Astăzi, 10 martie 2023, Părintele Iulian Prodromitul a trecut la Domnul
Era originar din localitatea Poiana Voronei, județul Botoșani
Înmormântarea va avea loc mâine după Sfânta Liturghie.
Unul dintre cei mai mari duhovnici athoniți contemporani, Părintele Iulian Prodromitul (n. 8 ianuarie 1926) s-a stins din viață astăzi la vârsta de 97 de ani. Bunul Dumnezeu să-l odihnească cu drepții în Împărăția Sa! Părintele Iulian (Lazăr) s-a născut la 8 ianuarie 1926, în localitatea Poiana, comuna Vorona, județul Botoșani, și a primit numele de Ioan la Botez. Părinții săi, Ilie și Elisabeta erau oameni simpli și credincioși și l-au încurajat să îmbrățișeze viața monahală. În anul 1946, la vârsta 20 de ani, el va fi mers la Mănăstirea Sihăstria, județul Neamț. În anul 1950 a fost silit să efectueze stagiul militar, obligatoriu la acea vreme. După 10 ani de viețuire monahală, în anul 1956, Domnul l-a învrednicit de a fi hirotonit diacon, iar mai apoi, preot. În anul 1977, împlinind vârsta de 50 de ani, părintele Iulian de la Sihăstria a plecat în Sfântul Munte Athos, unde va rămâne până la trecerea la Domnul. Mai întâi a viețuit vreme de patru ani la Schitul Lacu, abia mai apoi, în anul 1981, a ajuns la Schitul Prodromu, unde este rânduit duhovnic. Părintele Iulian se adaugă altor mari personalități pe care acest județ le-a dăruit României, în ultimele două secole. Aici au odrăslit poate cei mai importanți duhovnici, sfinți și oameni de cultură din țara noastră… Este îndeajuns să ne amintim doar de cuvioșii părinți Cleopa Ilie și Paisie Olaru, de Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, de Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist Arăpașu sau de oameni de cultură ca Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, George Enescu, Ștefan Luchian și alții. Părinte Iulian, alături de Părintele Ioan Neagoe de la Mănăstirea Sihăstria Rarău și de Părintele Simeon Zaharia de la Mănăstirea Sihăstria, a fost unul dintre ultimii mari Duhovnici al României din generația marilor Duhovnici ai Ortodoxiei, ca Părintele Justin Pârvu, Părintele Cleopa Ilie, Părintele Ioanichie Bălan, Părintele Arsenie Papacioc, Părintele Petroniu Tănase, Părintele Adrian Făgețeanu, Părintele Sofian Boghiu, Părintele Marcu Dumitru, Părintele Mina Dobzeu, Părintele Teofil Părăian, Părintele Dimitrie Bejan, Părintele Gheorghe Calciu, Părintele Proclu Nicău și alții.
Pentru părintele, ca și pentru toți marii duhovnici, tot omul trebuie să urmeze sfinților, în rugăciune și curăție. Urmând sfinților de odinioară, părintele învăța că și mirenii trebuie să se îndeletnicească cu nevoința rugăciunii de toată vremea, chemând neîncetat numele lui Iisus.
ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.
Inspectorii ANAF vor primi legitimații de control fiscal noi, având în vedere actualizarea legislației. Modelul acestora a fost publicat miercuri, în Monitorul Oficial, scrie alba24.ro.
Ordinul nr. 681 al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală privind legitimațiile de control fiscal a fost publicat în Monitorul Oficial miercuri, 4 iunie.
Potrivit documentului, pentru desfășurarea inspecției fiscale și a controlului inopinat, precum și pentru efectuarea unei constatări la fața locului, se vor elibera legitimații de control fiscal organelor de inspecție fiscală.
Legitimațiile de control fiscal atestă împuternicirea specială a titularului în fața contribuabilului, ce implică exercițiul autorității de stat, acordată pe timpul îndeplinirii atribuțiilor ce îi revin, potrivit Codului de procedură fiscală.
Legitimația de control fiscal este valabilă numai însoțită de ordinul de serviciu semnat de conducătorul organului de inspecție fiscală.
Legitimațiile de control fiscal au regim special, sunt nominale și se distribuie de către ANAF.
Legitimațiile de control fiscal vor fi semnate de către directorul general al organului fiscal.
Publicitate
Numerotarea legitimațiilor de control fiscal se face de către ANAF, prin repartizarea unei serii și a unei plaje de numere fiecărei direcții generale regionale a finanțelor publice și a direcției generale de administrare a marilor contribuabili.
Legitimațiile de inspecție fiscală vechi, emise în baza Ordinului președintelui ANAF nr. 1156/2009, rămân valabile și se utilizează pentru efectuarea acțiunilor de control fiscal de către organele de inspecție fiscală până la emiterea noilor legitimații de inspecție fiscală.
Câteva mii de persoane au participat sâmbătă, în Capitală, la Marșul Normalității și la ediția aniversară a Bucharest Pride 2025.
Cele două marșuri, autorizate de autorități, au avut loc la ore diferite – Marșul Normalității începând în jurul prânzului, iar cel dedicat persoanelor LGBTI – în cursul după-amiezii.
Marșul Normalității, împotriva parteneriatelor civile homosexuale, căsătoriilor între persoane de același sex și adopțiilor de copii de către cuplurile homosexuale, s-a desfășurat pe traseul Piața Victoriei – Piața Romană – Piața Universității – Piața Unirii – Dealul Patriarhiei, iar printre participanți s-a numărat și președintele S.O.S. România, Diana Șoșoacă.
Foto: SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO
Unii manifestanți au purtat cruci, icoane sau steagul României. Participanții la marș au rostit rugăciuni, au scandat între altele ‘România, țară ortodoxă’, ‘Noi suntem cu Dumnezeu!’, ‘România, trezește-te!’, ‘Dumnezeu a dat femeie și bărbat!’, ‘România e creștină!’, ‘România nu-i Sodoma!’, ‘Ieșiți din casă, dacă vă pasă!’, ‘Biblia în școli!’ și au purtat pancarte cu mesaje precum: ‘Marșul Normalității. Luați labele de pe inocența copiilor noștri!’, ‘Strămoșii noștri s-au jertfit pentru România Mare, nu pentru căsătorii homosexuale’, ‘Nu trădați poporul român’, ‘Banii UE nu cumpără conștiințe’ și ‘Avortul este crimă’.
Publicitate
Foto: SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO
În zona Pieței Universității, Diana Șoșoacă le-a propus participanților la marș să țină un moment de reculegere. ‘Aici și-au dat viața, au fost omorâți oameni, pentru ca noi să avem libertate, pentru ca noi să rămânem creștini. (…) Tot aici, în ’90, 15 – 16 iunie, Iliescu a chemat minerii, numai mineri nu erau aceia care au omorât în bătaie intelectualitatea română. (…) Trebuie să dăm un pios omagiu oamenilor care au murit pentru ca copiii noștri să poată să fie liberi, să poată să creadă în Dumnezeu, să nu se mai demoleze bisericile. (…) Homosexualitatea e anormalitate, e deviație, avem obligația să ne apărăm copiii, avem obligația să le păstrăm inocența neîntinată’, a susținut Diana Șoșoacă.
În cursul după-amiezii de sâmbătă, în București s-a desfășurat și marșul ‘Bucharest Pride’, organizat de Asociația ACCEPT, pe Calea Victoriei, de la Piața Victoriei la Parcul Izvor.
Unii dintre manifestanți au avut steaguri, umbrele sau evantaie în culorile curcubeului, simbolul diversității.
Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO
Participanții la Bucharest Pride 2025 au avut pancarte cu mesaje precum ‘Om, nu ideologie’, ‘România educată, nu discriminată!’, ‘Nu lupt pentru privilegii, ci pentru schimbarea legii’, ‘Fricile voastre = Cenzura ca politică de stat’ și au scandat printre altele: ‘Nu discriminare, drepturi egale!’ și ‘Homofobia distruge România!’.
Jandarmeria Capitalei a informat, într-un comunicat de presă, că în zona desfășurării manifestației ‘au fost identificate persoane cu intenții de a-și exprima nemulțumirea față de desfășurarea acestuia’.
‘La intersecția Căii Victoriei cu strada Gheorghe Manu, în jurul orei 16:30, dispozitivul de prefiltrare adoptat de jandarmi a identificat un grup de cinci persoane care aveau asupra lor un cofraj cu ouă. Subliniem faptul că această formă de manifestare, constând în aruncarea cu ouă pentru a exprima nemulțumirea față de o anumită activitate, a mai fost identificată și la alte adunări publice, existând astfel suspiciunea rezonabilă că produsele anterior menționate puteau fi folosite într-o formă de manifestare ilegală. În acest context, persoanele au fost conduse la sediul secției de poliție, în vederea identificării, clarificării situației de fapt și aplicării măsurilor legale, dacă situația o va impune’, a informat Jandarmeria Capitalei.
Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO
Conform Asociației ACCEPT, marșul diversității de sâmbătă a marcat 20 de ani de la primul ‘Pride’ organizat în România, cel din 2025 desfășurându-se sub sloganul ‘Douăzeci de ani de curaj’.
Participanții au avut pancarte cu mesaje pentru egalitate și au dansat alături de ‘artiști queer, DJ și performeri invitați’.
Marșul Bucharest Pride 2025 s-a încheiat la Pride Park, în Parcul Izvor, cu concertele live ale artistelor Erika Isac și Eligarf. AGERPRES
Un sondaj realizat de INSCOP Research în perioada 26-30 mai 2025, în cadrul Barometrului Informat.ro, dezvăluie opiniile românilor privind soluțiile de reducere a deficitului bugetar. Realizat lunar la comanda platformei de știri Informat.ro, în parteneriat cu Strategic Thinking Group, sondajul își propune să stimuleze dezbaterile publice pe teme esențiale, aducând în prim-plan vocea cetățenilor.
Datele au fost colectate prin interviuri telefonice (CATI), pe un eșantion de 1.150 de persoane, reprezentativ pentru populația neinstituționalizată a României (18 ani și peste). Eroarea maximă admisă este de ±2,9%, la un grad de încredere de 95%.
Potrivit directorului INSCOP Research, Remus Ștefureac, sprijinul pentru măsurile de reducere a deficitului variază în funcție de impactul perceput asupra veniturilor și economiei. Reducerea cheltuielilor de funcționare a statului (altele decât cele cu angajații) este cea mai acceptată soluție, cu 77,1% dintre respondenți total sau parțial de acord (58,4% total de acord, 18,8% oarecum de acord). Aceasta este susținută în special de votanții PNL și USR (aproximativ 90%), dar și de peste 65% dintre votanții PSD și AUR, bărbați, persoane cu educație superioară, locuitori din București și urbanul mare, precum și angajați la stat.
Reducerea personalului din sectorul bugetar întrunește acordul a 67,3% dintre respondenți (46,7% total de acord, 20,7% oarecum de acord), fiind susținută mai ales de votanții PNL și USR (aproximativ 80%), dar și de 68% dintre votanții PSD și 63% dintre cei ai AUR, bărbați, persoane cu educație superioară, locuitori din urbanul mare și angajați la privat.
Reducerea salariilor în sectorul bugetar este mai puțin populară, cu doar 48,4% acord (29,9% total de acord, 18,5% oarecum de acord). Susțin această măsură în special votanții USR și AUR, bărbații și persoanele între 30-44 de ani, în timp ce tinerii sub 30 de ani și angajații la stat se opun ferm.
Reducerea investițiilor este cea mai nepopulară soluție, cu doar 26,8% acord (15,4% total de acord, 11,5% oarecum de acord) și 54,5% total împotrivă. Susținerea este mai mare în rândul votanților AUR, persoanelor cu educație primară și locuitorilor din rural, dar opoziția este puternică în rândul votanților PNL, USR, PSD, persoanelor cu educație superioară și angajaților la privat.
Publicitate
Creșterea taxelor pentru firme este respinsă de 70% dintre respondenți, cu doar 25,4% acord (12,4% total de acord, 13% oarecum de acord). Opoziția este generalizată, fiind percepută ca o frână economică și o sursă de scădere a veniturilor și creștere a prețurilor.
Barometrul Informat.ro – INSCOP Research contribuie la consolidarea democrației prin sondaje științifice care reflectă opinia publicului. Rezultatele subliniază preferința românilor pentru eficientizarea cheltuielilor statului, dar și reticența față de măsuri care ar putea afecta dezvoltarea economică sau veniturile personale.
Detalii complete sunt disponibile pe informat.ro, iar prezentarea grafică a datelor poate fi consultată aici.
Din cauza unei defecțiuni tehnice majore apărute la grupul de pompare care alimentează rezervoarele din comuna Curtești, județul Botoșani, S.C. Nova Apaserv S.A. a fost nevoită să sisteze furnizarea apei potabile începând de astăzi, 07 iunie 2025.
Sunt afectați consumatorii din localitățile: Curtești, Hudum și o parte din Mănăstirea Doamnei.
Echipele noastre de intervențieale Nova Apaserv sunt deja pe teren și lucrează pentru remedierea cât mai urgentă a avariei. Durata estimată a întreruperii este de 48 de ore, în prima fază, în funcție de complexitatea intervenției tehnice.