Connect with us

Actualitate

Patriarhul Daniel în Duminica Rusaliilor: Prin Duhul Sfânt, Hristos nu mai este un vizavi pentru noi, ci locuieşte în noi

Publicat

Publicitate

„Prin Duhul Sfânt, Hristos nu mai este un vizavi pentru noi, ci locuieşte în noi”, le-a transmis Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, credincioşilor prezenţi la Catedrala Patriarhală la Sfânta Liturghie din duminica Rusaliilor.

„Ceea ce ne dăruieşte nouă Duhul Sfânt este viaţa lui Hristos Cel Răstignit Înviat Înălţat la ceruri şi Preaslăvit. Prin umanitatea lui Hristos, cel înălţat la ceruri întru slavă, vine spre omenire iubirea cea sfântă, smerită şi darnică. Deci Biserica este extinderea vieţii lui Hristos în umanitate.

De aceea, Sfântul Apostol Pavel spune ‘Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine’. Prin Duhul Sfânt, Hristos nu mai este un vizavi pentru noi, ci locuieşte în noi. Hristos cel din noi, nu din faţa noastră, devine viaţa vieţii noastre. De aceea s-a înălţat la cer Hristos, ca să ne trimită pe Duhul Sfânt, iar când Duhul Sfânt El este în noi, după cum ne-a făgăduit: ‘Vă voi trimite vouă un alt mângâietor, pe Duhul Sfânt, care dintru ale mele va lua şi vă da vouă, care va fi cu voi şi în voi’”, a spus Patriarhul.

”Duhul Sfânt nu are chip de om, nu-l vedem faţă către faţă, cum a fost văzut Hristos”

„De ce? Pentru că el nu concurează pe Iisus Hristos, confirmă şi comunică oamenilor viaţa lui Hristos. Duhul Sfânt nu este în faţa oamenilor, ci este inima lor. De aceea noi spunem ‘Împărate ceresc mângâietorule, duhul adevărului, care pretutindeni eşti şi toate le-mplineşti, vistierul bunătăţilor şi dătătorule de viaţă vino şi te sălăşluieşte întru noi, în noi, şi ne curăţeşte pe noi de toată întinăciunea şi mântuieşte bunule sufletele noastre’.

Deci Hristos este până la sfârşitul veacurilor cu cei care cred în el şi-l iubesc pe el, dar este prezent prin harul Duhului Sfânt pe care noi l-am primit la botez şi pe care cultivăm. Sfântul Apostol Pavel spune ‘Nu stingeţi duhul, adică nu opriţi pe Duhul Sfânt să-şi arate prezenţa şi lucrarea ta în voi”, a explicat Patriarhul.

PF Daniel a reamintit că la Cincizecime este prăznuită şi întemeierea sau constituirea Bisericii de către Iisus Hristos.

Publicitate

„Taina aceasta mare a Bisericii lui Hristos ca fiind viaţa lui Hristos împărtăşită oamenilor este prăznuită astăzi, la Cincizecime, la Pogorârea Duhului Sfânt şi întemeierea sau constituirea Bisericii instituită de Hristos. Hristos a instituit Biserica din toată lucrarea sa mântuitoare şi sfinţitoare, iar prin pogorârea Duhului Sfânt Biserica lui Hristos, care este trupul său tainic, se constituie şi se arată în lume ca fiind comunitate divino-umană, care uneşte în iubirea Preasfintei Treimi persoane şi popoare diferite”, a mai spus Întâistătătorul BOR.

PF Daniel a săvârşit Sfânta Liturghie împreună cu episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieşteanul şi episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Timotei Prahoveanul.

Duminică. 4 iunie 2023, Rusaliile. Tradiții în cea de-a 50-a zi de la Învierea Domnului

Credincioşii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc duminică, 4 iunie, Pogorârea Sfântului Duh – Rusaliile. Praznicul mai este numit Cincizecimea, deoarece se sărbătoreşte la cincizeci de zile de la Învierea Domnului.

Potrivit tradiţiei, în Ierusalim, în cea de-a cincizecea zi de la Învierea Domnului, Duhul Sfânt a venit în lume şi S-a pogorât peste Sfinţii Apostoli, întemeindu-se Biserica lui Hristos.

Venirea pe pământ a celei de a treia persoane a Preasfintei Treimi a făcut-o cunoscută însuşi Mântuitorul Iisus Hristos în seara Cinei de Taină: „Eu vă spun adevărul. Vă este de folos ca să Mă duc Eu. Căci dacă nu Mă voi duce, Mângâietorul nu va veni la voi, iar dacă Mă voi duce, îl voi trimite la voi”. (Ioan 16, 7)

Despre puterea Sfântului Duh, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Precum focul cel pământesc preface lutul cel moale într-un vas vârtos, apa şi focul Sfântului Duh, când cuprinde un suflet binegânditor, îl face mai tare decât fierul, deşi el înainte era mai moale decât lutul, aşa că păcatul nu mai poate vătăma sufletul cel acum întărit”.

Dogma despre Treimea dumnezeirii este fundamentală şi are implicaţii asupra întregii învăţături creştine, Duhul Sfânt, a treia persoană a Sfintei Treimi, care a fost dăruit comunităţii apostolice primare, înzestrând Biserica cu tot ceea ce era necesar organismului creştin: propovăduirea Evangheliei, Sfintele Tainele, harismele, diaconia.

Existenţa istorică şi orice acţiune sacramentală depind de la întemeierea Bisericii de invocarea Duhului Sfânt.

După primirea Duhului Sfânt, Sfinţii Apostoli, trăgând sorţi, s-au dus în toate părţile pământului să vestească Evanghelia mântuirii şi credinţa în Iisus Hristos, începând de la Ierusalim.

Prin Sfinţii Apostoli, Duhul Sfânt a fost transmis în lume tuturor celor ce cred în Hristos prin Sfintele Taine ce se săvârşesc în Biserică de către preoţi şi episcopi.

sursa: Agerpres

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Peste 140 de elevi din Darabani au spus „NU” drogurilor și alcoolului, prin proiectul TIN ACT

Publicat

Publicitate

Peste 140 de elevi din clasele a XI-a și a XII-a de la Liceul „Dimitrie Cantemir” au participat astăzi la o amplă sesiune de informare desfășurată în cadrul proiectului TIN ACT, o inițiativă dedicată sprijinirii tinerilor în procesul de integrare pe piața muncii și în dezvoltarea personală armonioasă.

Activitatea face parte din proiectul TIN ACT, implementat de A.J.O.F.M Botoșani în parteneriat cu Asociația Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina, și are ca obiectiv principal informarea și conștientizarea tinerilor cu privire la riscurile consumului de alcool și droguri.

Sesiune interactivă pentru un viitor responsabil

În cadrul întâlnirii, liceenii au primit informații detaliate despre efectele nocive ale consumului de alcool și substanțe interzise, despre mecanismele apariției dependenței și despre impactul major pe care aceasta îl poate avea asupra sănătății, dezvoltării personale și integrării sociale și profesionale.

Prezentarea a fost una interactivă, adaptată vârstei participanților, punând accent pe dialog deschis, exemple concrete și situații reale cu care tinerii se pot confrunta. Discuțiile au vizat nu doar consecințele medicale, ci și efectele pe termen lung asupra parcursului educațional și profesional.

Organizatorii au subliniat și beneficiile oferite prin intermediul proiectului TIN ACT – consiliere, sprijin în orientarea profesională și oportunități menite să faciliteze accesul tinerilor pe piața muncii.

Publicitate

Evenimentul a fost posibil și datorită implicării conducerii unității de învățământ și a cadrelor didactice. Mulțumiri speciale au fost adresate doamnei director Manuela Răileanu și profesorilor implicați, pentru deschiderea și sprijinul acordat în organizarea acestei activități dedicate elevilor.

Citeste mai mult

Eveniment

Atenție la condițiile de trafic! Este COD GALBEN de ceață în judeţul Botoșani

Publicat

Publicitate

Atenție la condițiile de trafic! Meteorologii au instituit Cod galben de ceață pentru judeţul Botoșani până mâine dimineață, la ora 02:00.

Din această cauză, pe drumurile din județ se va reduce vizibilitatea sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri.

Pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite, conduceți prudent, reduceți viteza, folosiți sistemul de iluminare, măriți distanța dintre autovehicule și evitați orice manevră riscantă.

Pompierii militari sunt la datorie 24 de ore din 24, gata pentru a vă sprijini în situații de urgență.

Citeste mai mult

Eveniment

Atenționare de călătorie MAE: Italia – grevă la nivel național în sectorul transportului aerian

Publicat

Publicitate

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană, asupra faptului că, la data de 16 februarie, în intervalul orar 00:00 – 23:59, va fi organizată o grevă la nivel național care va afecta transportul aerian.

Activitatea personalului de zbor al companiilor aeriene, precum și serviciile de handling la sol în aeroporturi vor fi afectate pe întreg teritoriul Italiei, fiind posibile întârzieri sau anulări ale curselor aeriene.

MAE recomandă cetățenilor români care au programate călătorii să verifice stadiul zborurilor înainte de a se deplasa la aeroport.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Roma: +39 06 835 233 44; +39 06 835 233 52; +39 06 835 233 58; +39 06 835 233 56; +39 06 835 233 69; +39 06 835 233 71; +39 06 835 233 74, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

Totodată, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și următoarele linii telefonice de urgență în funcție de regiune:

* Consulatul General al României la Roma: +39 345.147.3935;

Publicitate

* Consulatul General al României la Milano: +39 366.108.1444;

* Consulatul General al României la Bologna: +39 324.803.5171;

* Consulatul General al României la Torino: +39 338. 756 .8134;

* Consulatul General al României la Trieste: +39 340.882.1688;

* Consulatul General al României la Bari: +39 334.604.2299;

* Consulatul României la Catania: +39 320.965.3137.

MAE recomandă consultarea paginilor de Internet scioperi.mit.gov.itroma.mae.rocgroma.mae.rowww.mae.ro și reamintește că românii care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația ‘Călătorește informat’, care oferă informații și sfaturi de călătorie. AGERPRES

Citeste mai mult

Administratie

Ministrul Alexandru Rogobete respinge reducerea cu 10% a veniturilor din sănătate: „Ar genera o criză fără precedent în sistem

Publicat

Publicitate

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, spune că nu susține reducerea cu 10% a veniturilor personalului medical. Acesta precizează că spitalele au deja lipsă de personal și probleme grave.

„Nu este o declaraţie nouă, spun încă de câteva săptămâni că scăderea cu 10%, scădarea pauşală în sistemul de sănătate, cu 10% a veniturilor sistemului de sănătate, ar crea şi ar genera o criză fără precedent în sistem.

Pentru că sistemul de sănătate, în primul rând, are anumite particularităţi, este un sistem de urgenţă, este un sistem critic, pe de o parte.

Pe de altă parte, deficitul de personal din sistemul de sănătate este unul arhicunoscut, atât în componenta de medici, dar şi asistente, îngrijitoare, chimici, biochimici, mă rog, întreg personalul medical are o problemă din acest punct de vedere.

Gărzile, şi ştiţi bine, pentru că am avut astfel de situaţii în ultima perioadă în multe unităţi sanitare, gărzile nu pot fi acoperite pentru că resursa umană este insuficientă, pe de-o parte, iar pe de-altă parte, noi plătim, sau tariful de gardă pe care îl plătim în anul 2026 este de fapt calculat la anul 2017”, a declarat, vineri, Alexandru Rogobete, citat de Mediafax.

Sistemul medical, rol important în siguranța națională

Ministrul a spus că sistemul medical are un rol foarte important pentru siguranța națională și nu poate suporta o tăiere generală a veniturilor. El a transmis că nu va susține un act normativ care include această reducere.

„Ţinând cont de toate aceste particularităţi şi de importanţa strategică şi de siguranţa naţională a sistemului de sănătate, eu nu am cum să fiu de acord cu această reducere pauşală şi cu tăierea veniturilor personalului medical cu 10%. Am spus public asta de fiecare dată şi o spun în continuare. Ceva sigur este că eu nu voi aviza ordonanţa de urgenţă decât dacă sistemul de sănătate este exceptat de la tăiere cu 10%”, a declarat Rogobete.

Publicitate

Ministerul Dezvoltării a pus în dezbatere publică un proiect de lege care prevede reducerea cu 10% a cheltuielilor de personal din administrația centrală și scăderea numărului de posturi din administrațiile locale.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, a anunțat joi că reforma ar putea fi adoptată prin ordonanță de urgență, pentru a intra rapid în vigoare și pentru a susține bugetul de anul viitor. O ședință a coaliției pe acest subiect ar putea avea loc săptămâna viitoare.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending