Connect with us

Eveniment

OPINII Cătălin Silegeanu: „Tu știi cum manipulează candidatul tău?” – O replică la campania cinică a liberalilor”

Publicat

Publicitate

Cătălin Silegeanu, candidat AUR Botoșani la Senat, dezavuează campania candidaților PNL Botoșani pentru alegerile parlamentare, pe care îi acuză de ipocrizie și superficialitate. El spune că modul în care liberalii critică activitatea aleșilor în funcție este „o strategie cinică” a unor personaje care pozează în neprihăniți.

 

„Într-o campanie care respiră mai degrabă ipocrizie decât onestitate, candidații PNL Botoșani pentru alegerile parlamentare au ales să critice superficial activitatea actualilor deputați și senatori. Sub pretextul transparenței, aceștia scanează paginile de Facebook ale colegilor de breaslă, ajungând la concluzii grăbite: absența unui număr de telefon sau a unor detalii clare despre inițiativele legislative ar fi dovada unei activități parlamentare precare. Însă adevărata ipocrizie se ascunde dincolo de aceste aparențe”, spune liderul AUR.

 

Acesta a evidențiat în special atacurile împotriva fostului lider PNL Botoșani, Costel Șoptică, pe care unii dintre candidații liberali îl critică, deși a fost promovat și susținut de același partid.

 

Publicitate

„Primul exemplu elocvent este atacul îndreptat împotriva fostului președinte PNL Botoșani, Costel Șoptică. Cu un dispreț deloc mascat, unul dintre candidați îl acuză că „doar se plimbă cu barca”, ignorând convenabil că acest Șoptică a fost nu doar promovat și susținut de același PNL, dar a ocupat funcția de președinte cu binecuvântarea partidului. Paradoxul este evident: același PNL care își critică propriul fost lider ne asigură că el nu a avut activitate parlamentară, doar pentru ca peste patru ani, sub o altă conducere, să ne spună probabil același lucru despre candidații de astăzi. Adevărul e că ineficiența nu cunoaște limite temporale în politică”, subliniază Cătălin Silegeanu.

 

Un alt punct de controversă menționat de Silegeanu este modul cinic în care actualul președinte PNL Valeriu Iftime se raportează la cei care nu îi mai aduc foloase.

 

„Valeriu Iftime, actualul președinte al PNL Botoșani, a preluat conducerea organizației fără a fi votat de membrii locali, ci printr-o numire dictată de la București, grație relațiilor sale puternice cu conducerea centrală. Doar cu câteva luni în urmă, Iftime îl avea pe Șoptică alături într-o conferință de presă, susținând că are multe de învățat de la acesta și că experiența lui îi va fi de folos în rolul său de lider. Astăzi, însă, candidații lui Iftime îl tratează pe Șoptică drept un balast politic, deși acesta continuă să fie un reprezentant PNL la nivel național. Fără îndoială, politica locală se dovedește a fi un teren al ipocriziei, unde alianțele sunt efemere”, arată candidatul AUR la Senat.

 

De asemenea, acesta a evidențiat o atitudine selectivă a candidaților liberali, care evită să critice anumite figuri din partid, precum senatorul Cristian Achiței, cunoscut pentru absențele sale din plen, doar pentru că acesta beneficiază în continuare de susținerea conducerii.

 

„De remarcat este și faptul că actualii candidați evită cu grijă să adreseze vreo critică senatorului Cristian Achiței, deși acesta deține un record trist în privința absențelor din plen. De ce? Pentru simplul motiv că Achiței nu a căzut în dizgrațiile lui Iftime, cum a pățit camaradul său, Costel Șoptică. Așadar, critica selectivă dezvăluie o strategie cinică, menită să protejeze pe cei care încă se bucură de susținerea conducerii. Un alt nivel al ipocriziei vine din pretențiile actualilor candidați de a promova transparența prin simpla afișare a unui număr de telefon sau a unei adrese de email, ca și cum aceasta ar fi esența activității unui parlamentar. În realitate, activitatea unui ales se măsoară în proiecte legislative, în interpelări și în contribuții la dezbaterile din plen, nu în orele petrecute la telefon sau pe rețelele sociale”, explică liderul AUR Botoșani.

 

Cătălin Silegeanu a concluzionat că această campanie electorală este marcată de „promisiuni și atacuri la persoană”, în loc să fie axată pe adevărata activitate parlamentară. El consideră că botoșănenii merită mai mult decât simple critici de fațadă și ipocrizie politică.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Cât este salariul mediu net în România. A crescut dar nu a putut ține pasul cu inflația

Publicat

Publicitate

Cât este salariul mediu net în România: Acest indicator a ajuns la finalul anului trecut la 5.914 lei. A crescut față de anul precedent, dar nu a reușit să țină pasul cu inflația. 

Câştigul salarial mediu net a fost în creştere cu 299 lei, adică +5,3% față de luna noiembrie 2025, arată datele Institutului Național de Statistică, citate de Economedia.

La o rată a inflației de 9.7%, românii care încasează un salariu mediu au pierdut 4,8% din puterea de cumpărare  4,8%.

În luna decembrie 2025, câştigul salarial mediu brut a fost 9.868 lei, cu 497 lei (+5,3%) mai mare decât cel înregistrat în luna noiembrie 2025.

Câştigul salarial mediu net a fost 5.914 lei, în creştere cu 299 lei (+5,3%) față de luna noiembrie 2025.

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale (13012 lei) și în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) (12588 lei).

Publicitate

Cele mai mici salarii sunt cele ale oamenilor care lucrează în hoteluri şi restaurante (3557 lei) și în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (3581 lei).

     

Citeste mai mult

Eveniment

Prima lună în care profesorii cu salarii mai mari de 6.000 de lei nu mai iau indemnizația de hrană

Publicat

Publicitate

Prima lună în care profesorii cu salarii mai mari de 6.000 de lei nu mai iau indemnizația de hrană: vineri, 13 februarie, se dau salariile în învățământ. 

De regulă, aceștia iau salariile în ziua de 14 a lunii, doar că 14 februarie pică sâmbăta, așa că vineri, 13 februarie, este zi de salariu, scrie Edupedu.ro.

Este prima lună în care doar profesorii și angajații din învățământ cu salarii de 6.000 lei net sau mai mici, mai primesc indemnizație de hrană.

Reglementarea apare într-un ordin publicat în Monitorul Oficial în 6 februarie 2026.

Prevederea se pune în aplicare începând cu plata drepturilor salariale aferente lunii ianuarie 2026, adică începând cu salariile pe care le primesc profesorii în luna februarie.

Publicitate
Citeste mai mult

Administratie

Premierul Ilie Bolojan: Recesiunea tehnică este prețul tranziției către o economie solidă, nu o criză

Publicat

Publicitate

Premierul Ilie Bolojan transmite că recesiunea tehnică temporară face parte din costul anticipat al tranziției către o economie solidă.

România nu traversează ‘o criză’, ci o perioadă de corecție economică ‘necesară pentru a avea o economie mai stabilă și mai puternică’, a scris prim-ministrul, vineri, pe Facebook.

Precizările vin în contextul în care, conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică, economia României a crescut cu 0,6% în 2025, însă a încheiat anul în recesiune tehnică, după ce Produsul intern brut (PIB) a fost mai mic cu 1,9% în trimestrul IV comparativ cu trimestrul III din 2025. Acesta este al doilea trimestru consecutiv de scădere.

‘Creșterea economică a României în 2025 a fost de 0,6%, în condițiile schimbării rapide, în numai 6 luni, a modelului economic care ne-a dus cu spatele la zid. Am început trecerea de la un model bazat pe deficit și consum, aparent generator de prosperitate, dar în fapt distrugător, la un model bazat pe investiții, productivitate, export și disciplină bugetară. Recesiunea tehnică temporară face parte din costul anticipat și inevitabil al acestei tranziții, care ne va duce, în final, la o economie solidă, o creștere sănătoasă și prosperitate reală, pe baza a ceea ce producem, nu prin împrumuturi tot mai multe și tot mai scumpe’, transmite Bolojan.

El analizează comparativ anii 2024 și 2025, menționând că în 2024 a existat un deficit bugetar ‘ridicat’, de aproape 8-9% din PIB. De asemenea, s-a înregistrat un deficit extern ‘semnificativ’, de 8,2% din PIB, dar cu o creștere economică reală ‘modestă’, sub 1%.

Publicitate

‘În mod normal, un asemenea stimul fiscal ar fi trebuit să genereze o creștere mult mai puternică. Acest lucru nu s-a întâmplat. Mai mult, în prima parte a anului 2024 a fost, potrivit INS, recesiune tehnică, cu scăderi de 0,4% în primele două trimestre ale anului. De ce? Pentru că o parte importantă a banilor cheltuiți în 2024 a fost orientată către consum curent, cheltuieli rigide și compensarea unor presiuni sociale și inflaționiste, nu către dezvoltarea reală a economiei’, explică Bolojan.

Potrivit acestuia, în anul 2024 consumul puternic a venit din ‘tot mai multe’ importuri, iar inflația ridicată a absorbit o parte importantă din acest impuls fiscal puternic.

‘Cu alte cuvinte, în 2024 am cheltuit mult, dar am crescut puțin. Părea că situația este favorabilă, dar dezechilibrele economice se accentuau’, adaugă premierul.

În schimb, în iulie 2025, contextul s-a schimbat ‘fundamental’, deoarece a început redresarea, precizează Bolojan.

‘Am realizat o corecție de aproximativ 1% din PIB, un efort semnificativ care a generat costuri sociale și nemulțumiri. Aș fi vrut să existe o cale de a le evita. Teoretic, o asemenea ajustare ar fi trebuit să genereze o frânare accentuată a economiei. Totuși, datele arată că, în 2025, creșterea economică rămâne în jur de 0,6%’, scrie premierul.

Astfel, în 2024 a existat un stimul fiscal mare, cu impact economic redus și cu acumulare de dezechilibre interne și externe. În 2025 s-au luat măsuri de disciplină fiscală, dar s-a înregistrat o creștere similară, ‘susținută de investiții reale și factori structurali’, precizează premierul.

‘Acest lucru arată că problema fundamentală nu a fost lipsa banilor, ci modul în care au fost utilizați. Dar consolidarea fiscală nu este un scop în sine. Este o condiție esențială pentru stabilitate, credibilitate și dezvoltare sustenabilă. Această tranziție presupune, temporar, o perioadă de contracție economică. Este un cost necesar pentru a construi o economie mai solidă și mai competitivă. Nu traversăm o criză. Traversăm o perioadă de corecție economică necesară pentru a avea o economie mai stabilă și mai puternică, care să aducă prosperitate pe termen lung’, se mai arată în postare. AGERPRES

Citeste mai mult

Eveniment

MAI va monitoriza presa și rețelele sociale pentru a combate informațiile false despre buletinul electronic

Publicat

Publicitate

Ministerul Afacerilor Interne alocă 2,29 milioane de lei pentru servicii de monitorizare a presei și a rețelelor sociale, cu scopul de a urmări modul în care se discută în spațiul public implementarea cărții electronice de identitate.

Practic, acest sistem nu presupune un simplu abonament la o agenție de știri, ci un sistem software și hardware de tip „Media Intelligence”, care să îndeplinească mai multe funcții, potrivit economedia.ro.

Printre acestea se numără înregistrarea și arhivarea emisiunilor radio și TV în care este discutat buletinul electronic.

Astfel, MAI dorește să păstreze în format audio/video toate intervențiile publice pe această temă, pentru a putea analiza discursul în timp real.

Monitorizarea mediului online

De asemenea, sistemul va include monitorizarea mediului online, ceea ce presupune analizarea site-urilor de știri, a blogurilor și a rețelelor sociale pentru identificarea unor termeni-cheie legați de proiect, precum „buletin electronic”, „cip” sau „semnătură digitală”.

Potrivit caietului de sarcini analizat de economedia.ro, platforma trebuie să asigure și o funcție de analiză a sentimentului, capabilă să indice dacă percepția publică asupra subiectului este favorabilă, neutră sau negativă.

Publicitate

Scopul proiectului: creșterea numărului de buletine electronice emise

Scopul proiectului este de a sprijini și accelera adoptarea Cărții Electronice de Identitate (CEI) în România.

MAI vrea să identifice în timp real informațiile false care devin virale, pentru a putea reacționa rapid cu dezmințiri oficiale și campanii de informare direcționate.

De exemplu, dacă apar temeri legate de „stocarea amprentelor”, instituția ar putea aloca buget pentru materiale care explică securitatea datelor biometrice.

Prin acest sistem, Ministerul de Interne urmărește să combată răspândirea informațiilor negative despre buletinul electronic și să își adapteze comunicarea pentru a accelera adoptarea cărții electronice de identitate.

În prezent, mai puțin de 5% dintre români dețin acest document. 

România și-a asumat (prin PNRR) ca până la sfârșitul lui 2026 să emită aproximativ 5 milioane de buletine electronice.

Pentru a realiza acest lucru, ar fi nevoie de un ritm de peste 150.000-200.000 de documente eliberate lunar la nivel național, însă acest lucru nu se întâmplă momentan, deoarece populația este neîncrezătoare cu privire la această schimbare.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending