Connect with us

Eveniment

Permis de conducere fals, cumpărat cu 150 de euro, descoperit la Stânca

Publicat

Publicitate

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui cetățean R. Moldova asupra căruia s-a descoperit, la controlul de frontieră, un permis de conducere, ce s-a dovedit a fi fals.

 În data de 11 noiembrie a.c., în jurul orei 00.20, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca- ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieși din ţară, pasager într-un autocar, un bărbat cu cetățenie R. Moldova, în vârstă de 44 de ani.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit ocazie cu care, asupra bărbatului, polițiștii de frontieră au descoperit un permis de conducere similar celor eliberate de autoritățile din R. Moldova, pe numele acestuia. În urma verificărilor specifice efectuate, s-a stabilit că permisul descoperit nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a procurat documentul în cauză pe când se afla în Franța, contra sumei de 150 de euro, fără a avea cunoștință că este fals.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Botoșani: Persoane trimise în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită

Publicat

Publicitate

Procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani a emis cinci rechizitorii şi a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a cinci inculpați cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită.

În toate cele cinci situații, reacția promptă a agenților de poliție și folosirea body-cam-ului din dotare au permis documentarea completă a faptelor și sesizarea de îndată a Serviciului Județean Anticorupție Botoșani.

  1. La data de 14.02.2025, în jurul orei 07:00, ofițerii de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani au fost sesizați de către lucrători din cadrul I.P.J. Botoșani – Secția de Poliție Rurală nr.1 Botoșani, despre faptul că, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, după ce au oprit în trafic un conducător auto, au constatat că acesta nu deținea permis de conducere. După ce polițiștii i-au adus la cunoștință persoanei faptul că a săvârșit o infracțiune la regimul rutier, aceasta a remis unui dintre agenți suma de 400 de lei, cu titlu de mită, pentru a nu se dispune măsurile legale pentru abaterile constatate.
  2. În ziua de 03.06.2025, în jurul orei 20:30, ofițerii de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani au fost sesizați de către lucrători din cadrul I.P.J. Botoșani – Poliția Orașului Bucecea, despre faptul că, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza județului Botoșani, au oprit în trafic un conducător auto care conducea o autoutilitară care transporta o cantitate de material lemnos fără a deține acte de însoțire corespunzătoare. În timp ce polițiștii escortau autoutilitara la un canton silvic pentru descărca materialul lemnos în vederea confiscării, conducătorul auto s-a deplasat la autospeciala de poliție și a promis polițiștilor suma de 1000 de lei, cu titlu de mită, pentru a nu dispune măsurile legale.
  3. În ziua de 05.06.2025, în jurul orei 07:30, ofițerii de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani au fost sesizați de către lucrători din cadrul I.P.J. Botoșani – SPR 10 Ștefănești, despre faptul că, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu au oprit în trafic un conducător auto care fusese înregistrat de aparatul radar circulând cu o viteză cu 61Km/h peste limita maxim admisă pe sectorul de drum respectiv. În timp ce unul dintre polițiști întocmea procesul – verbal de contravenție, conducătorul auto s-a deplasat la autospeciala de poliție și i-a înmânat acestuia o folie în care se afla polița de asigurare și suma de 200 de euro, cu titlu de mită, pentru a nu i se suspenda exercitarea dreptului de conducere pe drumurile publice.
  4. În ziua de 20.06.2025, în jurul orei 10:45, ofițerii de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani au fost sesizați de către lucrători din cadrul I.P.J. Botoșani – Secția de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni, despre faptul că, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit în trafic un conducător auto, care nu purta centura de siguranță, iar autoutilitara avea montat un dispozitiv sonor neomologat. În timp ce polițiștii verificau documentele vehiculului și ale persoanelor din interior, conducătorul auto s-a deplasat la autospeciala de poliție și a aruncat suma de 150 de lei, cu titlu de mită, pentru a nu fi luate măsurile contravenționale legale.
  5. În data de 24.06.2025, ofițerii de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani au fost sesizați de un agent de poliție din cadrul I.P.J. Botoșani – Biroul Rutier, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu în municipiul Botoșani, jud. Botoșani, despre faptul că, după ce a fost oprit de un echipaj de poliție rutieră, conducătorul autoturismului a oferit agentului de poliție constatator, un pliant publicitar de mici dimensiuni în interiorul căruia se afla suma de 200 de lei și 50 de euro, cu titlu de mită, întrucât efectuase o manevră neregulamentară de întoarcere.

În temeiul delegărilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani au desfășurat activități procedurale și au întocmit acte de urmărire penală în cauzele prezentate, la finalul acestora fiind dispusă trimiterea în judecată, în stare de libertate, a celor cinci inculpați.

Facem precizarea că trimiterea în judecată este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de Procedură Penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

 

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Lăsatul Secului pentru Postul Crăciunului 2025, săptămâna aceasta

Publicat

Publicitate

Conform calendarului ortodox și pravilelor bisericești, aflăm că în acest an se lasă sec pe data de 13 noiembrie și nu pe 14, așa cum suntem obișnuiți. Însă, dacă ziua de 14 noiembrie cade într-o zi de post (vineri, în acest caz), lăsatul secului va fi înainte cu o zi, adică pe 13 noiembrie, postului adunându-i-se și ziua de vineri, când postim în mod obişnuit.

Deși cuvântul „sec” din sintagma „lăsatul secului” este înțeles ca fiind sinonim cu ideea de uscat sau lipsit de grăsime, liturgistul Badea Cireșanu afirmă că acesta provine, mai degrabă, din deformarea expresiei „lăsatul seculului”, în care „seculul” este chiar secolul, adică veacul, timpul secular, lumesc. Astfel, pe lângă postul alimentar, cu bucate uscate, suntem chemați să lăsăm viața seculară și preocupările noastre lumești.

Astfel, postind miercuri și în cele 40 de zile, noi ne curăţim sufletele şi trupurile şi ne învrednicim să primim pe Iisus Hristos întrupat şi născut din Fecioara Maria.

Potrivit părintelui Ene Braniște („Liturgica generală”, EIMBOR, 1985), acest post este de asprime mijlocie, asemănător celui al Sfinților Apostoli. În mănăstiri se ajunează lunea, miercurea și vinerea până în Ceasul al IX-lea (aproximativ orele 15.00 – 16.00), când se mănâncă hrană uscată sau legume fierte, fără untdelemn. Marțea și joia se mănâncă legume fierte, drese cu untdelemn, și se bea vin, iar sâmbăta și duminica se îngăduie și pește.

Ultima zi a Postului Naşterii Domnului (24 decembrie), numită Ajunul Crăciunului, este zi de post mai aspru decat celelalte zile: se ajunează pană Ia Ceasul IX, cand se obişnuieşte să se mănance, în unele părţi, grâu fiert amestecat cu fructe şi miere, în amintirea postului lui Daniel şi al celor trei tineri in Babilon (Daniel 1, 5, 8-16). Tot în această zi, credincioșii îl așteaptă pe preot ca să le vestească Nașterea Mântuitorului, cinstind în acest fel marele praznic ce va urma.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Botoșani: Fostul primar al comunei Mihai Eminescu, acuzat de luare de mită, și-a recunoscut vinovăția în fața procurorilor

Publicat

Publicitate

Fostul primar al comunei Mihai Eminescu din judeţul Botoşani, Verginel Dumitru Gireadă, va fi judecat pentru luare de mită în formă continuată, după ce a semnat cu procurorii Serviciului Teritorial Suceava al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) un acord de recunoaştere a vinovăţiei, se arată într-un comunicat de presă transmis, marţi, de DNA.

Potrivit sursei citate, instanţa sesizată cu privire la acordul de recunoaştere a vinovăţiei în cazul lui Gireadă este Tribunalul Botoşani.

Procurorii DNA susţin că, în perioada în perioada iulie 2022-martie 2025, la diferite intervale de timp, în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu privind facilitarea adjudecării unor contracte de achiziţii publice, privind derularea şi urgentarea aprobării plăţilor aferente unor contracte de lucrări publice, Dumitru-Verginel Gireadă, în calitate de primar, ar fi pretins şi primit pentru sine şi pentru alţii, cu titlu de mită, sume de bani, bunuri şi foloase necuvenite de la administratorul de fapt al societăţii comerciale care executa contractele respective.

Astfel, în perioada septembrie 2022-octombrie 2024, Gireadă ar fi primit, cu titlu de mită, pentru sine şi pentru doi membri ai familiei sale, plata contravalorii unor facturi aferente unor materiale de construcţii, în valoare totală de 1.090.294 lei, necesare construcţiei, amenajării şi renovării unui număr de trei imobile deţinute de acesta şi de membrii familiei sale.

În perioada iulie-august 2022, fostul primar din Mihai Eminescu ar fi primit pentru sine, cu titlu de mită, un autoturism marca Mitsubishi în valoare de 20.084 de euro, pe care l-a remis spre utilizare unei persoane apropiate.

În perioada august-octombrie 2024, acesta ar fi cerut pentru o societate comercială administrată de un membru al familiei sale, aflată în relaţii comerciale cu societatea mituitorului, efectuarea în mod prioritar a unor plăţi.

Publicitate

De asemenea, pe 23 octombrie 2024, Verginel Gireadă ar fi pretins pentru un alt membru al familiei, iar în cursul lunii ianuarie 2025, ar fi primit un folos nepatrimonial reprezentat de încheierea în condiţii avantajoase a unui contract de vânzare-cumpărare aferent unui teren în valoare de 50.000 de euro.

În cursul lunilor octombrie 2024-martie 2025, acesta ar fi pretins şi primit, pentru sine şi pentru altul, respectiv o societate comercială administrată de un membru al familiei sale, suma de 200.000 de lei, prin atestarea prestării în mod fictiv de servicii de excavare şi transport agregate.

Procurorii au instituit sechestru asupra unei sume de 20.000 de lei, ridicată de la Gireadă, şi au dispus indisponibilizarea sumei de 1.309.262,23 lei aflată în contul acestuia. Agerpres

Citeste mai mult

Eveniment

Liturghie cu trăire și cântare îngerească la Cătămărăști-Deal: Corala „Armonia” va răspunde la strană

Publicat

Publicitate

Pe 14 decembrie 2025, la Parohia „Sfântul Ștefan cel Mare” din Cătămărăști-Deal, credincioșii vor trăi clipe de adâncă emoție și bucurie duhovnicească. În această zi binecuvântată, biserica va deveni locul unei Sfinte Liturghii deosebite, menite să adune sufletele într-o comuniune caldă, în pragul marelui praznic al Nașterii Domnului.

Răspunsurile la strană vor fi oferite de Corala bărbătească ortodoxă „Armonia”, un ansamblu de prestigiu, dublu medaliat cu aur la Olimpiada Internațională „World Choir Games” din Statele Unite ale Americii. Cu glasurile lor armonioase, pline de lumină și rugăciune, membrii coralei vor da un plus de strălucire și profunzime momentului liturgic.

Această slujbă se dorește a fi nu doar un eveniment muzical sau cultural, ci o adevărată sărbătoare a credinței, o întâlnire a omului cu Dumnezeu prin cântare, rugăciune și iubire.

Prezența Coralei „Armonia” la Cătămărăști-Deal este un dar pentru întreaga comunitate, o chemare la liniște, pace și trăire curată.

Parohia „Sfântul Ștefan cel Mare” îi așteaptă pe toți credincioșii din Botoșani și împrejurimi să participe la această slujbă de suflet, care va aduce în inimile celor prezenți ecoul ceresc al colindului și bucuria apropierii de Dumnezeu.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending