Connect with us

Eveniment

Peste 800 de kg de petarde și pocnitori periculoase, ridicate de polițiștii din Botoșani. Articole pirotehnice găsite în TAXI

Publicat

Publicitate

Pentru prevenirea și combaterea comercializării ilegale de obiecte pirotehnice, precum și a evenimentelor cauzate de folosirea improprie a unor astfel de articole, fără respectarea prevederilor legale, dar și pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță, la nivelul județului Botoșani, în perioada sărbătorilor de iarnă, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, precum și cei ai subunităților de poliție au efectuat până în prezent 110 de acțiuni și controale.

Astfel, în cadrul activităților desfășurate pe această linie, până în prezent, au fost înregistrate 35 de dosare penale pentru săvârșirea infracțiunilor de orice operațiune cu articole pirotehnice fără drept și comercializarea de articole pirotehnice fara drept și au fost confiscate peste 800 de kg de articole pirotehnice, valoarea acestora fiind estimată la peste
100.000 de lei.

Dintre activitățile pe această linie desfășurate de polițiști, amintim:

*Articole pirotehnice confiscate din Piața Centrală*
La data de 28 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani-Biroul de Ordine Publică au depistat în Piața Centrală, un bărbat de 53 de ani, care avea un comportament suspect. Acesta racola persoane pe care apoi le conducea în incinta unei clădiri din apropiere.
Fiind urmărit de polițiștii botoșăneni, aceștia au constatat că bărbatul avea depozitate în clădirea respectivă articole pirotehnice pe care le comercializarea fără drept.
Astfel, au fost identificate peste 300 de articole pirotehnice deținute fără drept, în vederea comercializării. Acestea au fost confiscate , totodată fiind întocmit dosar penal pentru cele două infracțiuni.

*Articole pirotehnice găsite în TAXI*
La data de 28 decembrie a.c. polițiștii Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase au identificat în trafic, în localitatea Cătămărăști Deal, un autoturism, condus de un tânăr de 23 de ani, care avea inscripția TAXI, ce transporta peste 30 de kilograme de articole pirotehnice, fără drept.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cantitatea de articole pirotehnice a fost confiscată.

* * *

Publicitate

*Articole pirotehnice găsite cu prilejul perchezițiilor*
*VLĂSINEȘTI*
In perioada 20 – 23 decembrie a.c. polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.9 Vlăsinești au pus în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară la locuințele persoanelor bănuite de comiterea infracțiunilor de orice operațiune cu articole pirotehnice fără drept și comercializarea de articole pirotehnice fara drept, din localitățile Dângeni și Știubieni, prilej cu care au fost identificate și ridicate peste 20 de kilograme de articole pirotehnice deținute fără drept.

* * *
*DOROHOI*
La data de 22 decembri3 a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au pus în executare 4 mandate de percheziție domiciliară la locuințele unor persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de operațiuni cu articole pirotehnice fără drept și comercializarea de articole pirotehnice fără drept, din municipiul Dorohoi.
În cadrul activităților desfășurate au fost identificate și ridicate peste 1000 de articole pirotehnice, 14 telefoane mobile și peste 900 de lei, bani rezultați în urma comercializării articolelor pirotehnice.

Poliția Română *recomandă*:

• Să cumpărați articole pirotehnice doar de la persoane fizice/juridice autorizate!
• La achiziționarea de articole pirotehnice verificați eticheta. Acestea să fie inscripționate în limba română!
• Să sesizați poliția când constatați că sunt vândute ilegal articole pirotehnice!

Readucem în atenție câteva aspecte legate de obiectele cu conținut pirotehnic:

• Articolele pirotehnice de divertisment din categoria F1 pot fi puse la dispoziţie pe piaţă numai persoanelor care au împlinit vârsta de 16 ani.
• Articole pirotehnice de scenă din categoria T1 şi alte articole pirotehnice din categoria P1 pot fi puse la dispoziţie pe piaţă numai persoanelor care au împlinit vârsta de 18 ani.

Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă:

• orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept;
• comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoane care nu au împlinit vârsta de 18 ani;
• comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Botoșani: Doi cetățeni din Republica Moldova, depistați cu ședere ilegală

Publicat

Publicitate

Polițiștii de imigrări din Botoșani, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani, au desfășurat, la începutul acestei săptămâni, o acțiune pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale, în municipiul Botoșani și municipiul Dorohoi.

Acțiunea s-a desfășurat la data de 12 ianuarie a.c., și a vizat identificarea străinilor care nu respectă regimul legal de ședere pe teritoriul României.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii de imigrări, în cooperare cu jandarmi, au depistat doi bărbați, în vârstă de aproximativ 25, respectiv 40 de ani, cetățeni din Republica Moldova, care se aflau în ședere ilegală pe teritoriul României.

În urma verificărilor efectuate polițiștii de imigrări și de jandarmi, a reieșit că persoanele în cauză, se aflau în ședere ilegală și nu respectau scopul intrării și șederii pe teritoriul României, încălcând astfel prevederile legale în vigoare.

Față de persoanele în cauză au fost dispuse măsuri legale de sancționare contravențională, conform legislației în domeniul migrației. Totodată, polițiștii de imigrări au emis decizii de returnare cu termen de plecare voluntară de 15 zile.

Într-unul dintre cazuri, a fost dispusă și măsura interzicerii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European și Confederației Elvețiene, pentru o perioadă de șase luni, calculată de la data ieșirii.

Publicitate

Astfel de acțiuni, vor continua și în perioada următoare, în scopul respectării legislației în vigoare și al menținerii unui climat de siguranță publică.

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO Conferință de elită la Botoșani. Patrimoniul culturii române, discutat într-o viziune transnațională

Publicat

Publicitate

Municipiul Botoșani a fost, astăzi, gazda unui eveniment de marcă dedicat patrimoniului cultural românesc, reunind personalități importante ale vieții academice și culturale. În sala „Mihai Eminescu” a Primăriei Municipiului Botoșani s-a desfășurat Conferința „O viziune transnațională asupra patrimoniului culturii române”, organizată de Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii, în cadrul manifestărilor prilejuite de Zilele Eminescu.

Evenimentul s-a bucurat de prezența ministrului Culturii, András István Demeter, alături de Emil Hurezeanu, scriitor și diplomat, precum și de academicieni, autori și reprezentanți ai unor asociații culturale care au dezvoltat proiecte relevante în domeniul promovării culturii românești, atât în țară, cât și în afara granițelor.

Dezbaterile au vizat rolul patrimoniului cultural românesc într-un context internațional și modalitățile prin care acesta poate fi valorificat și promovat prin cooperare academică și diplomație culturală. Conferința a fost urmată de masa rotundă cu tema „Diplomația cultural-academică și a relațiilor cu diaspora: rețele de mediere culturală și de cooperare științifică”, un cadru de dialog aplicat asupra legăturilor dintre cultura română și comunitățile din diaspora.

În același spirit al celebrării valorilor naționale, Primăria Municipiului Botoșani pregătește un nou moment de referință dedicat poetului național Mihai Eminescu. Pe data de 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naționale, va fi decernat Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia, una dintre cele mai prestigioase distincții literare din România.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Material lemnos confiscat de polițiști la Bucecea

Publicat

Publicitate

Marți, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bucecea au oprit pentru control, în localitatea Bucecea, un atelaj hipo, condus de către un tânăr, de 34 de ani, din aceeași localitate, care transporta material lemnos.

 

În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a constatat faptul că acesta nu deținea documentele legale de proveniență și transport.

 

Tânărul a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea prevederilor Legii 171/2010, iar cantitatea de aproximativ 2 metri cubi de material lemnos a fost supusă confiscării.

 

Publicitate

 

Citeste mai mult

Eveniment

Acțiune la Dorohoi: Zeci de amenzi aplicate de polițiști

Publicat

Publicitate

Marți, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, împreună cu polițiști din cadrul Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, nr. 5 Mihăileni și nr. 6 Pomârla au organizat o acțiune pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și prevenirea infracțiunilor stradale, în localitatea Dorohoi.

 

În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate 70 de persoane și oprite pentru control, 53 de autoturisme, iar în urma neregulilor constate au fost aplicate 39 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 5.000 de lei.

 

Sancțiunile au fost aplicate pentru abaterile la regimul rutier.

 

Publicitate

La acțiune am beneficiat și de sprijinul jandarmilor.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending