Connect with us

Eveniment

Opinii. De Cătălin Borangic: Generații întregi și-au zeificat profesorii. Generația de acum a început să-i ucidă

Publicat

Publicitate

de Cătălin Borangic, istoric:

La Botoșani a fost cod roșu de viscol, sunt probleme cu vortexul polar, dar și un alt eveniment care a avut loc în România nu trebuie trecut cu vederea. Nu cred nici un dram că este un caz izolat, cel puțin dacă-l privim prin prisma scârbei, al disprețului, al jemanfișismului și al urii puietului de astăzi față de tot ce ține de școală și educație.

Știu și știm că școala este anacronică, depășită, profesorii slabi, programa imbecilă și România educată un slogan batjocoritor.

Într-un astfel de peisaj dezolant, cazul profesoarei înjunghiate de un elev care „ a simțit el așa” nevoia de a-i tăia gâtul nu poate fi decât partea vizibilă a aisbergului. N-avea, sărăcuțul, o pușcă automată, un pistol-mitralieră, ceva cu repetiție acolo, că făcea deratizare în toată cancelaria.

Putea și doar cu cuțitul, dar, pesemne, praful a fost îndoit sau a prizat prea puțin, că fusese coada lungă.

În fond, dacă o să urmăriți povestea, în ciuda faptului că aveți memoria setată pe minimum, o să aflați că elevul era unul bun, cuminte, liniștit, se uita mult pe tavan, nu făcuse niciodată probleme. Sigur, vor spune în cor, era el mai deosebit, o fire poetic-revendicativă, fusese și un pic stresat, dar sub nici o formă nu te-ai fi putut gândi ca se va enerva într-atât. Descrierile îl vor contura ca și cum a coborât de pe icoană cu două zile înainte.

Publicitate

Pe de altă parte, profesoara era severă și le leza drepturile copiilor dând teme, extemporale și chestionându-i enervant despre aiureli din manuale. Ceea ce este o barbarie, știm cu toții. Elevii trebuie lăsați în pace, ei merg la școală pentru relaxare, socializare, prezentări de modă și consum de substanțe dubioase.

Hoașca aia e sigur de vină, a făcut ea ceva, poate a ridicat tonul, poate l-a agresat verbal, poate l-a ofensat cumva. E și normal ca bietul copil să facă un atac de panică și să-i dea cuțit la amărâta aia săracă.

Nu e, dom-le, nici o tentativă de crimă. A fost, așa, o neînțelegere, stați liniștiți la “locurili” voastre.

Sistemul de acum poate nu merită, dar eu și mulți din generația mea ne-am zeificat profesorii. Generația de acum a început să-i ucidă.

Și vina principală este a voastră, părinții lor. I-ați abandonat școlii, crezând că asta e normalitatea, ați acceptat superficialitatea, ați tolerat mediocritatea, v-ați complăcut și, mai ales, v-ați declarat copiii zei intangibili.

Ați obținut ce vedeți și ce vă faceți că nu vedeți și, deci, ce nu există.

Și pe lângă asta, însă, ați obținut o mizerie, multă mizerie.

Cunosc tineri absolvenți care nu sunt buni de nimic. Nu știu să bată un cui, nu au idee despre aproape nimic, cultură generală zero, habarnism visceral și miserupism de lemn.

Am lucrat cu srilankezi mai buni decât acești idioți crescuți în seră, mai politicoși, mai harnici, mai dibaci și mai determinați să-și câștige banii decât două generații de beizadele de mahala, producție internă.

Nu vă ascundeți după doi-trei olimpici. La fel ca Halep sau David Popovici, sunt nu doar cazuri singulare, ci rezultatul unei munci titanice, al unor talente șlefuite lung și dureros. Ceea ce odraslele voastre, veșnic opărite, nu au fost în stare, iar voi nici atât.

Pentru că educația și instruirea unui copil nu doar că începe cu părinții lui, ci aceștia trebuie să se ocupe de asta permanent.

Mi-am dedicat aproape două decenii educației propriului copil în așa măsură că la școală mergea mai mult ca să facă prezența. Am fost atent la ce învață, cât, cum, de ce. Am ajutat, a, tăcut când trebuia să tac și n-am tăcut când nu trebuia, am fost acolo ori de câte ori întorcea capul  ca să vadă dacă  sunt.

Am făcut toate astea și încă și mult mai multe pentru că nu am abdicat nici o zi de la meseria de părinte, de învățător în sensul ăla arhaic, de tovarăș de drum.

Dacă nu ați făcut la fel, ați pierdut mii de ocazii de a face ceva bine pentru copiii voștri, pentru voi înșivă și, în final, pentru societatea pe care o blamați zilnic.

Și fiindcă suntem unde suntem și am ajuns aici cum am ajuns, e coadă zilnic la cabinet pentru reglaje psihologice, mi-a zis junioara. azi psiholog.

De parcă s-ar mai putea face ceva cu adevărat la câtă dezvoltare personală și cultul unicității ați băgat în ei, adaug eu cu lehamite.

Și ca să nu termin fără să vedeți unde am ajuns, iată și un fragment din discuția cultă de pe whatsaapul clasei.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Administratie

Buletinul electronic va deveni portofel digital până la finalul anului 2026. Va include cardul de sănătate, diplome și alte acte

Publicat

Publicitate

Buletinul electronic va deveni portofel digital până la finalul anului 2026 și va putea fi folosit în mai multe situații din viața de zi cu zi. Cartea de identitate electronică va integra funcții extinse și va putea fi folosită drept card de sănătate și portofoliu digital de diplome.

Vicepremierul Oana Gheorghiu a explicat că noul document va fi integrat într-un portofel electronic, care va reuni principalele acte necesare în relația cu statul și care este în curs de realizare.

„Este prevăzută finalizarea portofelului electronic până la finalul anului. Atunci, acest wallet va reuni tot ce avem nevoie: diplome, cardul de sănătate, alte acte”, a spus Gheorghiu, într-un interviu acordat marți postului de radio Europa Liberă.

Buletinul electronic va deveni portofel digital

Până în prezent, aproximativ 1,2 milioane de români au obținut cartea de identitate electronică, care include și funcția de semnătură electronică, fără a fi necesară plata unei taxe de eliberare.

Vicepremierul Oana Gheorghiu, care are în atribuții și accelerarea digitalizării în instituțiile publice, a recunoscut că utilizarea cărții electronice este limitată în unele instituții din cauza lipsei echipamentelor necesare – precum cititoare de carduri – și a pregătirii insuficiente a personalului.

„Cartea de identitate va fi folosită în toate instituțiile publice pentru că statul nu se poate sabota pe el însuși și asta vom face”, a afirmat Gheorghiu, adăugând că problemele legate de echipamente și bugete locale vor fi rezolvate.

Publicitate

Cloud-ul guvernamental, infrastructura care susține digitalizarea

Funcționarea completă a serviciilor digitale depinde de finalizarea cloud-ului guvernamental, un proiect esențial pentru interconectarea instituțiilor statului. Potrivit vicepremierului, infrastructura va deveni operațională în cursul verii.

„Trebuia să se încheie. El este aproape finalizat. Am discutat și cu STS și cu ADR, în vara aceasta va fi funcțional”, a precizat Gheorghiu.

Cloud-ul guvernamental este gândit să susțină schimbul de date între instituții și să permită folosirea efectivă a noilor instrumente digitale, inclusiv a portofelului electronic asociat cărții de identitate.

Odată operațional, sistemul va facilita accesul rapid la informații și va simplifica interacțiunea cetățenilor cu administrația publică, va reduce birocrația și va limita situațiile în care cetățenii sunt nevoiți să prezinte documente fizice la ghișee.

Investiție de 130 de milioane de euro

Proiectul beneficiază de finanțare din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), fondurile disponibile permițând eliberarea a cel puțin trei milioane de cărți de identitate electronice.

Investiția totală este estimată la aproximativ 130 de milioane de euro.

Guvernul intenționează ca, odată cu operaționalizarea cloud-ului și a portofelului electronic, noul document de identitate să devină instrumentul principal de acces la servicii publice digitale.

  

Citeste mai mult

Eveniment

Atenție la condițiile de trafic! Meteorologii au emis un nou COD GALBEN de ceață pentru judeţul Botoșani

Publicat

Publicitate

Atenție la condițiile de trafic! Meteorologii au emis un nou cod galben de ceață pentru judeţul Botoșani, până la ora 09:00.

Din această cauză, pe drumurile din județ se va reduce vizibilitatea sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri.

În funcție de condițiile locale, se poate forma polei.

Pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite, conduceți prudent, reduceți viteza, folosiți sistemul de iluminare, măriți distanța dintre autovehicule, evitați orice manevră riscantă, iar dacă sunteți pietoni, fiți atenți la drum pentru a nu aluneca!

Pompierii militari sunt la datorie 24 de ore din 24, gata pentru a vă sprijini în situații de urgență.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Peste trei mii de persoane angajate prin intermediul AJOFM Botoșani în anul 2025

Publicat

Publicitate

În anul 2025, au fost integrate pe piața muncii datorită măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă implementate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani un număr total de 3.027 persoane.

Din totalul persoanelor ocupate până la data de 31 decembrie 2025, 1.417 au peste 45 de ani, 431 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 142 au între 30 și 35 de ani, 289 au între 25 și 30 de ani, iar 748 sunt tineri sub 25 de ani. Din totalul persoanelor ocupate, 1.037 sunt tineri NEETs.

Numărul femeilor încadrate este de 1.339, iar al bărbaţilor de 1.688 ponderea acestora în totalul persoanelor încadrate fiind de 44,24%, respectiv de 55,76 %.

În funcţie de rezidenţă, 1.402 persoane angajate în perioada de referinţă provin din mediul urban, iar 1.625 persoane sunt din mediul rural.

Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată cele mai multe au studii liceale (1.113), profesionale (758), gimnaziale (730), superioare (164) iar (81) fiind cu studii postliceale. Din totalul persoanelor încadrate prin intermediul AJOFM Botoșani la data de 31.12.2025, un număr de 777 persoane fac parte din categoria celor greu şi foarte greu ocupabile .

Precizăm încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele AJOFM Botoşani.

Publicitate

În perioada de referință, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane în căutare de loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 9.527 persoane.

Citeste mai mult

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2025: Sfântul Cuvios Efrem Sirul

Publicat

Publicitate

Sfântul Efrem s-a născut în anul 306, în orașul Nisibe (actualul Nusaybin, la granița cu Siria). Dovezi cuprinse în imnografia sa sugerează că ambii săi părinți făceau parte din comunitatea creștină. În Nisibe în zilele lui Efrem erau vorbite numeroase limbi, îndeosebi dialecte ale aramaicii, însă comunitatea creștină folosea dialectul siriac.

Numeroase religii păgâne, iudaismul și grupările creștine timpurii erau prezente în acea perioadă în această zonă, fiind vremuri de puternice tensiuni religioase și politice. Împăratul roman Dioclețian semnase un tratat cu omologul său persan, Nerses în 298 care trecuse Nisibis în mâinile romanilor. Persecuțiile sălbatice ale lui Dioclețian sunt o parte importantă a moștenirii bisericii Nisibene din perioada creșterii lui Efrem. Sfântul Efrem Sirul a fost crescut sub îndrumarea Sfântului Iacob (Mar Jacob), care a fost ales în 308 ca primul episcop de Nidibe.

Sfântul Iacob este cunoscut ca unul din participanții la Primul Sinod Ecumenic din 325. Sfântul Efrem Sirul a fost botezat de tânăr, și episcopul Iacob i-a fost profesor. A început să compună imnuri și să scrie comentarii biblice ca parte a sarcinilor sale educative. Popular, Efrem este considerat fondatorul Școlii din Nisibe, care în secolele următoare a fost centrul învățăturilor Bisericii Asiriene a Răsăritului. În anul 337, împăratul Constantin I cel Mare, care a transformat creștinismul în religie legală în Imperiul Roman, a trecut la cele veșnice.

Profitând de această ocazie, Shapur al II-lea al Persiei a inițiat o serie de atacuri în nordul Mesopotamiei care pe atunci era sub administrația romană, atacând Nisibe în 338, 346 și 350. Despre respingerea primului asediu ne-a rămas scrisă mărturia Sfântului Efrem Sirul prin care ne arată că episcopul Iacob a apărat orașul cu rugăciunile sale. Un nor de muște și țânțari s-a abătut asupra trupelor lui Sapor al II-lea, regele Persiei, silindu-le să părăsească provincia. Episcopul îndrăgit de Efrem a murit curând după acest eveniment, iar Babu i-a luat locul și a condus Biserica în acele vremuri grele. În timpul celui de-al treilea asediu, din anul 350, Shapur a schimbat cursul râului Mygdonius pentru a ocoli zidurile Nisibisului.

Nisibisenii au refăcut repede fortificațiile în timp ce cavaleria pe elefanți a perșilor s-a împotmolit în pământul mocirlos de pe fundul râului. Acest lucru este amintit și de Sfântul Efrem Sirul în unul din imnele sale, socotind această salvare ca fiind una miraculoasă. Iulian Apostatul a început un marș temerar cu destinația finală capitala persană Ctesiphon, unde, a avut parte de o înfrângere ceea ce a determinat armata să abandoneze înaintarea. Iulian a fost omorât în timp ce asigura retragerea, iar armata l-a ales pe Iovian ca împărat în locul lui, care era creștin.

El a fost silit de circumstanțe să încheie pace cu Shapur, și a cedat Nisibisul Persiei, cu condiția ca toți creștinii să poată părăsi liberi orașul. Sfântul Efrem Sirul s-a alăturat unui grup numeros de refugiați care s-a îndreptat către vest, inițial către Amida (Diyarbakir), și în cele din urmă în Edessa în 363. Având peste șaizeci de ani, pe lângă misiunea de profesor la Școala din Edesa, vrednicul Efrem a primit și nespusul har al Preoției. Edessa fusese dintotdeauna inima lumii vorbitoare de siriacă, iar orașul era plin de filozofii și religii păgâne. Arienii, Marcioniții, Maniheiștii, Bardaisaniștii și diverse mișcări gnostice se autoproclamau ca fiind adevărata biserică. În toată această confuzie, Efrem a scris un mare număr de imnuri în apărarea ortodoxiei.

Publicitate

Sfântul Efrem Sirul a fost luminat de Dumnezeu să scrie un număr însemnat de imne în apărarea dreptei credințe. Într-una dintre călătoriile sale, Sfântul Efrem Sirul l-a întâlnit pe Sfântul Vasile cel Mare, ierarhul din Capadocia. Acest fapt îl apropie pe Efrem Siriacul de Părinții Capadocieni, și constituie un pod teologic important între vederile spirituale ale celor doi, care aveau multe în comun. În data de 29 ianuarie 373, la vârsta de peste 70 de ani, înconjurat de un număr însemnat de călugări și pustnici, veniți din mănăstiri, din pustie și peșteri, Cuviosul adoarme în Hristos.

Celor adunați lângă patul său, Sfântul Efrem le lasă un testament prin care îi roagă insistent să nu îl îngroape cu ceremonii fastuoase, ci simplu, în cimitirul săracilor, iar, în loc de flori și miresme, sa îi dăruiască rugăciunea lor.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending