Connect with us

Eveniment

Parlamentarii de Botoșani și-au preluat astăzi mandatele. Șoferul de TIR din Alba ajuns parlamentar nu a ajuns la Botoșani. “Ioana” i-a dat altă adresă?

Publicat

Publicitate

Noii parlamentari din Botoșani și-au preluat astăzi mandatele, la exact o săptămână după ce au fost făcute publice rezultatele alegerilor parlamentare din 2024 de la Botoșani.

Singurul care a lipsit la preluarea mandatului a fost Gheorghe Pîclișan, șoferul de TIR din Alba ajuns parlamentar de Botoșani pe listele Partidului Oamenilor Tineri, despre care deja au început să se facă glume.

Astăzi, de exemplu, cei mai mulți spuneau că “Ioana”, vocea feminină de pe GPS, i-a dat altă adresă, deci tânărul parlamentar ori a greșit drumul, ori încă mai caută să ajungă la Prefectura Județului încercând să evite restricțiile de circulație.

Lăsând glumele la o parte, deși a obținut cele mai multe voturi la Botoșani, din nouă parlamentari, PSD are doar un senator și doi deputați, PNL și AUR au câte un senator și un deputat, în timp ce POT și SOS au câte un deputat.

Iată lista noilor senatori de Botoșani:

Doina Federovici – Partidul Social Democrat

Publicitate

Ovidiu Jitaru – Partidul Național Liberal

Cătălin Silegeanu – Alianța pentru Unirea Românilor

Iată lista noilor deputați de Botoșani:

Elisabeta Lipă – Partidul Social Democrat

Marius Budăi – Partidul Social Democrat

Eduard Mititelu – Partidul Național Liberal

Ariadna Cîrligeanu – Alianța pentru Unirea Românilor

Alexandrin Moiseev – Partidul S.O.S.România

Gheorghe Pîclișan – Partidul Oamenilor Tineri

“Astăzi, alături de colegul meu, Ovidiu Jitaru, am primit certificatele doveditoare ale alegerilor parlamentare.

Avem o responsabilitate imensă față de județul pe care îl iubim și ne vom dedica toată energia pentru realizarea proiectelor majore ale județului precum: Spitalul de la Darabani, drumurile expres Botoșani – Suceava și Botoșani – Târgu Frumos, barajul de la Vârfu Câmpului.

De asemenea, am bucuria de a vă anunța că, săptămâna aceasta, alături de colegii mei de la Ministerul Mediului am obținut o parte semnificativă din avizele necesare pentru proiectul de ordonanță de urgență privind barajul de la Vârfu Câmpului, urmând să fie obținute ultimele avize de la Ministerul Justiției și vicepremier”, a transmis Eduard Mititelu, noul deputat PNL de Botoșani.

Și senatorul Cătălin Silegeanu a transmis un mesaj cu această ocazie:

Multumesc Bunului Dumnezeu pentru reușita mea in această luptă, într-un an total nebun din punct de vedere electoral!

Mulțumesc celor 28 000 de botoșăneni, care au văzut în noi schimbarea și ne-au susținut cu un vot de încredere la alegerile parlamentare!

,, Mulțumesc ” și celor care au triumfat atunci când mandatul de senator a  fost atribuit altei formațiuni politice iar ulterior au suferit  aflând că votul botoșănenilor a fost respectat și unul din cele trei  mandate de senator a fost atribuit lui Cătălin Silegeanu!

Mulțumesc celor care au fost alături de mine zi de zi in campania electorală, atât în județ cât și în municipiu.

Mulțumesc membrilor din secțiile de votare, care prin seriozitatea lor au apărat votul meu și al partidului AUR!

Promit, in fața bunului Dumnezeu și a voastră că o să vă reprezint pe voi cei care ați crezut în mine dar și pe cei care ați acordat votul celorlalți competitori electorali, până la urmă suntem toți botoșăneni și voi lupta pentru o viață mai bună a tuturor celor care locuiesc în județul nostru!

Așa să îmi ajute Dumnezeu!!!

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

FC Botoșani l-a împrumutat pe mijlocașul Alexandru Bota, de la Universitatea Cluj

Publicat

Publicitate

Echipele de fotbal Universitatea Cluj și FC Botoșani au ajuns, marți, la un acord pentru împrumutul tânărului mijlocaș ofensiv Alexandru Bota, la formația pregătită de Leo Grozavu până la finalul actualului sezon al Superligii.

‘FC Universitatea Cluj și FC Botoșani au ajuns la un acord privind împrumutul mijlocașului ofensiv Alexandru Bota (17 ani) la formația moldavă, până la finalul acestei stagiuni’, a anunțat Universitatea Cluj prin intermediul site-ului oficial.

Internațional de juniori al României la categoriile de vârstă U15, U16, U17 și U18, fotbalistul format la clubul Universitatea Cluj a debutat la prima echipă pe când avea doar 14 ani, 11 luni și 13 zile, într-un derby cu CFR, devenind astfel cel mai tânăr jucător care îmbracă tricoul Universității într-un meci de primă ligă.

Pe lângă această apariție, Bota a mai strâns alte nouă prezențe pentru echipa clujeană, dintre care șase în sezonul precedent.

În actuala ediție a Superligii, tânărul mijlocaș a bifat 81 de minute în trei meciuri, toate în turul sezonului regular, cu Unirea Slobozia, FC Argeș și CFR Cluj.
AGERPRES

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Botoșani: Primarul comunei Drăgușeni, trimis în judecată de DNA pentru luare de mită

Publicat

Publicitate

Primarul comunei Drăgușeni din județul Botoșani, Eugen Nechita, a fost trimis în judecată de procurorii Serviciului Teritorial Suceava al Direcției Naționale Anticorupție (DNA) pentru luare de mită în formă continuată, se arată într-un comunicat de presă transmis, marți, de DNA.

Primarul este acuzat că, în perioada octombrie 2024 – februarie 2025, la intervale diferite de timp, ar fi pretins cu titlu de mită, de la administratorul unei societăți comerciale, suma totală de 200.000 lei, din care ar fi primit efectiv, în trei tranșe, suma de 90.000 lei, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu referitoare la efectuarea plăților aferente unor contracte aflate în derulare.

‘În calitatea menționată, inculpatul Nechita Eugen ar fi încheiat, în perioada 2023 – 2024, cu societatea administrată de martor, mai multe contracte de achiziții publice având ca obiect modernizarea unor drumuri, refacerea unui pod, construirea și dotarea unui centru de zi pentru copii, precum și construirea și operaționalizarea unui centru de zi pentru persoane vârstnice, în valoare totală de 17.332.556 lei, fără TVA. Sumele de bani menționate anterior ar fi fost pretinse și primite de inculpatul Nechita Eugen în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în atribuțiile sale de serviciu referitoare la executarea contractelor sus-menționate, cum ar fi: aprobarea situațiilor de lucrări, verificarea conformității lucrărilor executate și aprobarea efectuării plăților’, se arată în comunicatul DNA.

Procurorii au dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra unui teren aflat în proprietatea lui Eugen Nechita.

Dosarul de urmărire penală a fost trimis spre judecare la Tribunalul Botoșani. AGERPRES

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Meteorologii au emis o avertizare nowcasting de tip COD GALBEN de vânt pentru județul Botoșani

Publicat

Publicitate

Meteorologii au emis o avertizare nowcasting de tip cod galben de vânt pentru județul Botoșani, valabilă astăzi, până la ora 18:00.

Vântul va avea intensificări de 50–60 km/h, spulberând trecător zăpada.

ISU Botoșani a înștiințat autoritățile locale și a transmis măsuri pentru prevenirea situațiilor de urgență. Fenomenele sunt monitorizate permanent, iar echipajele de pompieri sunt pregătite să intervină la nevoie.

Recomandări pentru siguranța dumneavoastră:
✔️ evitați deplasările în apropierea copacilor, stâlpilor sau panourilor publicitare;
✔️ nu treceți pe lângă clădiri aflate în construcție sau cu elemente instabile;
✔️ parcați autoturismele departe de copaci sau stâlpi;
✔️ îndepărtați ramurile uscate din jurul locuinței;
✔️ nu atingeți firele electrice căzute la pământ.

Informații utile despre comportarea în situații de urgență găsiți pe www.fiipregatit.ro sau în aplicația DSU (disponibilă gratuit în Google Play și App Store).

Publicitate
Citeste mai mult

Economie

APIA a plătit peste 2,5 milioane de lei crescătorilor de animale pentru luna noiembrie

Publicat

Publicitate

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a plătit peste 2,5 milioane de lei crescătorilor de animale pentru luna noiembrie.

Plata s-a efectuat, prin intermediul Centrelor Județene ale APIA, în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat prin cererile de plată aferente serviciilor prestate în luna noiembrie a anului trecut, precizează APIA într-un comunicat.

Suma totală plătită este de 2,578 milioane de lei și se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru solicitanții care au accesat această formă de ajutor de stat în conformitate cu prevederile OUG nr. 61/2023 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor, cu modificările și completările ulterioare. AGERPRES

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending