Connect with us

Eveniment

Panică într-un bloc din municipiul Botoșani. O oală cu mâncare uitată pe foc a băgat vecinii în sperieți. Au chemat pompierii

Publicat

Publicitate

O oală cu mâncare uitată pe foc în urmă cu puțin timp a pus în pericol locatarii unui bloc din municipiul Botoșani. Alarma a fost dată de vecinii care au văzut că iese fum din apartamentul de la etajul I.

Trei echipaje aparținând Detașamentului de Pompieri Botoșani a ajuns, în cel mai scurt timp, la fața locului, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, una de descarcerare și ambulanța de terapie intensivă mobilă SMURD.

Aceștia au constatat că proprietarul era ieșit din apartament, alimentarea cu gaz era oprită și geamurile erau deschise. Pompierii au aerisit spațiul și s-au asigurat că pericolul a fost înlăturat.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoşani, Dorina Lupu, a transmis că respectarea unor reguli simple poate preveni producerea unui incendiu cauzat de lăsarea nesupravegheată a aparatelor de gătit. De aceea, ISU Botoșani recomandă:

✔ să nu lăsaţi mâncarea pe foc, nesupravegheată;

✔ după ce aţi terminat de gătit asiguraţi-vă că aţi oprit cuptorul, aragazul și butelia;

Publicitate

✔ curăţaţi şi îndepărtaţi depunerile de grăsime şi resturile de mâncare de pe aragazurile, plitele şi grătarele din bucătărie, deoarece acestea pot lua foc uşor;

✔ nu lăsaţi copiii singuri în bucătărie. Păstraţi chibriturile şi brichetele acolo unde aceștia nu pot ajunge şi amplasaţi un dispozitiv de siguranţă la uşa de la cuptor.

Dacă ia foc uleiul sau conținutul dintr-o tigaie:

✔ opriţi alimentarea cu gaz/energie electrică a aragazului/maşinii de gătit pe care este tigaia (dacă puteţi să o faceţi în siguranţă) şi lăsaţi-o să se răcească;

✔ nu aruncaţi tigaia pe jos sau pe mobilierul de bucătărie şi nu turnaţi apă peste aceasta;

✔ stingeţi tigăile care sunt în flăcări acoperindu-le cu un capac sau punând un prosop ud peste acestea.

Limitarea aportului de oxigen necesar arderii duce la stingerea focului.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Orașele Ștefănești și Săveni rămân fără apă. De vină ar fi o intervenție necesară din cauza colmatării cu aluviuni, în contextul creșterii debitului râului Prut

Publicat

Publicitate

S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani informează consumatorii că, începând de astăzi, 03 iunie 2025, va fi întreruptă furnizarea apei potabile, pentru o perioadă estimată de 24h, ca urmare a unor lucrări efectuate de Administrația Națională Apele Române -Exploatarea Complexă Stânca Costești, la priza de captare a apei.  

Intervenția este necesară din cauza colmatării cu aluviuni, în contextul creșterii debitului râului Prut, pe fondul condițiilor meteorologice nefavorabile.

Vor fi afectați  consumatorii din orașul Ștefănești, orașul Săveni, respectiv din comunele: Adășeni, Albești, Avrămeni, Călărași, Coțușca, Dângeni, Dobârceni, Durnești,  Drăgușeni, Hănești,  Hlipiceni, Manoleasa, Mihălășeni, Românești, Răuseni, Santa Mare, Știubieni, Todireni, Trușești, Ungureni și Vlăsinești.

            Reluarea furnizării apei potabile se va face treptat, în funcție de stabilizarea sistemului.

Citeste mai mult

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2025: Sfinții Mucenici Luchilian, Ipatie și Paula fecioara

Publicat

Publicitate

Sfântul Luchilian a trăit pe ­vremea împăratului Aurelian (270-275) și a fost păgân o lungă perioadă din viața sa. Dar, întorcându-se de la idoli la credința în Hristos, a primit Sfântul Botez ­și pe mulți îi întorcea de la deșertă­ciunea și pierzarea idolilor.

Pentru că devenise creștin, a fost prins și dus înaintea dregătorului Silvan care îl silea să se lepede de Hristos. Sfântul Luchilian, nevrând să se întoarcă la slujirea idolească, a fost cumplit chinuit, apoi a fost aruncat într-un cuptor cu foc, împreună cu alți creștini, dar au ieșit de acolo nevătămați. Deci, fiind duși la Bizanț, acelora li s-au tăiat capetele, iar pe Sfânt l-au spânzurat pe o cruce și așa și-a dat sufletul în mâinile Domnului.

Și era acolo de față și Sfânta Paula fecioara, care purtase de grijă de rănile sfinților, iar după moartea acestora, de moaștele lor. Deci, fiind și ea prinsă, a fost adusă în faţa judecătorilor şi nevrând să jertfească idolilor a fost bătută crunt cu nuiele. După ce i s-au vindecat rănile, s-a învrednicit a vedea un înger al lui Dumnezeu, care a întărit-o în credinţă şi în suportarea chinurilor ce aveau să vină peste ea.

Deci, la a doua înfăţişare îna­in­tea judecătorului, a fost bătută peste gură şi nevrând să se lepede de Hristos a fost aruncată într-un cuptor încins, de unde a ieşit nevătămată. După multe chinuri, din porunca dregătorului i s-a tăiat capul, chiar în locul în care suferise moarte martirică şi Sfântul Luchilian.

Citeste mai mult

Eveniment

Câinii polițiști din Botoșani intră în era modernă. Echipamente noi pentru Serviciul Criminalistic

Publicat

Publicitate

La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani a fost înființat în anul 2024, Compartimentului de Poliție Canină, care funcționează în structura Serviciului Criminalistic.

Astăzi, 2 iunie, instituția noastră face un nou pas important în direcția modernizării și eficientizării activității operative, prin achiziția de către Inspectoratul General al Poliției Române, a unor autospeciale marca Dacia Duster, omologate pentru transportul exemplarelor canine.

Autovehiculul care a intrat în dotarea Compartimentului de Poliție Canină al I.P.J. Botoșani este configurat special pentru a asigura condiții optime de siguranță și confort, atât pentru câinii de serviciu, cât și pentru conductorii acestora.

Autospeciala contribuie direct la creșterea eficienței intervențiilor polițiștilor în teren, în misiuni precum: căutarea și prinderea infractorilor, identificarea persoanelor dispărute sau detectarea substanțelor interzise.

Toate dotările Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani sunt realizate cu scopul de a eficientiza munca polițiștilor și de a răspunde prompt și eficient provocărilor operative. Ne aliniem astfel standardelor polițiilor europene, investind constant în resurse umane și logistice performante.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Un tată din municipiul Botoșani a trăit spaima vieții lui, după ce fetița sa cu care se plimba pe Pietonal s-a pierdut în mulțime

Publicat

Publicitate

Aflată cu familia pe Pietonalul Unirii din municipiul Botoșani, la activitățile dedicate celor mici de Ziua Internațională a Copilului, o fetiță s-a pierdut în mulțime, iar tatăl ei a apelat la jandarmii care asigurau ordinea și siguranța publică în zonă, pentru a o găsi.

Trei patrule de jandarmi au început imediat căutarea fetiței, care a fost găsită în scurt timp, vizibil emoționată, în fața Muzeului de Istorie Județean Botoșani.

Jandarmii l-au anunțat telefonic pe tată, iar acesta a răsuflat ușurat când și-a revăzut cu bine fiica.

Recomandăm părinților care participă împreună cu copii la manifestări publice cu prezență numeroasă să îi supravegheze permanent, iar în cazul în care observă lipsa lor să solicite în cel mai scurt timp sprijinul jandarmilor aflați în dispozitivul de misiune.

 

Publicitate

 

 

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending