Connect with us
Publicitate

Actualitate

Parcul Mihai Eminescu nu e BAR. Dar unii se apucă de băut pe bănci ca pe scaunele de la crâșmă

Publicat

Publicitate

Polițiștii locali de la Botoșani au transmis astăzi că au amendat doi botoșăneni după ce aceștia au confundat domeniul public cu terasa unui bar și s-au apucat de băut direct din pet-urile de 2,5 de litri cumpărate de la magazine ca să se răcorească.

Polițiștii locali au transmis că în ziua de sâmbătă, în Parcul Mihai Eminescu, două persoane au fost depistate în timp ce consumau băuturi alcoolice pe una dintre băncile din parc.

Polițistul local din Dispecerat a transmis patrulei de ordine publică din zona de responsabilitate locația exactă și semnalmentele făptașilor, care ajunsă la fața locului a aplicat sancțiuni contravenționale conform prevederilor Legii nr. 61/1991, au transmis Polițiștii locali de la Botoșani.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2024: Sfânta Cuvioasă Eufrosina

Publicat

Publicitate

Sfânta Eufrosina a trăit pe vremea împăratului Teodosie cel Mic (408-450) şi era singurul copil al unui om puternic, slăvit, credincios şi milostiv, pe care-l chema Pafnutie, din cetatea Alexandriei.

Pe când avea 18 ani, tatăl ei a logodit-o cu un tânăr nobil, însă ea iubea mai mult viaţa monahicească. Drept aceea, pe orice călugăr primit în casă şi ospătat de tatăl ei, ea îl întreba despre viaţa fraţilor din mănăstire. Astfel, odată, pe când tatăl ei nu era acasă, fericita Eufrosina a părăsit lumea şi deşertăciunile ei şi a fugit pe ascuns din casa părintească, schimbându-şi portul, adică îmbrăcându-se în haine bărbăteşti şi numindu-se Smarald. Tunzându-şi părul capului a intrat într-o mănăs¬tire, dându-se drept famen.

Şi a stat acolo, nevoindu-se şi strălucind în mijlocul bărbaţilor precum piatra cea scumpă, timp de 38 de ani. Apoi, căzând într-o boală grea, Sfânta Eufrosina s-a mutat la Domnul.

Din iconomia lui Dumnezeu, se afla atunci în mănăstire şi Pafnutie, tatăl ei, căruia i s-a descoperit înainte de a-şi da duhul.
„O, tată, eu sunt Eufrosina, fiica ta, şi tu eşti tatăl meu”, a zis ea.

Pafnutie, văzând acestea, s-a cutremurat, dar totodată s-a şi bucurat. Pentru aceasta şi-a împărţit toată averea săracilor şi s-a făcut şi el monah, luând asupra sa asprimea nevoinţelor pustniceşti. Şi s-a arătat vrednic urmaş şi moştenitor, atât al chiliei şi al rogojinii pe care se odihnea Cuvioasa Eufrosina, cât şi al râvnei şi bunătăţilor fiicei sale. Şi s-a mutat Pafnutie la Domnul, bucurându-se.

Publicitate
Citeste mai mult

Cultura

Cine va urca pe scena Galei Excelenței Culturii Tradiționale botoșănene. Evenimentul va avea loc la 9 octombrie 2024

Publicat

Publicitate

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, instituție publică de cultură a Consiliului Județean Botoşani, a anunțat că Gala Excelenței culturii tradiționale botoșănene va avea loc în data de 9 octombrie 2024, ora 17, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Botoșani.

Într-un comunicat, instituția a explicat că în cadrul acestui eveniment extraordinar vor aduce în fața publicului spectator și telespectator frumusețea culturală tradițională a județului Botoșani.

Pe scenă vor urca Orchestra ,,Mugurelul” din Dorohoi, dirijor și director prof. Marcel Dupu, Fanfara din Vorona, Tezaurele Umane Vii ale județului Botoșani, soliști vocali și instrumentiști, Ansamblul de Jocuri Populare „Mărgineanca”, Ansamblul „Stejărelul – Vlăstarele lui Enescu” și Orchestra ,,Rapsozii Botoșanilor – Ioan Cobâlă”, dirijor Ion Oloieru, manager Dan Doboș. Iar alături de acești artiști vor fi prezenți și meșteri populari din județul Botoșani.

“După 18 ani, echipa TVR a emisiunii TEZAUR FOLCLORIC va fi din nou la Botoșani! Vă așteptăm la sediul instituției noastre (str. Unirii, nr. 10) începând cu data de 1 octombrie pentru a ridica invitațiile. O invitație va fi pentru două persoane”, a transmis Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani pe pagina de socializare.

Citeste mai mult

Actualitate

Căldura extremă lasă albinele fără simţul mirosului. Scăderea populaţiilor de albine va afecta producţia alimentară

Publicat

Publicitate

Un studiu recent publicat în Proceedings of the Royal Society B arată că valurile de căldură afectează semnificativ simţul mirosului la bondari, o funcţie esenţială pentru a găsi flori şi hrană, relatează Smithsonian Magazine, citat de mediafax.ro.

Cercetătorii de la Universitatea din Würzburg, Germania, au expus bondarii la temperaturi de până la 40°C timp de aproape trei ore, simulând condiţii extreme de vară. Rezultatele au arătat că antenele acestora, responsabile de detectarea mirosurilor florale, şi-au pierdut până la 80% din capacitatea de a funcţiona la femelele lucrătoare şi 50% la masculi.

Această reducere a capacităţii de detectare a mirosurilor a persistat chiar şi după 24 de ore de recuperare în condiţii mai răcoroase. Studiul a mai constatat că albinele sălbatice s-au adaptat mai greu la căldură decât cele crescute comercial. Având în vedere că bondarii sunt polenizatori esenţiali, iar aproximativ o treime din culturile alimentare globale depind de ei, aceste rezultate evidenţiază riscurile potenţiale pentru agricultură şi ecosisteme.

Pe măsură ce schimbările climatice se intensifică, cu valuri de căldură din ce în ce mai frecvente şi severe, impactul asupra populaţiilor de albine ar putea fi şi mai grav. Studiile viitoare ar putea analiza modul în care această scădere a simţului mirosului afectează comportamentul de căutare a hranei şi dacă alte specii de albine sunt la fel de vulnerabile la expunerea la căldură. Aceste constatări subliniază urgenţa de a aborda schimbările climatice pentru a proteja albinele şi culturile care depind de ”serviciile” lor de polenizare.

Citeste mai mult

Eveniment

Valeriu Iftime: Îmi doresc să schimbăm la 180 de grade modul de abordare a problemelor din județ

Publicat

Publicitate

Noul președinte al Consiliului Județean Botoșani, Valeriu Iftime, a transmis astăzi că își dorește să schimbe la 180 de grade modul de abordare a problemelor din județ.

În acest sens a început consultarea mai multor specialiști, printre care inclusiv sociologul Vladimir Ionaș, cu care a avut astăzi o întâlnire care ar putea deschide noi perspective pentru îmbunătățirea modul în care se va face administrație la Botoșani.

“Cu siguranță ați auzit de domnul Ionaș Vladimir. Este unul dintre sociologii de top din România, un om cu adevărat implicat și conectat la tot ceea ce înseamnă dinamica unei comunități.

Pentru că îmi doresc ca acest mandat să fie axat pe dialog constant cu cetățenii, voi fi întotdeauna deschis către noi perspective menite să îmbunătățească modul în care vom face administrație. Doar astfel pot veni cu soluții adaptate nevoilor reale ale cetățenilor.

Îmi doresc să schimbăm la 180 de grade modul de abordare a problemelor din județ și să spargem tiparul PSD de a face administrație. Un județ nu se administrează din spatele ușilor închise și cu siguranță un lider nu se limitează la a-și face apariția doar pe scene, când situația îi e favorabilă.

Un lider e prezent acolo unde contează cu adevărat, printre oameni. Despre asta va fi mandatul nostru”, a transmis noul președinte al Consiliului Județean Botoșani, Valeriu Iftime, pe pagina sa de socializare.

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending