Pe colina binecuvântată a Știubieniului, acolo unde cerul parcă se apropie mai mult de oameni și clopotul mănăstirii răsună ca o chemare tainică, peste două mii de credincioși s-au adunat luni dimineață pentru a prăznui Sfânta Treime, hramul așezământului monahal. A fost o zi de lumină, de rugăciune și de emoție curată, o zi în care harul lui Dumnezeu s-a coborât printre oameni.
Sărbătoarea a fost încununată de prezența Înaltpreasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, care a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie împreună cu un sobor de preoți, diaconi și monahi. Rânduiala slujbei, săvârșită cu aleasă evlavie, a fost însoțită de răspunsurile liturgice ale Corului „Roman Melodul” din Protopopiatul Săveni, care a dat o profunzime cerească. După citirea Sfintei Evanghelii, Înaltpreasfințitul Teofan a rostit un cuvânt de învățătură adânc și pătrunzător, care a ținut cu sufletul la gură întreaga mulțime adunată în curtea mănăstirii. Cu glas blând, dar ferm, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a vorbit despre tainele Sfintei Treimi, despre nevoia de pocăință sinceră, despre rolul rugăciunii și al slujirii jertfelnice în viața creștinului.
Cântarea Axionului, lacrima unei inimi monahale
Într-un moment de har și emoție, la cântarea Axionului, s-a alăturat la strană rasofora Paraschiva Sandu, sora părintelui Melchisedec Sandu. Glasul ei, adânc și duios, a umplut locul de liniște și de lacrimi sfinte, îmbrățișând inimile credincioșilor și tulburând duhovnicește și cele mai împietrite suflete.
Un copil cu nume de sfânt, păzitor al porților împărătești
Într-un gest plin de simbol și sensibilitate, IPS Teofan a ales din mulțime un copil de doar nouă ani, pe nume Nectarie, pentru a păstra în timpul slujbei toiagul arhieresc, semnul păstoririi și al autorității duhovnicești. Cu chip senin și o cumințenie ce venea parcă din alt veac, micuțul Nectarie a străjuit intrarea în Sfântul Altar cu demnitate și sfială, asemenea unui înger păzitor.
Publicitate
Numele său nu a fost o simplă întâmplare: Nectarie, asemenea Sfântului din Eghina, cel ce a adus vindecare și speranță. Într-o rânduială tainică a lui Dumnezeu, numele copilului reamintește de Sfântul Nectarie care l-a salvat, odinioară, pe fratele arhiereului ctitor al acestei mănăstiri.
Mănăstirea Știubieni a început a fi zidită în anul 1996, cu bnecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Ctitorii sfintei mănăstiri sunt PS Varlaam Ploieșteanu (Merticaru) și familia Mihai si Ana Dămii.
Crezul – flacără vieîn inimile credincioșilor
Dar poate cel mai tulburător moment al întregii slujbe a fost rostirea Simbolului de Credință – Crezul. Ca o flacără vie aprinsă de Duhul Sfânt, peste două mii de glasuri s-au unit într-o singură mărturisire, care s-a înălțat spre cer ca un cântec de biruință al credinței nestrămutate.
Trupul și Sângele Domnului – răsplata celor curați la inimă
După încheierea Sfintei Liturghii, cei care au primit dezlegare – copii și credincioși pregătiți prin post și rugăciune – s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului, devenind părtași la taina iubirii divine. Lacrimile, zâmbetele, liniștea și lumina de pe chipurile lor au fost dovada vie a prezenței lui Hristos în mijlocul poporului Său.
La finalul slujbei, cu ochii luminați de bucurie și glasul învăluit în smerenie, părintele stareț Melchisedec Sandu, arhimandrit și păstor sufletesc al obștii monahale, a mulțumit tuturor celor prezenți: ierarhului, soborului de slujitori, corului, credincioșilor și, mai presus de toate, lui Dumnezeu.
„De 23 de ani de când sunt eu aici, nu a plouat niciodată în această zi. Dumnezeu poartă de grijă acestui loc și nouă, celor care căutăm fața Lui”, a mărturisit părintele, copleșit de emoție, în fața miilor de suflete adunate.
Cuvintele sale au fost primite cu ropote de inimă, pentru că ele nu exprimau doar o recunoștință personală, ci bucuria unui popor de credincioși care vede, an de an, semnele binecuvântării cerești revărsate peste acest colț de rai numit Știubieni.
Vizită de binecuvântare la Biserica Parohiei Știubieni
După marea sărbătoare de la mănăstire, Înaltpreasfințitul Teofan, însoțit de părintele protopop Constantin Macuc, a făcut o vizită de suflet la Biserica Parohiei Știubieni, unde slujește părintele Ioan Grosu.
Ierarhul a trecut în revistă lucrările aflate în desfășurare în jurul sfântului lăcaș, respectiv construirea unei case sociale, luând aminte cu dragoste și atenție la fiecare efort depus de comunitate. Apreciind în mod deosebit osteneala preotului paroh, IPS Teofan a încurajat continuarea lucrării frumoase care se desfășoară acolo, o lucrare nu doar zidită în piatră, ci și în inimile celor care își regăsesc pacea și nădejdea în jurul altarului.
După ce a vizitat lucrările de la biserica parohială, Înaltpreasfințitul Teofan a vizitat locuința părintelui paroh Ioan Grosu și a preotesei Elena, aducând cu sine binecuvântarea arhierească și rugăciunea pentru pace, sănătate și întărire în slujirea lor.
ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.
Atenție la reducerile false de Black Friday: Pe măsură ce se apropie Black Friday, tot mai mulți consumatori sunt atrași de promisiunea reducerilor spectaculoase, scrie alba24.ro.
Însă, în fiecare an, apar și situații în care unii comercianți cresc artificial prețurile înainte de campaniile de reduceri, doar pentru a afișa ulterior discounturi „spectaculoase”.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) avertizează că astfel de practici sunt ilegale și pot fi sancționate. Conform Ordonanței Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață, orice reducere de preț care nu reflectă o scădere reală față de prețul de referință este considerată publicitate înșelătoare.
Comercianții care recurg la asemenea metode riscă amenzi consistente și chiar măsuri complementare, precum oprirea temporară a campaniei.
Ce este, mai exact, prețul de referință?
Potrivit legislației, acesta reprezintă cel mai mic preț la care produsul a fost vândut în ultimele 30 de zile înainte de aplicarea reducerii.
Cu alte cuvinte, dacă un magazin afișează de Black Friday o reducere raportată la un preț care a fost crescut artificial în perioada anterioară, promoția este falsă și contravine legii.
Publicitate
Pentru a te proteja, verifică istoricul de preț al produselor — multe platforme online afișează această informație, iar aplicațiile de comparare a prețurilor pot fi de mare ajutor.
Dacă suspectezi o practică înșelătoare, poți depune o reclamație la ANPC. Sesizarea se poate face în scris sau online, prin completarea formularului de sesizare disponibil pe site-ul instituției.
Conform OG nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, reclamațiile trebuie depuse în nume personal și trebuie să conțină datele de identificare ale persoanei care le formulează. Sesizările anonime nu sunt luate în considerare și se clasează automat, potrivit avocatnet.ro.
Așadar, înainte de a te lăsa impresionat de un „super discount”, informează-te, compară prețurile și verifică istoricul produsului. Doar așa poți fi sigur că reducerile de Black Friday sunt reale și nu doar o iluzie de marketing.
Organizația PSD Botoșani și-a anunțat oficial sprijinul pentru candidatura Andreei Alecu Gireadă la alegerile locale din comuna Mihai Eminescu, care vor avea loc pe 7 decembrie. Social-democrații consideră că aceasta reprezintă „un model de implicare, seriozitate și profesionalism”, valori pe care partidul își propune să le promoveze în administrația locală.
Andreea Alecu Gireadă este șeful Serviciului Juridic din cadrul Primăriei Mihai Eminescu, funcție pe care o ocupă de nouă ani. În această perioadă, ea a coordonat numeroase proiecte administrative și a contribuit la modernizarea proceselor interne, demonstrând că o administrație eficientă înseamnă „răspunsuri rapide la nevoile oamenilor și rezultate concrete pentru comunitate”.
Absolventă a Facultății de Drept din București, candidata PSD a acumulat o experiență solidă în domeniul juridic și administrativ, dar, spun colegii săi, a rămas mereu aproape de oameni. De-a lungul anilor, s-a implicat direct în proiecte de dezvoltare locală — de la investiții în infrastructură și utilități, până la programe educaționale și sociale destinate familiilor din comună.
„Andreea înseamnă competență, echilibru și dorința sinceră de a lucra pentru oameni. Ea face parte dintr-o generație care înțelege că politica locală nu trebuie să fie despre confruntare, ci despre cooperare”, au transmis reprezentanții PSD Botoșani.
Echipa social-democrată consideră că Andreea Alecu Gireadă are capacitatea de a continua proiectele începute de administrația anterioară și de a aduce „noi soluții pentru o comună modernă, conectată la nevoile și aspirațiile locuitorilor”.
PSD Botoșani i-a transmis candidatei întreaga susținere a organizației, subliniind că partidul „rămâne alături de oamenii competenți, onești și dedicați comunității”.
Publicitate
„Pe 7 decembrie, avem șansa să demonstrăm, din nou, că PSD este partidul oamenilor care muncesc pentru comunitate”, se arată în mesajul organizației.
În prima sâmbătă din luna noiembrie, Biserica Ortodoxă a rânduit să se facă pomenirea celor adormiţi, zi cunoscută în tradiţia românească şi ca Moşii de toamnă. Biserica şi-a manifestat întotdeauna grija faţă de cei care au plecat în veşnicie, consacrându-le ziua de sâmbătă pentru pomenirea generală a morţilor, rânduind cântări speciale în amintirea acestora.
Sâmbăta aceasta, creștinii ortodocși îi pomenesc pe cei adormiți întru Domnul, sărbătorind una dintre cele mai importante zile dedicate strămoșilor – Moșii de Toamnă, cunoscută și sub numele de Sâmbăta Morților.
Această rânduială sfântă este parte dintr-o tradiție veche a Bisericii Ortodoxe, care a așezat mai multe zile de pomenire a celor trecuți la cele veșnice: Moșii de iarnă, sărbătoriți în sâmbăta dinaintea Înfricoșătoarei Judecăți, Moșii de vară, înaintea Rusaliilor, și Moșii de toamnă, care au loc în prima sâmbătă din luna noiembrie.
În această zi, credincioșii vin la biserică pentru a-și aminti de părinți, bunici, moși și strămoși, aducând daruri și rugăciuni pentru sufletele lor. Coliva, colacii, vinul, fructele și dulciurile sunt așezate pe masa ofrandelor, pentru a fi binecuvântate în timpul slujbei de pomenire.
„Să nu lipsim niciodată de la Sfânta Liturghie!”, îndeamnă preoții, amintind că nimic nu este mai de folos celor adormiți decât rugăciunea și Jertfa cea fără de sânge, adusă în cadrul Sfintei Liturghii. În timpul acesteia, numele celor pomeniți sunt rostite cu evlavie, iar sufletele lor primesc mângâiere și lumină.
Credincioșii aduc la ușa Sfântului Altar tămâie, lumânări, prescuri și pomelnice cu numele celor dragi, pentru ca preotul să-i pomenească în rugăciune. Gestul, deși simplu, poartă o semnificație profundă: este o legătură între cei vii și cei trecuți la Domnul, o dovadă că dragostea nu moare, ci se transformă în rugăciune.
Publicitate
Biserica se roagă astfel pentru toți cei adormiți: „Pomenește, Doamne, pe toți cei adormiți întru nădejdea Învierii și a vieții veșnice, și-i odihnește pe dânșii, Dumnezeul nostru, unde strălucește lumina feței Tale”, iar Moșii de Toamnă ne reamintesc că pomenirea morților nu este o zi a tristeții, ci una a recunoștinței și a comuniunii sufletești.
Critici devastatoare la adresa președintelui Consiliului Județean Botoșani, Valeriu Iftime. Liderii PSD Botoșani au lansat, vineri, 31 octombrie 2025, în cadrul Conferinței județene extraordinare desfășurate la Hotelul „Rapsodia”, un atac frontal la adresa actualei conduceri a CJ, acuzând stagnarea totală a investițiilor, pierderi de fonduri europene și proiecte blocate în lanț.
Evenimentul, convocat pentru alegerea delegaților PSD Botoșani la Congresul național al partidului din 7 noiembrie, s-a transformat într-un rechizitoriu public la adresa liberalului Valeriu Iftime, aflat de un an în fruntea administrației județene, dar a fost și momentul în care senatorul Doina Federovici a primit votul de încredere al organizației PSD pentru a deveni vicepreședinte al partidului la nivel național.
„De la performanță la mediocritate. De la viziune la blocaj!”
Senatorul Doina Federovici, președintele PSD Botoșani și fost președinte al Consiliului Județean, a vorbit răspicat despre declinul județului după schimbarea conducerii. „Nu suntem într-un moment festiv, ci într-un moment de analiză și responsabilitate. Județul Botoșani bate pasul pe loc. Vedem întârzieri, confuzie și lipsă totală de implicare administrativă. De la un județ aflat pe drumul dezvoltării, am ajuns la unul paralizat”, a spus Federovici.
Potrivit acesteia, execuția bugetară la Secțiunea de Dezvoltare a Consiliului Județean arată un tablou dezastruos: doar 29,6% grad de efectuare a plăților, adică aproximativ 10 milioane de euro – cea mai mică sumă din ultimii cinci ani.
„Nu o spun eu, ci datele publicate chiar de Consiliul Județean. În 2021 s-au cheltuit 17 milioane de euro, în 2022 peste 50 de milioane (dintre care 33 de milioane fonduri europene), în 2023 – 26 de milioane, iar în 2024 – 20 de milioane. Astăzi, după un an de mandat al lui Valeriu Iftime, avem doar 10 milioane și niciun proiect nou. Diferența este uriașă: de la performanță la mediocritate, de la construcție la blocaj, de la viziune la stagnare!”
Proiecte majore, blocate sau abandonate
Federovici a acuzat actuala administrație că „îngroapă” toate marile proiecte de dezvoltare ale județului, lăsate în lucru de fosta echipă PSD prin celebra „Listă 75 Plus”, care includea peste 75 de investiții din fonduri europene, PNRR și programe naționale.
Publicitate
Printre proiectele care riscă să fie compromise:
Drumul Expres Botoșani – Suceava, cel mai important proiect rutier din istoria județului;
Drumul Vămii, destinat fluidizării traficului comercial spre Ucraina;
Extinderea și modernizarea Secției de Oncologie;
Construirea Ambulatoriului de Specialitate și a unității de spitalizare de zi;
Proiectul regional de apă și canalizare – evaluat la peste 150 milioane de euro;
Centrale fotovoltaice pentru instituțiile publice;
Modernizarea spitalelor din Săveni, Darabani, Psihiatrie și Pediatrie Botoșani
„Toate aceste proiecte erau gândite, finanțate și aflate în lucru. Tot ce trebuia să facă domnul Iftime era să le continue. Ce a făcut? Nimic! Astăzi vedem șantiere părăsite, documentații întârziate și fonduri europene în pericol de a fi pierdute.”
Drumul Expres Botoșani–Suceava, în pericol: termen depășit, bani risipiți
Liderul PSD a avertizat că Drumul Expres Botoșani–Suceava – proiectul strategic de infrastructură rutieră finanțat prin Programul Transport 2021–2027 – este în pragul colapsului administrativ.
„Studiul de Fezabilitate trebuia finalizat de luni de zile, dar termenul a fost prelungit până la începutul lunii noiembrie. Dacă nici atunci nu va fi gata, fondurile ar putea fi pierdute. Nu mai vorbim despre birocrație, ci despre nepăsare și incompetență administrativă”, a spus Federovici.
Aceasta a precizat că finanțarea a fost deja confirmată de Guvernul României, în urma unei interpelări adresate premierului Ilie Bolojan, însă Consiliul Județean „nu a fost capabil să ducă nici măcar documentațiile la capăt”.
Sistemul de apă și canalizare, blocat de un an
Alt proiect criticat dur a fost cel al rețelei de apă și canalizare, pentru care se promitea semnarea rapidă a unui contract european de 150 milioane de euro.
„În campanie, Valeriu Iftime spunea că are soluții în buzunar pentru Nova ApaServ. Un an mai târziu, proiectul e tot în evaluare la BEI-PASSA. Singurul lucru schimbat e factura botoșăneanului — mai mare, mai nedreaptă, mai absurdă”, a declarat liderul PSD.
Potrivit acesteia, schimbarea modului de facturare impusă de Iftime „îi obligă pe botoșăneni să plătească și pentru apa pierdută în rețea sau consumată de vecinii care nu dau indexul la timp”.
„A creat un mecanism care încarcă populația cu costuri suplimentare și frustrări. Acestea sunt soluțiile lui Valeriu Iftime!”, a punctat Federovici.
Spitalele – șantiere părăsite și promisiuni goale
Situația sistemului sanitar este descrisă de PSD drept „dezastruoasă”. „Constructorul a părăsit șantierul de la Oncologie, lucrările la Ambulatoriu sunt întârziate, iar investițiile prin PNRR merg cu viteza melcului. Spitalele de Pediatrie, Psihiatrie, Săveni și Darabani rămân doar pe hârtie. Finanțarea de 150 de milioane de euro pentru spitale este blocată în faza de licitații, iar șansele să pierdem aceste sume sunt reale”, a avertizat senatorul PSD.
Federovici a mai adăugat că până și Muzeul de Istorie, o investiție simbolică pentru Botoșani, riscă „să devină monument al impotenței administrative”.
„Politica nu se face pe TikTok, ci cu muncă și fapte”
În încheiere, liderul PSD Botoșani a transmis un mesaj tăios:„Botoșaniul nu-și mai permite pierderea de timp, bani și oportunități. Avem nevoie de o administrație care muncește, care cunoaște mecanismele guvernamentale și europene, care știe să ducă proiectele la capăt. PSD a demonstrat că știe să facă asta.”
„Politica nu se face cu promisiuni pe TikTok și Facebook, ci cu muncă și fapte. PSD înseamnă construcție, seriozitate și respect pentru botoșăneni. Noi punem oamenii pe primul loc.”
Alte declarații dure au fost făcute și de către fostul ministru al Muncii, deputatul PSD de Botoșani, Marius Budăi, dar și de către ceilalți lideri ai PSD Botoșani.
Iată și câteva imagini și declarații ale liderilor PSD Botoșani:
Congresul PSD din 7 noiembrie
La finalul conferinței, organizația PSD Botoșani a aprobat lista delegaților care vor participa la Congresul Extraordinar al PSD, din 7 noiembrie 2025, eveniment care va fi condus de președintele filialei, senatorul Doina Federovici.