Connect with us

Eveniment

Paşte 2022: Când ajunge în România Lumina Sfântă de la Biserica Sfântului Mormânt

Publicat

Publicitate

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, în România, sâmbătă seara, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie. Lumina va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional „Otopeni”, informează alba24.ro.

Centrele eparhiale, prin protopopiate, vor distribui Lumina Sfântă fiecărei parohii, a informat, luni, Biroul de Presă al Patriarhiei Române.

Miracolul Sfintei Lumini de la Ierusalim

Sâmbătă seara, între orele 19.30 – 20.30, va avea loc pe Colina Bucuriei procesiunea primirii Sfintei Lumini de către Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel.

Lumina Sfântă este considerată un miracol al ortodoxiei, care se întâmplă în fiecare an de Paşte la Ierusalim când, în timpul Vecerniei Mari din Sâmbăta Mare, între orele 12.30 şi 14.30, deasupra Sfântului Mormânt se aprinde un foc care se pogoară din cer, manifestându-se diferit în fiecare an şi care, în primele minute, nu frige.

Ritualul Luminii Sfinte de la Ierusalim

Sfântul Mormânt este inspectat încă din Vinerea Mare, imediat după Prohod. Cei care fac această verificare – pentru a nu exista nicio bănuială de înscenare – sunt poliţişti civili, care nu sunt creştini.

De obicei, aceştia sunt trei: un arab, un turc şi un reprezentant al Statului Israel. Rolul lor este de a inspecta încăperea Sfântului Mormânt pentru a nu exista vreo sursă de foc. De asemenea, îi controlează corporal pe cei care vor pătrunde acolo în momentul ceremoniei religioase. Apoi, la momentul potrivit, luminile se sting, uşa se sigilează, iar la intrare rămân doar gardienii.

Publicitate

După desfăşurarea slujbei, Patriarhul Ierusalimului, îmbrăcat doar cu un stihar alb, cu epitrahil şi brâu, se îndreaptă spre Sfântul Mormânt.

La intrare, el este controlat de poliţişti în prezenţa martorilor care aparţin tuturor confesiunilor.

Patriarhul desigilează intrarea în Mormânt şi pătrunde în prima încăpere, în „Capela Îngerului”, însoţit – conform tradiţiei – numai de un arab de religie islamică. Mai departe, patriarhul intră singur în încăperea propriu-zisă a Mormântului şi îngenunchează în faţa lespedei.

Ulterior, după rugăciune, cei prezenţi în biserică au adesea prilejul să observe o lumină precum un fulger, care vine prin cupola aflată deasupra Capelei Sfântului Mormânt.

Pelerinii compară această lumină cu un glob care se împrăştie în mici bucăţi. Această lumină ajunge până la lespedea Sfântului Mormânt, aprinzând astfel vata presărată deasupra.

Rolul patriarhului este de a lua în mâini această vată aprinsă, a o aşeza în două cupe de aur şi a se întoarce în Capela Îngerului.

Ulterior, patriarhul aprinde două mănunchiuri de câte 33 de lumânări, apoi iese şi împarte lumina credincioşilor.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Din nou botoșăneanca Simona Radiș! Calificare DIRECTĂ în semifinale alături de suceveanca Magda Rusu

Publicat

Publicitate

România a început în forță Campionatul Mondial de Canotaj de la Shanghai, iar în prim-plan s-a aflat din nou Botoșaniul.

Simona Radiș, campioană olimpică și multiplă campioană mondială de la Botoșani, a câștigat seria de calificări la dublu rame, alături de colega sa, suceveanca Magda Rusu.

Cele două au dominat cursa de la un capăt la altul și au încheiat cu cel mai bun timp al calificărilor, 6:51.72, obținând calificarea directă în semifinale.

Informația a fost confirmată de Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR), care a transmis un mesaj de încurajare pentru lotul tricolor.

„A fost o cursă bună, sperăm să urmeze alte două și mai bune!”, a transmis Simona Radiș, citată în comunicatul COSR.

Victoria lor nu înseamnă doar un pas important pentru România, ci și o confirmare a faptului că Moldova rămâne pepiniera de aur a canotajului românesc. Din Botoșani până la Suceava, sportivii continuă să scrie istorie pe apele lumii, ducând tricolorul pe cele mai înalte podiumuri.

Publicitate

Citeste mai mult

Cultura

Memorialul Ipotești a devenit motorul culturii de la Botoșani. „1001 CĂRȚI OBIECT”, o nouă expoziție care dă viață literaturii

Publicat

Publicitate

Memorialul Ipotești s-a impus în ultimii ani ca principal centru cultural al județului Botoșani, transformându-se dintr-un spațiu dedicat exclusiv memoriei lui Mihai Eminescu într-un adevărat motor al vieții culturale.

Evenimentele care se desfășoară aici atrag, constant, artiști, scriitori, profesori și public de toate vârstele, consolidând rolul instituției ca reper cultural național.

Pe lângă zeci de alte manifestări culturale din ultimii ani, cea mai recentă dovadă este expoziția „1001 CĂRȚI OBIECT”, vernisată în sala „Horia Bernea”. Evenimentul face parte din Festivalul de Literatură pentru Copii și Adolescenți „Apolodor”, aflat la prima ediție la Botoșani, și aduce în atenția publicului lucrări create de studenți, masteranzi și doctoranzi ai specializării Grafică din cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași.

Expoziția are o dublă semnificație: marchează atât cei 165 de ani de existență ai Universității de Arte, cât și 35 de ani de la înființarea specializării Grafică. În același timp, este o incursiune în lumea cărților obiect și a ilustrațiilor de carte – creații unice, realizate printr-un proces complex, care pornește de la interpretarea textului și se finalizează într-o operă de artă autentică.

Curatorul expoziției, conf. univ. dr. Cezarina Caloian, subliniază importanța acestui demers: o rampă de lansare pentru tinerii ilustratori și o invitație adresată publicului de a descoperi cartea ca obiect de artă, cu rol educativ, formator și ludic.

Astfel de evenimente confirmă că Memorialul Ipotești este astăzi nu doar locul unde se păstrează memoria eminesciană, ci și locul unde cultura contemporană prinde viață. De la festivaluri de literatură, la expoziții și dezbateri, instituția respiră prin fiecare proiect și reușește să pună Botoșaniul pe harta culturală a României.

Publicitate

Memorialul nu mai este doar un spațiu de vizitare, ci a devenit centrul de greutate al vieții culturale botoșănene – un motor care inspiră, coagulează și proiectează cultura locală spre viitor.

Citeste mai mult

Eveniment

Captură a polițiștilor de fontieră la Botoșani: 30.000 de țigarete de contrabandă și un autoturism de 45.000 de lei, confiscate

Publicat

Publicitate

Polițiștii de frontieră din Botoșani au dat o nouă lovitură contrabandiștilor. Un bărbat a fost prins în timp ce transporta 30.000 de țigarete de proveniență Duty Free, ascunse în portbagajul autoturismului.

Incidentul a avut loc sâmbătă, 20 septembrie, în jurul orei 11.00, pe raza municipiului Botoșani. Oamenii legii au oprit în trafic un autoturism înmatriculat în România, iar la control au găsit trei colete pline cu pachete de țigări.

În urma inventarierii, s-a stabilit că este vorba despre 30.000 de țigarete, de diferite mărci, fără timbru de acciză, cu o valoare totală de 18.750 de lei.

Pe lângă întreaga cantitate de țigarete, polițiștii de frontieră au dispus și confiscarea autoturismului, evaluat la 45.000 de lei.

Bărbatul este acum cercetat pentru infracțiunea de contrabandă, iar cazul a fost preluat de polițiștii de frontieră botoșăneni pentru continuarea cercetărilor.

„Astfel de acțiuni vor continua pentru a preveni și combate contrabanda cu produse accizabile”, au transmis reprezentanții Poliției de Frontieră.

Publicitate

Citeste mai mult

Administratie

Proiectele CNI din Botoșani blocate de austeritatea lui Bolojan: Dispensare, școli și drumuri rămase în așteptare

Publicat

Publicitate

Măsurile de austeritate aplicate de Guvernul României condus de liberalul Ilie Bolojan, începând cu 1 august 2025, au dus la blocarea a aproape 100 de proiecte derulate de Compania Națională de Investiții (CNI).

Ritmul lucrărilor a fost redus cu 90%, ceea ce înseamnă amânarea unor investiții esențiale pentru comunități. Printre cele mai afectate regiuni se află Moldova, unde județele Botoșani, Neamț și Suceava au câte șapte proiecte blocate, relatează g4media.ro.

Lista proiectelor blocate în județul Botoșani

Conform listei transmise de CNI, șapte obiective din județul Botoșani, care vizau sănătatea, educația și infrastructura rutieră, au fost puse pe pauză:

  • Albești – Construirea și dotarea unui dispensar medical uman

  • Bălușeni – Construirea și dotarea unui centru de permanență

  • Botoșani (municipiu) – Modernizarea și extinderea Secției de Oncologie (str. Marchian nr. 11)

    Publicitate
  • Botoșani (municipiu) – Reabilitarea și modernizarea spațiilor școlare la Școala Profesională Specială „Sfântul Stelian” (str. Nicolae Iorga nr. 39C)

  • Flămânzi – Construirea și dotarea unui centru medical de permanență (str. Bosânceni)

  • Păltiniș – Reabilitarea și modernizarea drumurilor afectate de calamități în satele Păltiniș, Horodiștea și Cuzlău

  • Ștefănești – Construirea unui centru de permanență

Efecte directe asupra comunităților locale

Blocarea acestor investiții lasă în așteptare mii de botoșăneni, mai ales în mediul rural, unde accesul la servicii medicale și infrastructură modernă este deja limitat.

Dispensarele și centrele de permanență ar fi trebuit să aducă o gură de oxigen sistemului medical local, în timp ce modernizarea Secției de Oncologie din municipiul Botoșani era considerată prioritară pentru pacienții oncologici din tot județul, însă liberalul din vârful guvernului nu este de acord cu această necesitate a populației.

Moldova, în topul regiunilor afectate

Botoșaniul se află alături de Neamț și Suceava pe lista județelor cel mai puternic lovite de austeritate. Alte zone cu investiții suspendate sunt Argeș și Bihor (câte 6 proiecte), Harghita (5), București și Gorj (câte 4), însă Moldova are cel mai mult de suferut de pe urma deciziei premierului Bolojan, cel care până nu demult conducea doar un Consiliu Județean în vestul Transilvaniei.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending