Connect with us

Eveniment

Orele suplimentare, primele în bani și al 13-lea salariul, luate în considerare la recalcularea pensiei

Publicat

Publicitate

Recalcularea pensiei va include orele suplimentare, primele în bani și al 13-lea salariu. Casa de Pensii a finalizat normele de implementare pentru noua lege, programată să intre în vigoare din toamnă, relatează alba24.ro.

Potrivit noii legi, pensia se va calcula prin înmulțirea punctului de referință, în valoare de 81 de lei, cu numărul total de puncte realizat de salariat.

Asta înseamnă cotele de contribuții plătite către bugetul de asigurări sociale, la care se adaugă sporuri și orele suplimentare, dacă este cazul.

„Legiuitorul a spus foarte clar să se valorifice sporurile acordate sporadic de-a lungul activității, adică vorbim de acele sporuri care nu aveau un caracter permanent.

Mă refer la acordul global, care era o formă de remunerare înainte de 1989, mă refer la prime și premii care s-au acordat fie la final de an, acum ele nu se iau în calcul, dar noi am considerat că ele trebuie luate în calculul pensiei” a declarat Daniel Baciu, președintele Casei de Pensii, pentru Știrile ProTV.

Pensii 2024: Puncte în plus pentru depășirea stagiului de cotizare

Mai mult, se vor acorda puncte în plus pentru persoanele care depășesc stagiul de cotizare de 25 de ani: 0,50 puncte pentru fiecare an realizat peste 25 de ani, 0,75 puncte pentru fiecare an peste 30 de ani și un punct pentru fiecare an peste 35 ani.

Publicitate

Pentru moment, autoritățile de la Casa de Pensii cunosc veniturile brute ale tuturor angajaților începând cu aprilie 2001. Adică salariile de bază, bonusurile și primele pe care angajatorii sunt obligați să le transmită lunar către ANAF.

Daniel Baciu, președinte Casa de Pensii: ”Cei din 2001, vorbim de acele sporuri care sunt suplimentar față de salariul de bază pe care noi deja îl avem, ele se pot aduce de la angajatori, acolo unde fiecare și-a desfășurat activitatea, este vorba despre o adeverință care este foarte clar stipulate în lege prin anexa de la lege – prin care să se facă acea mențiune că s-a contribuit la sistem”.

În situațiile excepționale, în care s-a pierdut carnetul de muncă sau angajatorul nu mai există, legea prevede că datele vor fi preluate din arhiva electronică a caselor de pensii.

Recalcularea programată în septembrie ar urma să aibă un impact de aproximativ 10 miliarde de lei, susțin oficialii de la Ministerul Muncii.

Pensii 2024: formula de calcul în noua lege a pensiilor

Pensia va fi calculată luând în considerare valoarea punctului de referință. Acesta va fi înmulțit cu numărul de puncte.

Punctul de referință este valoarea punctului de pensie împărțit la 25.

Numărul total de puncte reprezintă suma punctelor de contributivitate, puncte stabilitate și puncte perioade asimilate și necontributive.

  • VPR x NR. TOTAL PCT
  • VPR (valoarea punctului de referință) = VPP : 25
  • NR. TOTAL PCT.= puncte contributivitate + puncte stabilitate + puncte perioade asimilate si necontributive

Noua lege a pensiilor: puncte suplimentare

La calculul numărului total de puncte se va adăuga un număr de puncte pentru fiecare an realizat peste stagiul de cotizare de 25 de ani, si anume:

  • 0,50 puncte/an pentru anii din intervalul 26-30 inclusiv;
  • 0,75 puncte/an pentru anii din intervalul 31-35 inclusiv;
  • 1 punct/an pentru anii din intervalul 36-40-etc. (varianta bonusului de 0,50/0,75/1 pct agreata de CE )

Aceste puncte se vor acorda doar pentru anii contributivi care nu se suprapun cu anii de pensie.

Totodată, punctele reprezintă stimulente pentru prelungirea vieții profesionale.

Stagiul de cotizare de 25 de ani din cadrul formulei de calcul al VPR nu este un stagiu folosit la calculul dreptului de pensie, ci la calculul VPR.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Atenție în trafic! Cod galben de ceață prelungit pentru o parte în județul Botoșani

Publicat

Publicitate

Meteorologii au prelungit avertizarea de cod galben de ceață pentru o parte din județul Botoșani până la ora 09:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitatea pe drumurile din Dorohoi, Hudești, Mihai Eminescu, Suharău, Vlădeni, Ibănești, Șendriceni, Vârfu Câmpului, Cristinești, Dersca, George Enescu, Hilișeu-Horia, Păltiniș, Broscăuți, Pomârla, Roma, Darabani, Mihăileni, Corlăteni, Leorda, Cândești, Cordăreni, Brăești, Concești, Văculești, Lozna, Dimăcheni și Bucecea vizibilitatea scade sub 200 de metri, iar pe alocuri poate coborî chiar sub 50 de metri, ceea ce îngreunează considerabil deplasarea.

În aceste condiții, ISU Botoșani îi îndeamnă pe șoferi să circule cu prudență sporită, să reducă viteza și să respecte cu strictețe regulile de circulație, pentru siguranța lor și a celorlalți participanți la trafic. Totodată, pietonii sunt sfătuiți să traverseze numai pe trecerile marcate și să se asigure temeinic înainte de a păși pe carosabil.

Pompierii militari rămân mobilizați permanent, 24 de ore din 24, pentru a interveni rapid în cazul situațiilor de urgență și pentru acordarea primului ajutor persoanelor aflate în dificultate. Toate evenimentele apărute la nivel județean sunt monitorizate de Centrul Operațional, care dispune imediat măsurile necesare pentru gestionarea eficientă a intervențiilor.

Informații suplimentare despre comportamentul adecvat în situații de urgență pot fi consultate pe platforma națională fiipregatit.ro, precum și în aplicația DSU, disponibilă gratuit în App Store și Google Play.

Citeste mai mult

Educație

Moment istoric pentru educația botoșăneană: Elevul Matei Butnaru, distins cu „Curajul Civic” la Palatul Regal

Publicat

Publicitate

Palatul Regal din București a găzduit, în seara de 8 decembrie 2025, una dintre cele mai emoționante ceremonii dedicate comunităților din România: Seara Regală a Curajului Civic, sub patronajul Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei Române, și al Alteței Sale Regale Principele Radu.

Evenimentul a adunat personalități, instituții și tineri remarcabili, într-un omagiu adus celor care, prin faptele lor, au demonstrat altruism, devotament și patriotism.

Inspectorul Școlar General al ISJ Botoșani, Bogdan Suruciuc, prezent la ceremonie alături de directorul Colegiului Național Mihai Eminescu Botoșani, Cristina Chiriac, și Elena-Mihaela Butnaru, a trăit un moment pe care l-a descris drept „memorabil pentru întreaga comunitate educațională botoșăneană”. â

În cadrul festiv, elevul Matei Butnaru, de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Botoșani, a primit distincția „Curajul Civic”, după extraordinara performanță de a obține medalia de aur la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică pentru Juniori (IOAA Jr) 2025.

Tânărul botoșănean, considerat unul dintre cele mai promițătoare talente ale învățământului românesc, a urcat pe scena Palatului Regal într-un ropot de aplauze. Distincția sa reprezintă nu doar o recunoaștere a excelenței academice, ci și un simbol al curajului de a visa, de a depăși limite și de a inspira o generație întreagă.

În aceeași seară, Colegiul Național „Mihai Eminescu” Botoșani a primit, la rândul său, distincția „Curajul Civic”, în semn de apreciere pentru calitatea actului educațional și pentru modul exemplar în care susține performanțele elevilor săi. Pentru Botoșani, momentul marchează o dublă recunoaștere la cel mai înalt nivel.

Publicitate

„Reușita lui Matei este o onoare pentru întreg județul și un prilej de mândrie pentru școala botoșăneană”, a transmis inspectorul școlar general Bogdan Suruciuc, care a avut cuvinte de încurajare pentru tânărul medaliat: „Îți doresc să păstrezi mereu spiritul curajos, să-l lași să-ți modeleze drumul și să continui să inspiri prin exemplul tău.”

Ceremonia de la Palatul Regal a oferit o lecție de noblețe și recunoștință, iar Botoșaniul a fost, în această seară specială, în centrul atenției naționale. Elevul Matei Butnaru și colegiul său au dus, din nou, numele județului pe scena performanței și a excelenței.

Citeste mai mult

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2025: Zămislirea Preasfintei Născătoare  de Dumnezeu

Publicat

Publicitate

Domnul şi Dumnezeul nostru, vrând să-Şi gătească Luişi biserică însufleţită şi casă sfân­tă pentru sălăşluirea Lui, a trimis pe îngerul Său la drepţii Ioachim şi Ana – căci din aceş­tia avea să se nască Maica Sa după trup – şi a arătat mai dinainte că va zămisli cea stearpă şi cea care nu avea copii, pentru ca să adeve­rească zămislirea Lui din Sfânta Fecioară.

Astfel, Sfânta Fecioară Maria a fost zămislită din fă­găduinţă, dar din unire şi din sămânţa bărbă­teasca. Numai Domnul nostru Iisus Hristos a fost zămislit fără unire şi fără sămânţă bărbă­tească şi S-a născut din Sfânta Fecioară Maria mai presus de înţelegere, aşa cum numai El ştie; fiind Dumnezeu desăvârşit a luat trup de­săvârşit, aşa precum şi la început a făcut şi a plăsmuit firea omenească.

Prăznuim această zi cu aducere aminte de cuvintele spuse drepţilor Ioachim şi Ana de îngerul care le-a binevestit sfânta zămislire a Preacuratei Născătoare de Dumnezeu. Dum­nezeu, Cel ce a făcut lumea din nimic, a prefă­cut în fapte aceste cuvinte; a trezit pântecele cel sterp spre rodire şi a făcut în chip minunat maică născătoare de copii pe aceea ce îmbă­trânise fără să nască.

Dumnezeu a dat acest rod vrednic de ruga drepţilor Ioachim şi Ana, din care avea să vină însuşi Dumnezeu în trup spre naşterea din nou a lumii. Dumnezeu a bine­voit ca aceşti înţelepţi părinţi să nască pe Fe­cioara, pe cea hotărâtă mai înainte de veac, pe cea aleasă din toate neamurile să fie Născătoa­re de Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor

Citeste mai mult

Eveniment

Amenzile pentru lipsa codului QR pe bonurile fiscale, amânată până în noiembrie 2026

Publicat

Publicitate

Guvernul României a decis să amâne cu încă un an aplicarea sancțiunilor pentru operatorii economici care nu includ pe bonurile fiscale noile elemente obligatorii prevăzute de legislație, precum codul de identificare al beneficiarului, numărul unic de identificare al bonului și codul QR, scrie alba24.ro.

Măsura a fost adoptată printr-o ordonanță de urgență aprobată în ședința Executivului din 5 decembrie 2025, prelungind perioada de suspendare a sancțiunilor până în luna noiembrie 2026, potrivit Termene.ro.

Decizia vine după ce termenul anterior, stabilit pentru 1 septembrie 2025, a expirat, iar mediul economic nu dispune încă de infrastructura tehnică necesară pentru implementarea noilor cerințe.

Potrivit Guvernului, operatorii ar fi fost expuși unor sancțiuni severe fără ca întârzierile să fie imputabile acestora.
Amenzile pentru lipsa codului QR pe bonurile fiscale, amânată până în noiembrie 2026.

Guvernul României a decis să amâne cu încă un an aplicarea sancțiunilor pentru operatorii economici care nu includ pe bonurile fiscale noile elemente obligatorii prevăzute de legislație, precum codul de identificare al beneficiarului, numărul unic de identificare al bonului și codul QR.

Măsura a fost adoptată printr-o ordonanță de urgență aprobată în ședința Executivului din 5 decembrie 2025, prelungind perioada de suspendare a sancțiunilor până în luna noiembrie 2026, potrivit Termene.ro.

Publicitate

Decizia vine după ce termenul anterior, stabilit pentru 1 septembrie 2025, a expirat, iar mediul economic nu dispune încă de infrastructura tehnică necesară pentru implementarea noilor cerințe.

Potrivit Guvernului, operatorii ar fi fost expuși unor sancțiuni severe fără ca întârzierile să fie imputabile acestora.

Executivul arată în motivarea actului normativ că producătorii și distribuitorii autorizați nu au finalizat instalarea și omologarea funcționalităților obligatorii pentru aparatele de marcat electronice fiscale.

Acestea presupun modificări software complexe și introducerea unui sistem standardizat pentru generarea codurilor QR, proces care nu poate fi implementat încă pe scară largă.

În aceste condiții, Guvernul a decis prelungirea suspendării sancțiunilor pentru a evita măsuri punitive nejustificate și pentru a permite mediului economic să se conformeze noilor obligații odată ce infrastructura tehnică va fi complet operațională.
Executivul arată în motivarea actului normativ că producătorii și distribuitorii autorizați nu au finalizat instalarea și omologarea funcționalităților obligatorii pentru aparatele de marcat electronice fiscale.

Acestea presupun modificări software complexe și introducerea unui sistem standardizat pentru generarea codurilor QR, proces care nu poate fi implementat încă pe scară largă.

În aceste condiții, Guvernul a decis prelungirea suspendării sancțiunilor pentru a evita măsuri punitive nejustificate și pentru a permite mediului economic să se conformeze noilor obligații odată ce infrastructura tehnică va fi complet operațională.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending