Connect with us

Eveniment

Pas cu pas: Încă doi “pirați auto” trași pe dreapta de polițiști la Botoșani și lăsați fără mașină pentru șase luni

Publicat

Publicitate

Transportul de persoane este verificat de polițiștii de la Botoșani de ceva vreme iar rezultatele campaniei de identificare a “piraților auto” nu se lasă fără rezultate.

La data de 12 iunie 2023, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au făcut din nou uverificări pentru a depista conducătorii auto care efectuează transport neautorizat de persoane. Peste 50 de autovehicule au fost verificate, iar două dintre acestea au fost imobilizate pentru următoarele 6 luni.

Pentru neregulile constatate au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproape 6.000 de lei și au fost reținute 2 certificate de înmatriculare.

Primul dintre cei doi “pirați auto” lăsați “la vatră” a fost identificat la data de 12 iunie 2023, când polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe strada Săvenilor, din municipiul Botoșani, un autoturism condus de un bărbat, de 59 de ani, din orașul Săveni.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta transporta trei persoane,  în regim taxi, fără a fi autorizat în acest sens.

Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1.500 de lei, totodată fiind dispusă suspendarea dreptului de utilizare a autovehiculului pentru o perioadă de 6 luni.

Publicitate

Și tot la data de 12 iunie 2023, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit, pentru control,  pe drumul național, D.N. 29 D, din comuna Stăuceni, un autoturism condus de un bărbat, de 60 de ani, din comuna Sulița.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că acesta transporta o persoană,  în regim taxi, fără a fi autorizat în acest sens.

“Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 5.000 de lei, totodată fiind dispusă suspendarea dreptului de utilizare a autovehiculului pentru o perioadă de 6 luni”, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani, Delia Nenişcu.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Botoșănean prins de jandarmi după ce a încercat să fugă: Avea asupra sa substanțe interzise

Publicat

Publicitate

Luni, în jurul orei 15.00, un echipaj de jandarmerie a interceptat un botoșănean care la vederea jandarmilor a încercat să se se îndepărteze în fugă.

Jandarmii au pornit în urmărirea sa și l-au prins în scurt timp pe strada Mihail Kogălniceanu din municipiul Botoșani, imediat după ce acesta a aruncat pe trotuar două plicuri transparente.
Motivul fugii bărbatului a devenit evident în momentul în care jandarmii au verificat conținutul plicurilor, care conțineau o pulbere albă, susceptibil a face parte din categoria substanțelor interzise cu efect psihoactiv.

Bărbatul în vârstă de 20 de ani a fost condus la sediul Inspectoratului, unde jandarmii au întocmit acte de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de droguri de risc pentru consum propriu, care se pedepsește cu închisoare de la trei luni la doi ani sau cu amendă, conform prevederilor Legii nr.143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

Actele procedurale, împreună cu cele cele două plicuri cu pulbere albă, vor fi înaintate către Serviciul Județean de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani, în vederea continuării cercetărilor.

Citeste mai mult

Eveniment

Acțiune rutieră a polițiștilor din Darabani: Amenzi de peste 15.000 de lei într-o singură zi

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au organizat, luni, o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere care au drept cauze generatoare nerespectarea regimului legal de viteză, pe raza localității Darabani.

 

În cadrul activității desfășurate, au fost legitimate peste 20 de persoane și oprite pentru control 16 autovehicule, iar în urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 22 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 15.000 de lei.

 

Dintre sancțiuni, 15 au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză

 

Publicitate

Pentru menținerea siguranței rutiere, doi șoferi au rămas fără permis de conducere după ce au pus în pericol siguranța altor participanți la trafic.

 

 

Citeste mai mult

Eveniment

Botoșani: Amenzi de peste 400.000 de lei pentru că nu au utilizat casa de marcat, după o amplă acțiune

Publicat

Publicitate

În perioada 21 – 31 octombrie 2025, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat activități de prevenire și combatere a ilegalităților pe linia respectării de către agenții economici a obligației de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.

 

În cadrul activităților desfășurate de către polițiști, au fost verificați aproximativ 70 de agenți economici, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 38 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 400.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor legale privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.

 

 

Totodată, a fost dispusă confiscarea a peste 20.000 lei, reprezentând numerar nefiscalizat.

Publicitate

În același context, a fost dispusă măsura complementară a suspendării activității unui agent economic, până la dotarea cu aparat de marcat electronic fiscal.

Citeste mai mult

Eveniment

Autoturism radiat din circulație, depistat pe un drum din Păltiniș

Publicat

Publicitate

Luni, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au oprit pentru control, pe DN 29 A, în comuna Păltiniș, un autoturism condus de un tânăr de 30 de ani, din aceeași localitate.

 

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că autoturismul pe care îl conducea este radiat din circulație din luna aprilie a.c.

 

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de punere în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending