Connect with us

Administratie

Ordonanță de urgență care blochează investițiile neacoperite de susținere financiară, pusă în dezbatere publică

Publicat

Publicitate

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a pus în transparență decizională o ordonanță de urgență care blochează anumite investiții la nivel local. Ordonanța urmărește reducerea portofoliului de angajamente peste capacitatea bugetului național, scrie alba24.ro.

În nota de fundamentare se arată că ordonanța e necesară pentru atenuarea riscului fiscal sistemic, iminent și de o gravitate excepțională, generat de o supracontractare masivă și necorelată cu realitățile bugetare a proiectelor de infrastructură finanțate din fonduri europene, în special prin Politica de Coeziune și Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

MIPE susține că ordonanța urmărește reducerea portofoliului de angajamente peste capacitatea bugetului național, adoptarea unor măsuri corective ferme și restabilirea disciplinei financiare prin prioritizarea proiectelor în funcție de maturitate și sustenabilitate.

Această măsură vine într-un moment în care România renegociază cu Bruxelles-ul jaloanele și țintele din PNRR și încearcă să evite consecințe macroeconomice grave, inclusiv depășirea traiectoriei fiscale asumate.

De asemenea, prin OUG se urmărește:

  • diminuarea portofoliului de angajamente financiare viitoare care depășește în mod manifest capacitatea de susținere a bugetului național, prin menținerea acelor proiecte care au șanse reale de a se implementa în termenul final al PNRR;
  • adoptarea unor măsuri corective ferme și imediate, precum și modalitatea de ajustare a contractelor de finanțare încheiate astfel încât acestea să se încadreze în anvelopa financiară renegociată a PNRR;
  • evitarea unor consecințe macroeconomice severe, și diminuarea riscului de neîncadrare în traiectoria fiscală asumată de România în cadrul planului fiscal,
  • instituirea un control riguros, centralizat și transparent al cheltuielilor publice aferente proiectelor de infrastructură finanțate din surse europene printr-un set de măsuri structurate, menite să restabilească disciplina bugetară și să prioritizeze investițiile în funcție de maturitate și sustenabilitate financiară
  • suspendarea până la aprobarea de către Comisia Europeană a Deciziei de modificare a Deciziei de punere în aplicare a Consiliului din 3 noiembrie 2021 de aprobare a evaluării planului de redresare şi rezilienţă al României modificată prin Decizia de punere în aplicare a Consiliului din 5 decembrie 2023, a încheierii sau emiterii contractelor/deciziilor/ordinelor de finanțare în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență de către coordonatorii de reforme și/sau investiții, agențiile de implementare și responsabilii de implementarea investițiilor specifice locale, după caz, așa cum sunt definiți în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituțional și financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare și reziliență, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului național de redresare și reziliență necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile și nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență, cu modificările și completările ulterioare cu beneficiarii, astfel cum sunt definiți la art. 2 lit. l) din aceeași ordonanță de urgență precum și excepția prin care Guvernul poate autoriza încheierea sau emiterea de contracte/decizii/ordine de finanțare în cazuri temeinic justificate, prin memorandum inițiat de ordonatorii principali de credite cu rol de coordonatori de reformă și investiții, cu avizul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene
  • suspendarea până la aprobarea de către Comisia Europeană a Deciziei de modificare a Deciziei de punere în aplicare a Consiliului din 3 noiembrie 2021 de aprobare a evaluării planului de redresare şi rezilienţă al României modificată prin Decizia de punere în aplicare a Consiliului din 5 decembrie 2023, a încheierii de angajamente legale de către beneficiarii instituții și autorități publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare și structurile de implementare, din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență așa cum sunt definiți în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 124/2021, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 178/2022, cu modificările și completările ulterioare;
  • suspendarea până la aprobarea de către Comisia Europeană a Deciziei de modificare a Deciziei de punere în aplicare a Consiliului din 3 noiembrie 2021 de aprobare a evaluării planului de redresare şi rezilienţă al României modificată prin Decizia de punere în aplicare a Consiliului din 5 decembrie 2023, a atribuirii de contracte de prestări de servicii, de execuție de lucrări aferente reformelor și investițiilor finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, de către beneficiarii sau structurile de implementare, operatori economici aflați în subordinea/coordonarea/sub autoritatea unei autorităţi publice centrale și locale;
  • denunțarea unilaterală de către coordonatorii de reforme și/sau investiții, agențiile de implementare și responsabilii de implementarea investițiilor specifice locale a contractelor/deciziilor/ordinelor de finanțare finanțate din PNRR, în cadrul cărora nu există proceduri de atribuire a contractelor de achiziție inițiate de beneficiari și/sau structurile de implementare, precum și pentru procedurile de achiziție publică pentru care nu a fost parcursă etapa de comunicare a rezultatului procedurii de achiziție publică la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență,
  • suspendarea unilaterală, până la data de 31 decembrie 2026, prin notificare, de către coordonatorii de reforme și/sau investiții, agențiile de implementare, structurile de implementare și responsabilii de implementarea investițiilor specifice locale a contractelor/deciziilor/ordinelor de finanțare finanțate din PNRR în cadrul cărora au fost parcurse etapele pregătitoare referitoare la elaborarea studiilor de fezabilitate, și/sau obținerea de avize și autorizații, procedurile de achiziție de lucrări au fost finalizate, iar în cadrul contractelor/acordurilor-cadru de achiziție încheiate nu au fost emise ordinele de începere a lucrărilor de execuție,
  • instituirea unei obligații de a obține aprobarea Guvernului prin memorandum inițiat de către coordonatorul de reforme și/sau investiții cu privire la oportunitatea continuării investiției și a impactului bugetar total avizat de MF și MIPE pentru continuarea derulării contractelor/deciziilor/ordinelor de finanțare finanțate din PNRR în cadrul cărora progresul fizic al obiectivului de investiții, certificat prin situații de lucrări este mai mic de 30%;
  • în situația în care progresul fizic al obiectivului de investiții, certificat prin situații de lucrări este mai mare de 30%, continuarea implementării se va efectua doar în condițiile în care finalizarea obiectivului conform graficului de lucrări asumat este anterioară datei de 31 august 2026, în baza unui aviz emis de către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene la solicitarea coordonatorului de reforme și/sau investiții;
  • instituirea unor excepții prin care pot fi încheiate noi angajamente legale și continuată implementarea contractelor/deciziilor/ordinelor de finanțare în scopul eficientizării și accelerării implementării investițiilor, precum și pentru atingerea jaloanelor și țintelor ce fac obiectul renegocierii în Planul Național de Redresare și Reziliență, respectiv prin memorandum inițiat de ordonatorii principali de credite cu rol de coordonatori de reformă și/sau investiții, cu avizul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene,
  • reglementarea interdicției de efectuare a transferurilor de fonduri publice aferente PNRR pentru proiectele ce fac obiectul informărilor Comisiei Europene cu privire la nerespectarea Directivei 2014/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014  privind achizițiile publice și de abrogare a Directivei 2004/18/CE,
  • reglementarea pentru anul 2025 a  modalității de încheiere a unor nou angajamente legale pentru proiecte de investiții nou finanțate prin Programul național de dezvoltare locală etapa I și etapa a II-a, Programul național de investiții ”Anghel Saligny” și Programul național de construcții de interes public sau social, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, precum și atribuirea de noi contracte de prestări de servicii, de execuție de lucrări, aferente proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, de către Compania Națională de Investiții „C.N.I.” – S.A,
  • instituirea, pentru anul 2025, a interdicției depășirii sumelor alocate în euro, la nivel de program prevăzute la art. 15 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 133/2021, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2023, cu modificările și completările ulterioare, cât și  condițiile de exceptare.

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Iarna lovește în buzunare: Facturile la gaze sunt cu până la 30% mai mari în ianuarie 2026 față de 2025

Publicat

Publicitate

Facturile la gaze ale românilor au crescut semnificativ în ianuarie 2026, ajungând cu până la 30% mai mari față de aceeași perioadă a anului trecut. Analiza aparține Asociația Energia Inteligentă, iar concluziile sunt prezentate de președintele organizației, Dumitru Chisăliță.

Potrivit datelor centralizate, consumul de gaze al populației a fost cu aproximativ 18% mai mare în ianuarie 2026 comparativ cu ianuarie 2025, pe fondul gerului persistent. Deși stocurile din depozite au fost mai mari cu circa 11%, acest surplus nu a fost suficient, iar România a apelat masiv la importuri.

Gazele din import au venit însă la prețuri ridicate, cu până la 40% mai mari decât cele din producția internă, iar în unele cazuri chiar cu peste 80% peste prețul reglementat. În ianuarie 2025, România era exportator net de gaze, situație care s-a schimbat radical în acest an.

Asociația estimează că majorarea facturilor se datorează în proporție de aproximativ 20% creșterii consumului și de circa 5% creșterii prețului gazelor, restul fiind influențat de structura sistemului energetic și de dependența de importuri în perioadele de ger.

Concret, pentru apartamentele izolate, creșterile pot însemna între 100 și 150 de lei în plus pe factură, iar pentru locuințele neizolate sau case, majorarea poate ajunge la 200–400 de lei într-o singură lună.

„Problema nu este doar frigul, ci faptul că România intră în fiecare iarnă nepregătită, cu locuințe ineficiente energetic și pierderi mari de căldură”, avertizează Dumitru Chisăliță.

Publicitate

Specialiștii subliniază că, fără investiții serioase în reabilitare termică și eficiență energetică, astfel de creșteri vor deveni o constantă în fiecare sezon rece.

Citeste mai mult

Eveniment

Rezultatele tragerilor la LOTO de duminică, 1 februarie 2026

Publicat

Publicitate

LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, duminică, 1 februarie 2026, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Numerele extrase, 1 februarie 2026:

Loto 6/49: 25, 20, 22, 40, 6, 44

Loto 5/40: 37, 34, 22, 11, 40, 20

Joker: 25, 45, 26, 38, 14 + 19

Noroc: 3 5 2 4 6 9 2

Publicitate

Noroc Plus: 6 6 0 0 9 0

Super Noroc: 9 1 3 5 4 0

Citeste mai mult

Eveniment

Senatorul Silegeanu: Sprijin cerut la București pentru salvarea Modern Calor de la faliment

Publicat

Publicitate

Senatorul Cătălin Silegeanu acuză guvernele care s-au succedat la putere și administrația locală din Botoșani că au împins societatea Modern Calor în pragul colapsului, prin lipsa investițiilor și gestionarea defectuoasă a tranziției energetice. Parlamentarul le va solicita miniștrilor de resort măsuri urgente pentru redresarea companiilor aflate în situații similare.

„Modern Calor, ca multe alte CET-uri din țară, riscă să ajungă în faliment pentru că plătește prețul prostiei politice și administrative. Primarul municipiului Botoșani anunță aproape senin că societatea care asigură căldura pentru aproape 10.000 de locuințe și instituții publice, inclusiv Spitalul Județean, este în pragul colapsului din cauza costurilor cu certificatele verzi”, susține senatorul Cătălin Silegeanu.

El arată că numai în anul 2025 societatea ar fi achitat aproximativ 12 milioane de lei pentru certificatele de emisii și critică lipsa de reacție a autorităților în fața scumpirilor accelerate.

„Ceea ce nu spune primarul este că aceste sume sunt deopotrivă prețul lașității politice a guvernelor și al incompetenței administrației locale. Înainte de 2020, prețul certificatelor pornea de la 3 euro pe tonă, iar astăzi a depășit 80 de euro, o creștere de peste 2500% în mai puțin de 10 ani”, afirmă senatorul.

Acesta precizează că România a intrat în tranziția verde cu CET-uri vechi și poluante, în condițiile în care „partidele succedate la putere au refuzat deliberat să investească în instalații ecologice, în stocare și în rețele de distribuție, preferând soluții de avarie și subvenții temporare”.

„Administrația municipiului Botoșani nu controlează prețul certificatelor, dar cu siguranță putea reduce cantitatea de emisii dacă moderniza CET-ul și instalațiile. În plus, Modern Calor produce energie electrică în cogenerare, dar nu are infrastructură de stocare, așa că o pierde economic. Așadar, primarul, ca orice alt decident politic, nu este deloc lipsită de vină!”, atrage atenția Cătălin Silegeanu.

Publicitate

Parlamentarul va prezenta situația Modern Calor autorităților centrale și va solicita sprijin de la Ministerul Energiei, Ministerul Mediului și Ministerul Dezvoltării, urmând să-l interpeleze pe premierul Ilie Bolojan cu privire la soluțiile avute în vedere pentru CET-urile aflate în colaps.

Modern Calor ar fi a doua societate de termoficare care ar intra în colaps la Botoșani, după Termica, iar efectele s-ar răsfrânge asupra a mii de locuințe, școli și instituții publice, inclusiv spitale.

Citeste mai mult

Cultura

MOMENTUL DE CULTURĂ. CU GEORGICĂ MANOLE (426)

Publicat

Publicitate

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:

DIN CAIETUL MEU DE ÎNSEMNĂRI 

Actorul Ion Caramitru despre Eminescu: 1. „Eminescu rămâne la originea frumoasei limbi româneşti pe care o vorbim astăzi”; 2. „…Eminescu, făcând studii de limbă germană, îndreptându-se spre cultura şi filozofia germană, a dus limba română, ca structură şi limpezime, pe culmi nemaiatinse până la el”; 3. „De când sunt împătimit de Eminescu, mă cunosc mai bine pe mine însumi”; 4. „Deşi Eminescu e un caz, eu nu colecţionez poeţi, eu colecţionez poezie”; 5. „Îmi vin în minte versuri de Eminescu, versuri de un modernism incredibil. Iată: „Cum planeţii toţi îngheaţă şi s-azvârl rebeli în spaţ’ /  Ei, din frânele luminii şi ai soarelui scăpaţi”. E o suită formidabilă de sonorităţi aici care se adaugă, cum să spun, naşterii universului”; 6. „Dacă am un regret – şi, de fapt nu e numai regretul meu – Eminescu are şi proză, proză pe care o spun uneori pe scenă, însă teatrul său e de nejucat. Din păcate. E într-un limbaj arhaic, nu e psihologizat cât ar trebui, nu e vorbit, ţinând cont de natura personajelor, aşa cum e la Shakespeare – care nu cred că va fi  vreodată depăşit de nici un alt autor, oricât de genial ar fi acesta”(vezi „România literară” nr. 2 din 2021);

După ce, în „România literară” nr. 10 din 2020, Dan Stanca prezintă cele două etape ale iubirii de sine, cea specifică epocii clasice („pe vremea aceea autorii se răsfăţau pe ei înşişi, îşi închipuiau că au atins  forma perfectă şi deci se pot admira la nesfârşit”) şi cea impusă de postmodernism („narcisismul lor este doctrină împietrită”; „nu văd mai departe de orizontul sufocant al propriului eu”), vorbeşte despre ura de sine: 1. „e necesară pentru că ne supune unui exerciţiu de autoflagelare, să te crezi un nesincer pentru cât te-ai lăudat”; 2. „romantismul a produs-o prin destabilizarea iubirii de sine”; 3. „dezordinea a luat locul ordinii”; 4. „ s-a impus estetica urâtului prin realizarea rupturii dintre frumosul natural şi cel estetic”;

Ştefania Coşuleanu, în „Ziarul Lumina” din 19 aprilie 2019, publică un interviu cu Alexandru Pugna. Aducându-se vorba despre persoanele considerate „tezaur uman viu”, Alexandru Pugna le descrie  pornind de la două aspecte. Primul aspect îl constituie moştenirea lor: 1.”depozitari de valori tradiţionale româneşti”; 2. „ţin aprinsă flacăra spiritului şi identităţii româneşti”; 3. „ adevăraţi apărători ai autenticităţii şi ai sufletului neamului”; 4. „adevărate modele de viaţă pentru generaţia tânără, căreia încearcă să le transmită moştenirea lumii rurale”; 5. „păstrează „firul viu” ce vine din vremi de demult spre noi şi care este dus mai departe ca o garanţie pentru nemurirea neamului nostru”. Al doilea aspect îl constituie mesajul transmis: 1. „e unul ce vorbeşte despre  veşnicie”; 2. „că suntem un popor bogat din punct de vedere spiritual”;

Iulian Boldea, în „Apostrof” nr. 9 din 2020, aduce vorba despre optzecişti: 1. „preeminenţa spaţiului în raport cu personajul sau evenimentul”; 2. „orizontul ficţiunii e la confluenţa imaginarului cu realitatea”; 3. „explorează realul în grilă fantezistă”; 4. „se situează în coordonatele livrescului”.

Publicitate

Gabriel Chifu, în „România literară nr. 6 din 2021, vine cu o explicaţie după cum îşi scrie cărţile: „…direct pe laptop. Habar n-am dacă ce scrisesem era un text valoros: eu scriu şi rescriu, şterg şi completez…”;

Din poemul „De iarnă” de Traian Ştef: „Acum peste tot sunt oglinzi / La intersecţii în magazine / În cabinele de probă / La frizerie oglinda urmăreşte / Toată operaţiunea tunsului / Mâna cu foarfecele mişcându-se întruna / Iar cealaltă trecând blând prin păr / la sfârşit frizeriţa ia altă oglindă / Şi te întreabă dacă eşti mulţumit / Cu ce oglindeşte oglinda mare din oglinda mică / La fel mă  întrebă deunăzi dentista / Dacă îmi place cum culoarea coroniţei noi / Se potriveşte cu aceea a dinţilor vechi / Îmi ţine oglinda în faţă / Eu o îndrept atingându-i uşor mâna / Să intrăm amândoi în tablou / Şi îi spun ceea ce nu apucasem să-i spun frizeriţei / Că de o vreme mă uit mai rar în oglindă / Că nu mie trebuie să-mi placă imaginea / Ci acelora care ocupă marginea”;

Refrenul melodiei „Let Her Go” (în traducere „Las-o liberă”,  sau „Dă-i drumul”,  sau „Las-o să plece”, sau…) al formaţiei Passenger merită a fi reluat aici: „Ştii că o iubeşti doar atunci când o laşi să plece, / Afli că îţi lipseşte soarele doar când începe să ningă, /  Realizezi că nu-ţi place să călătoreşti abia când porneşti la drum”;

Revista „Apostrof” nr. 1 din 2021 publică poezii semnate de Rodica Braga. Reţin câteva versuri: „dar nu sunt decât un om / supus greşelii, forţelor / constrângătoare ale vieţii, / umorilor mele schimbătoare, / hachiţelor timpului / şi bolilor ucigătoare, / rânduri şi rânduri de piei / se vor desprinde de pe mine / şi mă vor lăsa subţiată / şi transparentă / ca o pânză de păianjen / în care voi prinde / ca pe o muscă obosită, / doar moartea”;

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending