Connect with us

Actualitate

Părinții își vor putea însoți copiii la creșă, pentru o perioadă de acomodare

Publicat

Publicitate

Potrivit metodologiei publicate în Monitorul Oficial, părinții își vor putea însoți copiii la creșă pentru o perioadă de acomodare de zece zile lucrătoare, imediat după înscriere, relatează alba24.ro.

Documentul include posibilitatea ca părintele sau reprezentantul legal al copilului să poată însoți copilul la creșă pentru două săptămâni (10 zile lucrătoare), pentru ca acesta să se adapteze la colectivitate, după înscrierea la această unitate.

Înscrierea la creșă 2022 – date generale
Structura anului școlar pentru creșe va fi aceeași ca și pentru învățământul preșcolar.

La înscrierea în creșele de stat nu se percepe o taxă, iar refuzul înscrierii unui copil pe criterii discriminatorii (rasă, naționalitatea, etnie, limbă, religie, dizabilitate sau apartenența la o categoria defavorizată) e interzis, potrivit avocatnet.ro.

Pentru înscriere va fi necesară, pe lângă copii ale actelor de identitate ale copilului și părinților, și o adeverință de angajat pentru fiecare dintre părinți sau reprezentanți legali pentru tipul de program prelungit.

Creșele vor putea funcționa la fel ca și grădinițele, cu program normal, de cinci ore pe zi, sau program prelungit, de zece ore.

Organizarea pe grupe
Numărul de copii pe grupe de creșă:

grupa mică (de la 0 la 12 luni): în medie 7 copii (nu mai puțin de 5 și nu mai mult de 9)
grupa mijlocie (de la 13 la 24 de luni): în medie 12 copii (nu mai puțin de 8 și nu mai mult de 15)
grupa mare (de la 25 la 36 de luni): în medie 12 copii (nu mai puțin de 8 și nu mai mult de 20).
Un copil va fi scos din evidența unei creșe în următoarele situații:

Publicitate

dacă suferă de afecțiuni cronice, la recomandarea medicului
dacă absentează patru săptămâni consecutiv, fără motivare
la cererea părintelui sau reprezentantului legal al copilului.
Dacă copilul absentează din creșă mai mult de trei zile va fi primit înapoi în colectivitate dacă va prezenta aviz epidemioloic, eliberat de medicul de familie cu maximum 48 de ore înainte de revenire.

Obligații de comunicare cu părinții
Părinții vor trebui să fie informați de către educatori, în legătură cu copiii de la creșă, despre progresele, starea emoțională și dificultăți identificate în activitatea cu aceștia.

Este una dintre noutățile din metodologia de organizare și funcționare a creșelor și a altor unități de educație timpurie antepreșcolară.

Comunicarea se face în scris către părințiii/ reprezentanții legali ai copiilor sau prin orice mijloace de comunicare, semestrial sau ori de câte ori este necesar, cu avizul directorului/coordonatorului/șefului de centru de zi.

Datele care vor fi comunicate părinților sunt:

progresele realizate de copii pe cele 5 domenii de dezvoltare
starea emoțională și afectivă a copiilor
dificultăți/deficiențe identificate
orice alte elemente care necesită luarea unor măsuri sau a căror cunoaștere de către părinți/ reprezentanți legali este necesară pentru dezvoltarea armonioasă, optimă a copiilor.
Progresele făcute de copii sunt înregistrate de către educator în caietul de observații și în Fișa de apreciere a progresului copilului înainte de intrarea în învățământul preșcolar. Educatorul va colabora activ cu părinții/reprezentanții legali ai copiilor înscriși la creșă. De asemenea, va derula programe de informare și formare a acestora, pentru a dezvolta competențele parentale, potrivit edupedu.ro.

Creșele vor trebui să coleboreze cu psihologi, mentori, metodiști de la inspectoratele școlare și alți specialiști, pentru evaluarea potențialului copilului și stimulării dezvoltării optime a acestuia.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Economie

Ce măsuri au fost luate pentru stoparea focarului de rabie bovină de la Hudești. O rază de 10 kilometri este considerată ZONĂ cu potențial rabigen

Publicat

Publicitate

Confirmarea unui focar de rabie la o bovină din localitatea Alba, comuna Hudești, a determinat autoritățile județene să intervină rapid cu un set de măsuri menite să limiteze răspândirea bolii.

Prefectul Dan Nechifor a convocat de urgență o ședință a Centrului Local pentru Combaterea Bolilor, unde au fost stabilite pașii concreți pentru stoparea situației.

Printre măsurile dispuse se numără: realizarea unei anchete epidemiologice pentru identificarea sursei infecției, vaccinarea și monitorizarea animalelor receptive, dar și identificarea câinilor și pisicilor, cu sau fără stăpân, din zona afectată. În paralel, Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a început recensământul animalelor domestice și a cerut sprijin fondurilor de vânătoare și direcțiilor silvice pentru a monitoriza fauna sălbatică.

Populația din zonă va fi informată cu privire la semnele clinice ale rabiei și la modalitățile prin care se transmite boala. Totodată, circulația câinilor și pisicilor a fost interzisă, iar mișcarea animalelor receptive va fi strict limitată până la stingerea focarului.

Autoritățile medical-veterinare și populația vor colabora pentru a comunica rapid cazurile de rabie și persoanele care ar fi putut intra în contact cu animale infectate, astfel încât să fie prevenite îmbolnăvirile la om.

Zona cu potențial rabigen a fost stabilită pe o rază de 10 kilometri, cu supraveghere intensivă în primii 3 kilometri. În această zonă intră localități din comunele Hudești, Suharău, Cristinești, Concești și Darabani, dar și mai multe sate de peste graniță, din Ucraina. Fondurile cinegetice vizate sunt cele din Hudești, Suharău, Darabani și Cristinești.

Publicitate

Citeste mai mult

Economie

Kaufland Botoșani retrage mai multe loturi de salată cu icre, după ce s-a descoperit un risc de contaminare cu Listeria

Publicat

Publicitate

Kaufland a anunțat retragerea de pe rafturile magazinelor din județul Botoșani și din întreaga țară a mai multor loturi de salată cu icre, considerate nesigure pentru consum.

Decizia vine după ce, la unul dintre produse, a fost depistat riscul de infectare cu bacteria Listeria monocytogenes, potrivit informațiilor publicate de Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).

Producătorul SC Doripesco Prod SRL a dispus retragerea imediată a produselor, clienții fiind sfătuiți să nu le consume.

Produsele vizate sunt:

  • Salată cu icre de crap cu ceapă 130 g – lot 05.09.2025 / cod de bare 6422497001119

  • Salată de icre Doripesco cu ceapă 100 g – lot 05.09.2025 / cod de bare 6422497002208

    Publicitate
  • Salată cu icre de crap cu ceapă 190 g – lot 05.09.2025 / cod de bare 6422497001133

ANSVSA precizează că retragerea și rechemarea de la consumatori a primelor două produse au fost inițiate preventiv, la solicitarea producătorului, pentru a proteja sănătatea publică. În cazul celui de-al treilea produs – salată cu icre de crap 190 g – măsura a fost luată după ce s-a confirmat un risc de contaminare cu Listeria monocytogenes.

Operatorul comercial face apel la clienți să nu consume produsele cu loturile menționate, ci să le distrugă sau să le returneze în magazinele Kaufland de unde au fost achiziționate. Returnarea se poate face până cel târziu la data de 5 octombrie, respectiv 11 octombrie 2025, în funcție de produs.

Citeste mai mult

Eveniment

Aur mondial pentru România! Botoșăneanca Simona Radiș, campioană la Shanghai și în proba de 8+1 mixt

Publicat

Publicitate

România a cucerit aurul la Campionatele Mondiale de Canotaj de la Shanghai, iar printre eroii acestei performanțe strălucește și botoșăneanca noastră, Simona Radiș.

Echipajul de 8+1 mixt (Mix8+) a făcut o cursă de senzație, impunându-se clar de la start până la finish.

Alături de Radiș, în barca tricoloră au tras Magdalena Rusu, Maria Lehaci, Andrada Moroșanu, Florin Lehaci, Florin Arteni, Ciprian Tudosă, Ștefan Berariu și Victoria Petreanu. Împreună au dominat finala, lăsând în urmă echipaje puternice din întreaga lume.

Pe podium au urcat, după România, Italia și Noua Zeelandă, dar diferența de forță și coeziune a echipei tricolore a fost evidentă încă din primele sute de metri.

Pentru Simona Radiș, această medalie vine ca o nouă confirmare a statutului său de sportivă de elită, fiind una dintre cele mai titrate canotoare ale României și un exemplu de perseverență și performanță pentru botoșăneni.

Succesul de la Shanghai reconfirmă tradiția canotajului românesc, care rămâne una dintre cele mai performante discipline olimpice pentru sportul tricolor.

Publicitate

Citeste mai mult

Administratie

Consiliul Județean dă startul lucrărilor la parcul fotovoltaic de la Bucecea. Investiție de peste 6 milioane de lei

Publicat

Publicitate

Consiliul Județean Botoșani face pasul decisiv către energie verde și la Bucecea. Instituția a anunțat demararea procedurilor pentru construirea parcului fotovoltaic de la Bucecea, o investiție de peste 6 milioane de lei finanțată prin Fondul pentru Modernizare. Anunțul pentru găsirea unui constructor a fost plasat pe SEAP, Sistemul Electronic de Achiziții Publice.

Noul parc, cu o putere maximă de 1 MW, va fi realizat pe o suprafață de 16.000 de metri pătrați, parte dintr-un teren de 30.000 mp aflat în domeniul public al județului. Hotărârea de Consiliu Județean care a deschis calea proiectului a fost adoptată în 2022.

Contractul scos la licitație prevede tot ce înseamnă un proiect „la cheie”: proiectare tehnică, obținere avize și autorizații, execuția lucrărilor, montajul echipamentelor, organizarea șantierului, probe tehnologice și racordarea la rețeaua de distribuție electrică.

Valoarea totală estimată este de 6.183.217 lei (fără TVA), distribuită astfel:

  • 2,8 milioane lei pentru echipamente și utilaje,

  • 2,6 milioane lei pentru construcții și instalații,

    Publicitate
  • restul pentru proiectare, avize, asistență tehnică și teste.

Potrivit caietului de sarcini, firmele interesate pot solicita clarificări cu 16 zile înainte de termenul limită pentru depunerea ofertelor, iar autoritatea contractantă va răspunde cu cel puțin 12 zile înainte de această dată.

Reprezentanții CJ susțin că noul parc fotovoltaic va contribui la scăderea costurilor cu energia electrică și la reducerea dependenței de sursele convenționale, marcând totodată o etapă importantă în tranziția județului către energie curată și sustenabilă.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending