Connect with us

Actualitate

Petarde la tarabă, confiscate în Piața Centrală din Botoșani de polițiști

Publicat

Publicitate

La data de 29 decembrie 2022, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au pus în executare 8 mandate de percheziție domiciliară, la locații din orașul Darabani, comunele Hudești, Suharău, Păltiniș și Mileanca aparținând unor persoane bănuite de comiterea infracțiunii de operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept.

 

În cadrul activităților desfășurate au fost identificate și ridicate în vederea continuării cercetărilor,  peste 200 de kilograme de articole pirotehnice și peste 600 de pachete de țigarete de proveniență Republica Moldova, Ucraina și Duty Free, pentru care persoanele percheziționate nu dețineau documente legale de proveniență.

 

Polițiștii continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunii menționate mai sus, urmând ca în funcție de rezultatele acestora să fie dispuse măsuri legale.

 

Publicitate

La data de 29 decembrie 2022, polițiștii din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase au organizat o acțiune în Piața Centrala, din municipiul Botoșani, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilicite privind deținerea și comercializarea articolelor pirotehnice.

 

În urma verificărilor efectuate, pe o tarabă, expuse spre comercializare au fost identificate și ridicate în vederea continuării cercetărilor aproximativ 200 de obiecte pirotehnice, deținute fără autorizație, de către un bărbat, de 49 de ani.

 

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Economie

Bolojan a făcut praf România? Sondaj: 74% din români cred că țara merge într-o direcție greșită

Publicat

Publicitate

Aproape trei sferturi dintre români consideră că România se îndreaptă pe un drum greșit, arată cel mai recent sondaj Avangarde, realizat la nivel național în perioada 9 – 18 septembrie.

74% dintre respondenți spun că țara merge într-o direcție greșită, în timp ce doar 21% mai cred că direcția este bună. Alți 2% nu pot aprecia sau nu au răspuns. Cifrele marchează o creștere constantă a pesimismului din iunie și până acum: de la 53% atunci, la 74% în prezent.

Nemulțumirea se reflectă și în percepția asupra actualului Guvern. Mai mult de jumătate dintre cei chestionați, 51%, declară că sunt dezamăgiți de modul în care autoritățile gestionează țara, raportat la așteptările pe care le aveau înainte de ianuarie 2025. Doar 23% se declară încântați, alți 23% afirmă că nu aveau așteptări, iar 3% nu știu sau nu răspund.

Întrebați despre cea mai mare temere privind perioada următoare, 28% dintre români indică riscul unei crize economice, 26% se tem de escaladarea războiului din Ucraina, 19% menționează viitorul copiilor, 12% problemele de sănătate, iar 10% arată spre ura și divizarea din societate.

Pe scena politică, datele sondajului conturează o schimbare radicală a raportului de forțe.

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, dintre cei 64% care au indicat o opțiune de vot, 41% ar alege AUR, 19% ar vota PSD, 13% PNL și 12% USR. UDMR ar obține 6%, SOS România și POT câte 2%, iar Forța Dreptei, PMP și Drept ar strânge câte 1%.

Publicitate

Sondajul Avangarde a fost realizat pe un eșantion de 1.300 de respondenți din populația adultă a României. Marja de eroare este de ±2,3%.

Citeste mai mult

Eveniment

Din nou botoșăneanca Simona Radiș! Calificare DIRECTĂ în semifinale la Campionatul Mondial alături de suceveanca Magda Rusu

Publicat

Publicitate

România a început în forță Campionatul Mondial de Canotaj de la Shanghai, iar în prim-plan s-a aflat din nou Botoșaniul.

Simona Radiș, campioană olimpică și multiplă campioană mondială de la Botoșani, a câștigat seria de calificări la dublu rame, alături de colega sa, suceveanca Magda Rusu.

Cele două au dominat cursa de la un capăt la altul și au încheiat cu cel mai bun timp al calificărilor, 6:51.72, obținând calificarea directă în semifinale.

Informația a fost confirmată de Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR), care a transmis un mesaj de încurajare pentru lotul tricolor.

„A fost o cursă bună, sperăm să urmeze alte două și mai bune!”, a transmis Simona Radiș, citată în comunicatul COSR.

Victoria lor nu înseamnă doar un pas important pentru România, ci și o confirmare a faptului că Moldova rămâne pepiniera de aur a canotajului românesc. Din Botoșani până la Suceava, sportivii continuă să scrie istorie pe apele lumii, ducând tricolorul pe cele mai înalte podiumuri.

Publicitate

Citeste mai mult

Cultura

Memorialul Ipotești a devenit motorul culturii de la Botoșani. „1001 CĂRȚI OBIECT”, o nouă expoziție care dă viață literaturii

Publicat

Publicitate

Memorialul Ipotești s-a impus în ultimii ani ca principal centru cultural al județului Botoșani, transformându-se dintr-un spațiu dedicat exclusiv memoriei lui Mihai Eminescu într-un adevărat motor al vieții culturale.

Evenimentele care se desfășoară aici atrag, constant, artiști, scriitori, profesori și public de toate vârstele, consolidând rolul instituției ca reper cultural național.

Pe lângă zeci de alte manifestări culturale din ultimii ani, cea mai recentă dovadă este expoziția „1001 CĂRȚI OBIECT”, vernisată în sala „Horia Bernea”. Evenimentul face parte din Festivalul de Literatură pentru Copii și Adolescenți „Apolodor”, aflat la prima ediție la Botoșani, și aduce în atenția publicului lucrări create de studenți, masteranzi și doctoranzi ai specializării Grafică din cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași.

Expoziția are o dublă semnificație: marchează atât cei 165 de ani de existență ai Universității de Arte, cât și 35 de ani de la înființarea specializării Grafică. În același timp, este o incursiune în lumea cărților obiect și a ilustrațiilor de carte – creații unice, realizate printr-un proces complex, care pornește de la interpretarea textului și se finalizează într-o operă de artă autentică.

Curatorul expoziției, conf. univ. dr. Cezarina Caloian, subliniază importanța acestui demers: o rampă de lansare pentru tinerii ilustratori și o invitație adresată publicului de a descoperi cartea ca obiect de artă, cu rol educativ, formator și ludic.

Astfel de evenimente confirmă că Memorialul Ipotești este astăzi nu doar locul unde se păstrează memoria eminesciană, ci și locul unde cultura contemporană prinde viață. De la festivaluri de literatură, la expoziții și dezbateri, instituția respiră prin fiecare proiect și reușește să pună Botoșaniul pe harta culturală a României.

Publicitate

Memorialul nu mai este doar un spațiu de vizitare, ci a devenit centrul de greutate al vieții culturale botoșănene – un motor care inspiră, coagulează și proiectează cultura locală spre viitor.

Citeste mai mult

Eveniment

Captură a polițiștilor de fontieră la Botoșani: 30.000 de țigarete de contrabandă și un autoturism de 45.000 de lei, confiscate

Publicat

Publicitate

Polițiștii de frontieră din Botoșani au dat o nouă lovitură contrabandiștilor. Un bărbat a fost prins în timp ce transporta 30.000 de țigarete de proveniență Duty Free, ascunse în portbagajul autoturismului.

Incidentul a avut loc sâmbătă, 20 septembrie, în jurul orei 11.00, pe raza municipiului Botoșani. Oamenii legii au oprit în trafic un autoturism înmatriculat în România, iar la control au găsit trei colete pline cu pachete de țigări.

În urma inventarierii, s-a stabilit că este vorba despre 30.000 de țigarete, de diferite mărci, fără timbru de acciză, cu o valoare totală de 18.750 de lei.

Pe lângă întreaga cantitate de țigarete, polițiștii de frontieră au dispus și confiscarea autoturismului, evaluat la 45.000 de lei.

Bărbatul este acum cercetat pentru infracțiunea de contrabandă, iar cazul a fost preluat de polițiștii de frontieră botoșăneni pentru continuarea cercetărilor.

„Astfel de acțiuni vor continua pentru a preveni și combate contrabanda cu produse accizabile”, au transmis reprezentanții Poliției de Frontieră.

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending