Connect with us

Eveniment

Peste 250 de percheziții în această dimineață, în toată țara, pentru combaterea criminalității

Publicat

Publicitate

Astăzi, Poliția Română efectuează 266 de percheziții domiciliare, pentru combaterea infracționalității, în principal a celei economice, tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale și protejarea comunității de activitățile ilegale.

Perchezițiile sunt efectuate sub supravegherea procurorilor de la D.I.I.C.O.T. și alte unități de parchet, în cadrul unor dosare penale în care se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, exercitarea fără drept a unei profesii, contrafacere, furt calificat, tentativă la omor, braconaj cinegetic, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, pornografie infantilă, trafic de droguri, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, acces ilegal la un sistem informatic, alterarea datelor informatice, operațiuni ilegale cu instrumente de plată fără numerar, transfer neautorizat de date, șantaj, înșelăciune, precum și constituire de grup infracțional organizat și spălarea banilor în formă continuată.

 

Acțiunile urmăresc documentarea activității infracționale a persoanelor bănuite, recuperarea prejudiciilor și indisponibilizarea bunurilor obținute din săvârșirea de infracțiuni sau deținute ilegal.

 

Persoanele depistate vor fi conduse la audieri, în vederea luării măsurilor legale în fiecare cauză.

Publicitate

 

Activitățile de astăzi se desfășoară în contextul măsurilor luate la nivelul Ministerului Afacerilor Interne pentru combaterea infracționalității de orice fel și pentru asigurarea ordinii și liniștii publice.

 

Pe parcursul zilei, în funcție de evoluția anchetei în fiecare caz, Poliția Română va oferi informațiile ce pot fi făcute publice.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Rata şomajului înregistrat în evidenţele AJOFM Botoșani în luna noiembrie 2025

Publicat

Publicitate

La sfârșitul lunii noiembrie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani erau înregistrați 4.023 șomeri (din care 1.779 femei), rata șomajului fiind de 3,66% în creștere ușoară față de luna octombrie cu 0,07 pp.

Din totalul de 4.023 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Botoșani, 762 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 3.261 erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență 2.952 șomeri provin din mediul rural și 1.071 sunt din mediul urban.

Șomerii cu nivel de instruire gimnazial au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Botoșani 42,68%, șomerii cu studii primare si fara studii ce reprezintă 20,36% din totalul șomerilor înregistrați, cei cu învățământ liceal 16,23%, cei cu învățământ profesional 16,11%,cei cu studii superioare sunt 3,38 % iar cei cu învățământ postliceal 1,24% .

Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 369 persoane foarte greu ocupabile, 2.640 greu ocupabile,993 mediu ocupabile, iar 21 sunt persoane ușor ocupabile. Încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre.

Informaţii detaliate despre structura şomajului la nivelul judeţului Botoșani sunt afişate pe pagina agenției la adresa : https://www.anofm.ro/botosani/programe-statistici/.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Tânăr de 25 de ani, din Leorda, dus cu escortă la locul de detenție

Publicat

Publicitate

Polițiștii din Dorohoi au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoare emis de către Judecătoria Botoșani, pe numele unui tânăr, de 25 de ani, din comuna Leorda.

 

Acesta a fost condamnat la un an și sapte luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de încredințarea unei persoane vehiculul, pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice .

 

Tânărul a fost depistat în localitatea de domiciliu, fiind escortat către Penitenciarul Botoșani, în vederea încarcerării.

 

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Acțiune de amploare a polițiștilor la Dorohoi

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi împreună cu alte subunități de profil din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au organizat o acțiune pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și prevenirea accidentelor rutiere, pe raza municipiului Dorohoi și a comunelor limitrofe.

 

În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate 280 de persoane și au fost oprite pentru control, aproximativ 240 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 163 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 95.000 de lei.

 

Dintre sancțiuni, 159 au fost aplicate pentru abaterile la regimul rutier.

 

Publicitate

Pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au verificat 13 unități economice, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționnale, în valoare de peste 20.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor legale privind obligația utilizării aparatelor de marcat electronice.

 

Polițiștii au reținut 7 permise de conducere și au retras 5 certificate de înmatriculare.

Citeste mai mult

Eveniment

Acțiune pentru siguranța elevilor la Flămânzi

Publicat

Publicitate

Marți, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au organizat o acțiune pentru prevenirea evenimentelor rutiere în care sunt implicați elevii, faptelor de natură penală în care sunt implicați elevii, identificarea elevilor care absentează nemotivat de la ore și reintegrarea celor predispuși la abandon școlar în unitățile de învățământ, pe raza comunei Frumușica.

 

La activitate au participat aproximativ 118 de persoane, dintre care elevi, părinți și cadre didactice.

 

Temele abordate cu elevii au fost prevenirea bullyingului și a violenței, cu accent pe rolul major al emoțiilor negative în apariția conflictului, precum și pe identificarea unor metode de gestionare a acestor emoții.

 

Publicitate

Pentru siguranța elevilor pe drumurile publice, polițiștii au verificat un microbuz școlar.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending