Comunitatea din Socrujeni este cuprinsă de tristețe odată cu trecerea la cele veșnice a celui care, timp de aproape trei decenii, a fost un sprijin statornic al preoților și al credincioșilor – paracliserul Ioan Tudose, cunoscut de toți ca „nenea Ion”. Om blând, credincios și discret, Ioan Tudose a slujit cu devotament Biserica și a rămas până în ultimul moment un model de statornicie, bunătate și credință lucrătoare.
Zeci de ani, Ioan Tudose a chemat credincioșii la biserică prin glasul clopotelor. A vestit bucuria sărbătorilor și a anunțat plecarea atâtor suflete spre veșnicie. Acum, la rândul său, a primit chemarea la marea întâlnire cu Hristos, Împăratul Slavei.  Cei care l-au cunoscut spun că pleacă prea devreme, dar lasă în urmă o pildă vie de credință, hărnicie și smerenie. Astăzi, însă, clopotul bate altfel,  nu pentru o slujbă, ci pentru despărțire. Paracliserul Ioan Tudose a fost chemat la Liturghia cea fără de apus, acolo unde se slujește neîncetat, în Lumina Domnului.
„Nenea Ion”, omul care a făcut din biserică o parte din sufletul său
În slujirea bisericii, privirile se îndreaptă adesea către preot sau arhiereu, însă, în umbra discretă a Sfântului Altar, se află un slujitor fără de care rânduiala nu ar fi deplină: paracliserul. Munca lui, tăcută și neîntreruptă, dă formă și rânduială fiecărei slujbe. El este cel care pregătește totul dinainte, uneori cu zile înainte de marile sărbători, alteori din ajunul fiecărei Liturghii, având grijă ca toate cele trebuincioase să fie la locul lor. Este cel care menține curățenia, pacea și buna rânduială în casa Domnului, cel care îi îndrumă cu blândețe pe credincioși și veghează ca fiecare moment al slujbei să se desfășoare cu solemnitatea cuvenită. În tăcerea și simplitatea acestei lucrări se ascunde o bucurie adâncă, bucuria celui care slujește lui Dumnezeu prin faptele de zi cu zi.
Credința lui Ioan Tudose, primită și crescută în sânul familiei, a rodit în taina slujirii. Din anul 1997, a fost omul cel mai apropiat de Sfântul Altar și de preot, de fapt ochii, mâinile și inima din umbră ale fiecărei slujbe. A fost sprijin pentru părintele Toma Burdulea, trecut între timp la Domnul, cel dintâi pe care l-a însoțit la Altar. După plecarea acestuia, a continuat să slujească alături de părintele George Cazacu, de părintele Andrei Anușca, apoi de părintele Bogdan Azamfirei, iar în ultimii ani, de părintele Bogdan-Ionuț Rubei.
Discret, dar neobosit, s-a îngrijit ca biserica să fie mereu pregătită pentru întâlnirea cu Dumnezeu. El aprindea candelele, el făcea focul în sobă în nopțile geroase, el se asigura că totul este curat, în ordine, primitor. De multe ori, chiar și în miez de noapte, se întorcea la biserică doar ca să vadă dacă flacăra mai arde, flacăra lumii dar și a sufletului său.
„Rezolvăm, părinte!” 
„Rezolvăm, părinte!”, acesta era răspunsul lui ori de câte ori apărea o problemă, o lipsă, o nevoie. În timpul pandemiei, când slujbele s-au mutat afară, sub cerul liber, părintele Bogdan Azamfirei l-a întrebat îngrijorat cum vor face. Cu zâmbetul său senin, nenea Ion a spus simplu: „Rezolvăm!”. Și s-a rezolvat, cumva, de fiecare dată, prin hărnicia și credința lui.
Pentru el, Biserica nu era doar un loc de muncă. Chiar și în spital, când a fost nevoit să stea pentru tratament, o întreba pe soția sa, doamna Lucia: „E totul bine la biserică? A fost slujba cum trebuie?”.
„Dacă nu-l găseam acasă, știam unde este”, povestește soția, Lucia. „La biserică, acolo era locul lui. Uneori petrecea mai mult timp acolo decât acasă.”
Îngerul bisericii din Socrujeni
Cei care l-au cunoscut spun că domnul Ioan a fost „îngerul bisericii”, nu doar prin blândețea și smerenia lui, ci prin devotamentul tăcut, prin grija neobosită, prin felul în care a făcut din slujire un mod de a respira.
A fost mâna dreaptă a tuturor preoților care au trecut prin acea parohie. Niciodată nu a spus „nu pot”, ci doar „facem”. În fiecare gest al său se citea dragostea pentru Dumnezeu și pentru oameni.
Părintele Bogdan-Ionuț Rubei își amintește prima întâlnire cu nenea Ion:
„Era o zi mohorâtă de toamnă, iar un vecin ne-a îndrumat spre el, pentru că avea cheia bisericii. Ne-a întâmpinat în poartă cu brațele deschise și cu un zâmbet larg, ca un om care își revede un vechi prieten. Aceeași bucurie am simțit-o de fiecare dată când ne revedeam.”
Anii au trecut, și odată cu ei s-au legat prietenii, s-au înălțat rugăciuni, s-au clădit amintiri. Părintele îl descrie ca pe un om care „a trăit credința în fapte”, un om care „nu obosea să slujească, să repare, să aducă rânduială și pace”.
Clopotul care cheamă spre veșnicie
Zeci de ani, nenea Ion a fost glasul care chema oamenii la rugăciune. A bătut clopotele pentru sărbători, pentru botezuri și cununii, dar și pentru sufletele care plecau spre veșnicie. Astăzi, clopotele au bătut pentru el. Chemarea s-a făcut, de data aceasta, din Cer: „Vino, rob bun și credincios, intră în bucuria Domnului tău!”.  „O mărturie a credinței si devotamentului este chiar numărul mare de oameni care este aproape de familia îndurerată, dar si de tristețea pe care a lasat-o in inimile noastre o data cu trecerea lui la cele veșnice”, a dezvăluit parohul Bisericii din Socrujeni, părintele Bogdan-Ionuț Rubei.
Slujba de înmormântare va avea loc sâmbătă, la ora 13:00. Cei care l-au cunoscut și iubit sunt așteptați să-l conducă pe ultimul drum, cu rugăciune și lacrimă, dar și cu nădejdea că, în Împărăția Luminii, nenea Ion continuă să slujească, așa cum a făcut-o o viață întreagă.
Lumina care nu se stinge
Odată cu plecarea sa, biserica din Socrujeni a rămas mai tăcută. Dar în fiecare candelă aprinsă, în fiecare bătaie de clopot, în fiecare colț de curte îngrijit cu drag, trăiește amintirea lui.
Pentru credincioșia, blândețea și dragostea sa, nădăjduim că Domnul îi va rosti cuvântul pe care toți îl așteptăm:
„Adevărat îți zic ție, astăzi vei fi cu Mine în Rai”.
Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace pe robul Său, Ioan Tudose, paracliserul care a făcut din tăcerea slujirii o cântare neîntreruptă a iubirii.