Connect with us

Actualitate

Peste 800.000 de pasageri au tranzitat, anul trecut, Aeroportul Internaţional „Ştefan cel Mare” din Suceava

Publicat

Publicitate

Datele centralizate de CJ Suceava arată că tranzitul de persoane de pe aeroportul de la Salcea este în creştere cu 4,99% faţă de anul anterior.

Numărul pasagerilor care au tranzitat, anul trecut, Aeroportul Internaţional „Ştefan cel Mare” din Suceava a depăşit 800.000, potrivit unor statistici date publicităţii, vineri, de Consiliul Judeţean (CJ).

Din totalul celor 802.167 pasageri înregistraţi pe aeroportul din Suceava, 403.420 au fost îmbarcaţi, iar 398.197 debarcaţi. Din analiza efectuată de CJ reiese că 93,4% din totalul pasagerilor, ceea ce înseamnă 749.249, au utilizat curse externe, iar 6,6%, adică 52.918, au optat pentru zboruri interne.

Numărul de avioane care au decolat sau au aterizat pe aeroportul de la Salcea se ridică la 8.138, cu 4,94% mai multe decât în anul 2022.

Luna în care a fost înregistrat cel mai ridicat trafic a fost iulie, când tranzitul a crescut la 86.667 pasageri.

Numărul de pasageri pe curse externe de tip charter turistic a crescut cu 59,36% faţă de anul 2022, ajungând la 54.964 persoane, principalele zboruri fiind asigurate către Antalya – Turcia, Hurghada şi Sharm el Sheikh – Egipt, Monastir – Tunisia şi Heraklion – Grecia.

Publicitate

Oficialii CJ Suceava arată că în 2023 s-a finalizat modernizarea Aeroportului „Ştefan cel Mare”, prin terminarea lucrărilor la Terminalul 2, care dublează capacitatea de procesare la 1,5 milioane de pasageri pe an şi creează condiţii de tip european atât pentru plecări, cât şi pentru sosiri.

Tot la finalul anului trecut s-a finalizat proiectul care măreşte gradul de securitate şi siguranţă în cazul Aeroportului Suceava prin construirea unui gard inteligent, a unui drum perimetral asfaltat, a unei clădiri de securitate care adăposteşte echipamente de procesare electronică, dar şi cele mai noi tipuri de utilaje pentru deszăpezire, pentru intervenţie în caz de incendii, pentru întreţinut spaţiul verde, grupuri electrogene şi instalaţii de iluminare în situaţii speciale.

Investiţiile realizate anul trecut în Aeroportul ”Ştefan cel Mare” se ridică la aproximativ 17 milioane de euro. AGERPRES

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Studiu îngrijorător: 45% dintre adolescenți petrec zilnic între două și patru ore din timpul liber în fața ecranelor

Publicat

Publicitate

Zilnic, 45% dintre adolescenți petrec între două și patru ore din timpul lor liber pe mai multe dispozitive (telefon, calculator, televizor), relevă studiul „Reziliența digitală a adolescenților”, realizat de către organizația Mind Education în rândul elevilor de 13-19 ani din școlile care fac parte din rețeaua Digitaliada.

Potrivit EduPedu, informațiile din studiu arată că cei mai mulți dintre adolescenții participanți la studiu, 23%, își verifică notificările sau accesează platformele de 6-10 ori/ zi, 17% o fac de 2-5 ori/ zi, iar 16%, de 11-40 de ori/ zi.

Petrecerea, în mod excesiv, a timpului în fața ecranelor are efecte negative la nivel cognitiv, precum scăderea capacității de concentrare și a performanței școlare.

În plan social, expunerea la conținut neconform cu realitatea le poate amplifica anxietatea, depresia și sentimentul de insuficiență.

Nu în ultimul rând, expunerea prelungită le afectează somnul, ceea ce duce la oboseală.

Răspunderea părinților

Publicitate

Studiul „Reziliența digitală a adolescenților” evidențiază un nivel scăzut de implicare a părinților în viața online a copiilor. 42% dintre adolescenți spun că părinții lor nu știu ce fac pe internet, iar 45% afirmă că aceștia nu sunt la curent cu ce postează sau ce mesaje trimit.

Potrivit autorilor studiului, această lipsă de conectare dintre părinți și copii crește riscul ca adolescenții să fie expuși la conținut nepotrivit, interacțiuni riscante și presiuni sociale.

Studiul arată, totodată, că relația dintre adolescenți și părinți are un impact direct asupra comportamentului online. Adolescenții care se simt apropiați de părinți și pot vorbi deschis cu ei sunt mai dispuși să împărtășească experiențele din mediul digital, să accepte îndrumarea adulților și să adopte un comportament mai echilibrat online.

În schimb, atunci când relația părinte–copil este rece sau conflictuală, adolescenții tind să își ascundă activitatea online, acționează mai impulsiv și devin mai vulnerabili la manipularea algoritmică sau la situații periculoase.

Citeste mai mult

Eveniment

Romfilatelia lansează o emisiune dedicată Zilei Culturii Naționale

Publicat

Publicitate

Romfilatelia și Poșta Română anunță introducerea în circulație, joi, a unei emisiuni de mărci poștale dedicate Zilei Culturii Naționale.

‘Ca în fiecare an, pe 15 ianuarie, timbrul românesc aniversează Ziua Culturii Naționale, în emisiunea cu același titlu, prin care aduce un omagiu unor personalități de seamă ale culturii naționale: Nicolae Iorga (marcă poștală cu valoarea nominală de 5,50 Lei), Andrei Mureșanu (marcă poștală cu valoarea nominală de 10 lei) și Ștefan Luchian (marcă poștală cu valoarea nominală de 25 Lei)’, a transmis, miercuri, Romfilatelia.

Emisiunea mai are în componență, alături de cele trei mărci poștale, un plic ‘prima zi’, un set de trei cărți poștale maxime pentru pasionații de maximafilie și o mapă filatelică cu produs special în tiraj limitat.

Aceasta va fi disponibilă de joi în rețeaua magazinelor Romfilatelia din București, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, precum și online. AGERPRES

Citeste mai mult

Eveniment

Tânăr din Trușești, dispărut în Irlanda. Familia lui Gabriel Feraru nu mai are nicio veste de peste o lună

Publicat

Publicitate

Un tânăr în vârstă de 20 de ani, din județul Botoșani, este dat dispărut după ce familia nu a mai reușit să ia legătura cu el de mai bine de o lună. Este vorba despre Gabriel Feraru, născut la data de 14 martie 2005, în Trușești, domiciliat în localitatea Măscăteni, județul Botoșani.

Potrivit informațiilor disponibile, Gabriel a plecat la muncă în Irlanda, în cursul lunii ianuarie 2025, stabilindu-se în zona Galway. Până în luna decembrie, acesta a ținut legătura periodic cu familia din țară, însă din data de 14 decembrie 2025, orice contact cu tânărul a fost întrerupt, fără nicio explicație.

Îngrijorați, apropiații au alertat autoritățile, iar cazul a fost încadrat ca dispariție, fiind demarate procedurile legale pentru identificarea acestuia.

Semnalmentele tânărului sunt următoarele: are o înălțime de aproximativ 1,60 metri, greutatea de circa 50 de kilograme, păr negru și ochi căprui.

Familia face un apel public către orice persoană care deține informații despre Gabriel Feraru sau care l-ar fi văzut pe teritoriul Irlandei, în special în zona Galway, să anunțe de urgență autoritățile sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție.

Orice detaliu, oricât de mic, poate fi esențial pentru găsirea tânărului și pentru liniștirea familiei sale.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Jandarmii botoșăneni au reluat activitățile preventive la școli după încheierea vacanței de iarnă

Publicat

Publicitate

Miercuri, 14 ianuarie, 30 de elevi de la Liceul Tehnologic ,,Elie Radu” din municipiul Botoșani au participat la o activitate preventiv-educativă desfășurată de Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani.

Discuțiile jandarmilor botoșăneni cu elevii au abordat, ca de obicei, siguranța școlară, evitarea victimizării și a bullyingului, precum și consecințele legale ale săvârșirii unor fapte de natură penală sau contravențională.
Un alt domeniu adus în discuție a fost utilizarea responsabilă a rețelelor de socializare, deoarece ,,prietenii” virtuali nu au întotdeauna cele mai bune intenții, în acest sens fiind făcute recomandări privind accesarea în siguranță a rețelelor de socializare și riscurile la care se pot expune utilizatorii acestora, prin acceptarea unor „provocări”, expunerea la pericolul hărțuirii sau furtului de date.

De asemenea, jandarmii le-au vorbit elevilor despre posibilitatea urmării unei cariere militare în Jandarmeria Română, prin înscrierea la concursurile de admitere organizate de Academia de Poliție ,,Alexandru Ioan Cuza” București și Școlile Militare de Subofițeri Jandarmi Fălticeni și Drăgășani.
Activitatea preventivă s-au încheiat cu explicarea modului de folosire rațională a numărului unic pentru apeluri de urgență 112 și situațiile în care acesta poate fi apelat.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending