Connect with us

Eveniment

Percheziții la trei persoane în Ajun de Crăciun. Peste 2.000 de kilograme de articole pirotehnice confiscate

Publicat

Publicitate

Sancțiuni de peste 15.000 de lei pentru depozitarea materialelor pirotehnice în spații neautorizate au aplicat polițiștii de a Botoșani.

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase au pus în executare 3 mandate de percheziție domiciliară la două locuințe și la sediul unei societăți comerciale, din comuna Mihai Eminescu, comuna Curtești și municipiul Botoșani.

Acestea aparțineau unor persoane bănuite de  comiterea infracțiunii de operațiuni cu articole pirotehnice fără drept.

În urma activităților desfășurate la locațiile vizate au fost identificate peste 2.000 de kilograme de articole pirotehnice care erau deținute cu respectarea prevederilor legale, însă erau depozitate în spații neautorizate de Inspectoratul Teritorial de Muncă.

Polițiștii au aplicat două sancțiuni contravenționale, în valoare de 15.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor legale privind depozitarea numai în spații special construite și amenajate a articolelor pirotehnice.

Activitățile au fost efectuate cu sprijinul Serviciului Criminalistic și a Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

Publicitate

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

FOTO: Copilașii de la Grădinița nr. 3 din Dorohoi s-au întâlnit cu pompierii

Publicat

Publicitate

Multe persoane sunt superstițioase și consideră ziua de „Marţi, 13” o zi cu ghinion, dar se întâmplă ca uneori să ne facem și singuri „ghinionul” prin faptul că nu suntem destul de bine informați. De aceea, la nivelul IGSU, s-a stabilit ca, de fiecare dată când ziua de 13 pică marţea, aceasta să fie dedicată Informării Preventive.

Pompierii botoșăneni au diseminat astăzi mesajul preventiv prin distribuirea de materiale aferente campaniei în locurile aglomerate din municipiul Botoșani, dar și în celelalte localități ale județului prin intermediul Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență.

De asemenea, Inspectorii de Prevenire au fost prezenți la Grădinița nr. 3 din Dorohoi, unde au desfășurat diverse activități, pe parcursul cărora copiii au învățat cum trebuie să se protejeze dacă un incendiu îi surprinde în locuință sau la școală, dar și cum să reacţioneze în situația producerii unui cutremur.

Pompierii botoșăneni si membrii serviciilor voluntare din comunele județului au abordat următoarele aspecte:
✔ verificarea și curățarea coșurilor de evacuare a fumului;
✔ verificarea sobelor și alimentarea acestora cu materiale combustibile potrivite;
✔ evitarea supeaîncălzirii sobei;
✔ depozitarea cenușii și a jarului provenite de la sobe într-un loc special amenajat. Jăratecul nestins nu trebuie aruncat în apropierea casei, a adăposturilor de animale, a magaziilor de lemne sau de furaje;
✔ folosirea responsabilă a instalațiilor electrice și de gaze și verificarea acestora de către personal specializat;
✔ instalarea în locuințe a detectoarelor de fum și de gaz;
✔ supravegherea și informarea copiilor, astfel încât aceștia să cunoască riscurile la care se expun în orice împrejurare.

Activitățile urmăresc creșterea nivelului de siguranță în rândul cetățenilor și crearea unei culturi preventive, cu precădere pe respectarea regulilor privind apărarea împotriva incendiilor.

Publicitate

 

Citeste mai mult

Eveniment

Suporterii botoșăneni sunt invitați să fie alături de echipa lor favorită, la meciul din ultima etapă a Play-out-ului SuperLigii României

Publicat

Publicitate

Suporterii botoșăneni sunt invitați să fie alături de echipa lor favorită!
Biletele pentru meciul dintre FC Botoșani și AFC Hermannstadt, din ultima etapă a Play-out-ului SuperLigii României, sunt disponibile online pe 🌐 www.fcbt.ro și 🌐 www.bilete.ro.

Partida FC Botoșani 🆚 AFC Hermannstadt va avea loc duminică, 18 mai 2025, începând cu ora 🕔 17:00, pe stadionul 🏟 Municipal din Botoșani. Hai la stadion să susții echipa ta de suflet!

Citeste mai mult

Eveniment

Minivacanță de Rusalii 2025: Angajații din România vor beneficia de trei zile libere, la începutul lunii iunie

Publicat

Publicitate

Angajații din România se vor bucura de o minivacanță de trei zile la începutul lunii iunie. Sărbătoarea Rusaliilor are loc la 50 de zile după Paște și comemorează Pogorârea Sfântului Duh asupra apostolilor. În 2025, prima zi de Rusalii va fi celebrată duminică, 8 iunie, iar a doua zi, luni, 9 iunie, va fi zi liberă legală.

Pentru angajații din România, a doua zi de Rusalii (luni, 9 iunie) este declarată zi liberă legal prin lege, ceea ce înseamnă că aceștia vor putea să se bucure de un weekend prelungit, în perioada 7 – 9 iunie.

Semnificația religioasă a sărbătorii

Cunoscută și sub denumirea de „Cincizecime”, sărbătoarea Rusaliilor reprezintă unul dintre cele mai vechi și importante praznice creștine. Aceasta comemorează momentul în care Duhul Sfânt s-a pogorât asupra apostolilor lui Iisus Hristos, la 50 de zile după Înviere, eveniment care marchează, în mod simbolic, și întemeierea Bisericii creștine.

Potrivit tradiției biblice, după ce Duhul Sfânt s-a pogorât asupra lor, apostolii au început să vorbească în limbi diferite și să predice cuvântul lui Dumnezeu, răspândind astfel învățăturile creștine în întreaga lume.

Minivacanță de Rusalii. Calendarul zilelor libere rămase în 2025

În anul 2025, românii vor beneficia de un total de 17 zile libere oferite de stat, datorită sărbătorilor legale. Dintre acestea, 13 zile libere vor fi în timpul săptămânii, în timp ce 4 zile libere vor cădea în weekend.

Iată lista completă a zilelor libere legale rămase pentru anul 2025:

Publicitate
  • 1 iunie – Ziua Copilului (duminică)
  • 8 iunie – Prima zi de Rusalii (duminică)
  • 9 iunie – A doua zi de Rusalii (luni) – zi liberă legal
  • 15 august – Adormirea Maicii Domnului (vineri) – zi liberă legal
  • 30 noiembrie – Sfântul Andrei (duminică)
  • 1 decembrie – Ziua Națională a României (luni) – zi liberă legal
  • 25 decembrie – Prima zi de Crăciun (joi) – zi liberă legal
  • 26 decembrie – A doua zi de Crăciun (vineri) – zi liberă legal

Este important de menționat că Ziua Copilului (1 iunie) cade într-o zi de duminică în 2025, suprapunându-se peste weekendul obișnuit.

Citeste mai mult

Cultura

„Noaptea Muzeelor” 2025 la Muzeul Județean Botoșani

Publicat

Publicitate

Conform tradiției ultimilor ani, Muzeul Județean Botoșani va lua parte și în 2025 la „Noaptea Muzeelor”, eveniment cultural de anvergură națională care mobilizează numeroase instituții de profil muzeal din întreaga țară într-o binevenită celebrare a culturii. Astfel, în data de 17 mai 2025, în intervalul orar 16.00-22.00, intrarea va fi liberă la următoarele muzee botoșănene:

  • Muzeul de Etnografie (Bd. Mihai Eminescu, nr. 50, Botoșani), unde, pe lângă expoziția permanentă care pune în valoare arealul etnografic al Botoșaniului, vizitatorii vor putea contempla expoziția de artă comparată „Zbor printre rădăcini”, încorporând atât piese din patrimoniul Muzeului de Etnografie, cât și lucrări de artă vizuală ale artistei Ioana Gina Poleac;
  • Casa Memorială „Nicolae Iorga” (Str. Nicolae Iorga, nr. 14, Botoșani), cu expoziția permanentă care omagiază opera și activitatea istoricului;
  • Muzeul „Ștefan Luchian” (Str. Ștefan Luchian, nr. 92, Ștefănești), cu expoziția permanentă dedicată vieții și creației artistului.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending