Connect with us

Eveniment

Pericol public! Bărbat de 54 de ani din Bucecea, prins beat și fără permis la volan

Publicat

Publicitate

Joi, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bucecea au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 54 de ani, din localitatea Bucecea, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

 

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta, la data de 4 septembrie 2025, ar fi condus în localitatea Bucecea, un autovehicul, fără a deține permis de conducere valabil, acesta fiind suspendat din luna iulie a.c., ca urmare a conducerii sub influența alcoolului.

 

În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,18 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

Publicitate

Față de bărbat, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Catedrala Mântuirii Neamului va fi sfințită de un sobor de peste 100 de preoți. Programul evenimentului de duminică

Publicat

Publicitate

Accesul în catedrală și în piațeta (pe esplanada) din jurul ei se va face începând cu ora 7:00 dimineața, fiind rezervat celor 2.500 de invitați oficiali care vor avea locuri în catedrală și celor peste 8.000 de credincioși veniți din eparhii în grupuri organizate, care vor participa la slujbă în piațetă.

Punctele de acces, în număr de trei, sunt intrarea principală, de lângă Paraclisul Catedralei Naționale, și alte două intrări din Strada Izvor.

Ceilalți credincioși vor putea participa la slujbă din zona de dincolo de gardul care înconjoară esplanada Catedralei: zona Pieței Arsenalului, Strada Izvor, Calea 13 Septembrie.

Pe aceste străzi și la nevoie și pe altele adiacente, traficul auto va fi închis. În zonă vor fi amplasate ecrane mari care vor prezenta desfășurarea slujbei filmată de Trinitas TV în interior.

Când vor putea trece credincioșii prin Sfântul Altar

Pentru că închinarea și trecerea prin altar a celor peste 10.000 de invitați va dura până seara, credincioșii care vin individual vor putea sta la rând pentru a trece prin altar începând de duminică, 26 octombrie, ora 20:00, și până vineri, 31 octombrie, inclusiv.

Publicitate

În această perioadă, Catedrala Națională va fi deschisă zi și noapte în acest scop.

Catedrala Națională: Istoric

În 2007 a fost sfințită piatra de temelie și a fost adoptată o lege specială referitoare la construirea sfântului lăcaș. Construcția a început efectiv în 2010, iar în 2018 a fost sfințit altarul de Patriarhul Daniel împreună cu Patriarhul Ecumenic Bartolomeu.

„Încă din anul 2016, s-a impus această denumire de Catedrală Națională, nu cea de Catedrală a Mântuirii Neamului, tocmai pentru a se elimina orice fel de interpretări greșite acordate acestei expresii”, a mai precizat consilierul patriarhal.

Denumirea de Catedrala Mântuirii Neamului a fost utilizată în special de primul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Miron Cristea. Sensul ei nu este acela de o mântuire petrecută în masă, ci se referea exclusiv la izbăvirea poporului român din vitregiile care avuseseră loc de-a lungul timpului.

Catedrala Națională are două hramuri principale: Înălțarea Domnului (Ziua Eroilor) și Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României.

 

Citeste mai mult

Eveniment

Salvați Copiii România anunță un mecanism de sprijin pentru familiile din Rahova, care au rămas fără case și bunuri

Publicat

Publicitate

Organizația Salvați Copiii România lansează un mecanism de sprijin pentru familiile afectate grav de pierderea locuințelor și a tuturor bunurilor esențiale vieții cotidiene, ca urmare a exploziei din cartierul Rahova, cu urmări tragice asupra celor care locuiau în acel bloc.

Astfel, organizația, ca partener al Departamentului pentru Situații de Urgență, a răspuns imediat solicitării Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov, prin deplasarea echipelor sale în teren. După măsurile de intervenție umanitară urgentă, echipele Salvați Copiii au evaluat nevoile, pentru a putea oferi un sprijin complex – financiar, material, psihologic și educațional – care răspunde atât nevoilor imediate, cât și celor de integrare și recuperare pe termen mediu. Kaufland România este prima companie care răspunde apelului Salvați Copiii România și pune la dispoziția familiilor afectate pachete cu produse igienico-sanitare și de îngrijire personală.

 

Zona a fost declarată cu risc ridicat de prăbuşire, iar autorităţile au evacuat complet complexul de blocuri, peste 400 de persoane, şi au interzis accesul locatarilor până la evaluarea structurii și încheierea investigațiilor. Multe dintre familii au rămas fără bunurile personale, documente de identitate, haine sau mijloace de subzistență.

 

Echipa Salvați Copiii a fost prezentă zilnic la Liceul Bolintineanu unde, cu coordonarea DGASMB, a sprijinit activitatea în punctul de informare, unde se face o evaluare rapidă a solicitărilor și nevoilor. Psihologii organizației au oferit persoanelor afectate primul ajutor psihologic și consiliere psihologică, explicații referitoare la ce trebuie urmărit din punct de vedere psihologic și comportamental în perioada următoare, precum și informații cu privire la modul în care pot accesa servicii de consiliere specializată. În funcție de solicitări, au fost distribuite pachete de îngrijire personală și rechizite școlare/tablete.

Publicitate

 

Nevoi identificate și servicii oferite

 

Autoritățile locale au oferit un sprijin esențial în etapa de urgență – prin cazare, mese calde și distribuirea de bunuri de primă necesitate. În continuare, intervenția organizațiilor neguvernamentale contribuie la completarea acestor eforturi, prin acțiuni care vizează nevoile de durată ale familiilor, inclusiv cele educaționale, materiale și psihologice. Astfel, nevoile familiilor rămân multiple și complexe:

 

· Lipsa resurselor financiare pentru acoperirea cheltuielilor curente;

· Pierderea documentelor personale și dificultăți în refacerea acestora;

· Afectarea emoțională și traumele provocate de explozie, în special în rândul copiilor;

· Nevoia de sprijin educațional pentru copiii care și-au pierdut materialele școlare sau dispozitivele electronice necesare învățării în sistem online;

 

· Lipsa produselor de igienă și de igienă sanitară pentru menținerea sănătății în condițiile de cazare temporară.

 

Salvați Copiii își propune să contribuie la refacerea treptată a normalității pentru familiile afectate de explozia din Rahova, printr-un sprijin complex – financiar, material, psihologic și educațional – care să răspundă atât nevoilor imediate, cât și celor de integrare și recuperare pe termen mediu.

 

Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România, a explicat necesitatea unui sprijin pe termen mediu și lung: “Acesta este un caz umanitar complex, iar persoanele afectate au nevoie de măsuri de sprijin pe termen lung și pe multiple paliere. După asistența umanitară imediată și evaluarea nevoilor, este necesară asistența psihologică și, treptat, reintegrarea în viața socială, care este extrem de dificilă atunci când ai pierdut toate bunurile, inclusiv locuința”.

 

Anna Katharina Scheidereiter, Manager CSR Kaufland România: “Suntem alături de familiile afectate și alături de Salvați Copiii România, am putut răspunde prompt, prin oferirea unor pachete cu produse de necesitate, pentru 150 de familii. Solidaritatea este extrem de importantă în astfel de momente.”

 

Acțiunile Salvați Copiii vor viza:

 

· Asigurarea sprijinului financiar necesar familiilor afectate pentru a-și acoperi nevoile de bază pe o perioadă de tranziție;

· Facilitarea accesului copiilor la educație prin oferirea de rechizite și echipamente electronice;

· Asigurarea condițiilor de igienă pentru familiile aflate în situații vulnerabile;

· Oferirea de consiliere psihologică și sprijin emoțional copiilor și adulților afectați;

· Asigurarea consilierii sociale pentru refacerea documentelor și accesarea serviciilor publice disponibile.

 

Mecanisme de suport:

 

Companiile care doresc să susțină eforturile de suport o pot face prin încheierea unui contract de sponsorizare, ce poate fi accesat pe site-ul Organizației Salvați Copiii AICI.

 

Persoanele fizice pot ajuta fie printr-o donație online, pe site-ul Organizației Salvați Copiii fie făcând o donație în contul RO04RNCB0071011434790009, deschis la BCR, Sucursala Plevnei.

 

Persoană de contact:

Lavinia Varodi, manager program, tel. 0721 329 101, email – lavinia.varodi@salvaticopiii.ro.

Citeste mai mult

Eveniment

Cât costă să trăiești decent în România: Salariul minim nu mai acoperă nici jumătate din nevoile unei familii

Publicat

Publicitate

Cât costă să trăiești decent în România: Traiul decent a devenit, pentru tot mai mulți români, un obiectiv greu de atins. În 2025, o familie formată din doi adulți și doi copii are nevoie de peste 11.000 de lei pe lună pentru a-și acoperi cheltuielile de bază – hrană, locuință, educație, sănătate, transport și o minimă participare la viața socială.

Această sumă, calculată de experți în economie socială, reflectă costurile reale ale unui trai demn, fără excese, dar și fără privațiuni.

Problema este că pentru milioane de români, această sumă rămâne doar o teorie, arată o analiză realizată de Antena 3.

În prezent, salariul minim net în România este în jur de 2.400 de lei, ceea ce înseamnă că doi părinți care lucrează pe salariul minim nu reușesc să adune nici măcar jumătate din venitul necesar unui trai decent.

Chiar și cei care câștigă salariul mediu sunt nevoiți să facă economii drastice pentru a face față cheltuielilor lunare.

Costurile traiului decent au crescut cu 900 de lei în doar un an

Inflația și scumpirile în lanț au erodat semnificativ puterea de cumpărare. În doar un an, coșul lunar pentru un trai decent s-a scumpit cu peste 900 de lei, arată date recente.

Publicitate

Cei mai mulți bani se duc pe rate sau chirie, peste 3.000 de lei, dar și pe mâncare, undeva la 2.300 de lei pe lună. În plus, sunt și cheltuieli cu educația, sănătatea dar și pentru un eventual fond de economii.

Cele mai mari creșteri s-au înregistrat la utilități, alimente și transport, dar și la cheltuielile pentru educație și sănătate.

Pentru o familie tânără, cu copii la școală, costurile de întreținere și educație pot ajunge rapid la niveluri greu de gestionat, mai ales în orașele mari.

Datele Eurostat arată că România este printre țările europene cu cel mai ridicat risc de sărăcie sau excluziune socială, în special în rândul familiilor cu mai mulți copii și al angajaților din mediul rural.

Citeste mai mult

Administratie

Alegeri parțiale în comuna Mihai Eminescu, județul Botoșani, pe 7 decembrie

Publicat

Publicitate

Guvernul a adoptat, joi, hotărârea privind organizarea alegerilor locale parțiale pentru primarul general al municipiului București și președintele Consiliului Județean Buzău.

Alegerile locale parțiale vor avea loc duminică, 7 decembrie, iar perioada electorală va începe pe 2 noiembrie, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria.

De asemenea se vor desfășura alegeri parțiale pentru primarii din: comuna Retea (județul Bihor), comuna Mihai Eminescu (județul Botoșani), comuna Marga (județul Caraș-Severin), comuna Dobromir, comuna Lumina (județul Constanța), orașul Găești (județul Dâmbovița), comuna Șopot (județul Dolj), comuna Valea Ciorii (județul Ialomița), comuna Vânători (județul Iași), comuna Poienile de sub Munte, comuna Șieu (județul Maramureș), comuna Cârța (județul Sibiu). AGERPRES

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending