Connect with us

Administratie

Pași mari la extinderea Cimitirului „Eternitatea”. Anul viitor încă 7000 de locuri vor fi disponibile

Publicat

Publicitate

Lucrările de extindere ale Cimitirului „Eternitatea” decurg conform graficelor a anunțat primarul Cosmin Andrei, care dă asigurări că imediat după terminarea lucrărilor municipiul Botoșani nu va avea o lungă perioadă de timp probleme cu locurile de înhumare.

Acesta a explicat că a fost finalizat sistemul de colectare a izvorului de suprafață de pe amplasamentul unde vor fi amenajate noile locuri de înhumare și vor urma intervenții la tasarea terenului și parcelare.

“Prin această lucrare ambițioasă rezolvăm una din problemele spinoase ale orașului, anume criza locurilor de veci. Odată închis șantierul, vom avea un cimitir extins cu peste 7.000 de locuri de înhumare noi și nu numai”,  a precizat primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, pe pagina sa de socializare.

Extinderea Cimitirului „Eternitatea” de la aproximativ 8000 de locuri la peste 15000 ar urma să rezolve o mare problemă a municipalității mai ales în condițiile în care Cimitirul Pacea deja a fost închis.

Lucrările la extinderea Cimitirului „Eternitatea” ar urma să fie terminate anul viitor.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

13 septembrie – Ziua pompierilor

Publicat

Publicitate

La 13 septembrie 2025 este marcată Ziua pompierilor.

Celebrarea acestei zile la nivel național are rolul de a evidenția la nivel public eroismul pompierilor militari în bătălia din Dealul Spirii împotriva forțelor otomane, pentru apărarea Revoluției de la 1848.

Anul revoluționar 1848, manifestat amplu în Europa, a cuprins deopotrivă și Principatele Române. În Țara Românească, mișcarea revoluționară a început în iunie 1848.

Pentru a înăbuși mișcarea de revoltă din Țara Românească, la 13 septembrie 1848, forțele otomane conduse de generalul Fuad Pașa au intrat în București, potrivit volumului ‘Istoria României în Date’ (2003).

Locotenența Domnească a dat ordin, la 12 septembrie 1848, colonelului Radu Golescu, comandant al Regimentului 2 Infanterie și șef al garnizoanei Capitalei, să desfășoare, în ziua următoare, subunități în Dealul Spirii, pentru a întâmpina forțele otomane formate din aproape 6.000 de ostași, potrivit www.isualba.ro.

La 13 septembrie 1848, înainte de sosirea forțelor otomane, a avut loc înmânarea noilor drapele ale Regimentului 2 Infanterie, contribuind astfel la întărirea moralului și dăruirii ostașilor români. Convinși de iminența declanșării conflictului armat cu forțele otomane, ostașii Companiei de Pompieri au cerut să se alăture trupelor la cazarma din Dealul Spirii.

Publicitate

În acea zi s-a desfășurat bătălia din Dealul Spirii, ultima confruntare armată de pe teritoriul românesc între contingente militare ale Țării Românești și otomane, conform www.isubif.ro. Compania de Pompieri București, sub comanda căpitanului Pavel Zăgănescu, a luptat eroic în fața unui adversar net superior numeric. Bătălia a rămas în istorie drept ‘baia de sânge de la București’, peste jumătate din efectivul companiei de pompieri murind în luptă.

 

Foto: (c) ADRIAN CUBA / AGERPRES FOTO

Actul eroic de la 13 septembrie 1848 reprezintă una dintre cele mai importante date din istoria armei pompierilor. Este celebrată drept Ziua pompierilor, fiind marcată prin Hotărârea de Guvern nr. 492/1997. În amintirea actului eroic din Dealul Spirii, la 13 septembrie 1901, a fost dezvelit Monumentul Eroilor Pompieri din București, realizat de sculptorul Wladimir Hegel, în fața clădirii Arsenalului Armatei.

Anual sunt organizate manifestări la nivel central și național pentru marcarea zilei pompierilor. Pe plan extern, pompierii români au intervenit în diferite misiuni de sprijinire a unor unități similare din state ale Uniunii Europene și din NATO. AGERPRES

Citeste mai mult

Eveniment

Bunica Domnica din Mihăileni este de negăsit! Dacă aveți informații despre ea, sunați la 112

Publicat

Publicitate

Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unei femei,.de 85 de ani, BOICIUC DOMNICA, din satul Mihăileni, care la data de 12 septembrie 2025, in jurul orei 17:00, ar fi părăsit domiciliul, iar până in prezent nu a revenit.

 

Semnalmente:

Înălțime 1,60 m, 55 kg, era îmbrăcată cu bluza gri, fusta maro, încălțăminte neagra si batic maro.

 

,,Rugăm cetățenii care dețin informații cu privire la această persoană să apeleze 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție!”, au transmis polițiștii.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Românii, întrebați din nou despre sănătate: Începe ancheta SANPOP 2025. Cum se va desfășura

Publicat

Publicitate

În perioada 15 septembrie – 29 noiembrie, Institutul Național de Statistică derulează o nouă ediție a anchetei privind starea de sănătate a populației (SANPOP 2025). Studiul are loc o dată la șase ani și oferă o imagine de ansamblu asupra modului în care românii își percep sănătatea și accesul la serviciile medicale, potrivit informațiilor oferite de Institutul Național de Statistică.

Cum se desfășoară ancheta

Cercetarea se bazează pe un eșantion de gospodării selectate din toate județele țării, atât din mediul urban, cât și din rural. Persoanele incluse în studiu vor fi vizitate de operatori statistici, care vor adresa întrebări cu ajutorul unui chestionar electronic pe tabletă.

Printre temele abordate se numără accesul la medici și tratamente, nevoile de îngrijire nesatisfăcute, dificultățile cauzate de probleme de sănătate sau de vârstă, obiceiurile de viață – de la alimentație și activitate fizică, până la consumul de tutun și alcool – precum și sprijinul social de care beneficiază oamenii.

De ce este important SANPOP 2025

Datele adunate prin acest studiu vor ajuta la înțelegerea principalelor nevoi ale populației și vor susține deciziile privind dezvoltarea serviciilor medicale și sociale, dar și a infrastructurii locale. Autoritățile subliniază că aceste informații nu sunt doar statistici seci, ci reprezintă baza pentru politici publice care pot influența direct calitatea vieții românilor.

Publicitate

Confidențialitate garantată

Cei care vor răspunde la întrebări nu trebuie să își facă griji pentru confidențialitate: toate datele vor fi folosite exclusiv în scopuri statistice. Informațiile individuale nu vor fi publicate și nici transmise autorităților sau presei, fiind procesate doar în formă agregată, la nivelul întregii populații.

Participarea cetățenilor este esențială pentru ca rezultatele să reflecte realitatea. Doar prin implicarea celor selectați se poate contura o imagine clară asupra stării de sănătate a României în 2025.

Citeste mai mult

Eveniment

Sărbătoare la Botoșani: Mitropolitul Teofan va sluji la hramul Mănăstirii „Înălțarea Sfintei Cruci”, Lebăda

Publicat

Publicitate

Zi de mare bucurie pentru credincioșii din Botoșani. Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va sluji duminică Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Înălțarea Sfintei Cruci” – Lebăda, din satul Zăicești, comuna Bălușeni, cu prilejul hramului așezământului monahal.

Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci este una dintre cele mai importante din calendarul ortodox, amintind de puterea jertfei și de semnul biruinței lui Hristos asupra morții. Pentru credincioșii care vor veni la Lebăda, momentul va fi prilej de întărire în credință, dar și de comuniune în rugăciune alături de păstorul lor duhovnicesc.

Sfințirea Sfintei Cruci închinate Eroilor


Programul liturgic al zilei va continua la ora 14.30, când Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va săvârși slujba de sfințire a unei Sfinte Cruci ridicate pe dealul Măgurei, în Parohia „Înălțarea Domnului” – Ibănești, Protopopiatul Dorohoi. Crucea este închinată Eroilor Neamului Românesc, ca semn de recunoștință și veșnică pomenire pentru cei care și-au jertfit viața pentru credință, libertate și demnitatea poporului român.

Astfel, ziua va fi una a aducerii aminte și a unirii dintre credința creștină și memoria națională, între crucea mântuirii și crucea jertfei.

Îndemn la rugăciune și comuniune

Publicitate


Credincioșii din întreaga zonă sunt așteptați să participe la aceste momente de rugăciune, să se bucure de binecuvântare și să își întărească legătura cu Hristos prin semnul cel mai sfânt al creștinătății – Sfânta Cruce.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending