Joi, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Botoșani au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, în cadrul unui dosar penal în care se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de „nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.”
Astfel, la domiciliul unui bărbat, de 64 de ani, din comuna Trușești, polițiștii au identificat și indisponibilizat cantitatea de 44 de articole pirotehnice din categoria P I, pe care le deținea fără drept.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Botoșani în vederea întregirii probatoriului.
ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.
În perioada 01.01-2025-30.09.2025, Comisariatul Județean Botoșani al Gărzii Naţionale de Mediu a efectuat un număr total de 357 acțiuni de inspecţie și control, conform planului anual de inspecții: 224 de inspecţiile fiind neplanificate și 133 inspecții planificate (125 planificate tematice, 1 obiectiv clasa A, 7 obictive clasa B) .
Au fost efectuate acțiuni de inspecție și control neplanificate, astfel:
– 29 controale de verificare a respectării măsurilor din actele de reglementare,
– 6 controale în urma autosesizării,
-69 controale pentru rezolvarea unor reclamaţii,
-2 controle pentru investigarea unor accidente sau incidente cu impact asupra mediului, anunțat conform procedurilor, pe telefonul de permanență prin serviciul de urgență 112
-53 de controale dispuse de Comisarul General
-1 control pentru verificarea modului de realizare al obligatiilor stabilite la încetarea activităţii
-4 controale pentru identificarea de obiective noi
-1 control pentru verificarea realizării măsurilor impuse
-59 controale cu alte autorități.
Urmare a acestor inspecții, pentru neconformitățile constatate au fost aplicate 201 sancțiuni contravenționale, din care: 97 avertismente și 104 amenzi contravenționale, în valoare totală de 4.048.500 lei. A fost aplicată o sancțiune complementară de desființări lucrări.
S-au transmis către autoritatea de reglementare privind protecția mediului 4 propuneri de suspendare a actelor de reglementare.
S-au înaintat organelor de cercetare penală 8 sesizări pentru săvârșirea faptelor încadrate la infracțiuni în cadrul actelor normative privind protecția mediului.
S-au înregistrat 186 sesizari din care 181 au fost soluționate, iar 5 sunt termenul legal de soluționare.
Maria Corina Machado, din Venezuela, a câștigat, la 10 octombrie, Premiul Nobel pentru Pace pe anul 2025, a anunțat Comitetul Nobel norvegian, potrivit agențiilor de presă internaționale.
”Premiul Nobel pentru Pace pentru anul 2025 se acordă unei campioane curajoase și dedicate a păcii – unei femei care menține flacăra democrației aprinsă în mijlocul unui întuneric tot mai mare”, a transmis https://www.nobelprize.org/.
Ea primește Premiul Nobel pentru Pace ‘pentru activitatea sa neobosită de promovare a drepturilor democratice ale poporului Venezuelei și pentru lupta sa de a realiza o tranziție justă și pașnică de la dictatură la democrație’. Ca lider al mișcării pentru democrație din Venezuela, Maria Corina Machado este unul dintre cele mai extraordinare exemple de curaj civil din America Latină din ultima perioadă, evidențiază sursa citată.
Maria Corina Machado s-a născut pe 7 octombrie 1967, la Caracas. A absolvit studii la Instituto de Estudios Superiores de Administracion (specializare în finanțe), Universitatea catolică Andres Bello (diplomă de inginer) și Yale University, potrivit https://worldfellows.yale.edu/.
În 1992, a înființat Fundația Atenea care lucrează în beneficiul copiilor străzii din Caracas, conform biografiei publicate pe site-ul Nobel.
Publicitate
În 2002, a participat la fondarea organizației Sumate care promovează alegeri libere și corecte.
Maria Machado este membru fondator și coordonator național al partidului Vente Venezuela, o organizație politică liberală înființată în 2013. A fost deputată a Adunării Naționale a Venezuelei, fiind aleasă cu cel mai mare număr de voturi dintre toți candidații în acea competiție electorală (2010-2015).
Din 2017, este membru fondator, alături de Antonio Ledezma și Diego Arria, precum și de un Consiliu Național extins, al platformei SoyVenezuela, o alianță a unor sectoare largi ale țării, cu proiecție internațională, dedicată salvării Republicii și democrației în Venezuela, arată https://worldfellows.yale.edu/.
Ca membră a Parlamentului, s-a remarcat ca una dintre cele mai puternice și critice voci atunci când a denunțat abuzurile instituționale ale regimului, precum și represiunea, gravele probleme economice și criza umanitară prin care trece Venezuela.
În martie 2014, a ținut un discurs în Consiliul Permanent al Organizației Statelor Americane, după ce Republica Panama i-a acordat dreptul de a vorbi pentru a denunța încălcările drepturilor omului în Venezuela de către regimul lui Nicolas Maduro, președinte al țării din anul 2013. Din acest motiv, a fost exclusă în mod arbitrar din funcția de deputat ales al Parlamentului, de către președintele Adunării Naționale, Diosdado Cabello, cu încălcarea garanțiilor procedurale și a dreptului internațional.
Din aprilie 2014, s-a confruntat cu acuzații de trădare, terorism, conspirație și asasinat, precum și cu amenințări repetate cu închisoarea și interdicția de a părăsi țara. Totodată, a fost asociată cu liderul politic al unei presupuse conspirații militare pentru asasinarea lui Nicolas Maduro. În iulie 2015, i-a fost suspendat dreptul să mai candideze ca membru al Adunării Naționale, amintește https://worldfellows.yale.edu/.
În 2023, și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale din 2024. După ce a fost împiedicată să candideze, Maria Machado l-a susținut pe candidatul alternativ al opoziției, Edmundo Gonzalez Urrutia. Opoziția s-a mobilizat pe scară largă și a colectat dovezi care demonstrau că acesta era adevăratul câștigător al alegerilor. Sute de mii de voluntari s-au mobilizat, indiferent de diviziunile politice, pentru a asigura alegeri transparente și corecte, dar regimul a declarat victoria și și-a consolidat controlul asupra puterii.
Opoziția a primit sprijin internațional atunci când liderii săi au făcut publice numărătoarea voturilor colectate din circumscripțiile electorale ale țării, arătând că opoziția câștigase cu o marjă clară. Dar regimul a refuzat să accepte rezultatul alegerilor și s-a agățat de putere, evidențiază https://www.nobelprize.org/.
Maria Machado a reprezentat o figură cheie, unificatoare, într-o opoziție politică care a fost cândva profund divizată – o opoziție care a găsit un teren comun în cererea de alegeri libere și un guvern reprezentativ. Tocmai aceasta este esența democrației, după cum transmite Comitetul Nobel: dorința noastră comună de a apăra principiile guvernării populare, chiar dacă nu suntem de acord. ”Într-un moment în care democrația este amenințată, este mai important ca niciodată să apărăm acest teren comun”, punctează anunțul de la 10 octombrie 2025.
Conform expunerii Comitetului Nobel, Venezuela a evoluat dintr-o țară relativ democratică și prosperă într-un stat brutal, autoritar, care suferă acum o criză umanitară și economică. Majoritatea venezuelenilor trăiesc în sărăcie profundă, chiar dacă puținii din vârf se îmbogățesc. Mașinăria violentă a statului este îndreptată împotriva propriilor cetățeni ai țării. Aproape 8 milioane de oameni au părăsit țara. Opoziția a fost sistematic reprimată prin intermediul fraudării alegerilor, urmăririi penale și încarcerării.
Maria Machado a pledat pentru independența sistemului judiciar, drepturile omului și reprezentarea populară, afirmând: ”A fost o alegere între buletinele de vot și gloanțe”, arată sursa citată.
Maria Corina Machado îndeplinește toate cele trei criterii enunțate în testamentul lui Alfred Nobel pentru selecția unui laureat al Premiului pentru Pace. ”Ea a unit opoziția țării sale. Nu a ezitat niciodată în a rezista militarizării societății venezuelene. A fost fermă în sprijinul său pentru o tranziție pașnică către democrație”, enunță https://www.nobelprize.org/. Maria Corina Machado a demonstrat că instrumentele democrației sunt și instrumentele păcii, mai punctează sursa citată.
Într-un articol publicat în revista Time, la 16 aprilie 2025, secretarul american de stat Marco Rubio afirmă: ”Maria Corina Machado, ‘Doamna de Fier a Venezuelei’, este personificarea rezilienței, tenacității și patriotismului. Nedescurajată de provocări formidabile, Maria Corina nu a renunțat niciodată la misiunea sa de a lupta pentru o Venezuelă liberă, dreaptă și democratică. Principiul călăuzitor al lui Machado a rămas același de când am întâlnit-o prima dată, acum mai bine de un deceniu – să lase copiilor ei, Ana Corina, Ricardo, Henrique și copiilor Venezuelei, o țară liberă de tiranie. Expresia ‘hasta el final’ surprinde moștenirea ei durabilă. În ultimul an, hotărârea ei s-a confruntat cu provocări fără precedent, în timp ce a înfruntat cu curaj eforturile regimului Maduro de a submina voința poporului venezuelean.”
Maria Machado a fost inclusă, în 2006, de publicația National Review, în lista intitulată ”Femeile pe care lumea ar trebui să le cunoască”; în octombrie 2014, a primit premiul ”Charles T. Manatt 2014” din partea Fundației Internaționale pentru Sisteme Electorale; în iunie 2015, Consiliul Local Cadiz (Spania) i-a acordat premiul ”Libertad Cortes de Cadiz”, alături de Antonio Ledezma și Leopoldo Lopez. În 2018, a primit Premiul pentru Libertate din partea Centrului Liberal Internațional Suedez (SILC), iar BBC a numit-o între ”Cele mai influente 100 de femei din lume”. În plus, federația Liberal International i-a acordat Premiul pentru Libertate 2019 pentru lupta sa pentru libertate, liberalism și drepturile omului, mai amintește biografia publicată pe https://worldfellows.yale.edu/. AGERPRES
Joi seară, în jurul orei 20.00, un echipaj de jandarmerie a depistat, în apropierea Bisericii Roset din municipiul Botoșani, o minoră care figura în bazele de date ca dispărută, în urma unei alerte introduse de Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani.
După identificare, fata în vârstă de 17 ani a fost predată polițiștilor botoșăneni, iar ulterior a fost internată la Secția de Pediatrie a Spitalului Mavromati.
După finalizarea activității, jandarmii au informat Biroul SIRENE România în legătură cu depistarea minorei dispărute..
Biroul SIRENE România a fost înființat în anul 2004 și a devenit operațional 24/7 din anul 2010. SIRENE este acronimul pentru Supplementary Information Request at the National Entries (Solicitare de informații suplimentare la intrarea pe teritoriul național).
Acesta este responsabil cu schimbul de date și informații privind semnalările referitoare la persoane și bunuri, introduse de Statele Membre și asociate UE, în Sistemul de Informații Schengen (SIS).
Jandarmii din Săveni s-au întâlnit cu elevii de la Liceul Teoretic ,,Dr. Mihai Ciucă”, în cadrul Campaniei preventiv-educative ,,Alege să fii fair-play!”
La activitate au participat peste 100 de elevi și cadre didactice și a fost organizată sub forma unui dialog cu privire la prevenirea faptelor antisociale la manifestările publice cu caracter sportiv, fiind abordate și aspecte despre siguranța școlară, evitarea victimizării și a bullyingului, precum și consecințele legale ale săvârșirii unor fapte de natură penală sau contravențională.
În anul școlar 2025 – 2026, pe lângă campania menționată, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani va derula la unitătile de învățământ din competență încă două campanii destinate elevilor, respectiv ,,Patrula prieteniei”, care se adresează claselor primare și ,,Școala ta în siguranță”, pentru elevii de gimnaziu.
În vederea desfășurării cu eficiență a acestor campanii preventiv-educative, inițiate la nivel național de Jandarmeria Română, au fost desemnați ofițeri și subofițeri cu experiență din structurile operative de ordine publică, pentru gestionarea activităților și evaluarea impactului acestora în mediul școlar.