Connect with us

Actualitate

Pentru salariații din privat: Angajatorii pot da PRIME de Crăciun de 300 de lei, fără ca sumele să fie impozitate

Publicat

Publicitate

Companiile pot oferi angajaților prime de Crăciun cu o valoare de până la 300 de lei fără ca suma să fie impozitată. Pentru această valoare nu se achită contribuții la Asigurările Sociale. Așa prevede Codul Fiscal, relatează alba24.ro.

Primele, sub forma unor sume de bani sau în produse și tichete cadou, care sunt oferite angajaților înainte de Crăciun nu se impozitează în limita a 300 de lei. Masura se aplică începând din 2022, deci poate fi folosită și pentru primele de Crăciun din acest an.

De asemenea, sumele până în 300 de lei sunt scutite de contribuțiile sociale.

Până acum, pragul pentru care nu se plătea impozit în cazul primelor era de 150 de lei.

Codul Fiscal prevede că în această categorie a primelor de sărbători intră „cadouri oferite angajaților, precum și cele oferite pentru copiii minori ai acestora, cu ocazia Paștelui, Crăciunului și a sărbătorilor similare ale altor culte religioase” potrivit Europa FM.

Așadar, inclusiv pentru cadourile/bonusurile acordate copiilor anagajaților, plafonul de neimpozitare este de 300 de lei.

Publicitate

Potrivit legislației, dacă ambii părinți ai unui minor lucrează în același loc de muncă iar angajatorul oferă, spre exemplu, tichete cadou pentru cel mic, ambii părinți trebuie să primească respectivul bonus.

Concret, plafonul până la care cadourile în bani și în natură, inclusiv tichetele cadou, sunt scutite de impozit pe venit și de contribuțiile sociale la pensii și sănătate va crește de la 150 de lei, în prezent, la 300 de lei de persoană (pentru fiecare eveniment), începând cu veniturile aferente lunii ianuarie 2022.

Plafonul se va aplica, mai precis:

  • pentru cadourile date salariaților și copiilor lor de Paște, de Crăciun și cu ocazia sărbătorilor similare ale altor culte religioase;
  • pentru cadourile date salariatelor de Ziua Femeii (8 martie);
  • pentru cadourile date copiilor salariaților de Ziua Copilului (1 iunie).

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

FOTO: Autoturism în valoare de 70.000 de euro furat din Austria, depistat la Iași

Publicat

Publicitate

Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași au descoperit şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism care figura în bazele de date ca fiind furat din Austria.

În data de 12 decembrie 2025, polițiști de frontieră din cadrul ITPF Iași, aflați în exercitarea unei misiuni specifice în municipiul Iași, au depistat în zona Aeroportului un autoturism înmatriculat în Ungaria, utilizat de un cetățean român în vârstă de 45 de ani.
Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autovehiculului, colegii noștri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că acesta figurează în bazele de date ca fiind furat din Austria. Autoturismului fabricat în anul 2024 i-a fost modificată seria de șasiu pentru a putea fi înmatriculat ulterior, fiind de fapt o clonă a unui autoturism din Ungaria.
Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că autoturismul aparține unui prieten, l-a împrumutat de la acesta pentru a-l testa în vederea cumpărării, fără a avea cunoștință că este implicat în vreun litigiu.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar autovehiculul, în valoare de aproximativ 70.000 de euro, a fost reținut în vederea continuării cercetărilor.

Afacere „profitabilă”: vindea țigări de 2.800 de lei și a câștigat… amendă de 20.000 de lei!
Poliţişti de frontieră botoșăneni au sancționat contravențional cu amendă în valoare de 20.000 de lei un bărbat asupra căruia au fost descoperite bunuri cu timbru de acciză Republica Moldova.
În data de 12 decembrie a.c., în jurul orei 10.40, un echipaj format din polițiști de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Botoșani, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice, a observat în piața din localitatea Trușești un cetățean român, care oferea spre comercializare țigarete de proveniență extracomunitară.

În urma unui control efectuat asupra bagajului deținut de cetățeanul în vârstă de 33 ani, colegii noştri au descoperit, 4400 țigarete fără timbru de acciză.
Conform prevederilor legale, întreaga cantitate de produse accizabile, în valoare totală de 2.800 de lei a fost reţinută în vederea confiscării, iar bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 20.000 de lei.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

BNR lansează o nouă monedă de colecție, cu ocazia a 145 de ani de la nașterea lui Mihail Sadoveanu. Care este prețul de cumpărare

Publicat

Publicitate

Banca Națională a României (BNR) lansează în circuitul numismatic, de luni, 15 decemebrie, o monedă din argint. Tema acesteia este „145 de ani de la nașterea lui Mihail Sadoveanu”.

Tirajul maxim pentru moneda din argint este de 5.000 piese.

Aversul monedei prezintă o compoziție inspirată din povestea „Dumbrava minunată” de Mihail Sadoveanu, inscripția „ROMANIA” în arc de cerc, anul de emisiune „2025”, stema României și valoarea nominală „10 LEI”.

bnr, moneda

Reversul monedei redă portretul, numele scriitorului Mihail Sadoveanu și anii între care a trăit acesta „1880-1961”.

moneda, bnr

Publicitate

Monedele din argint sunt ambalate în capsule de metacrilat transparent și sunt însoţite de broșuri de prezentare și certificate de autenticitate, redactate în limbile română, engleză şi franceză.

Pe certificatele de autenticitate se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.

Care este prețul de vânzare

Preţul de vânzare pentru moneda din argint este 640,00 lei, exclusiv TVA, inclusiv broșura de prezentare și certificatul de autenticitate.

Monedele din argint cu tema „145 de ani de la nașterea lui Mihail Sadoveanu” au putere circulatorie pe teritoriul României.

Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanța, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

Detalii despre achiziția monedelor sunt disponibile AICI.

Citeste mai mult

Eveniment

Sute de camere video vor fi montate pe drumuri și autostrăzi. Șoferii vor primi amenzile acasă, prin sistemul e-Sigur

Publicat

Publicitate

Sute de camere video vor fi montate pe drumuri și autostrăzi. Șoferii vor primi amenzile acasă, prin sistemul e-Sigur.

Șeful CNAIR, Cristian Pistol, a anunțat că vor fi instalate 400 de sisteme moderne de monitorizare pe drumurile naționale și autostrăzi.

”Pentru reducerea numărului de accidente, pe lângă o infrastructură nouă, este nevoie și de impunerea disciplinei în traficul rutier, inclusiv cu ajutorul tehnologiei.

Am făcut un nou pas concret în această direcție: am transmis la ANAP documentația pentru achiziția sistemului e-SIGUR, care prevede montarea a 400 de camere video cu radar și a echipamentelor necesare pentru monitorizarea traficului.

După validarea documentației de către ANAP, vom lansa licitația publică pentru achiziția echipamentelor, a serviciilor de proiectare și a lucrărilor de instalare.

Durata de implementare a proiectului este de 22 de luni, iar finanțarea este asigurată din Fonduri Europene Nerambursabile (Programul Transport 2021-2027)”, a anunțat Cristian Pistol.

Publicitate

Cum este urmărit traficul rutier

Noul sistem integrat de management al traficului va permite:

  • monitorizarea vitezei și recunoașterea automată a plăcuțelor de înmatriculare
  • verificarea deținerii rovinietei
  • procesarea automată a datelor și a abaterilor de la conduita rutieră.

În viitor, sistemul va putea fi adaptat pentru a alerta rapid echipajele de urgență în caz de incidente, va permite analiza traficului și verificarea deținerii ITP și RCA, precizează șeful CNAIR.

Prin sesizările înregistrate în sistemul e-Sigur, proprietarii vehiculelor vor primi un document la domiciliu și vor trebui să comunice, conform procedurilor legale, cine a condus autoturismul în momentul constatării contravenției.

Citeste mai mult

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2025: Sfântul Ierarh Dosoftei, mitropolitul Moldovei

Publicat

Publicitate

Sfântul Dosoftei s-a născut în anul 1624 la Suceava. La botez a primit numele Dimitrie. Tânărul Dimitrie a învăţat carte de la cei mai renumiţi dascăli din Moldova şi la şcoala Frăţiei Ortodoxe de la Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din Liov. Dăruit de Dumnezeu cu o inteligenţă deosebită şi-a agonisit încă din anii copilăriei şi ai tinereţii multă ştiinţă de carte.

A studiat cu multă râvnă Sfintele Scripturi şi învăţăturile dumnezeieştilor Părinţi ai Bisericii şi a deprins cu mult drag meşteşugul tâlcuirii textelor sfinte în limba română, pentru că învăţase a vorbi şi a scrie în alte limbi ca să transmită tezaurul sfintei Ortodoxii: greacă, latină, slavonă bisericească, polonă şi ucraineană. Pe lângă învăţătura adunată cu migală de la mulţi dascăli, la şcoala mănăstirii Probota a deprins şi învăţătura cea duhovnicească: rugăciunea, ascultarea, smerenia şi nevoinţele ascetice. A primit îngerescul chip în această sfântă mănăstire la anul 1649, cu numele de monah Dosoftei. Iubitor de înţelepciune şi vrednic împlinitor al nevoinţelor călugăreşti, Cuviosul Dosoftei a sporit în dragoste şi rugăciune, devenind părinte duhovnicesc şi începător al obştii de la Probota.

A dezvoltat mult şcoala mănăstirii Probota şi a crescut mulţi ucenici luminaţi, aducând în obştea sa o adevărată înnoire duhovnicească. Datorită prestigiului său de cărturar şi virtuţilor care-i luminau chipul şi faptele, ieromonahul Dosoftei este chemat de Dumnezeu la slujirea arhierească. În anul 1658 este episcop de Huşi, după un an trece în scaunul episcopiei de la Roman, iar în 1671 este ales mitropolit al Moldovei. Blând şi smerit, înaltul ierarh uimea pe toţi prin înţelepciune şi bunătate. El a tipărit cărţi de slujbă şi de învăţătură în limba română. Luat ostatec împreună cu tezaurul Mitropoliei şi cu moaştele Sf. Ioan cel Nou, Mitropolitul Dosoftei a trăit ultimii ani ai vieţii sale pământeşti departe de ţară. Aici a continuat lucrarea sa cărturărească şi a păstrat mereu legătura cu ierarhii ortodocşi de la Moscova şi de la Kiev.

Păstor dreptcredincios şi jertfelnic, sfântul ierarh a îndurat cu demnitate asprimile şi lipsurile, purtând de grijă comunităţii ortodoxe care se afla în Polonia. Sfântul ierarh Dosoftei a refuzat trecerea la uniaţie şi a rămas ortodox până la trecerea sa la veşnicie, la 13 decembrie 1693. El a slujit cu dragoste Biserica Mântuitorului Hristos, cu smerenie şi fapte minunate, iar acum se roagă în ceruri pentru mântuirea sufletelor noastre. A fost canonizat de Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în şedinţa din 5-6 iulie 2005.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending