Connect with us

Actualitate

ORDINUL DE PROTECȚIE va putea fi emis și pentru HĂRȚUIREA ONLINE sau la TELEFON

Publicat

Publicitate

Oamenii legii vor putea interveni nu doar în cazul violențelor fizice, ci și acolo unde sunt acte de hărțuire online, apeluri telefonice multiple, urmărirea în mod repetat a unei femei sau supravegherea locuinței acesteia, relatează alba24.ro.  

Ordinul de protecție, limitat în prezent la victimele violenței domestice, urmează să fie extins și va putea viza toate formele de violență, indiferent de relația care există între victimă și agresor. Un proiect de lege în acest sens a fost aprobat joi, în ședința de Guvern.

La inițiativa Ministerului Justiției și a Ministerului Afacerilor Interne, Guvernul a aprobat, în ședința de joi, un proiect de lege revoluționar pentru protejarea victimelor violenței împotriva agresorilor: Legea privind ordinul de protecție.

„Este o inițiativă de care e nevoie în societatea noastră pentru a combate violența și care asigură cadrul necesar pentru profesioniști – polițiști, procurori, judecători – pentru a preveni cazuri grave de violență, multe dintre ele dezbătute public în societatea românească.

Proiectul de lege este rezultatul a doi ani de consultări și dezbateri cu reprezentanți ai instituțiilor publice de resort și ai mediului asociativ care au vizat identificarea celor mai eficace instrumente pentru extinderea categoriilor de beneficiari ai ordinului de protecție și ai ordinului de protecție provizoriu, limitat în prezent la victimele violenței domestice”, se precizează într-un comunicat al ministerului.

„Victima va fi protejată indiferent cine este agresorul. Prin această lege, extindem ordinul de protecție la TOATE victimele care au nevoie de protecție, în urma TUTUROR formelor de violență, indiferent de relația care există între victimă și agresor. Se va interveni nu doar în cazul violențelor fizice, ci și acolo unde sunt acte de hărțuire online, apeluri telefonice multiple, de multe ori la ore nepotrivite, urmărirea în mod repetat, fără drept sau interes legitim, a unei femei sau supravegherea locuinței acesteia sau a altor locuri și multe altele. Voi face tot ce e nevoie pentru a promova acest proiect în fiecare județ, în fața fiecărui cetățean”, a declarat ministrul justiției, Alina Gorghiu.

Publicitate

„Proiectul ridică nivelul de protecție a victimelor violenței, dând posibilitatea unei intervenții rapide a instituțiilor de aplicare a legii în cazuri de pericol iminent de violențe. Este rezultatul unei cooperări integrate între specialiștii Ministerului Justiției, ai Ministerului Afacerilor Interne și ai Parchetelor și va întări protecția cetățenilor și a bunurilor acestora, fiind pe deplin aliniat standardelor europene în domeniu”, a declarat vicepremierul Cătălin Predoiu, ministru al Afacerilor Interne.

Elaborarea propunerii legislative a avut în vedere două principii:

  • Statul român datorează tuturor cetățenilor săi același grad de protecție în fața unei amenințări. Indiferent de natura relației dintre victimă și agresor.
  • Atunci când avem la dispoziție un mecanism care funcționează, eficient, care salvează vieți, nu trebuie să rămână la nivel de „nișă”, restrâns doar la cazurile de violență domestică, acesta trebuie extins pentru a combate toate formele de violență.

Una dintre măsurile care se vor aplica în cazurile de violență va fi inclusiv monitorizarea agresorului cu brățară electronică. Cu acest mecanism, unul dintre cele mai moderne, vom evita cazuri grave de violență.

În urma aprobării de către Guvern, proiectul de act normativ va parcurge procedura parlamentară în vederea adoptării, urmând să intre în vigoare la 180 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Controale ale Poliției de Imigrări la firme din Botoșani: Niciun străin depistat în ședere ilegală

Publicat

Publicitate

Polițiștii de imigrări din Botoșani au desfășurat, la data de 11 decembrie a.c., o serie de verificări în domeniul prevenirii și combaterii muncii și șederii ilegale a străinilor, la două societăți comerciale de pe raza județului. Activitățile au vizat atât sectorul restaurantelor, cât și o unitate de reparații auto unde lucrează cetățeni din Republica Moldova și Ucraina.

Acțiunea polițiștilor de imigrări, desfășurată în cursul zilei de 11 decembrie, a avut ca obiectiv verificarea respectării regimului juridic privind șederea și încadrarea în muncă a străinilor. Controalele au avut loc la două societăți comerciale din Județul Botoșani, una cu domeniu de activitate ‘restaurante’, iar cealaltă specializată în repararea și întreținerea autovehiculelor.

În cadrul verificărilor au fost identificate și legitimate patru persoane, dintre care doi cetățeni români, un cetățean ucrainean și un cetățean din Republica Moldova. Polițiștii au verificat documentele și situația juridică a străinilor prezenți, pentru a se asigura că activitatea acestora se desfășoară în conformitate cu legislația în vigoare.

În urma acțiunilor efectuate, nu au fost depistați străini aflați în ședere ilegală și nu au fost constatate contravenții.

Astfel de controale sunt realizate periodic de către polițiștii de imigrări, având un rol important în prevenirea muncii nedeclarate și menținerea unui climat de ordine și legalitate pe piața muncii. Inspectoratul General pentru Imigrări recomandă angajatorilor și cetățenilor străini să respecte prevederile legale privind regimul șederii și încadrarea în muncă, pentru evitarea unor consecințe de natură contravențională sau penală.

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Cât de mult ar putea scădea ratele la credite ipotecare în 2026

Publicat

Publicitate

Estimările specialiștilor pentru începutul anului 2026 indică o posibilă scădere a IRCC, ceea ce ar putea diminua considerabil și ratele creditelor ipotecare, potrivit calculelor efectuate de specialiști pentru „Adevărul”.

Ratele la creditele ipotecare ar putea scădea în 2026

„Pentru o simulare de calcul pentru anul viitor, la un credit ipotecar de 250.000 de lei contractat pe o perioadă de 30 de ani, cu dobândă variabilă (IRCC+3,50%), rata lunară s-ar situa la 2.042 de lei (credit ipotecar cu o valoare de 250.000 de lei, contractat pe o perioadă de 30 de ani, dobândă variabilă formată din IRCC + 3,50%, valoarea luată în calcul pentru IRCC fiind de 5,67%)”, a declarat pentru „Adevărul” Alexandru Rădulescu, managing partner SVN Romania | Credit & Financial Solutions, partenerul exclusiv al Ipotecare.ro.

„Dorim să facem totuși câteva mențiuni:

• peste 98% din creditele ipotecare noi acordate în 2025 sunt cu dobândă fixă. Iar după expirarea perioadei de dobândă fixă se poate realiza o refinanțare în funcție de dobânzile practicate în acel moment – spre exemplu, dobândă ipotecară medie fixă pentru creditele acordate la începutul lui 2023 era de aproximativ 7,75%, mai mică față de dobânda medie variabilă de la acel moment, care era de 8,10%. Dacă respectivul credit a fost contractat cu o dobândă fixă în primii 3 ani, această perioadă va expira la începutul anului viitor, dobânda fixă medie estimată pentru T1 2026 fiind mai redusă comparativ cu nivelul inițial de dobândă fixă;

• calculele SVN Credit pe baza datelor BNR și a datelor din piața bancară arată că valoarea medie a unui credit ipotecar nou contractat a ajuns la finalul T3 2025 la 65.000 de euro la nivel național, echivalentul a aprox. 329.550 de lei.

Publicitate

• dacă luăm în calcul un credit ipotecar în valoare de 329.550 de lei, cu dobândă fixă de 5,55% pe an și o perioadă de rambursare de 30 de ani, rata lunară ar fi 1.881 de lei”, a declarat el pentru „Adevărul”.

Irina Chițu: Rata va scădea la 2.044 lei lună

Contactată telefonic, Irina Chițu, director Finzoom, a declarat pentru „Adevărul” că IRCC va fi de 5,68% de la 1 ianuarie 2026, ceea ce va duce și la scăderea ratei pentru creditele ipotecare.

„Rata va scădea la 2.044 lei pe lună, calculată la un credit ipotecar de 250.000 de lei contractat pe o perioadă de 30 de ani, cu dobândă variabilă (IRCC+3,50%).

Deși inflația și dobânzile rămân ridicate, scăderea IRCC de la 6,06% la 5,68% de la 1 ianuarie aduce o ușoară gură de oxigen și pentru românii care au credite cu dobândă variabilă dependentă de IRCC. Ratele lunare vor coborî modest, dar semnalul este important într-un context de costuri încă ridicate. Pentru consumatori, este un pas în direcția bună, dar prudența financiară rămâne esențială.

Și în continuare ofertele băncilor cu dobândă fixă în jur de 5%-6% sunt de preferat creditelor cu dobândă variabilă, atât pentru refinanțare, cât și pentru credite noi”, a declarat Irina Chițu pentru „Adevărul”

IRCC a crescut de la 1 octombrie 2025 la 6.06%. Valoarea acestuia este calculată pe baza datelor din T2/2025 (aprilie-iunie 2025).

În prezent, rata este de 2.113 lei lunar, ceea ce înseamnă că din ianuarie scăderea va fi de 69 de lei, potrivit Finzoom.

IRCC va scădea la 5,67% în primul trimestru din 2026

IRCC va scădea la 5,67% în primul trimestru din 2026, o valoare similară cu cea înregistrată în debutul acestui an. Și dobânzile fixe înregistrate pe segmentul ipotecar ar urma să scadă în primele luni ale anului viitor, până la o medie de 5,55%, arată o analiză realizată de SVN Credit Romania, de la nivel de aproximativ 5,70% înregistrat în ultimul trimestru din acest an.

Valoarea de 5,55% estimată pentru dobânzile fixe ipotecare la începutul lui 2026 va fi a treia cea mai redusă înregistrată în patru ani, în timp ce dobânda medie variabilă, estimată la 8,17% și compusă din IRCC plus o marjă fixă de 2,5%, va fi a patra cea mai scăzută valoare înregistrată de la începutul lui 2023 până în prezent.

Dobânda cheie ar putea scădea din nou în trimestrul doi

Trimestrul al doilea al anului viitor ar putea să aducă o nouă reducere a dobânzilor, calculele SVN Credit Romania pe baza valorilor zilnice actuale ale IRCC indicând un nivel provizoriu de aproximativ 5,58% a indicatorului de referință – nivelul IRCC se stabilește în funcție de cotațiile zilnice ale indicatorului de referință înregistrate în urmă cu două trimestre.

2025 s-a caracterizat printr-o stabilitate a dobânzilor ipotecare practicate în primele nouă luni ale anului, cele fixe fiind cuprinse în intervalul 5,45% – 5.70% pe întreaga durată a anului, în timp ce indicatorul IRCC a variat în intervalul 5,55% – 6,06% în ultimele luni ale anului.

„2025 va stabili noi recorduri pentru volumele anuale de credite ipotecare acordate în România, atât pentru creditele noi aprobate pentru achiziția de locuințe cât și luând în calcul toate formele de refinanțări și conversii. Iar 2026 se anunță a fi un an cel puțin la fel de bun, în absența unor evenimente macroeconomice cu impact puternic negativ – pe termen scurt, cel mai important factor va fi evoluția ratei inflației, care va determina și evoluția dobânzilor creditelor”, a comentat Alexandru Rădulescu.

2025 se va încheia, cel mai probabil, cu un nou record de credite ipotecare acordate în România. Cele mai recente statistici publicate de către Banca Centrală arată ca în primele zece luni din acest an au fost acordate la nivel național credite ipotecare în valoare de 9,2 miliarde de euro, în creștere cu 26% comparativ cu primele zece luni din 2024 – acest volum include însă și refinanțările, conversiile, transferurile și restructurările.

Numărul caselor și apartamentelor vândute la nivel național în primele zece luni din 2025 a fost cu 2,7% mai mic comparativ cu rezultatul înregistrat în primele zece luni din 2024, în timp ce volumul de vânzări rezidențiale din regiunea București – Ilfov a scăzut în aceeași perioadă cu 5,7% față de primele zece luni din 2024.

Citeste mai mult

Eveniment

Sfaturi de la pompieri pentru prevenirea accidentelor casnice în perioada pregătirilor pentru Sărbători

Publicat

Publicitate

Sărbătorile de Iarnă se apropie, iar cetăţenii desfăşoară în gospodării o serie de activităţi pentru pregătirea preparatelor din carne (sacrificarea animalelor, afumarea preparatelor din carne, etc.). Anii trecuţi, mai mulţi botoşăneni au avut de suferit fie de pe urma unor incendii provocate din neglijenţă, fie din cauza unor accidentări (plăgi tăiate, arsuri).

 

‼️ Pentru prevenirea unor astfel de situaţii, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani recomandă:

 

✅la sacrificarea porcului, locul ales pentru pârlirea acestuia trebuie să fie la o distanţă de siguranţă faţă de construcţii sau depozite de furaje;

 

Publicitate

✅buteliile de gaz utilizate trebuie să fie menținute la distanţă faţă de arzător, iar furtunurile de alimentare să aibă la capete coliere de fixare şi să nu prezinte fisuri;

 

✅nu trebuie folosită flacăra pentru verificarea etanşeităţii buteliei, a garniturilor sau a furtunului/conductei de gaz. Verificarea buteliei trebuie facută doar cu emulsie de apă cu săpun;

 

✅buteliile nu trebuie încălzite cu flacără și nici folosite în poziţie culcată, răsturnată sau înclinată;

 

✅în apropierea locului în care se desfășoară activitățile, trebuie asigurate mijloacele de primă intervenţie (recipiente cu apă, stingătoare etc.);

 

✅în cazul afumătorilor, acestea trebuie construite din zidării de cărămidă şi materiale incombustibile, trebuie amplasate la distanţe de siguranţă faţă de restul construcţiilor şi trebuie supravegheate pe toată perioada funcţionării;

 

✅pentru a se evita accidentările (plăgi tăiate, arsuri) se recomandă ca aceste activităţi să nu fie desfăşurate de către persoane aflate în sta re de ebrietate.

Citeste mai mult

Eveniment

Peste 300 de locuri de muncă sunt disponibile pentru români în Europa, prin EURES. Ce meserii sunt căutate și care sunt salariile

Publicat

Publicitate

Peste 300 de locuri de muncă sunt disponibile pentru români în Europa. Angajatorii europeni oferă, prin intermediul EURES România, 307 locuri de muncă în țări precum Norvegia, Suedia, Italia, Germania, Olanda, Danemarca, Slovenia, Malta, Franța și Irlanda, scrie Alba24.ro.

Sunt disponibile posturi în diverse domenii, de la lucrători în producție, mecanici, electricieni și bucătari, până la personal de punte, șoferi autobuz, fizioterapeuți și administratori IT.

Peste 300 de locuri de muncă sunt disponibile pentru români în Europa

Potrivit ANOFM, angajatorii europeni oferă, prin intermediul EURES România, 307 locuri de muncă, după cum urmează:

• Norvegia – 158 de posturi (manager de bucătărie, bucătar, lucrător ȋn producție – prelucrarea somonului, mecanic de biciclete, lucrător fermă bovine, tinichigiu auto, vopsitor auto, muncitor ȋn producție – industria piscicolă);

• Suedia – 94 posturi (operator de proces – zona topitorie, operator de proces – turnare continuă, mecanic – zona laminorului la cald, electrician – zona de turnare, electrician – macarale și echipamente de ridicare, mecanic – macarale și echipamente de ridicare, operator de proces – zona laminorului la cald, mecanic – zona topitorie, electrician, mecanic);

Publicitate

• Italia – 15 posturi (șofer autobuz);

• Germania – 11 posturi (fizioterapeut, lucrător ȋn producție – procesare produse din carne);

• Olanda – 10 posturi (personal de punte, timonier);

• Danemarca – 10 posturi (muncitor la demolări);

• Slovenia – 4 posturi (finisor fațade exterioare clădiri);

• Malta – 3 posturi (tehnician, analist chimie control calitate, administrator sisteme IT);

• Franța – 1 post (tehnician reglare mașini circulare de tricotat);

• Irlanda – 1 post (ȋngrijitor persoane).

Contractele de muncă pot avea durată determinată, de 12 luni, cu posibilitate de prelungire, sau pot fi permanente.

Care sunt salariile oferite

Potrivit ANOFM, salariul oferit este de angajatorii din Europa este de:

• 25.360 euro brut/an pentru lucrător fermă bovine,

• 24.000 – 29.000 euro brut/an pentru administrator sisteme IT,

• 20.000 – 28.000 euro brut/an pentru postul de tehnician,

• 19.500 – 25.000 euro brut/an pentru postul de analist chimie control calitate,

• 4.234 euro brut/lună pentru manager de bucătărie,

• 2.959 – 3.381 euro brut/lună pentru posturile de mecanic de biciclete,

• 2.850 – 3.678 euro brut/lună pentru posturile de electrician,

• 3.700 euro brut/lună pentru mecanic – zona laminorului la cald, electrician – zona de turnare și mecanic – zona topitorie,

• 3.000 – 4.000 euro brut/lună pentru timonier,

• 3.334 euro brut/lună pentru posturile de operator de proces și mecanic – macarale și echipamente de ridicare,

• 3.425 euro brut/lună pentru operator de proces – turnare continuă, electrician – macarale și echipamente de ridicare și operator de proces – zona laminorului la cald,

• 2.667 – 3.402 euro brut/lună pentru mecanic,

• 2.789 – 2.811 euro brut/lună pentru postul de bucătar,

• 2.600 euro brut/lună pentru postul de fizioterapeut,

• 2.500 – 3.500 euro brut/lună pentru posturile de personal de punte,

• 2.070 – 3.956 euro brut/lună pentru postul de ȋngrijitor persoane,

• 1.700 – 2.000 euro net/lună pentru posturile de finisor fațade exterioare clădiri,

• 1.560 euro brut/lună pentru posturile de șofer autobuz,

• 24,51 euro brut/oră pentru tinichigiu auto,

• 23,67 euro brut/oră pentru vopsitor auto,

• 19,31 euro brut/oră pentru posturile de lucrător ȋn producție – prelucrarea somonului,

• 18,56 euro brut/oră pentru muncitor ȋn producție – industria piscicolă;

• 14 euro brut/oră pentru lucrător ȋn producție – procesare produse din carne.

Cerințe și condiții

Pentru ocuparea acestor posturi vacante se solicită experiență și/sau calificare în domeniu, precum şi cunoştinţe de bază/bune de limbă a statului respectiv sau de limbă engleză.

Informații despre locurile de muncă noi în Europa pot fi obține de pe portalul EURES (EURopean Employment Services) – AICI, sau de pe site-ul EURES național – AICI.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending