Connect with us

Eveniment

Permisul fals cumpărat în Franța i-a adus dosar penal la Frontiera Stânca

Publicat

Publicitate

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui bărbat, cu cetățenie Republica Moldova, asupra căruia a fost depistat la control un permis de conducere fals.

 

În data de 18 iunie a.c., în jurul orei 17.25, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – ITPF Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pasager într-un autocar, un bărbat cu cetățenie R.Moldova, în vârstă de 20 de ani.

Având suspiciuni cu privire la faptul că barbatul ar deține asupra lui documente false, colegii noştri au efectuat verificări suplimentare, în urma cărora au descoperit un permis de conducere cu datele de identificare și fotografia acestuia. Acesta avea caracteristici similare celor eliberate de către autoritățile din R. Moldova.

Polițiștii de frontieră au stabilit faptul că permisul de conducere în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals total.

Bărbatul a declarat că deține permisul din anul 2024 când se afla la muncă în Franța. Întrucât avea nevoie de un permis de conducere pentru a se deplasa cu autoturismul la serviciu, a apelat la un cetățean francez, care contra sumei de 150 de euro i-a procurat documentul.

Publicitate

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a se lua măsurile legale care se impun.

 

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Acțiune comună a polițiștilor de la Transporturi și Frontieră pe Lacul STÂNCA-COSTEȘTI  

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Botoșani au desfășurat, o acțiune pe lacul de acumulare Stânca-Costești, în baza Planului de acțiune comun al Inspectoratului General al Poliției Române și Inspectoratului General al Poliției de Frontieră – SAFE WATERS 2025. Activitățile s-au desfășurat în cooperare cu polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Stânca, utilizând ambarcațiunea aflate în dotarea acestora.

 

În cadrul acțiunii, au fost legitimate 73 de persoane, verificate 8 autovehicule și 3 ambarcațiuni, precum și 20 de pescari. Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 1.450 de lei. Cinci dintre acestea au fost aplicate în baza Legii 176/2024 privind protejarea resurselor piscicole, una în baza Legii 61/1991 pentru încălcarea normelor de ordine și liniște publică, iar două în conformitate cu O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

 

Totodată, au fost ridicate în vederea confiscării trei plase de pescuit din material plurifilament, fără marcaje ANPA, cu o lungime totală de 150 de metri, precum și o plasă monofilament, în lungime de 50 de metri. Valoarea estimată a bunurilor confiscate este de aproximativ 2.000 de lei.

 

Publicitate

 De asemenea, au fost constatate trei infracțiuni. Exemplu:

 

Într-unul dintre cazuri, polițiștii aflați în patrulare cu ambarcațiunea pe luciul de apă al lacului Stânca-Costești, între localitățile Stânca și Ripiceni, au depistat două unelte de pescuit tip setcă, confecționate din material plurifilament, cu lungimea de 100 de metri, lățimea de 2,5 metri și ochiuri de 5×5 cm, nemarcate conform prevederilor legale. Plasele au fost ridicate în vederea confiscării, iar cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere sau folosire a setcilor de către persoane neautorizate.

 

Într-o altă intervenție, polițiștii de la transporturi, aflați în sprijinul echipajului naval, au depistat pe malul drept al lacului, în zona cuprinsă între localitățile Stânca și Ripiceni, două plase de pescuit, una plurifilament și una monofilament, cu o lungime totală de 100 de metri și ochiuri de 4×4 cm. Niciuna dintre plase nu era marcată, iar acestea nu conțineau capturi. În acest caz, cercetările sunt efectuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de deținere, utilizare sau comercializare a uneltelor de plasă de tip monofilament cu mărimea ochiului de minim 400 mm și deținerea sau folosirea la pescuit de către persoane neautorizate a setcilor.

 

Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, scopul principal fiind combaterea braconajului piscicol, protejarea resurselor acvatice și menținerea unui climat de siguranță în zona transporturilor navale.

 

Citeste mai mult

Eveniment

Părintele Marian Iftodi, instalat ca preot slujitor la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Dorohoi

Publicat

Publicitate

Duminică, 13 iulie 2025, după oficierea Sfintei Liturghii, la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Dorohoi a avut loc instalarea oficială a Părintelui Marian Iftodi în funcția de preot slujitor. Evenimentul a fost marcat de un moment liturgic și emoționant, care a reunit credincioșii, clerici din Protopopiatul Dorohoi și a invitaților din cercul pastoral Dorohoi, precizează publicația Slova Creștină de Dorohoi.

Slujba de Te Deum a fost săvârșită de un sobor de preoți condus de părintele protopop Ionuț Ștefan Apetrei. În cuvântul său, părintele protopop a subliniat continuitatea slujirii și a mulțumit Părintelui Gheorghe Șoptică pentru întreaga activitate desfășurată:
„Părintele Gheorghe Șoptică este un model de slujire statornică, înțeleaptă și cu multă dragoste pentru Biserică și oameni. Ne rugăm ca Părintele Marian Iftodi să pășească pe aceeași cale, cu aceeași râvnă și credință.”

A urmat un moment plin de emoție, în care Părintele Gheorghe Șoptică și-a luat rămas-bun de la enoriași după o slujire de peste patru decenii în parohiile Ibănești, Dumbrăvița și Dorohoi. În cuvântul său, adresat cu ochii în lacrimi, acesta a mulțumit comunității și i-a oferit câteva gânduri Părintelui Marian Iftodi:

„Voi sunteți sarea pământului și lumina lumii” (Matei 5, 13-14). Acestea sunt cuvintele cu care l-am încurajat pe părintele Marian să meargă înainte, cu inima deschisă spre Dumnezeu și spre oameni.”

Părintele Petru Georgel Chichioacă, din partea cercului pastoral Dorohoi, a transmis un mesaj de recunoștință față de Părintele Gheorghe Șoptică și a subliniat meritele noului preot instalat, atât ca duhovnic, cât și ca educator:

„Părintele Marian Iftodi este un preot cu vocație, care a demonstrat prin fapte și prin cuvânt că preoția înseamnă jertfă, educație și dragoste pentru suflete.”

Publicitate

La finalul ceremoniei, Părintele Marian Iftodi a rostit un cuvânt de mulțumire și angajament, exprimând cu emoție dorința sa sinceră de a sluji cu responsabilitate în noua misiune:

„Vin în fața dumneavoastră cu inima plină de recunoștință și cu dorința vie de a sluji Biserica lui Hristos în duhul iubirii, al ascultării și al jertfei.”

Evenimentul s-a încheiat cu un gest simbolic al enoriașilor, prin consilierii parohiali, care au oferit flori și cuvinte de mulțumire Părintelui Gheorghe Șoptică, însoțite de un sincer „Bun venit” adresat noului păstor, Părintele Marian Iftodi.

Date biografice – Pr. Marian Liviu Iftodi
• Născut la 4 iulie 1989, în orașul Săveni, județul Botoșani; originar din comuna Vorniceni, din părinții Toader și Aneta Iftodi.
• Absolvent al Școlii Generale „Octavian Ionescu” din Vorniceni (1998–2002), Seminarului Teologic „Sf. Gheorghe” din Botoșani (2003–2008) și al Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, secția Pastorală (2008–2012).
• A urmat un master în Teologie Practică și Pastoral-Misionară (2012–2014).
• Hirotonit în 2015 pe seama Parohiei „Nașterea Maicii Domnului” din Busuioceni, unde a slujit cu devotament, implicându-se activ în renovarea bisericii și construirea unei case parohiale, sfințită în 2020 de IPS Teofan.
• A primit rangul onorific de Iconom în semn de recunoaștere a slujirii sale.
• Este profesor de religie la Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” Dumbrăvița, grad didactic I, metodist ISJ Botoșani, coordonator al cercului pedagogic și al mai multor concursuri județene și naționale.
• Din 2024, coordonează Biroul ProVita al Protopopiatului Dorohoi.
• Căsătorit din 2013 cu doamna Elena Mădălina Iftodi, cadru didactic, împreună având un fiu, Andrei Casian.

Citeste mai mult

Eveniment

Măsuri de ordine publică pentru meciul de fotbal dintre F.C. Botoșani și Farul Constanța

Publicat

Publicitate

Luni, 14 iulie 2025, începând cu ora 19:00, pe Stadionul Municipal Botoșani, se va disputa partida de fotbal dintre echipele F.C. Botoșani și Farul Constanța, meci contând pentru prima etapă a sezonului regulat 2025–2026 al Superligii României.

Pentru desfășurarea în condiții de siguranță a evenimentului sportiv, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău și Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani vor acționa în sistem integrat, alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, în scopul asigurării ordinii publice și protecției cetățenilor.

Accesul spectatorilor în stadion va fi permis începând cu ora 17:00. Pentru evitarea aglomerației și facilitarea unui acces rapid, se recomandă publicului sosirea din timp la porțile de intrare.

Toți participanții vor fi supuși unui control corporal preventiv, iar autovehiculele care intră în incinta stadionului vor fi verificate suplimentar, pentru prevenirea introducerii de materiale pirotehnice și alte obiecte interzise.

Recomandări pentru spectatori:

• Respectați indicațiile forțelor de ordine și ale organizatorilor.

Publicitate

• Evitați implicarea în incidente care pot afecta ordinea și siguranța publică.

• Nu staționați pe scările de acces sau pe coronamentul arenei.

• Este interzis accesul cu obiecte pirotehnice, recipiente din sticlă sau afișe cu mesaje discriminatorii ori instigatoare la violență.

• Este strict interzisă pătrunderea pe terenul de joc.

Precizări legale:

Potrivit prevederilor Legii nr. 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței la competițiile sportive, adresarea de injurii, amenințări sau expresii jignitoare la adresa altor spectatori, oficiali sau forțe de ordine constituie contravenție și se sancționează cu:

• Amenzi cuprinse între 150 și 400 lei sau prestarea a 70–120 ore de muncă în folosul comunității.

• În cazul amenințării forțelor de ordine, sancțiunile pot ajunge până la 750 lei amendă și 150 ore de muncă în folosul comunității, precum și interzicerea accesului la competițiile sportive pentru o perioadă de 6 luni.

Jandarmeria Română reamintește că siguranța tuturor participanților este prioritară. Orice comportament antisocial va fi sancționat conform legii.

Vă mulțumim pentru înțelegere și cooperare și vă dorim un spectacol sportiv fără incidente!

Citeste mai mult

Eveniment

Bonul fiscal ar putea să redevină bilet la tombolă. Strategia Guvernului pentru combaterea evaziunii fiscale

Publicat

Publicitate

Bonul fiscal ar putea să redevină bilet la tombolă. Guvernul propune introducerea unui sistem de recompense pentru cetățenii care solicită bonul fiscal și îl scanează într-o aplicație dedicată. Măsura este menită să reducă evaziunea fiscală printr-o abordare care transformă o obligație legală într-o oportunitate de câștig.

Astfel, românii ar putea fi recompensați dacă cer bonul fiscal și îl scanează într-o aplicație, scrie Observatornews.

Bonul fiscal ar putea să redevină bilet la tombolă

Vicepreședintele pentru reformă, Dragoș Anastasiu, spune că se ia în calcul organizarea unor tombole pentru cei care solicită bonul fiscal – o măsură inspirată din modele implementate în alte țări.

Spre exemplu în Portugalia, în cadrul unei loterii fiscale săptămânale, cetățenii pot introduce bonurile fiscale și pot câștiga premii consistente – de la sume de bani și vouchere până la automobile.

Pe lângă loterie, Guvernul studiază un pachet amplu de stimulente care include:

  • reduceri și deduceri fiscale pentru cetățeni
  • vouchere și cupoane care să poată fi utilizate la achizițiile ulterioare
  • TVA redus pentru plățile cu cardul, o măsură care ar combina două obiective: digitalizarea plăților și creșterea transparenței fiscale, având în vedere că plățile electronice lasă o urmă digitală completă

Strategia Executivului se concentrează pe domeniile cu cea mai mare evaziune fiscală din România. Printre acestea se numără:

Publicitate
  • sectorul HoReCa (hoteluri, restaurante, catering)
  • construcțiile
  • comerțul cu produse agricole
  • saloanele de înfrumusețare

Reintroducerea tombolei cu bonuri fiscale, în varianta sa modernă și digitalizată, reprezintă o încercare de a reduce evaziunea fiscală. Succesul măsurii va depinde de implementarea corectă, de atractivitatea premiilor și de capacitatea sistemului de a menține interesul cetățenilor pe termen lung.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending