Connect with us

Eveniment

Percheziții la Botoșani. Ce au căutat oamenii legii

Publicat

Publicitate

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Bacău au efectuat, marţi, 7 percheziţii domiciliare în judeţul Bacău şi 2 în judeţul Botoşani la persoane bănuite de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătura privată, falsificare de instrumente oficiale şi folosirea instrumentelor false.

Potrivit IPJ Bacău, ar fi fost săvârşite 68 de infracţiuni iar prejudiciul total este de aproximativ 50.000 euro.

„În fapt, în cursul anului 2022, mai multe persoane, pretinzând ca sunt reprezentanţii unor societăţi comerciale, ar fi încheiat în fals, 52 de contracte de prestări servicii la distanţă, în numele unor persoane juridice, cu un operator de telefonie mobila, în complicitate cu angajaţi ai acestuia şi un consilier juridic, în scopul obţinerii unor dispozitive şi echipamente de telefonie mobilă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, comisarul Cătălina Păduraru.

Percheziţiile au fost efectuate în baza mandatelor emise de către Judecătoria Bacău şi au vizat descoperirea şi ridicarea mijloacelor materiale de probă cum ar fi înscrisuri, echipamente informatice, mijloace de stocare electronice, evidenţe extracontabile şi bani.

La sediul IPJ Bacău au fost conduse 9 persoane pentru audieri.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Publicitate

La acţiune au participat jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău. AGERPRES

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Bătaie cu sabie într-un cazinou din Botoșani: Trei bărbați trimiși în judecată pentru tentativă de omor

Publicat

Publicitate

Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani a anunțat astăzi trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a trei bărbați acuzați de comiterea unor fapte de o gravitate extremă, petrecute într-o sală de jocuri din centrul municipiului Botoșani.

Potrivit anchetatorilor, este vorba despre B.D., în vârstă de 23 de ani, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la omor, tulburarea ordinii și liniștii publice, precum și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase. Alături de el, au fost trimiși în judecată și M.C.S., de 19 ani, respectiv P.D., de 42 de ani, ambii acuzați de tentativă la omor și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Faptele au avut loc în seara zilei de 9 martie 2025, în jurul orei 23:15, într-un cazinou situat în zona centrală a municipiului. Victima, I.D., se afla în incinta localului când a fost atacată de M.C.S. și P.D., care, ulterior, l-au alertat pe B.D. cu privire la prezența acesteia.

La scurt timp, B.D. a intrat în cazinou și l-a lovit pe I.D. cu o sabie în zona capului și a umerilor. Victima a suferit leziuni care au necesitat între 14 și 15 zile de îngrijiri medicale. Prin actele de violență comise, inculpații au provocat o stare de panică și au tulburat grav ordinea și liniștea publică.

Procurorii au transmis că această etapă a procesului penal marchează trimiterea dosarului în instanță și nu înfrânge în niciun fel principiul prezumției de nevinovăție, care le este garantat tuturor inculpaților până la pronunțarea unei hotărâri definitive.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Acțiune a Biroului Județean de Poliție Transporturi Botoșani

Publicat

Publicitate

În perioada 29-3 martie 2025, polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale în stațiile de călători, în trenurile care circulă pe raza județului, precum și pe arterele rutiere din proximitatea acestora.

 

Astfel,  au fost controlate 18 autovehicule și  fost desfășurate activități specifice în patru trenuri de călători și cinci stații CFR, prilej cu care au fost legitimate 27 de persoane.

 

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 6.000 de lei și a fost constatată o infracțiune.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Tânăr din Dorohoi, reținut de polițiștii de la Transporturi

Publicat

Publicitate

Duminică, polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 23 de ani, din municipiul Dorohoi, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.

 

Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, ar fi condus  un autoturism, pe drumul public din municipiul Dorohoi, având exercitarea dreptului de a conduce suspendată de pe data de 22 martie a.c. Mai mult decât atât, fiind testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată a fost de 0,26 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

Cercetările sunt continuate pentru săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Bărbat de 53 de ani, din Mihălășeni, dus cu escortă la locul de detenție, după ce instanța l-a trimis după gratii pentru că a încălcat ordinul de protecție

Publicat

Publicitate

Polițiștii din Ștefănești au identificat, luni, un bărbat, de 53 de ani, din comuna Mihălășeni, pe numele căruia era emis de către instanța de judecată, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.

 

Acesta a fost condamnat la 6 luni de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de încălcarea ordinului de protecție.

 

Bărbatul a fost identificat pe raza localității Stânca, fiind reținut și ulterior escortat către Penitenciarul Botoșani, în vederea încarcerării.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending