Connect with us
Publicitate

Eveniment

Permis de conducere fals, descoperit de polițiștii de la Frontiera Stânca

Publicat

Publicitate

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetățenie Republica Moldova, asupra căruia a fost descoperit un permis de conducere fals.

 

În data de 19 decembrie a.c., în jurul orei 10.50, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, pentru a ieşi din ţară, pasager al unui autocar, un bărbat cu cetățenie Republica Moldova, în vârstă de 28 de ani.

Publicitate

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra persoanei şi a bagajelor acestuia, ocazie cu care a fost descoperit, asupra persoanei, un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Republica Moldova, având imprimate datele și fotografia acesteia.

Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, colegii noștri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că acesta nu îndeplinește condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că în urmă cu aproximativ un an, aflându-se în Republica Cehă, în căutarea unui loc de muncă, a fost abordat de către o persoană de sex masculin care i-a propus să-i procure un permis de conducere în vederea facilitării găsirii unui loc de muncă, plătindu-i acestuia suma de 100 de euro. Persoana în cauză a mai declarat că nu a ştiut că permisul este fals şi că de la obţinere până în prezent nu l-a folosit.

Publicitate

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la fals material în înscrisuri oficiale, iar la finalizarea cercetărilor se vor lua măsurile legale care se impun.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

CSAT a constatat că TikTok a influenţat alegerile prezidenţiale din România: Un candidat a beneficiat de o expunere masivă

Publicat

Publicitate

„Un candidat la alegerile prezidenţiale a beneficiat de o expunere masivă pe fondul tratamentului preferenţial pe care platforma TikTok l-a acordat acestuia prin faptul că nu l-a marcat drept candidat politic”, arată CSAT, citat de mediafax.ro.

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării nu are atribuţii legate de desfăşurarea procesului electoral, însă, în cazul în care există elemente cu impact asupra securităţii naţionale, se impune analiza acestor aspecte în cadrul unei reuniuni a CSAT.

La şedinţa de joi, reprezentanţii autorităţilor cu atribuţii în domeniul apărării, al ordinii publice şi al securităţii naţionale au prezentat evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securităţii naţionale, generate de acţiunile unor actori cibernetici statali şi non-statali asupra unor infrastructuri IT&C, suport pentru procesul electoral.

Publicitate

Potrivit documentelor prezentate, membrii Consiliului au constatat că au existat atacuri cibernetice cu scopul de a influenţa corectitudinea procesului electoral.

De asemenea, a fost confirmat faptul că, în actualul context de securitate regional şi mai ales electoral, România, alături de alte state de pe Flancul Estic al NATO, a devenit o prioritate pentru acţiunile ostile ale unor actori statali şi non-statali, în special Rusia, existând din partea acesteia un interes în creştere pentru a influenţa agenda publică în societatea românească şi coeziunea socială.

„Din analiza documentelor a reieşit, totodată, că, prin încălcarea legislaţiei electorale, un candidat la alegerile prezidenţiale a beneficiat de o expunere masivă pe fondul tratamentului preferenţial pe care platforma TikTok l-a acordat acestuia prin faptul că nu l-a marcat drept candidat politic, respectiv fără a-i cere obligaţia de a marca materialele electorale de tip video cu codul unic de identificare atribuit de Autoritatea Electorală Permanentă la desemnarea mandatarului financiar coordonator, obligaţie impusă prin legislaţia electorală.

Publicitate

Astfel, vizibilitatea candidatului respectiv a crescut semnificativ în raport cu ceilalţi candidaţi care au fost recunoscuţi de algoritmii TikTok drept candidaţi la alegerile prezidenţiale, iar conţinutul promovat de aceştia a fost filtrat masiv, diminuând exponenţial vizibilitatea acestora la nivelul utilizatorilor platformei.

Acest tratament preferenţial a fost potenţat cu nerespectarea de către TikTok a Deciziei Biroului Electoral Central, care a constatat că, în fapt, compania chineză, contrar celor comunicate în mod oficial autorităţilor române, nu a implementat sub niciun aspect prevederile Deciziei BEC”, transmite CSAT.

Din această perspectivă, CSAT a luat act de faptul că, în mod cert, reţeaua de socializare TikTok, prin neimplementarea Deciziei BEC, nu a respectat normele legale care reglementează desfăşurarea procesului electoral, cu impact asupra rezultatului final al acestuia.

Publicitate

În acest sens, membrii Consiliului au cerut autorităţilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, celor cu atribuţii în buna desfăşurare a procesului electoral, precum şi organelor de urmărire penală să întreprindă de urgenţă demersurile necesare, conform competenţelor legale, pentru clarificarea aspectelor prezentate în şedinţa CSAT.

Reacţia TikTok

TikTok a declarat că susţine un spaţiu digital sigur în România şi respinge acuzaţiile privind influenţarea alegerilor din România, într-un comunicat oficial.

„În urma alegerilor recente din România, doresc să reafirm angajamentul de neclintit al TikTok de a oferi un spaţiu digital sigur, transparent şi de încredere pentru cei 8 milioane de utilizatori români ai platformei noastre. Pe TikTok, oamenii se reunesc pentru a învăţa, descoperi şi conecta, iar protejarea confidenţialităţii, securităţii şi siguranţei lor este prioritatea noastră principală”, a scris, într-un comunicat, Jakub Olek, director TikTok de relaţii guvernamentale pentru Europa Centrală şi de Est.

El a mai spus că „o serie de rapoarte eronate şi înşelătoare au ridicat întrebări cu privire la rolul TikTok în timpul acestor alegeri, denaturând măsurile ample pe care le-am implementat pentru a sprijini procesul electoral din România. Este de menţionat că majoritatea candidaţilor au interacţionat activ cu românii pe diverse platforme digitale, nu doar pe TikTok. Permiteţi-mi să vă asigur că TikTok a luat măsuri exhaustive pentru a asigura integritatea platformei înainte, în timpul şi după alegeri”.

Potrivit TikTok, strategia pentru alegeri „se bazează pe trei piloni principali. În primul rând, protejăm integritatea alegerilor eliminând dezinformările nocive despre procesele civice şi electorale, colaborând cu fact-checkeri pentru a evalua acurateţea conţinutului şi etichetând afirmaţiile care nu pot fi verificate. În al doilea rând, împuternicim oamenii conectându-i cu informaţii din surse de încredere, ajutându-i să facă distincţia între fapte şi ficţiune. În cele din urmă, colaborăm cu experţi pentru a contracara ameninţările emergente şi a sprijini integritatea alegerilor la nivel global.

Ca dovezi ale acestui efort, oferim următoarele date pentru perioada septembrie-noiembrie a acestui an:

-Am eliminat peste 66.000 de conturi false, 7 milioane de aprecieri false şi 10 milioane de urmăritori falşi.
-Am prevenit 40 de milioane de aprecieri false şi am blocat crearea a peste 216.000 de conturi spam.
-Până în prezent, nu am găsit dovezi ale unei operaţiuni de influenţă ascunsă pe platforma noastră în ultimele săptămâni legate de alegerile prezidenţiale din România, nici ale unei influenţe externe.
-În raportul nostru lunar privind Operaţiunile de Influenţă Ascunsă pentru septembrie, am dezvăluit că am întrerupt o reţea care viza publicul român, deşi aceasta nu avea legătură şi nu a jucat niciun rol în promovarea campaniei lui Georgescu.
-Deşi unii au susţinut existenţa a 5.000 de conturi false legate de interferenţe electorale, investigaţiile noastre nu au găsit dovezi care să susţină această afirmaţie”.

Citeste mai mult

Eveniment

VIDEO: Părintele din Drăgușeni, care a zidit trei biserici, a fost condus pe ultimul drum de Preasfințitul Nichifor și zeci de preoți. A avut viață de mucenic

Publicat

Publicitate
Oameni din trei sate s-au adunat cu mic cu mare la Biserica „Sfântul Gheorghe” din Drăgușeni pentru a aduce un ultim omagiu celui care fost păstor de mii de suflete, părintele Ioan Manoliu. De la poarta lăcașului de cult, până la intrare în biserică, aleea era străjuită pe o parte și pe cealaltă de candele aprinse, care au luminat în ciuda vântului tăios pe toată perioada slujbelor rânduite de la prima oră a dimineții. 
Joi, cea mai grea zi pentru familia părintelui Ioan Manoliu și pentru toți cei care l-au cunoscut, a început de când s-a prins a miji de ziuă cu Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, unde un sobor de preoți a înălțat rugăciuni către Hristos pentru părintele Ioan, cerând lui Dumnezeu să îi așeze sufletul în Lumină, în Împărăția în care nu este nici întristare și nici suspin. Slujba de înmormântare de după Liturghie a fost oficiată de aproape 40 de preoți, zece dintre aceștia fiind foști colegi de seminar cu părintele Ioan, veniți acum din mai multe județe. Unul dintre preoți a venit de la o parohie din Bssarabia. În fruntea lor s-a aflat Preasfințitul Nichifor Botoșăneanul care a adus și cuvântul de mângâiere al ÎPS Teofan, mitropolitul Moldovei și Bucovinei. După parcursul specific slujbei de înmormântare a unui preot, ierarhul prezent a avut un cuvânt de învățătură emoționant, menit să alunge tristețea membrilor familiei și a fiilor duhovnicești, pe care părintele Ioan Manoliu i-a ținut strânși ca într-un mănunchi de flori vii(VIDEO în text).
Ucenic al părintelui Ilie Cleopa
Cât timp preoții prezenți, membrii familiei și credincioșii prezenți și-au luat un ultim rămas-bun de la părintele lor iubit, a avut o scurtă intervenție un fost coleg de seminar al părintelui, Vasile Matcovici, din parohia „Sfântul Ilie”, din Plopești, județul Iași, care a dezvăluit celor prezenți momente din viața duhovnicească a părintelui Ioan din vremea în care a fost seminarist la Mănăstirea Neamț. Părintele Vasile a pomenit despre evlavia pe care părintele Manoliu a avut-o față de preoții care la anul vor fi canonizați: Părintele Cleopa și Părintele Paisie, lângă care a petrecut toate zilele în care nu era la cursuri. Părintele Vasile își amintește că de foarte multe ori, preotul Ioan Manoliu era un fel de intermediar între seminariști și părintele Cleopa care le trimitea sfat în problemele pe care le aveau (VIDEO în text).
„Hristos a înviat din morți…” au cântat cei aproape 40 de preoți și zeci de enoriași în biserica ticsită de lume, dar și pe aleile din curte, în bătaia vântului pătrunzător, după cum este specific înmormântării preoților. După acest moment, sicriul cu trupul neînsuflețit al părintelui a fost purtat pe umeri de mai mulți preoți care au înconjurat biserica în care a slujit părintele Ioan Manoliu peste 40 de ani.
Îndrăgitul duhovnic a fost înmormântat în curtea bisericii, lângă altarul unde a ridicat mîinile la Cer de mii de ori și au coborât cele cerești pe pământ, în lacrimile enoriașilor și plânsul încetișor al familiei. Cu toții au câștigat un rugător la Tronul Împărătesc.
A vrut să fie profesor de matematică
Viața părintelui Ion Manoliu a fost mucenicie, așa cum viața de preot, în general, se încadrează în acest registru duhovnicesc. Om harnic ca argintul viu, întreprinzător și de cuvânt, și-a construit în cei peste 40 de ani de slujire o reputație la care mulți doar visează.
Puțini dintre cei care l-au cunoscut știu că părintele Ioan, care s-a născut într-o familie de oameni simpli, a vrut să se facă profesor de matematică pentru i-a plăcut foarte mult această materie de care a prins drag pentru că avea o profesoară care renunțase la catedra dintr-o universitate pentru școala din satul sucevean, unde s-a născut părintele.
După multe, multe peripeții, cum însuși a povestit într-un interviu, a ajuns să dea examen la Seminarul de la Mănăstirea Neamț, unde a fost un student strălucit dacă se are în vedere că a avut bursă de merit în toți cei cinci ani de studiu. Pentru că mama sa dorea mult să-l vadă preot, părintele Ioan s-a căsătorit, cerând o parohie în zona Neamțului. De la Iași i s-a propus o parohie în Dorohoi, un oraș considerat pe atunci un fel de „Doftana” parohiilor. Acolo erau trimiși doar disciplinar. La insistențele ÎPS Adrian de atunci, părintele Manoliu a acceptat să vină în Drăgușeni, de această dată … de Botoșani, în anul 1980, unde avea să construiască o biserică în Podriga , care aparținea atunci de această parohie. În timpul regimului comunist, era greu, aproape imposibil, să faci o biserică, avizele se obțineau foarte anevoios, de aceea părintele Ioan Manoliu a numit biserica din Podriga – „Biserica Dorinței”.
„Unde stai tu acolo sunt și eu”
A avut sprijinul necondiționat al soției care atunci când a venit în Drăgușeni gospodăriile erau sărace, nu aveau gard nici la șosea. Oamenii treceau nestingheriți pe lâng streașina casei vecine și perisajul nu era tocmai potrivit pentru o fată crescută la munte, în zona Neamțului. Spre surprinderea părintelui, preoteasa sa a devenit femeia puternică din spatele duhovnicului iscusit. După ce  a fost finalizată Biserica Podriga, unde lucrările au durat șase ani, la insistențele preotesei sale, părintele decis a decis să restaureze apoi Biserica de la Drăgușeni, din care a făcut o adevărată bijuterie.
A fost numit misionar protopopesc în 1997-1998 și a cunoscut credincioșii din toată zona Dorohoiului, numind  deseori această perioada că fiind cea mai frumoasă din viața de preot.
Apoi a construit în satul Dimitrie Cantemir o biserică cu hramul „Sfânta Ana”, la sugestia ÎPS de atunci și  un lăcaș de cult la Sărata, Biserica Sf. Constantin și Elena.
Cu ajutorul lui Dumnezeu, Părintele Manoliu a restaurat complet începând cu anii ‘90 Biserica Drăgușeni, ctitoria soților Ecaterina și Gheorghe Codrescu (1861-1864), inclusiv pictura, a construit și dotat Casa de prăznuire (2017), a înființat Biblioteca ce numără azi cca 1.700 de volume (unele aparținând familiei Ortansa și Aristotel Crâșmaru), iar în 2017 a reușit să sfințească biserica Drăgușeni, sub binecuvântarea I.P.S. Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Slujba de sfințire a fost oficiată în prezența unui sobor impresionant de preoți și cu un număr mare de credincioși, fiind prima în ultimii 150 de ani de la întemeierea lăcașului. Ocazie cu care Părintele Manoliu a primit cu evlavie, drept recunoștință, distincția ”Crucea Sf. Dosoftei”, pentru toată strădania și viața sa închinată lui Hristos.
Plecarea în veșnicie a părintelui Ioan Manoliu lasă un gol imens în sufletele credincioșilor. A luat cu sine toată osteneala și toate temerile pe care le-a strîns în 44 de ani de slujire și le-a lăsat fiilor săi duhovnicești și noii generații  exemplul său de jerfire pe altarul iubirii de Dumnezeu și de semeni.
Dumnezeu să îl odihnească în pace!
Colectivul redacției Botoșani24.ro este alături de familia îndoliată.

Iată și imaginile surprinse astăzi:

Publicitate

Publicitate

 

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

PSD Botoșani: Autostrada Moldovei va lega județul Botoșani la dezvoltarea României: investiții și locuri de muncă pentru tinerii din Botoșani

Publicat

Publicitate

Ministrul PSD al Transporturilor Sorin Grindeanu s-a ținut de cuvânt și a început Autostrada Moldovei, pe care botoșănenii vor putea circula până la finalul acestui an pe o distanță de 130 de km.

Autostrada Moldovei e soluția PSD pentru dezvoltarea județului Botoșani și pentru ca investitorii să ajungă mai ușor la noi în județ și să creeze locuri de muncă pentru tinerii noștri, ca să nu mai plece în străinătate. PSD își respectă întotdeauna promisiunile! Autostrada Moldovei a devenit realitate și se apropie de Botoșani”, a declarat Marius Budăi.

Prezența PSD la Guvernare în următorii patru ani este garanția că Autostrada Moldovei va fi finalizată până în Botoșani și mai departe spre Suceava, iar toate regiunile istorice ale României vor fi legate prin drumuri de mare viteză.

Publicitate

Ministrul PSD al Transporturilor Sorin Grindeanu s-a ținut de cuvânt și așa cum ne-a susținut cu finanțarea pentru drumurile Botoșani-Târgu-Frumos și Botoșani-Ștefînești, la fel și-a respectat promisiunea cu Autsotrada Moldovei care a devenit o realitate.  PSD la guvernare în următorii 4 ani este garanția că Autostrada Moldovei va fi finalizată! Votați echipa PSD Botoșani pe 1 Decembrie!”, a declarat Doina Federovici președintele PSD Botoșani.

CMF11240017

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

„Invitatul Zilei” la Botosani24.ro: Cătălin Silegeanu, candidat A.U.R. Botoșani la Senatul României

Publicat

Publicitate

”Invitatul Zilei” la Interviurile Botosani24.ro a fost astăzi Cătălin Silegeanu, candidatul A.U.R. la Senatul României.

Cătălin Silegeanu a vorbit despre candidatura sa dar și despre cum s-a schimbat lumea politică imediat după aflarea rezultatelor din primul tur al alegerilor prezidențiale din România.

Un interviu realizat în studioul on-line al publicației Botosani24.ro de editorul șef Tudor Carare. (CMF: 11240014)

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Eveniment13 minute ago

CSAT a constatat că TikTok a influenţat alegerile prezidenţiale din România: Un candidat a beneficiat de o expunere masivă

Evenimento oră ago

VIDEO: Părintele din Drăgușeni, care a zidit trei biserici, a fost condus pe ultimul drum de Preasfințitul Nichifor și zeci de preoți. A avut viață de mucenic

Evenimento oră ago

PSD Botoșani: Autostrada Moldovei va lega județul Botoșani la dezvoltarea României: investiții și locuri de muncă pentru tinerii din Botoșani

Eveniment3 ore ago

„Invitatul Zilei” la Botosani24.ro: Cătălin Silegeanu, candidat A.U.R. Botoșani la Senatul României

Eveniment4 ore ago

FOTO: Accident la Răchiți! Un tânăr de 25 de ani a ajuns la spital, după ce s-a răsturnat cu mașina

Eveniment5 ore ago

Orașul Flămânzi votează cu PSD pentru că un Guvern social-democrat este garanția creșterii pensiilor și salariilor și accesului tinerilor pe piața muncii

Eveniment5 ore ago

Se renumără toate voturile din turul I al prezidențialelor. Solicitarea făcută către BEC, de CCR

Administratie5 ore ago

Proiectul de modernizare și eficientizare a sistemului de iluminat public din Botoșani: Trei oferte se află în evaluare

Eveniment5 ore ago

(P) Deputatul Marius Budăi: „Aprobarea creșterii salariului minim de la 1 ianuarie 2025 este o probă în plus că PSD va realiza creșterile de venituri din programul de guvernare”

Eveniment6 ore ago

BLOCADA Botoșani: Aproape 600 de amenzi aplicate de polițiști

Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending