Connect with us

Eveniment

Pedepse mai mari pentru partenerii bătăuși! Proiect privind măsurile de protecție a victimelor violenței domestice, ADOPTAT

Publicat

Publicitate

Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, un proiect de lege care prevede o serie de măsuri pentru protecția victimelor violenței domestice.

Proiectul de lege modifică Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice și completează Codul penal în scopul asigurării unei protecții adecvate victimelor violenței domestice.Propunerea legislativă modifică și completează, în acest sens, Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice.

Potrivit proiectului, ‘în situația înaintării ordinului de protecție provizoriu (…), durata inițială pentru care a fost dispus se prelungește, de drept, până la soluționarea în primă instanță a cererii pentru emiterea ordinului de protecție’.

‘Procurorul comunică acest lucru de îndată unității de poliție care a înaintat ordinul de protecție provizoriu, care ia măsuri pentru informarea imediată a persoanelor ce făceau obiectul acestuia’, prevede actul normativ.

De asemenea, prin acest proiect se abrogă articolul 43, care prevede posibilitatea ca victima să renunțe la judecarea cererii pentru emiterea ordinului de protecție atunci când cererea este introdusă în numele victimei de procuror, de reprezentantul autorității sau structurii competente la nivelul unității administrativ-teritoriale, cu atribuții în materia protecției victimelor violenței domestice, ori de reprezentantul oricăruia dintre furnizorii de servicii sociale în domeniul prevenirii și combaterii violenței domestice, acreditați conform legii.

Proiectul mai stabilește majorarea pedepselor pentru încălcarea ordinului de protecție, în cazul agresorilor care au mai comis anterior astfel de fapte.

Publicitate

‘Dacă faptele (…) sunt săvârșite de o persoană care a mai comis anterior o infracțiune de încălcare a măsurilor dispuse prin ordinul de protecție sau prin ordinul de protecție provizoriu, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate’, prevede actul normativ.

La expirarea duratei măsurilor de protecție, persoana protejată, instituțiile și persoanele abilitate pot solicita un nou ordin de protecție, dacă există indicii că, în lipsa măsurilor de protecție, viața, integritatea fizică sau psihică ori libertatea persoanei protejate i-ar fi puse în pericol.

În cazul în care nu există o evaluare a riscului de recidivă realizată potrivit competențelor de către un serviciu de probațiune, instanța va efectua o evaluare întemeiată pe probele din dosarul cauzei, mai stabilește proiectul.

Totodată, actul normativ mai prevede eliminarea posibilității retragerii plângerii penale în cazurile de loviri sau vătămare corporală din culpă asupra unui membru de familie.

‘În cazul infracțiunilor prevăzute în art. 193 și art. 196 din Codul Penal, săvârșite asupra unui membru de familie, retragerea plângerii penale nu produce efecte’, se arată în textul proiectului.

Senatoarea USR Ana-Cynthia-Ioana Păun a declarat că proiectul ‘aduce mai multă coerență în protejarea victimelor violenței domestice, clarifică procedurile legate de ordinele de protecție și întărește răspunsul statului în fața agresiunii’.

‘Este o completare absolut firească a unui cadru legislativ pe care îl construim treptat cu fiecare inițiativă, care pune siguranța înaintea birocrației. Acest proiect, împreună cu celelalte proiecte pe care le-am inițiat la rândul meu, împreună cu colegii din USR, pornesc din aceeași convingere că statul trebuie să aibă toate pârghiile legale pentru a acționa rapid și decisiv pentru fiecare viață salvată, fiecare victimă protejată’, a afirmat Păun.

Senatorul POT Gheorghe Vela a subliniat că proiectul ‘consolidează din nou cadrul legal privind protecția victimelor violențe domestice și asigură măsuri mai rapidă mai ferme și mai eficiente de intervenție’.

Senatoarea PSD Victoria Stoiciu a spus că violența domestică este un flagel care, în forma sa extremă, duce la moarte, menționând că peste 40 de femei au fost ucise doar anul acesta și că este datoria legiuitorilor să asigure cadrul legal care să ofere o protecție cât mai mare victimelor și să descurajeze cât mai mulți agresori.

‘Această lege este urmare a recomandărilor primite de la Avocatul Poporului și este un pas concret către o Românie care protejează, nu doar constată’, a mai menționat Stoiciu.

Senatorul din grupul Pace – Întâi România, Liviu-Iulian Fodoca, a afirmat că realitatea arată că, deși sute de agresori poartă brățări electronice, fenomenul continuă să crească.

‘După 35 de ani e timpul ca statul român să nu mai reacționeze doar la durere, ci să construiască prevenție, echilibru și respect în fiecare familie. Doar printr-un efort comun legislativ, educațional și social vom reuși să diminuăm acest flagel care distruge destine, copii și viitorul țării’, a spus Fodoca.

Președinta Comisiei speciale România fără violență domestică, liberala Alina Gorghiu, a declarat că modificările adoptate duc la ‘întărirea protecției reale’ a victimelor și la închiderea ‘portițelor legale care îi favorizau pe agresori’.

‘Este un pas important înainte – un semnal clar că vocea victimelor se aude în Parlament, iar legile României se schimbă pentru a le oferi protecție reală și sprijin concret’, a transmis Alina Gorghiu, într-un comunicat.

Ea a precizat că proiectul a fost elaborat în cadrul Comisiei speciale comune România fără violență domestică și a avut la bază realitățile dure din teren, semnalate de specialiști, instituții și organizațiile care lucrează zilnic cu victimele.

‘Prin aceste modificări, întărim protecția reală a victimelor, închidem portițele legale care îi favorizau pe agresori și aducem legea în acord cu realitatea și cu standardele europene privind protecția victimelor violenței domestice. Este un pas ferm spre o Românie în care instituțiile acționează rapid, coerent și solidar pentru siguranța celor vulnerabili’, a menționat Gorghiu.

Ea a spus că va continua să susțină aceste modificări până la finalul procesului legislativ, pentru ca ele să devină lege cât mai curând. ‘Pentru că fiecare femeie, fiecare copil, fiecare victimă a violenței domestice merită protecție, sprijin și o voce care să fie auzită’, a mai transmis Alina Gorghiu.

Senatul este primul for sesizat, Camera Deputaților este decizională. AGERPRES

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

O școală din Botoșani, printre unitățile cu activitate suspendată din cauza vremii

Publicat

Publicitate

Alte 31 de unități de învățământ din nouă județe au desfășurat cursuri online sau au avut, vineri, activitatea suspendată din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, a informat Ministerul Educației și Cercetării.

Este vorba despre câte două unități de învățământ din județele Cluj, Bistrița-Năsăud, Arad, Iași și Maramureș, șase unități din Mehedinți, zece din Alba, trei din Dolj și una din Botoșani.

Ministerul Educației și Cercetării reamintește că, potrivit informațiilor primite joi, în județul Hunedoara activitatea didactică este afectată, vineri, în 103 unități de învățământ (40 cu activitatea didactică suspendată, 26 în sistem hibrid și 37 în format online), iar în toate școlile din municipiul Bistrița cursurile se desfășoară online, în baza deciziei Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.

De asemenea, Ministerul Educației și Cercetării a precizat că joi aproximativ 62.000 de elevi și preșcolari au învățat online sau au avut cursurile suspendate din cauza vremii nefavorabile.

Potrivit unui centralizator făcut public joi de Ministerul Educației și Cercetării, în total, în cursul zilei de joi, activitatea didactică a fost suspendată sau s-a desfășurat online în 186 de unități de învățământ din țară. AGERPRES

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Peste 35 milioane de lei plătiți de AJPIS Botoșani pentru alocații, indemnizații de creștere a copilului și stimulent de inserție

Publicat

Publicitate

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani a virat fondurile necesare pentru plata principalelor beneficii de asistență socială aferente lunii decembrie 2025, destinate unui număr de 81.790 de beneficiari, în valoare totală de 35.127.630 de lei.

Plățile pentru alocații, indemnizații de creștere a copilului și stimulent de inserție au fost efectuate din data de 8 ianuarie 2026 pentru beneficiarii care au optat pentru primirea sumelor în cont bancar.

De asemenea, aproximativ 10, 6 milioane de lei vor fi virați, începând cu 14 ianuarie 2026, de către AJPIS Botoșani, pentru plata drepturilor a 29.326 de persoane cu dizabilități.

Începând cu 21 ianuarie 2026, vor fi efectuate plățile și pentru celelalte beneficii de asistență socială, după cum urmează: alocație lunară de hrană pentru persoanele cu HIV/SIDA, alocație de plasament, indemnizație lunară de hrană pentru persoanele cu TBC și venit minim de incluziune.

Citeste mai mult

Cultura

Expoziția de grafică „Ilustrații eminesciene”, eveniment dedicat Zilelor Eminescu, în spațiul Galeriei „Colecția de Artă” Botoșani

Publicat

Publicitate

Muzeul Județean Botoșani găzduiește, în perioada 9-30 ianuarie 2026, în spațiul Galeriei „Colecția de Artă” Botoșani, expoziția de grafică „Ilustrații eminesciene”, eveniment dedicat Zilelor Eminescu.

Pe simeze sunt expuse 36 de lucrări semnate de artista Ligia Macovei (1916-1998), cunoscută pictoriță și graficiană, aflate în patrimoniul Muzeului Județean Botoșani.

Ligia Macovei s-a afirmat pe scena graficii românești cu desenele realizate pentru ilustrarea liricii eminesciene, dar a avut o contribuție însemnată și la ilustrarea versurilor lui Tudor Arghezi, cele mai reprezentative creații de acest fel figurând în volumul „Poezii” (Editura Minerva, 1970).

Artista a expus la numeroase saloane naţionale, dar şi la Bienala de la Veneţia din 1956. De-a lungul carierei, a avut expoziții personale la: Roma – Galleria Penelope (1962); Teheran – Galeria de Artă Negar (1964), cu aproximativ 80 de lucrări de pictură în ulei, guașă și desene în tuș; Viena – Künstlerhaus (1965); Tunis – Galeria I Information (1975). A participat și la numeroase expoziţii de grup organizate în străinătate.

A fost conferenţiar la Institutul de Arte Plastice din Bucureşti, iar în 1958 a îndeplinit funcţia de delegat permanent al Republicii Populare România pe lângă UNESCO (Paris), fiind numită şi comisar al pavilionului românesc la cea de-a XXIX-a Bienală de la Veneţia. În 1964 a primit o menţiune specială la târgul de Carte de la Leipzig, pentru volumul ilustrat ,,Poeziiˮ, de Mihai Eminescu.

Program de vizitare: zilnic, orele 9.00-16.30.

Publicitate

Taxă de vizitare: 5 lei pentru copii și grupuri; 10 lei pentru adulți.

 

Citeste mai mult

Eveniment

Expoziția „Tot ce ai văzut se va împlini” a artistului Andrei Gamarț, la Memorialul Ipotești

Publicat

Publicitate

Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, găzduiește, în cadrul Zilelor Eminescu, expoziția Tot ce ai văzut se va împlini a artistului Andrei Gamarț. Vernisajul expoziției va avea loc marți, 13 ianuarie 2026, ora 13:30, în Sala „Horia Bernea” a Memorialului Ipotești.

 

Andrei Gamarț (n. 1980, Republica Moldova) a absolvit Academia de Arte din Chișinău, Departamentul de Pictură (2004). Operele sale se desfășoară pe mai multe paliere, inclusiv pictură, desen și gravură. A avut expoziții personale și de grup în București, Chișinău și la nivel internațional. Este, de asemenea, poet. Trăiește și lucrează în București.

 

„Fin observator al fenomenelor și realităților formulate la limita perceptibilului”, observă Roxana Dragu, Andrei Gamarț „explorează teme precum timpul, memoria, spațiul și, în special, lumina, ca materie primordială. În centrul preocupărilor sale artistice, se află relațiile care se formulează între aceste elemente și felul în care ele sunt sesizate sau, dimpotrivă, omise de către receptorul conștient”.

Expoziția cuprinde lucrări din diferite perioade de creație, realizate între 2013 și 2024. Astfel, privitorul poate parcurge cronologic itinerarul procesului de creație și al indexului tematic formulat de preocupările artistului din ultimii ani.

Publicitate

„Deși menită să aducă sens și claritate, imaginea capătă alte valențe în accepțiunea lui Andrei Gamarț, devenind mai degrabă un teritoriu al realităților posibile, al sensurilor posibile peste care însă se așterne constant vălul incertitudinii. Deși mereu aflat în fața noastră și concomitent în noi, adevărul, prin natura sa, ne este etern inaccesibil. Tot ce ne rămâne este senzația de curgere, de transformare, de la o etapă la alta a vârstelor înțelegerii, o transformare care ține de capacitatea noastră de a sonda înțelesurile realității pe care o țesem în jurul nostru.

Motivele oglinzii, al reflexiei și cel al luminii sunt toate motive care aduc în discuție experiența privirii și a modului în care vederea activă, imediată, ne situează în lume.” (Sursa: Mobius Gallery)

 

Imaginea este o ceață din care răzbat ecouri și umbre, e o metamorfoză ce cuprinde în sine toate stadiile schimbării, este curgere și împlinire reînnoită, unde vizibilul și invizibilul se succed într-o perpetuă interogare asupra obiectului.

Imaginea unui lucru este o neîntreruptă pâlpâire de înfățișări și reflexii, umbre ale gândului ce iau în stăpânire primul obstacol ce le iese în cale, un câmp material al însușirilor disputat între vedere și viziune.

Imaginea ce ni se arată, luminoasă și familiară, își are originea într-o lume a umbrelor și a oglinzilor, a planurilor ascunse vederii. Chiar și în lipsa obiectului, imaginea lui ni se arată la fel de vie, căci vederea nu e despre lucruri, e despre felul în care ele trec sau rezistă. – Andrei Gamarț

 

Expoziția Tot ce ai văzut se va împlini va putea fi vizitată la Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” în perioada 13 ianuarie – 6 martie 2026.

 

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending