Connect with us

Educație

„Paștele din sufletul copiilor”. O sărbătoare a tradiției, a culorii și a bucuriei la Vlădeni

Publicat

Publicitate

Într-o atmosferă plină de lumină, culoare și emoție, sâmbătă, 10 mai 2025, Școala Gimnazială Nr. 1 Vlădeni a devenit locul în care tradiția a prins viață prin mâinile și inimile a peste 80 de copii talentați, participanți la Concursul Interjudețean de Creație Artistică și Plastică „Paștele din sufletul copiilor”, secțiunea „Încondeierea ouălor”.

Elevi din școli din județele Botoșani, Suceava, Bistrița-Năsăud, dar și din Republica Moldova – Drochia – s-au întâlnit pentru a reda, prin migală și culoare, esența celei mai luminoase sărbători creștine. Pe fiecare ou încondeiat s-au așternut gânduri curate, simboluri ale renașterii și ale bucuriei pascale, într-un gest de respect profund pentru tradițiile strămoșești.

Evenimentul nu a fost doar o competiție artistică, ci și o adevărată sărbătoare a sufletului românesc. Fiecare participant a adus cu sine nu doar pricepere, ci și o părticică din patrimoniul cultural al comunității din care provine. A fost un schimb autentic de experiență, în care tradiția nu s-a învățat din cărți, ci s-a transmis prin gesturi, zâmbete și povești rostite cu emoție.

Meșteșugul încondeierii ouălor, practicat de generații întregi, a fost celebrat cu mândrie și dăruire, demonstrând că identitatea culturală românească este vie, frumoasă și duce mai departe valori care nu se uită.

“Felicitări tuturor copiilor care au transformat culoarea în poveste, dar și organizatorilor care, prin această inițiativă, au reușit să reunească suflete și tradiții într-o armonie perfectă. La Vlădeni, tradiția nu doar că trăiește – ea renaște în fiecare copil care învață să încondeieze cu inima”, a transmis inspectorul școlar general al ISJ Botoșani, prof. Bogdan Gheorghe Suruciuc, pe pagina sa de socializare.

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

FOTO: Accident în municipiul Botoșani! Mașină cu roțile în sus, după o manevră imprudentă a unui șofer de 30 de ani

Publicat

Publicitate

Un bărbat, în vârstă de 30 de ani, a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce mașina pe care o conducea s-a răsturnat pe șosea, în urma impactului cu un utilaj, care era parcat pe marginea drumului. Accidentul a avut loc pe strada Tudor Vladimirescu, din municipiul Botoșani, în urmă cu puțin timp.

 

La caz au ajuns pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere, una de descarcerare, precum și un echipaj aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.

 

Salvatorii au constatat faptul că nu erau persoane încarcerate. Șoferul mașinii a primit îngrijiri medicale la fața locului, dar a refuzat transportul la spital.

 

Publicitate

Pompierii au acționat pentru înlăturarea pericolului de incendiu.

 

Pentru a preveni astfel de evenimente, ISU Botoșani recomandă conducătorilor auto să manifeste prudență la volan și să respecte regulile de circulație, pentru siguranța proprie și a celorlalți participanți la trafic.

Citeste mai mult

Eveniment

Polițiștii și reprezentanții D.G.A.S.P.C. Botoșani, parteneriat pentru combaterea violenței domestice

Publicat

Publicitate

La sediul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani a avut loc o întâlnire între conducerea inspectoratului, șefii de servicii și reprezentanți ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Botoșani.

 

Scopul întâlnirii a fost consolidarea colaborării interinstituționale și analizarea modalităților de intervenție în situațiile de violență domestică, precum și identificarea celor mai eficiente soluții de gestionare a acestor cazuri, în beneficiul victimelor.

 

Pe parcursul discuțiilor, au fost abordate aspecte legate de procedurile de intervenție, fluxul de comunicare între instituții, precum și necesitatea unei reacții rapide și coordonate pentru protejarea persoanelor aflate în situații de risc.

 

Publicitate

Reprezentanții celor două instituții au subliniat importanța cooperării continue și a schimbului de informații operative, în vederea creșterii eficienței intervențiilor și reducerii numărului de cazuri de recidivă.

 

Prin astfel de întâlniri, se urmărește îmbunătățirea constantă a modului de intervenție și oferirea unui sprijin real victimelor, pentru a le crea un climat de siguranță și încredere în momentul în care se adresează autorităților.

 

Citeste mai mult

LIFESTYLE

Acțiune pentru prevenirea accidentelor rutiere la Bucecea

Publicat

Publicitate

Marți, polițiștii din Bucecea au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere în zona de competență, precum și pentru impunerea unui climat de siguranță în rândul cetățenilor.

 

Activitățile s-au desfășurat în intervalul orar 11:00-13:00, prilej cu care au fost legitimate aproximativ 30 de persoane și au fost controlate 21 de autovehicule.

 

În urma neregulilor constatate au fost aplicate7 sancțiuni contravenționale în valoare de 1800 de lei, pentru abateri la regimul rutier.

 

Publicitate

Totodată, conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Citeste mai mult

Eveniment

Un bărbat de 47 de ani, din Avrămeni, și-a băgat familia în sperieți. A fost reținut pentru încălcarea ordinului de protecție

Publicat

Publicitate

Marți, polițiștii din cadrul Secție de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 47 de ani, din comuna Avrămeni, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de încălcare a ordinului de protecție.

 

Din cercetări, a reieșit faptul că acesta a încălcat ordinul de protecție emis de către Judecătoria Săveni, ca urmare a săvârșirii infracțiunii de violență în familie față de soția și fiica sa, prin aceea că s-a deplasat la locuința celor două, deși nu avea dreptul să se apropie de acestea.

 

Bărbatul a fost introdus în centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate pentru săvârșirea infracțiunii de încălcare a ordinului de protecție.

 

Publicitate

Precizăm faptul că în ultimele 24 de ore, la nivelul județului Botoșani au fost emise patru ordine de protecție provizorii pentru infracțiunea de violență în familie.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending