Connect with us

Actualitate

Pe banii tăi: Contoarele inteligente, OBLIGATORII pentru energia electrică în următoarea perioadă

Publicat

Consumatorii de energie electrică vor fi obligați să-și instaleze contoare inteligente, în următorii șase ani. Mai mult, vor trebui să suporte cel puțin o parte din costurile legate de instalarea acestora, relatează alb24.ro.

Publicitate

În ședința din 29 noiembrie, Guvernul a aprobat o ordonanță de urgență ce pune în aplicare o Directivă europeană.

Printre modificările din legislație, se adaugă obligația pentru consumatorii de energie electrică ”să contribuie, în mod transparent şi nediscriminatoriu, la costurile asociate introducerii sistemelor de măsurare inteligentă”.

Potrivit Legii 123/2012 a energiei electrice și a gazelor naturale, cu modificările și completările ulterioare, clienții care dețin surse de producere cu putere instalată mai mică de 10 kW și cei care consumă anual peste un anumit prag stabilit de ANRE trebuie să aibă contoare inteligente până în 1 ianuarie 2024.

Pentru ceilalți, obligația este cu termen 31 decembrie 2028.

Pragurile de consum diferă de la un operator de distribuție la altul, de la un minim de 2.400 kWh pe an, adică 200 kWh pe lună, în zona de rețea Transilvania Nord a operatorului Distribuție Energie Electrică România (DEER), la un maxim de 3.500 kWh pe an, adică aproximativ 290 kWh pe lună, în rețeaua Distribuție Energie Oltenia, potrivit profit.ro

Costul montării unui astfel de contor a scăzut sub 100 de euro, în ultimii ani, potrivit sursei citate.

Publicitate

Articolul 66/ Legea 123 din 2012

Sisteme de măsurare inteligentă

(1) ANRE evaluează implementarea sistemelor de măsurare inteligentă din punctul de vedere al costurilor și beneficiilor pe termen lung pentru piața de energie electrică, al rentabilității, precum și al termenelor fezabile de implementare, pe baza tuturor datelor obținute în urma realizării proiectelor și sistemelor instalate care asigură funcționalitățile specifice sistemelor de măsurare inteligentă.

2) Operatorii de distribuție au obligația să prezinte la ANRE proiecte de implementare a sistemelor de măsurare inteligentă pe bază de analize cost-beneficiu proprii, în vederea respectării prevederilor alin. (3). Analizele cost-beneficiu vor conține descrierea detaliată a modului de îndeplinire a funcționalităților obligatorii pentru aceste sisteme, specificate prin reglementările tehnice în vigoare, precum și beneficiile oferite consumatorilor finali după instalarea sistemelor.

(3) În baza proiectelor prevăzute la alin. (2), ANRE aprobă un calendar de implementare a sistemelor de măsurare inteligentă, astfel încât:

  • a) clienții finali care au un consum anual mai mare decât un prag, exprimat în kWh, stabilit de ANRE în baza informațiilor și datelor colectate conform alin. (1) și (2), precum și clienții care dețin surse de producere cu putere instalată mai mică de 10 kW să dispună de sisteme de măsurare inteligentă până la data de 1 ianuarie 2024;
  • b) clienții finali care nu se încadrează în prevederile lit. a) să dispună de sisteme de măsurare inteligentă până la data 31 decembrie 2028, prin implementarea sistemelor de măsurare inteligentă pe scară largă exclusiv în condiții de eficiență a investițiilor”.
  • c) clienţii finali prevăzuți la lit. a) și b) au obligaţia să contribuie, în mod transparent şi nediscriminatoriu, la costurile asociate introducerii sistemelor de măsurare inteligentă (articol nou introdus prin OUG din 29 noiembrie 2022)

Vezi Ordonanța de Urgență

Vezi Nota de fundamentare OUG

Ce este și cum funcționează contorul inteligent

Contorul inteligent e un element care funcționează la adevărata capacitate doar când este integrat într-un sistem de măsurare inteligentă – împreună cu alte contoare, transmite informații către un concentrator de date, care le comunică în mod securizat sistemului central. Datele transmise sunt consumul de energie electrică, curba de sarcină și alte valori ale parametrilor energiei electrice, prin sistemul de comunicații PLC (power-line communication) – cablurile de alimentare cu energie. Nu utilizează şi nu generează semnale WiFi.

Când este integrat într-un sistem de măsurare inteligentă, contorul inteligent comunică securizat direct cu firma de distribuție, dar și cu clientul. Permite colectarea de date și identificarea zonelor în care trebuie făcute îmbunătățiri. Clientul își poate monitoriza și adapta consumul, potrivit e-distributie.com.

Ca aparat electric, contorul inteligent respectă toate normele şi cerințele de mediu româneşti şi intracomunitare. Contorul este marcat CE și e însoțit de certificatul de conformitate (conform dispozițiilor de la art. 5 din DG nr. 1022/2002) prin care se atestă faptul că produsul nu pune în pericol viața, sănătatea, siguranța la locul de muncă și nu are un impact negativ asupra mediului

Repunerea sub tensiune a contorului inteligent după deconectare

Una dintre funcțiile contorului inteligent e că poate opera deconectarea/reconectarea de la distanță, adică poate opri sau relua alimentarea cu electricitate a locului de consum.

Dacă nu mai aveți energie electrică, poate fi din două cauze:

  • 1. S-a produs un incident în rețeaua electrică sau în instalația interioară a locației de consum. Trebuie verificată mai întâi instalația interioară –dacă protecțiile de la intrarea în casă au declanșat; dacă așa s-a întâmplat, se rearmează și ar trebui să fie din nou curent. Dacă nu au declanșat, se contactează compania, la numărul de deranjamente.
  • 2. Releul intern al contorului a declanșat. În acest caz, afișajul LED e aprins și arată simbolul __/  __. Contorul e alimentat, dar nu și locul de consum. De ce? Fie pentru că a fost depășită semnificativ puterea contractată, fie pentru că s-a întârziat la plata facturii de energie către furnizor. Pentru prima situație, se poate opri funcționarea unor aparate din casă, care a crescut puterea utilizată, apoi se poate rearma contorul. Dacă se întâmplă des, se contactează compania, pentru a solicita spor de putere. Pentru a doua, se contactează furnizorul de energie electrică cu care ați încheiat contract.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Eveniment

„Ziua plăcintelor și a prăjiturilor” la Bașeu-Hudești: Masă pentru credincioși și ajutor pentru bătrânii singuri, după slujba de duminică

Publicat

Comunitatea din Bașeu-Hudești a trăit duminică, 15 februarie 2026, un moment de credință, solidaritate și apropiere sufletească, în jurul unui eveniment devenit deja tradiție locală.

Publicitate

După Sfânta Liturghie oficiată la Parohia „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon”, părintele Pușcașu Ioan, inițiatorul și organizatorul acțiunii, i-a adunat pe credincioși la „Ziua plăcintelor și a prăjiturilor”, manifestare dedicată Lăsatului secului de carne, ajunsă la cea de-a treia ediție.

Masa pregătită în Casa Socială a parohiei a fost mai mult decât o simplă întâlnire. A fost un prilej de comuniune, bucurie și împărtășire, într-o atmosferă caldă, specifică începutului de post.

Prin grija părintelui Pușcașu Ioan și a credincioșilor implicați, au fost pregătite și pachete cu alimente pentru persoanele vârstnice și singure din comunitate, astfel încât nimeni să nu fie uitat în aceste zile. Gestul a adus lumină și speranță în casele celor care aveau cea mai mare nevoie de sprijin.

Evenimentul a fost onorat și de prezența primarului comunei Hudești, Dimitrie-Cătălin Zlei, cunoscut pentru participarea constantă la viața spirituală a comunității și pentru susținerea activităților locale.

Astfel de inițiative arată că tradițiile rămân vii atunci când sunt însoțite de fapte bune și de oameni care pun suflet în tot ceea ce fac.

Pentru credincioșii din Bașeu-Hudești, „Ziua plăcintelor și a prăjiturilor” nu este doar o sărbătoare a gustului, ci o dovadă că biserica rămâne locul unde comunitatea se adună, se sprijină și merge mai departe împreună.

Publicitate

Iar în centrul acestei bucurii se află părintele Pușcașu Ioan, cel care a transformat o idee frumoasă într-o tradiție care unește oameni, an de an.

Citeste mai mult

Eveniment

„Festivalul Plăcintelor” de la Stăuceni: Tradiția care unește comunitatea de peste două decenii vestește intrarea în Postul Paștelui

Publicat

O tradiție despre care puțini credeau, la început, că va ajunge atât de departe continuă să adune oameni, emoție și bucurie în comuna Stăuceni. „Șezătoarea strămoșilor”, cunoscută de localnici drept „Festivalul Plăcintelor”, a ajuns la cea de-a XXII-a ediție și rămâne unul dintre cele mai calde evenimente ale comunității.

Publicitate

Ieri, în ultima seară de șezătoare, gospodarii și gospodinele s-au întâlnit din nou în locul unde se cântă, se dansează, se spun povești și glume, iar mesele se umplu cu bucate pregătite în familie, după rețete moștenite din generație în generație. Atmosfera a fost una de sărbătoare autentică, în care tradiția și credința s-au împletit firesc.

Evenimentul marchează, an de an, intrarea în Postul Paștelui și readuce în prim-plan valorile care au ținut comunitățile unite de-a lungul timpului: solidaritatea, respectul și speranța.

Organizarea manifestării poartă semnătura primarului comunei Stăuceni, Cozmin Epuraș, cel care a susținut constant păstrarea și promovarea obiceiurilor locale.

Un moment special al serii a fost oferit de ansamblul „Muguri de Fluier”, care a adus pe scenă cântece și dansuri tradiționale, completând atmosfera de sărbătoare.

Pentru comunitatea din Stăuceni, șezătoarea nu este doar un eveniment cultural, ci o dovadă că tradițiile rămân vii atunci când oamenii pun suflet și cred în ele, iar după mai bine de două decenii, „Festivalul Plăcintelor” continuă să spună aceeași poveste simplă și puternică: omul sfințește locul atunci când își păstrează rădăcinile.

Sursa foto: Cezar Aniței

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

17 permise de conducere și certificate de înmatriculare reținute de polițiști în urma controalelor de ieri din Botoșani

Publicat

Polițiștii botoșăneni au dispus reținerea a 17 permise de conducere și certificate de înmatriculare în urma unor controale desfășurate pentru creșterea siguranței rutiere.

Publicitate

Măsurile au fost aplicate după ce, în timpul verificărilor din trafic, au fost constatate abateri de la legislația rutieră în vigoare, considerate suficient de grave pentru a impune sancțiuni complementare. Acțiunile au vizat prevenirea accidentelor și descurajarea comportamentelor periculoase la volan, într-un context în care indisciplina rutieră rămâne una dintre principalele cauze ale evenimentelor rutiere.

Pe lângă sancțiunile contravenționale aplicate, polițiștii au recurs la reținerea documentelor de conducere și a certificatelor de înmatriculare, măsură menită să înlăture din trafic șoferii care nu respectă regulile.

Reprezentanții IPJ transmit că astfel de controale vor continua și în perioada următoare, cu scopul reducerii riscurilor din trafic și protejării participanților la circulație. Autoritățile fac apel la conducătorii auto să respecte regulile rutiere și să adopte un comportament responsabil la volan, pentru evitarea sancțiunilor și, mai ales, a tragediilor de pe șosele.

Citeste mai mult

Eveniment

Razie de amploare în Botoșani: Aproape 800 de persoane legitimate și amenzi de peste 126.000 de lei aplicate într-o singură noapte

Publicat

Polițiștii botoșăneni au desfășurat, în noaptea de 14 spre 15 februarie 2026, o amplă acțiune de tip razie în municipiul Botoșani și în zonele arondate Secțiilor de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani și nr. 3 Hlipiceni.

Publicitate

La acțiune au participat polițiști din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, polițiști rutieri, efective ale subunităților de poliție, precum și jandarmi, scopul intervenției fiind prevenirea faptelor antisociale și creșterea gradului de siguranță publică. Verificările au vizat în special zonele unde se formează aglomerări de persoane și localurile publice, considerate puncte sensibile din punct de vedere al ordinii și liniștii publice.

În cadrul controalelor au fost legitimate aproximativ 800 de persoane și au fost verificate 514 autovehicule aflate în trafic sau staționate pe raza de acțiune.

De asemenea, polițiștii au controlat opt societăți comerciale pentru a verifica respectarea prevederilor legale în domeniul funcționării și securității. În urma neregulilor constatate au fost aplicate 185 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor depășind 126.000 de lei.

Cele mai multe sancțiuni, respectiv 160, au vizat abateri la regimul rutier, confirmând faptul că indisciplina în trafic rămâne una dintre principalele probleme identificate de oamenii legii. Totodată, au fost aplicate 16 sancțiuni în valoare de 9.000 de lei pentru încălcarea normelor de conviețuire socială, precum și șase sancțiuni în valoare totală de 45.000 de lei pentru nerespectarea legislației privind paza și protecția obiectivelor.

Reprezentanții poliției transmit că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, pentru descurajarea faptelor ilegale și menținerea unui climat de siguranță pentru cetățeni. Razii similare sunt organizate periodic în județul Botoșani, ca parte a strategiei de prevenire și combatere a fenomenului infracțional.

Citeste mai mult
Publicitate
Eveniment47 de minute ago

„Ziua plăcintelor și a prăjiturilor” la Bașeu-Hudești: Masă pentru credincioși și ajutor pentru bătrânii singuri, după slujba de duminică

Eveniment3 ore ago

„Festivalul Plăcintelor” de la Stăuceni: Tradiția care unește comunitatea de peste două decenii vestește intrarea în Postul Paștelui

Eveniment3 ore ago

17 permise de conducere și certificate de înmatriculare reținute de polițiști în urma controalelor de ieri din Botoșani

Eveniment3 ore ago

Razie de amploare în Botoșani: Aproape 800 de persoane legitimate și amenzi de peste 126.000 de lei aplicate într-o singură noapte

Eveniment4 ore ago

Bărbat din Botoșani, reținut pentru încălcarea ordinului de protecție și distrugerea sistemului de monitorizare

Eveniment4 ore ago

Amenzi pentru cerșetorie, alcool în public și scandal în zona Pieței Centrale după acțiunea Poliției Locale Botoșani

Eveniment4 ore ago

Salvare emoționantă chiar și pentru pompieri la Costești: Cățel scos după o săptămână dintr-un cămin adânc de pompierii din Botoșani

Economie5 ore ago

În timp ce județul rămâne la coada clasamentului salariilor: Botoșaniul, printre cele mai mari tarife la apă din România

Eveniment5 ore ago

Mașini ridicate și zeci de amenzi pentru parcări ilegale în zona Pieței Centrale din Botoșani după controalele Poliției Locale

Eveniment5 ore ago

Ministrul Sănătății vrea concedierea medicilor care lucrează la privat în timpul programului de la stat

Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending