăugat premierul. AGERPRES
Având în vedere avertizările meteorologice privind condiții specifice de iarnă, reamintim conducătorilor auto să respecte toate regulile de circulație, precum și să adapteze permanent viteza de deplasare la condițiile de drum și la cele de trafic.
Polițiștii rutieri vor fi prezenți în teren, pentru supravegherea, întrumarea și controlul traficului rutier.
Dacă porniți la drum și acesta este uscat, puteți întâlni porţiuni unde există risc de formare a poleiului, de aceea evitați să conduceți, chiar și pe distanțe scurte, dacă autoturismul nu este echipat corespunzător.
Publicitate
În contextul condițiilor meteo nefavorabile, pentru creșterea gradului de siguranță în deplasările pe drumurile publice și pentru prevenirea cauzelor generatoare de evenimente rutiere, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani transmit următoarele recomandări:
– Acționarea pedalei de accelerație trebuie făcută cu moderație, mai ales atunci când drumul este acoperit cu zăpadă, gheață sau polei.
– Reamintim că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, iar autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante. Nerespectarea acestor obligații se sancționează cu amendă și reținerea certificatului de înmatriculare/înregistrare al autoturismului, eliberându-se o dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.
Publicitate
– Curățați în permanență farurile, lămpile de semnalizare, geamurile autovehiculului, asigurați buna funcționare a ștergătoarelor de parbriz și folosiți corespunzător instalația de ventilație-climatizare!
– În condiţiile unui trafic aglomerat, precipitaţiile (sub formă de lapoviţă sau ninsoare), precum şi vântul puternic, pot determina apariţia unor blocaje rutiere temporare. Păstraţi-vă calmul şi nu blocaţi intersecţiile. De asemenea, nu vă angajaţi în depăşirea coloanelor de autovehicule.
– Nu folosiţi telefonul fără dispozitive de tip ,,mâini libere” şi nu vă urcaţi la volan obosiţi sau sub influenţa alcoolului ori a substanţelor cu efect psihoactiv!
Publicitate
– Pentru pietoni recomandăm să sporească atenţia, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului sau în condiţii de vizibilitate redusă, şi să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor.
– De asemenea, nu vă îngustaţi câmpul vizual cu articole de vestimentaţie voluminoase şi traversaţi prin locurile permise, după ce vă asiguraţi că şoferii au observat intenţia de a traversa şi fără a vă grăbi, pentru ca aceştia să aibă timpul necesar pentru a opri în condiţii de siguranţă.
Totodată, înainte de a pleca la drum, verificați starea traseului pe care urmează să îl parcurgeți și pregătiți autovehiculul pentru drum, verificând funcționarea sistemelor de iluminare-semnalizare, ventilare-degivrare, dar și verificând informații actualizate despre situația traficului, pe care le puteți găsi pe siteul oficial al Poliției Române, la secțiunea Infotrafic: https://www.politiaromana.ro/ro/info-trafic.
Inspectoratul Școlar Județean Botoșani a făcut o tradiție din celebrarea Zilei Mondiale a Filosofiei, astfel încât, în fiecare an, în a treia zi de joi a lunii noiembrie, face un apel la comunicare asertivă și la exersarea artei dialogului.
Astăzi, mai mult decât în alte momente, să reflectăm asupra modului în care tehnologia modelează gândirea și relațiile umane. Cum ne păstrăm autenticitatea într-un spațiu virtual? Ce înseamnă să fim liberi într-o lume a algoritmilor?
Timp de cinci săptămâni, în unitățile de învățământ, nivel gimnazial și liceal se desfășoară activități care presupun abordarea temelor fundamentale, filosofia devenind un ghid vital pentru a înțelege implicațiile profunde ale progresului tehnologic și pentru a defini granițele morale ale noilor descoperiri.
Publicitate
Activitățile dedicate Zilei Mondiale a Filosofiei desfășurate la nivel liceal sunt diverse și vor fi prezentate în cadrul întâlnirii de lucru a profesorilor de discipline socio-umane din județ, iar cele realizate la nivel gimnazial au o temă centrală, „Ce înseamnă să fii un prieten adevărat?” și au ca scop provocarea de a reflecta asupra valorilor și principiilor care ghidează deciziile, exersarea acțiunilor care îi ajută pe elevi să-și formeze propria busolă morală, înțelegerea emoțiilor personale, dar și pe cele ale celorlalți.
Vă îndemnăm să continuați să inspirați curiozitate, să provocați gândirea și să promovați dialogul deschis. Prin exemplul dumneavoastră, elevii și studenții vor învăța să nu accepte răspunsuri facile, ci să exploreze în profunzime lumea și locul lor în ea.
Cu ocazia acestei zile, vă mulțumim pentru dedicarea și pasiunea cu care slujiți idealurile filosofiei. Sunteți arhitecții unei lumi mai gânditoare, mai înțelepte și mai umane.