Connect with us

Eveniment

Peste 130 de percheziţii în toată ţara, pentru destructurarea unor grupări specializate în trafic de droguri și de persoane

Publicat

Publicitate

Poliţiştii şi procurorii DIICOT fac, miercuri dimineaţă, peste 130 de percheziţii în toată ţara, în cadrul a 40 de acţiuni operative pentru destructurarea unor grupări specializate în trafic de droguri, trafic de persoane şi minori, trafic de migranţi.

”La acest moment, poliţiştii specializaţi în combatere a criminalităţii organizate, din cadrul Poliţiei Române, împreună cu procurorii DIICOT, efectuează peste 40 de acţiuni operative, pentru destructurarea unor grupări infracţionale organizate, specializate în trafic de droguri, trafic de persoane şi minori, trafic de migranţi, pornografie infantilă şi criminalitate informatică”, au anunţat, miercuri dimineaţă, Poliţia Română şi DIICOT.

În cadrul operaţiunii realizate la nivel naţional, poliţiştii şi procurorii DIICOT vor pune în executare peste 130 de mandate de percheziţie domiciliară şi mai mult de 200 de mandate de aducere, informează stirileprotv.ro.

Totodată, în cadrul acţiunilor, alături de poliţişti, participă şi jandarmi din cadrul grupărilor mobile de jandarmi şi inspectoratelor de jandarmi judeţene.

”Percheziţiile efectuate astăzi, 16 octombrie 2024, au scopul de a obţine probe despre activitatea ilegală a grupurilor de criminalitate organizată, pentru tragerea lor la răspundere penală a persoanelor implicate, precum şi identificarea bunurilor susceptibile de a fi confiscate sau destinate recuperării prejudiciilor. Acţiunile urmăresc, în final, crearea unui climat optim de siguranţă al cetăţenilor şi, nu în ultimul rând, protecţia victimelor infracţiunilor”, au arătat sursele citate.

Publicitate

Activitatea face parte dintr-o serie de iniţiative similare, desfăşurate la nivelul Poliţiei Române şi D.I.I.C.O.T., începând cu anul 2018 şi relevă preocuparea structurilor specializate în combaterea criminalităţii organizate de a investiga în mod constant activitatea infracţională a grupurilor criminale organizate, care activează pe teritoriul naţional sau având componentă transnaţională, dar şi alte fapte grave, asociate criminalităţii organizate.

De asemenea, DIICOT a arătat că în curând instituţia marchează 20 de ani de activitate, iar campania începută acum şase ani sub denumirea generică ”Ziua Z” reiterează angajamentul ferm în prevenirea şi combaterea formelor grave de criminalitate. Astfel, în intervalul 1 ianuarie – 11 octombrie 2024, procurorii acestei structuri specializate de parchet au emis 1.758 de rechizitorii şi au încheiat 271 de acorduri de recunoaştere a vinovăţiei, trimiţând în faţa instanţei 3.875 de inculpaţi, dintre care 1.555 în stare de arest preventiv.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Patriarhia anunță programul proclamării generale a canonizării a 16 femei românce cu viață sfântă

Publicat

Publicitate

Evenimentele liturgice de la Catedrala Patriarhală „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, prilejuite de proclamarea generală a canonizării celor 16 Sfinte Femei Românce, se vor desfășura conform următorului program:

În ziua de joi, 5 februarie 2026, la ora 17.00, la Catedrala Patriarhală, după încheierea Vecerniei, se va săvârși ultima slujbă de pomenire pentru cele 16 femei românce cu viață sfântă (mucenițe, monahii, soții de domnitori, mame de sfinți și mărturisitoare).

În ziua de vineri, 6 februarie 2026, programul va începe la ora 7.45, cu purtarea în procesiune a sfintelor moaște din Catedrala Patriarhală – ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ale Sfinților Împărați Constantin și Elena și ale Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina –, precum și cele ale Sfintei Mare Mucenițe Ecaterina de la Reședința Patriarhală, pentru a fi așezate în Baldachinul Sfinților, spre a facilita accesul pelerinilor la închinare.

Între orele 8.30 și 12.30, Sfânta Liturghie va fi săvârșită în Catedrala Patriarhală de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Spre final, înainte de încheierea Sfintei Liturghii, va avea loc solemnitatea proclamării generale a canonizării celor 16 femei românce cu viață sfântă de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de ierarhii Sfântului Sinod.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

Publicitate

FOTO: Basilica.ro

Citeste mai mult

Eveniment

Termenele de emitere a acordurilor de mediu vor fi reduse. Ce spune ministrul Mediului

Publicat

Publicitate

Termenele de emitere a acordurilor de mediu vor fi reduse. Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că autoritățile române au obținut acordul Comisiei Europene pentru reducerea termenelor de emitere a acordurilor de mediu, considerate de mediul de afaceri unele dintre cele mai lente proceduri administrative, scrie alba24.ro.

Măsura va fi inclusă în pachetul de redresare economică pregătit de Guvern și vizează eficientizarea avizelor fără a modifica standardele de protecție a mediului.

Termenele de emitere a acordurilor de mediu vor fi reduse

„Pe zona de mediu putem să simplificăm lucrurile și să aducem un avantaj operatorilor economici. Suntem de câteva zile bune în discuții cu Comisia Europeană să vedem care sunt termenele pe care le putem reduce, pe metoda de avizare, de emitere a acordurilor de mediu. Știți, acele acorduri de mediu, care mulți operatori economici, mulți oameni din privat, multe afaceri vin și spun <dar durează prea mult>, acelea erau termenele care erau stabilite prin directivă.

YouTube video

 

Avem practic acordul de la Comisie – o parte din pachetul de redresare economică va fi inclusiv partea de simplificare de proceduri de mediu, nu ca fond ci măcar să ne asumăm un termen mai eficient de a da răspunsuri”, a precizat ministrul Mediului, Diana Buzoianu, la Euronews.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Șoferi din Botoșani, depistați în trafic cu autorizația de circulație provizorie expirată

Publicat

Publicitate

Marți, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Botoșani au oprit pentru control, pe strada Calea Națională, din municipiul Botoșani, un autoturism condus de către un tânăr, de 29 de ani, din municipiul Botoșani.

 

În urma verificărilor efectuate de către polițiști, s-a constatat faptul că autorizația de circulație provizorie este expirată din luna noiembrie a anului 2025.

 

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

 

Publicitate

*


La 27 ianuarie 2026, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Botoșani au oprit pentru control, pe strada Octav Onicescu, din municipiul Botoșani, un autoturism, condus de către un tânăr, de 33 de ani, din aceeași localitate.

 

În urma verificărilor efectuate de către polițiști, s-a constatat faptul că valabilitatea autorizației de circulație provizorie figurează ca fiind expirată din data de 26 ianuarie 2026.

 

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Citeste mai mult

Eveniment

Încrederea i-a adus o pagubă de peste 30.000 de lei. „Atunci când cumpărați un vehicul, utilizați platforme de verificare a istoricului auto”

Publicat

Publicitate

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit la controlul de frontieră şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism, care avea o serie diferită faţă de cea înscrisă în certificatul de înmatriculare.

 

În data de 27 ianuarie a.c., în jurul orei 01.40, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – ITPF Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, un cetățean român, la volanul unei autoutilitare înmatriculată în R. Moldova, care tracta, pe o platformă, un autoturism cu numere de înmatriculare specifice Marii Britanii, al cărui proprietar era un pasager din autoutilitară, un cetățean român, în vârstă de 29 de ani.

Colegii noștri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că certificatul de înmatriculare cu însemnele specifice autorităților din Marea Britanie, prezentat pentru control, are înscrisă o serie diferită față de cea de pe autoturism, iar seria din certificat aparține în mod real unui autoturism înmatriculat în România.

Cu privire la aspectele constatate, tânărul a declarat că autoturismul a fost cumpărat de la un cetățean din România, iar el a verificat doar concordanța dintre seria înscrisă pe parbrizul autoturismului și cea din certificat, care erau identice, fără a mai face alte verificări suplimentare.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, iar autoturismul, în valoare de peste 30.000 de lei, a fost reținut în vederea continuării cercetărilor.

Publicitate

 

Recomandare: Atunci când cumpărați un vehicul, utilizați platforme de verificare a istoricului auto și nu ezitați să solicitați o verificare într-un service autorizat înainte de a semna actele.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending