Connect with us

Administratie

Oraşul Fămânzi şi comuna Hudeşti din judeţul Botoşani au semnat contractele pentru instalarea de panouri fotovoltaice

Publicat

Publicitate

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a semnat 11 contracte de finanţare de 28,49 milioane de lei pentru instalarea de panouri fotovoltaice pentru consumul propriu al entităţilor publice, iar printre ele se numără și Oraşul Fămânzi şi comuna Hudeşti din judeţul Botoşani, relatează agerpres.ro.

Prin semnarea celor 11 contracte, se asigură finanţare pentru proiecte noi, în valoare totală de 28,49 milioane de lei, cu o valoare totală a finanţării din Fondul pentru Modernizare de 23,96 milioane de lei, pentru o capacitate instalată totală de 3,71 MW, potrivit unui comunicat al ministerului de resort.

„Semnarea acestor contracte se subscrie priorităţii enunţate încă de la preluarea mandatului: investiţii, investiţii, investiţii. Le mulţumesc colegilor din minister care au înţeles necesitatea accelerării investiţiilor prin Fondul de Modernizare. Dezideratul nostru este o energie sigură, la un preţ corect şi cât mai verde. Prin Fondul pentru Modernizare avem cea mai mare şansă de dezvoltare pe care România o are în istoria recentă şi nu greşesc dacă spun că Ministerul Energiei gestionează cea mai importantă investiţie pentru viitorul României şi România Viitorului”, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

Astfel, vineri, au fost semnate 10 contracte de finanţare în cadrul apelului finanţat prin Fondul pentru Modernizare, Programul-cheie 1: Surse regenerabile de energie şi stocarea energiei – Sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsum pentru entităţi publice.

Valoarea totală a proiectelor finanţate este de 26,590 milioane de lei, din care valoarea totală a finanţării din Fondul pentru Modernizare este de 22,330 milioane lei, iar capacitatea totală instalată este de 3,46 MW.

Cele zece primării care au semnat contractele sunt: oraşul Fămânzi şi comuna Hudeşti din judeţul Botoşani, oraşul Lipova din judeţul Arad, comuna Roşia din judeţul Bihor, comuna Grindu din judeţul Ialomiţa, comuna Gologanu din judeţul Vrancea, comuna Cuza Vodă din judeţul Călăraşi, comuna Ruscova din judeţul Maramureş, comuna Chirnogeni din judeţul Constanţa şi comuna Ilva Mare din judeţul Bistriţa-Năsăud.

Publicitate

Anterior, pe 14 mai, s-a semnat contractul de finanţare pentru comuna Aştileu, judeţul Bihor, în valoare totală de 1,902 milioane de lei. Valoarea finanţării din Fondul pentru Modernizare este de 1,627 milioane de lei, pentru o capacitate instalată totală de 0,25 MW.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Cutremur de 4,4 în zona Vrancea, resimțit în mai multe județe. Nicio pagubă raportată până acum

Publicat

Publicitate

Un cutremur cu magnitudinea revizuită de 4,4 pe scara Richter s-a produs duminică seara, 11 mai 2025, la ora 21:34, în zona seismică Vrancea, potrivit Institutului Național pentru Fizica Pământului (INCDFP). Inițial, seismul fusese estimat la 4,6 magnitudine.

Cutremurul s-a produs la o adâncime de 125 de kilometri, după ce măsurătorile inițiale indicaseră 140 km. Mișcarea seismică a fost resimțită în mai multe localități din zona centrală și de sud-est a țării, fără a provoca însă panică sau efecte majore.

Seismul a avut epicentrul la 49 km vest de Focșani, 64 km nord de Buzău, 73 km est de Brașov și 92 km nord-est de Ploiești. Acesta este considerat un cutremur de intensitate medie, tipic pentru regiunea Vrancea — cea mai activă zonă seismică din România, cunoscută pentru producerea frecventă a unor cutremure la adâncimi mari.

Până la acest moment, nu au fost înregistrate apeluri la 112, iar autoritățile nu au raportat victime sau pagube materiale. Echipaje ale Inspectoratelor pentru Situații de Urgență din București-Ilfov și Vrancea au fost mobilizate imediat după producerea seismului și efectuează recunoașteri în teren, pentru a verifica eventualele efecte locale.

Citeste mai mult

Eveniment

VIDEO: Nuntă de suflet în pridvorul cerului, cu Preasfințitul Damaschin Dorneanul și sobor de preoți, la Stăuceni

Publicat

Publicitate

Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, din Stăuceni, a devenit, duminică, neîncăpătoare pentru mulțimea de credincioși veniți din tot satul ca să se roage împreună la o nuntă cum vezi doar în povești. Într-o atmosferă de profundă emoție și bucurie, doi tineri studenți din Botoșani, Răzvan-Mihai și Denisa-Gabriela, și-au unit destinele în fața lui Dumnezeu în Sfânta Taină a Cununie.

Au primit binecuvântare divină prin harul Preasfințitului Damaschin Dorneanul, un arhiereu foarte iubit de botoșăneni, care a slujit în fruntea unui sobor impresionant, din care au mai făcut parte părintele arhimandrit Hristostom Rădășanu, părintele Bogdan Dedu, profesor și consilier al mitropolitului Teofan, protopopul de Botoșani, părintele Petrul Fercal.

Nași au fost părintele paroh al Bisericii din Stăuceni, preotul Nicolae Cărăușu și soția sa, preoteasa Ana-Maria, profund emoționați, o imagine rară, dar profund grăitoare despre puterea iubirii care durează,  crește, binecuvântează. Cei doi le-au fost nu doar păstori spirituali, ci și modele vii, părinți duhovnicești care au așezat peste noua familie cuvânt, rugăciune și lacrimi de bucurie.

Slujba oficiată de Preasfințitul Damaschin Dorneanul, alături de un sobor impresionant de peste 20 de preoți, a fost cutremurător de frumoasă. Cu toții au înălțat rugăciuni pentru noua familie, înconjurându-i cu dragoste și sprijin duhovnicesc. Momentul încununării a fost de o intensitate rară. Mireasa, Denisa, copleșită de emoție și recunoștință, a izbucnit în lacrimi, simțind pe deplin taina și binecuvântarea unirii în Hristos.

Denisa este cunoscută ca o prezență luminoasă și constantă în Biserica din Stăuceni, unde slujește cu inima deschisă, fiind nelipsită de la slujbe și rugându-se fierbinte pentru întreaga comunitate. Este o adevărată floare vie a Bisericii, care dăruiește din frumusețea sufletului ei tuturor celor din jur, fiind un sprijin tainic și o lumină blândă în viața parohiei. Fiind singurul copil al părinților ei, Viorel și Irina Coșoreanu, aceștia au dorit ca nunta fiicei lor să fie una cu adevărat de poveste. Și așa a fost. Fiecare detaliu a fost gândit cu grijă, cu iubire și credință, pentru ca începutul vieții celor doi tineri să fie cu adevărat binecuvântat și memorabil.

Teologul Răzvan-Mihai Melnic este masterand și dascăl la Biserica din Drislea – Trușești. Este însă foarte apropiat și de părintele Nicolae Cărăușu și de biserica și oamenii din satul Stăuceni, unde a participat de multe ori la slujbe alături de Denisa.

Publicitate

Momentul care l-a făcut pe tatăl miresei, altfel un om puternic, să lăcrimeze, a fost dansul sfânt de la nuntă. Legătura neîntreruptă a iubirii dintre cei doi tineri este prefigurată și de dansul sacru ce are loc spre finalul ceremoniei Tainei Cununiei, când mirii și nașii prinși de mâini sunt conduși de către preot în jurul mesei, intonându-se trei tropare sau cântări: „Isaie dănțuiește”„Sfinților mucenici”„Slavă Ție, Hristoase Dumnezeule”. Această întreită înconjurare a mesei pe care se află Sfânta Evanghelie arată că viața mirilor gravitează în jurul lui Hristos, izvorul vieții, este proiectată în veșnicie și nu mai poate fi desfăcută. Ca și în cazul inelelor, cercul este simbolul eternității și arată căsătoria ca fiind un angajament permanent.

PS Damaschin a ținut un cuvânt de învățătură emoționant, în stilul său carismatic, dar profund. Arhiereul le-a dat câteva sfaturi tinerilor miri, amintind de cuvintele Sfintei Scripturi, iar la final le-a dăruit o icoană deosebit de frumoasă, argintată, cu Sfânta Cuvioasă Parascheva, recomandându-le să o ia ca ocrotitoare pe drumul vieții lor.

Nunta Denisei cu Răzvan, două flori vii ale Bisericii, mărturii ale nădejdii că drumul mântuirii este încă plin de vârste fragede,  rămâne nu doar un moment de sărbătoare, ci o dovadă concludentă a iubirii curate, a credinței statornice și a binecuvântării care vine atunci când tinerii aleg să își zidească familia pe temelia învățăturii lui Hristos.

 

Citeste mai mult

Economie

Umbrărescu oprește lucrările pe Autostrada Unirii – A8, care unește Moldova de Transilvania

Publicat

Publicitate

Compania UMB va opri lucrările atât pe pe A8 – Autostrada Unirii, cât și pe Autostrada Transilvania, potrivit Libertatea, care a publicat mai multe mesaje ale muncitorilor implicați în proiecte. Potrivit acestor informații, șantierul de pe A8 va fi închis începând de săptămâna viitoare, relatează cluj24.ro. Mesajele angajaților, care confirmă această decizie, au fost făcute publice pe pagina de Facebook „Drum Expres Focșani Brăila Constanța” și au atras atenția celor care urmăresc îndeaproape stadiul lucrărilor de infrastructură rutieră din România.

Lucrările la Autostrada Transilvania, în aer. Umbrărescu a rămas fără bani?

În aceste mesaje se arată, de asemenea, că lucrările vor fi oprite și pe A3 – Autostrada Transilvania. Conform mesajelor, UMB, companie deținută de omul de afaceri Dorinel Umbrărescu, ar fi blocat toate plățile pentru aceste șantiere.

„Din păcate, este adevărat, UMB închide șantierul Autostrăzii A8, începând cu săptămâna viitoare. Muncitorii au fost anunțați. Și A3 se oprește”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook amintită mai sus.

Acolo au fost postate și mesaje care circulă între cei care lucrează pe autostradă.

„Și A8, de sâmbăta viitoare, oprește… E sigur. Oamenii au fost anunțați”, este unul dintre mesaje.

Publicitate

„Și la Cluj au fost anunțați muncitorii că vor intra în liber săptămâna viitoare și nu se știe pe ce perioadă”, se arată într-un alt mesaj.

O altă persoană spune că știe doar faptul că, deocamdată, „s-a încetat orice plată… nu se mai fac comenzi… s-a blocat tot financiar”.

Reprezentanții UMB nu au emis încă o declarație oficială privind situația descrisă de angajați.

Citeste mai mult

Eveniment

Rezultatele tragerilor la LOTO de duminică, 11 mai 2025

Publicat

Publicitate

LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, duminică, 11 mai 2025, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Numerele extrase, 11 mai 2025:

Loto 6/49: 8, 10, 18, 16, 31, 24

Noroc: 9 5 2 2 9 1 7

Joker: 43, 39, 35, 38, 31 + 1

Noroc Plus: 1 4 6 8 3 1

Publicitate

Loto 5/40: 31, 30, 37, 29, 21, 2

Super Noroc: 0 4 1 6 1 2

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending