Opinii, de Vasile Iftime, scriitor, poet, editorialist, pacient:

În acest jurnal voi evita să dau nume, pentru că este nedrept să exemplific individualități, atâta timp cât exemplul meu (și sunt convins de ceea ce spun) poate fi multiplicat în orice zi și în orice noapte cu numărul pacienților internați în sjb. Nu îmi este frică să îmi asum câteva nume de cadre medicale, consider însă că acest fapt divers reprezintă doar o frântură minusculă din epopeile ce se scriu și se rescriu în sufletele pacienților, până când aceștia își amintesc de o vorbă mai veche, răspândită acum vreo 30 de ani și mai bine că „cel mai bun doctor din Botoșani este trenul de Iaşi”.

29 august, ora 15.00. În sfârșit, m-am externat de pe secția ORL a SJ Botoșani. Două ore am așteptat să mi se completeze o scrisoare medicală. Apropo, fără concediu medical, altfel aș mai fi stat vreo două ore. Am renunțat dintr-un motiv verificabil: riscam să primesc un document nerecunoscut de CAS, pe motiv că este tăiat dintr-un contor expirat. Asta mi s-a întâmplat cu o lună în urmă, și pentru acel certificat nu am primit încă duplicatul; după acest articol, e clar că nu-l voi mai primi niciodată.

Pe 27 august m-am internat pentru o banală puncție, ce urma să o fac pe sinusul drept al maxilarului superior – mă pregătesc pentru o intervenție mai complicată și profesorul mi-a recomandat câte o vizită la: ORL, infecțioase, stomatologie, pneumologie etc.

Aș fi preferat o internare de zi, doar că doamna doctor mi-a explicat că, de fapt, nu pot avea acces la sala de operație decât dacă sunt internat pe mai mult de 24 de ore. Eu cred însă altceva: prin SJB cam bate vântul, iar domnii doctori, cum te prind în policlinică, cum te internează –  asta în situația în care nu trebuie să mai treci pe la un eco- sau rază, sau… Acolo, vei fi programat peste 7 – 14 zile, apoi, din nou treci pe la medic în policlinică și, dacă ajungi la el fără a doua reprogramare, declară-te fericit. Oricum, toată plimbarea asta pe traseul „Ana – Caiafa – Ana – Caiafa” și, poate, iar „Ana – Caiafa” poate dura 30 de zile și mai mult.

Ce face sărmanul pacient botoșănean în acest caz, pentru că durerea nu vine în ziua de salariu? Vinde ce are prin casă și merge, la fel de umil, la cabinetul particular a lu’ domn’ doctor. Acolo domn’ doctor are și eco, îți face și o elecrocardiogramă, acolo domn doctor face orice pentru 250 de lei. (Domnul doctor mai cere o sută, dacă săracul pacient a uitat și vine a doua zi să întrebe cum să ia pilula: după masa sau înainte de masă, cu apă sau fără apă).

Pe 27 august m-am internat pe secția ORL a SJB, așa cum mi-a recomandat doamna doctor în policlinică. Asta după ce am fost trimis la radiografie, iar acolo nu puteam fi o excepție și să fac radiografia în aceeași zi – trebuie să fiu programat peste câteva zile sau săptămâni. Drept urmare, am spus că plătesc și mi s-a răspuns cu „și ce dacă plătești, crezi că ne multiplicăm”.

Dacă am văzut că nici așa nu merge, am încercat să umanizez cumva situația și le-am spus doamnelor că trebuie să ajung la alt spital, din alt județ, și trebuie să fac o puncție și că drăcia asta de infecție se adună la fiecare 10 zile pe sinus și, dacă nu am sinusurile curate, mor. Am ținut-o așa vreo zece minute cu umanizarea, cu miloaga, până am trezit  belita de empatie, ce moțăia în același timp sub vreo trei halate albe deodată, care, obosite de atâta vorbă, se odihneau.

Pe 27 august m-am internat pe secția ORL a SJB, prin urmare. Dar, pentru că pe 27 august, DSP-ul era în control, în SJB doamna doctor nu mi-a făcut puncție.

Pe 27 trebuia să stăm cuminți în salon, în pat. Forfotă mare: în trei ore s-a șters praful de pe cadrele paturilor, de pe fereastră, de pe tocurile ușilor de câteva ori, s-a spălat holul, saloanele, s-a folosit chiar și un spray ambiental, în timp ce noi, pacienții, trebuia să stăm cuminți. Asta mi-a amintit de vremea cătăniei, când, câte un general de la capitală venea în inspecție: sectoarele lună, la gaz se sacrifica câte un grohăilă, iar noi, răcanii, eram bine ascunși sub dealul târgului.

DSP-ul a venit în control și doctorii i-au pus pe reprezentanții acestuia să asiste la un film surdo-mut și, bineînțeles, alb-negru. Am auzit de câteva zeci de ori „dsp, dsp” din gura infirmierilor, asistentelor, doctorului de gardă.

Doamnelor și domnilor doctori, faceți-vă treaba, ca și cum DSP-ul ar fi mereu printre voi și o să va obișnuiți cu normalitatea! Doar că trebuie mai întâi „să vă treziți”, așa cum a spus doamna doctor Monica Adăscăliței, actualul manager.

V-am auzit cu urechile mele, prin lift, pe la bft, pe secție: erați tare revoltate pe această sintagmă. Aș zice să o luați mai ușor: încercați, la început, să țineți un ochi deschis, apoi – celălalt, apoi –  ambii deodată și nu uitați: sfatul acesta vi l-a dat un doctor ce a exersat sute de nopți nedormire.

Pe 27 august am stat cuminte în secția ORL, pe 28 mi s-a făcut puncția. Pe 28, la ora 15.00, după ce o doamnă asistentă vreo două ore mi-a completat scrisoarea medicală, m-am externat.

În septembrie mă voi interna la Târgu Mureș într-un spital imens, cu saloane imense (8-10 bolnavi in salon), cu o baie la capătul holului, două toalete, poate, la 100 de pacienți, două dușuri, poate, la o sută de pacienți, dar de acolo am speranța că voi veni sănătos.

Aici, să dea Dumnezeu să mă înșel, dar nici 100 de Alexandre, doamnelor și domnilor cadre medicale, nu vă vor trezi din somn.

Cât despre investițiile  Doamnei Președinte Doina Federovici, nici înmulțite cu o sută, cu o mie, nu vă vor satisface orgoliile. Asta în situația în care profesați într-un spital de patru stele, ca sa nu spun cinci, și tot voi nemulțumiți, și tot voi revoltați, și tot voi neînțeleși.

Aici aș fi vrut să închei respectivul fapt divers dar mi-am amintit că v-am văzut mai în vară protestând, folosindu-vă de niște recuzită „made florariu”.

Dragilor în halate multicolore, poate ar fi timpul să vă gândiți că acel spațiu gol închis ermetic, ce l-ați adus cadou managerului vostru, tocmai de ziua lui, la fel de simbolic ar putea să vă încapă pe toți și să mai rămână loc… Nu, credeți-mă, nu vă vreau răul, vorbesc de simboluri și sunt convins că nici voi nu ați vrut cu adevărat să o închideți pe Doamna Caba în sicriu și să prindeți capacul în cuie, ci ați încercat o metaforă mai „plastificată”.

Totuși, priviți-vă în oglindă și numărați câte capete are Moțoc.

Priviți-vă  în oglindă și veți constata ca sub ferestrele voastre trebuie sa protestați și nu a celor care fac eforturi imense sa va fie bine. Ieri citeam despre o altă investiție în sănătate botoșăneana, și alta, și alta – pentru  bolnavi – spune doamna președinte. Pentru bolnavi, trebuie să fiți voi înainte de toate, stimabililor. Și mai ales să vă asumați vina, nu doar succesele, dacă le aveți, stimabili doctori!

Nu e vina unui președinte de consiliu județean că mentalitățile dumneavoastră au rămas anchilozate.