Connect with us

Eveniment

Percheziții la Botoșani, într-un dosar ce vizează comercializarea unor tablouri false atribuite unor pictori români renumiți

Publicat

Publicitate

Polițiștii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, sub coordonarea procurorului șef secție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, au făcut, joi, zece percheziții domiciliare, la sediul unei instituții de cultură și locuințele, respectiv sediile unor persoane fizice și juridice, situate în municipiul București și în județele Iași și Botoșani.

În cauză, se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals și evaziune fiscală.

În urma investigațiilor efectuate a reieșit că, în perioada martie 2020 – decembrie 2021, reprezentantul unei galerii de artă din București, în scopul obținerii unor foloase patrimoniale injuste de la diferiți clienți, ar fi comercializat tablouri atribuite în mod nereal unor pictori români renumiți, ca de exemplu Nicolae Tonitza, Nicolae Grigorescu, Camil Ressu, Ștefan Luchian, etc.

Pentru inducerea în eroare a cumpărătorilor, lucrările artistice ar fi fost însoțite de certificate de expertiză întocmite de către un expert acreditat de către Ministerul Culturii, în care se menționa în mod nereal că picturile, purtând în fals semnătura unor pictori celebri, ar fi aparținut acestora.

Perchezițiile au ca obiect, în primul rând, identificarea tuturor lucrărilor artistice atribuite în mod nereal unor pictori, precum și ridicarea unor documente financiar contabile, medii de stocare a datelor, înscrisuri și orice mijloace folosite în activitatea infracţională.

În cadrul acțiunii, vor fi puse în aplicare 2 mandate de aducere și vor fi citați 40 de martori, în vederea audierii, din peste 200 de cumpărători, în urma probatoriului administrat, urmând a fi dispuse măsurile procesual penale care se impun.

Publicitate

La activități participă specialiști criminaliști din cadrul Institutului National de Criminalistică din cadrul I.G.P.R. și specialiști antifraudă din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

 

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Cultura

Botoșani: „Șezătorile Iernii”, ediția a XXXV-a. Programul evenimentului

Publicat

Publicitate

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, instituție publică de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, organizează, în luna februarie 2026, „Șezătorile Iernii”, ediția a XXXV-a, proiect cultural ce readuce în atenția publicului una dintre cele mai reprezentative forme de socializare și transmitere a tradițiilor satului românesc – șezătoarea.

 Șezătorile de altădată, spații ale întâlnirii, ale muncii comune, ale poveștilor, cântecului popular și obiceiurilor, sunt recreate simbolic în comunități din județul Botoșani, prin momente artistice, demonstrații de meșteșuguri tradiționale, cântec popular și port autentic. Evenimentul pune accent pe continuitatea tradițiilor, pe dialogul dintre generații și pe rolul comunității în păstrarea patrimoniului cultural imaterial.

     Programul ediției 2026 cuprinde următoarele întâlniri:

8 februarie 2026, ora 14:00 – Tătărășeni,
Căminul Cultural „Prof. Dr. Gică Manole” Tătărășeni,
cu participarea Ansamblului „Zorile” Havârna;

14 februarie 2026, ora 12:00 – Dracșani,
Căminul Cultural Dracșani,
cu participarea Ansamblului „Pescărușii Sulitei”;

15 februarie 2026, ora 12:00 – Viișoara,
Căminul Cultural „Dimitrie Brândză” Viișoara,
cu participarea Ansamblului „Viișorenii”;

Publicitate

21 februarie 2026, ora 10:00 – Pomârla,
Sala de spectacole a Liceului Teoretic „Anastasie Bașotă”,
cu participarea Ansamblului „Vatra Bașoteștilor”,
invitat special Lorena Andrișan-Dupu;

22 februarie 2026, ora 16:00 – Botoșani,
Casa Tineretului Botoșani,
cu participarea Ansamblului „Stejărelul – Vlăstarele lui Enescu”.

Vă așteptăm alături de noi la „Șezătorile Iernii”, ediția a XXXV-a!

Citeste mai mult

Cultura

Ziua Națională a Lecturii: Manifestări organizate la Memorialul Ipotești

Publicat

Publicitate

Începând cu ediția 2026, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, instituție din subordinea Consiliului Județean Botoșani, va organiza Ziua Națională a Lecturii într-un nou format, prin invitarea participanților la lectura din opera unui scriitor reprezentativ al literaturi române.

Pentru ediția din acest an, Memorialul Ipotești, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Botoșani, propune genericul „Sfert de oră de lectură: Constantin Abăluță – Măștile poetice”. Organizatorii vor pune la îndemâna elevilor și a cadrelor didactice, pentru lecturare, o selecție din opera poetică a scriitorului Constantin Abăluță, însoțită de materiale video, produse de Casa de Pariuri Literare – „Poemul de la ora 21”, în care scriitorul citește din propria creație.

Lecturile vor avea loc în perioada 12-13 februarie 2026 și se vor încheia cu o proiecție a filmului „Poate că asta e fericirea”, producție a Casei de Pariuri Literare, vineri, în data de 13 februarie 2026, ora 13:30, la Cinematograful „Unirea” Botoșani. Intrarea la proiecție este liberă.

Pentru obținerea materialelor, profesorii sunt invitați să se adreseze Memorialului Ipotești, coordonator de proiect – Mihaela Anițului, trimițând un mesaj cu tema „Ziua Națională a Lecturii” la adresa: bnpmihaieminescu@gmail.com în perioada 2 – 10 februarie 2026.

 

              Constantin Abăluță (8 octombrie 1938 – 22 ianuarie 2025) a fost de profesie arhitect, dedicându-se însă, de la finalul anilor ’60, exclusiv scrisului. A fost poet, prozator, dramaturg și critic literar, autor a peste 60 de volume de creații originale. A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România și vicepreședinte al PEN Clubului Român, cu numeroase premii literare decernate în țară și în străinătate. În cei peste 50 de ani, Constantin Abăluță a publicat următoarele scrieri poetice (selectiv): 1968 – „Piatra”, 1969 – „Psalmi”, 1970 – „Unu”, 1974 ‒ „Iubiri”, 1977 ‒ „Călătorii”, 1979 ‒ „Obiecte de tăcere”, 1980 ‒ „Violența memoriei pure”, 1982 ‒ „Aerul, mod de folosință”, 1985 ‒ „11 erezii”, 1995 ‒ „Aceleași nisipuri” și „Marină într-un creier”, 1997 ‒ „Camera cu mașini de scris”, 1997 ‒ „Drumul furnicilor”, 1999 ‒ „Cârtița lui Pessoa” și „Mic manual de tăcere”, 2001 ‒ „Odăile”, 2002 ‒ „Terasa”, 2004 ‒ „Despre viața și dispariția broaștelor mele țestoase”, 2005 ‒ „Intrusul”, 2011 ‒ „Nu eu, dar nici altcineva”, 2012 ‒ „Bazooka Girl”, 2015 ‒ „chiar așa”, 2017 ‒ „trăiesc în fața dumneavoastră”, 2018 ‒ „Mai sincer ca Himalaya”, 2022 ‒ „Lucrurile oamenilor”, „Adevărul și peria de haine”, „La capătul mării spun nu spun da zâmbesc și cânt” și „Exerciții de copiat aerul”. A publicat volumele de proză: 1981 ‒ „Ultimele știri din Planeta simetrică”, 1983 ‒ „Singurătatea ciclopului”, 2010 ‒ „Elicea lui Urmuz/Întâmplări imaginare pe străzile Bucureștiului”, 2016 ‒ „Nu sunt Einstein. Mic Larousse apocrif”. A tradus din literatura scriitorilor Samuel Beckett, Henri Michaux, Boris Vian, Frank O’Hara, Patrick Mondiano, Gérard Augustin, Jan Mysjkin.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Tânăr de 25 de ani, din Hudești, depistat la volan cu permisul suspendat

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au oprit, duminică, pentru control, în localitatea Darabani, un autoturism, condus de către un tânăr, de 25 de ani, din comuna Hudești.

 

În urma verificărilor efectuate de către polițiști, s-a constatat faptul acesta are permisul de conducere suspendat de la începutul lunii ianuarie a.c.

 

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

 

Publicitate

 

 

Citeste mai mult

Eveniment

Dosar penal pentru o femeie de 40 de ani, din Curtești, care a condus cu autorizația provizorie expirată

Publicat

Publicitate

Duminică, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Botoșani au oprit pentru control, în municipiul Botoșani, un autoturism condus de către o femeie, de 40 de ani, din comuna Curtești.

 În urma verificărilor efectuate de către polițiști, s-a constatat faptul că autorizația de circulație provizorie este expirată din luna aprilie a anului 2025.

 Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending