Connect with us

Eveniment

OPINII: Cătălin Silegeanu: „La mulți ani spre mai bine, Poliție Română!”

Publicat

Publicitate

În fiecare an, pe 25 martie, odată cu sărbătoarea creștină a Bunei Vestiri, este aniversată una dintre cele mai importante instituții ale statului. Ziua Poliției Române a fost instituită în anul 2002, când au fost legiferate organizarea și funcționarea organismului parte din Ministerul Afacerilor Interne.

„Este instituția specializată a statului, care exercită atribuții privind apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei, a proprietății private și publice, prevenirea și descoperirea infracțiunilor, respectarea ordinii și liniștii publice”, prevede Legea 218/2002.

Se împlinesc 200 de ani de la prima atestare documentară a unei instituții cu atribuții polițienești, în Vechiul Regat. Se numea Agia și își desfășura activitatea în capitalele București și Iași. În 1822, când domnitorul Grigorie Dimitrie Ghica i-a înmânat lui Mihăiță Filipescu, șeful Poliției din acele vremuri, primul drapel al Agiei, s-a legalizat funcționarea instituției, acesta fiind un moment de referință în istoria sa.

Revenind în timpuri contemporane, e dificil să evaluăm măsura în care Poliția Română își exercită atribuțiile în mod independent, în slujba cetățenilor. Cu toate că normele disting instituțiile de ordine publică de lumea profană a politicului, este lesne de observat o îngenunchere a acestora, prin simpla subordonare către un minister condus de personaje numite în funcție de mișcarea maselor de aer din Putere. Modificările legislative promovate de grupuri de interese private afectează iremediabil activitatea structurilor de ordine. Nu putem vorbi despre o maturizare în astfel de condiții. Când oameni care nu au nicio legătură cu siguranța cetățenilor ajung să monitorizeze și chiar să coordoneze organismele de specialitate, așa cum sunt majoritatea prefecților din țară, există o mare problemă cu modul în care este înțeleasă misiunea MAI.

De asemenea, când vorbim despre concursuri aranjate, luare de mită, trafic de influență sau alte fapte de corupție, dar ignorăm avertismentele privind inechitatea salarială și lipsa aplicării unor legi promulgate de câțiva ani, nu investim în instituții de control intern, nu înăsprim pedepsele pentru fapte de corupție și facilităm accesul de admitere în sistem, avem o problemă de înțelegere a mecanismelor de funcționare. Sunt multe deficiențe în Poliția Română, iar majoritatea sunt tolerate sau create de mediul politic, în diferite scopuri.

Se cuvine, în zi aniversară, să aducem mulțumiri tuturor polițiștilor care și-au ales cariera din pasiune și poartă uniforma în deplină integritate. Să le arătăm recunoștință celor care își fac meseria cu onestitate, în ciuda nedreptăților pe care le înfruntă și a obrăzniciilor la care sunt martori. Ei sunt oamenii care merită sincera noastră admirație. Indiferent de grad, sunt recunoscuți de cetățeni.

Publicitate

La mulți ani spre mai bine, Poliție Română!

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

„Invitatul Zilei” la Botosani24.ro: Ionuț – Lucian Melinte, primarul comunei Gorbănești

Publicat

Publicitate

„Invitatul Zilei” în la Interviurile Botosani24.ro a fost astăzi primarul comunei Gorbănești, Ionuț – Lucian Melinte.
Unul dintre cei mai tineri primari din România, Ionuț – Lucian Melinte a vorbit despre investițiile din această comună mică dar cochetă din județul Botoșani, unde în ultimi patru ani au fost investite milioane de euro de la Uniunea Europeană în diferite proiecte de infrastructură.
Un interviu realizat în studioul on-line al publicației Botosani24.ro de editorul șef Tudor Carare.

Citeste mai mult

Administratie

Școala Populară de Arte „George Enescu” și Palatul Copiilor, din Botoșani, vor avea filiale la Săveni

Publicat

Publicitate

Orașul Săveni face pași concreți pentru extinderea educației culturale și vocaționale! Primăria orașului Săveni, reprezentată de primar Relu Petru Tîrzioru, în parteneriat cu instituțiile de învățământ locale și organizațiile neguvernamentale active în domeniul educației și culturii, a organizat luni, 7 aprilie 2025, un focus grup consultativ, în cadrul inițiativei de înființare în orașul Săveni a filialelor Școlii Populare de Arte „George Enescu” Botoșani și ale Palatului Copiilor Botoșani.

Evenimentul s-a desfășurat în sala Amfiteatru a Liceului Teoretic „Dr. Mihai Ciucă” și a reunit elevi, părinți, cadre didactice, artiști locali, formatori, reprezentanți ai ONG-urilor culturale și ai administrației locale, într-un dialog deschis despre nevoile educaționale ale comunității și importanța extinderii ofertei de educație nonformală.

Consultare Publică – Orașul Săveni – Domeniul educație, cultură și tineret – Google Forms

Obiectivele consultării publice:

identificarea interesului real pentru activități culturale, artistice și vocaționale; evaluarea tipurilor de cursuri dorite de copii, tineri și părinți;
propuneri privind spațiile, dotările și resursele umane necesare;
stabilirea unor direcții de parteneriat între instituțiile locale și județene;
colectarea de idei și soluții pentru implementarea sustenabilă a inițiativei.
„Orașul Săveni cunoaște o dinamică pozitivă în ceea ce privește participarea cultural-artistică a tinerilor, însă lipsa unor structuri educative specializate în formarea artistică, tehnică și vocațională, în afara sistemului formal de educație, limitează accesul și dezvoltarea copiilor cu potențial și talent. Prin inițierea acestui demers, domnul primar Relu Petru Tîrzioru, alături de partenerii instituționali, oferă comunității o șansă reală de a construi un ecosistem educațional incluziv și durabil. Cererea comunitară este reală, iar sprijinul partenerilor locali demonstrează că există voință și resurse pentru a transforma această inițiativă într-un model de bună practică în zona GAL „Valea Bașeului de Sus”. Mulțumim tuturor celor care promovează și susțin aceast demers, prin prezența la activități și distribuirea formularului de consultare publică. Mulțúmim doamnelor director Cristina Chiorescu, Mihaela Drasleucă, Angelica Maticiuc, Ana Butnaru, doamnelor profesor Felicia Napircă, Carmen Romaniuc, Popovici Anca, Elena Bordianu, Vițelariu Lăcrămioara, Nechifor Florica, Gabriela Răducanu, Marcela Ștefănescu, Fociac Florentina, Antonia Petraru, de asemenea domnilor Emil Caranica, Sorin Luță, Ionuț iftime, Marius Pomîrleanu, Marius Băltoi, tinerilor și tuturor cetățenilor, specialiștilor, cadrelor didactice, elevilor și părinților care au fos, sunt și vor fi alături în acest demers” a menționat Flavius Damean, consilier în Cabinetul Primarului și CEO al Asociației: Societatea cultural-artistică Arlechin Botoșani

În urma completării formularului și a consultărilor publice care se vor desfășura în mai multe localități, până în data de 10 iunie 2025, sub forma mai multor întâlniri zonale (focus grupuri), se vor elabora:

Publicitate

un raport de sinteză care va fi transmis autorităților competente (Consiliului Județean Botoșani, Inspectoratului Școlar Județean Botoșani);
propunere oficială pentru înființarea filialelor menționate;
un plan de lucru cu implicarea actorilor locali pentru organizarea cursurilor și activităților extracurriculare.
Participanții și-au exprimat dorința de a se implica activ, iar comunitatea locală a demonstrat că este pregătită să susțină un proiect educațional și cultural de anvergură, care să ofere copiilor și tinerilor acces real la dezvoltare personală, artistică și profesională.

 

Citeste mai mult

Educație

Botoșani: Campionatul Național de cros la Pădurea Rediu, din cadrul Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar

Publicat

Publicitate

Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, împreună cu Asociația Județeană de Atletism și Liceul cu Program Sportiv Botoșani, organizează, în perioada 11 – 13 aprilie 2025, în Pădurea Rediu, etapa națională a Campionatului Național de Cros, din cadrul Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, gimnaziu/ liceu, fete/ băieți, competiție la care vor participa peste 150 sportivi din toată țara.

Festivitatea de deschidere va avea loc vineri, 11.04.2025, ora 18,00, în Aula Magna a Colegiului Național „A.T. Laurian” din Botoșani.

Competiția se va desfășura sâmbătă, 12.04.2025, începând cu ora 09,00, în Pădurea Rediu, un cadru natural de excepție, ideal pentru competiții fizice. Evenimentul va aduce la start cei mai pregătiți sportivi școlari din întreaga țară, dornici să își depășească limitele și să lupte pentru titlurile naționale.

Festivitatea de premiere va avea loc în Pădurea Rediu, începând cu ora 11,00.

„Această competiție reprezintă nu doar o oportunitate de afirmare pentru elevii talentați din întreaga țară, ci și un prilej de promovare a sportului și a unui stil de viață sănătos.

Ne bucurăm să vedem tineri ambițioși, dând dovadă de perseverență și determinare, în cadrul acestei competiții prestigioase. Educația fizică și sportul sunt componente esențiale ale dezvoltării armonioase a fiecărui elev, iar astfel de evenimente contribuie la formarea unor caractere puternice și la cultivarea spiritului de echipă.” a declarat Bogdan Gheorghe SURUCIUC, inspector școlar general.

Publicitate

 

Citeste mai mult

Educație

Programul „Euro 200” în anul 2025: elevii pot primi bani ca să-și cumpere laptopuri. Condiții, calendar înscrieri

Publicat

Publicitate

Programul „Euro 200” continuă și în anul 2025, anunță Ministerul Educației. Elevii și studenții pot depune cereri și documente doveditoare până în 16 mai. Ajutorul financiar care se acordă pentru achiziția unui calculator reprezintă echivalentul în lei a 200 de euro, informează alba24.ro.

Prin Programul „Euro 200” se urmărește stimularea achiziţionării de computere prin acordarea unor ajutoare financiare stabilite pe criterii sociale, respectiv dezvoltarea competenţelor de utilizare a mijloacelor IT & C.

De acest sprijin beneficiază elevii și studenții din învățământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, care provin din familii cu un venit brut lunar de maximum 500 lei pe membru de familie, a comunicat ministerul.

Venitul brut lunar pe membru de familie s-a majorat de la 250 de lei la 500 de lei, anul trecut, urmare a evoluției indicelui prețului de consum comunicat de Institutul Național de Statistică.

Configurația minimă recomandată a calculatoarelor pentru achiziționarea cărora se acordă sprijinul financiar este următoarea:

  • pentru desktop: procesor cu frecvență nominală minimum 3.0 GHz, HDD minimum 500 GB sau SSD minim 240 GB, RAM tip DDR3 sau DDR4 minimum 8 GB, monitor LCD sau LED cu diagonală minimum 18.5“ și rezoluție minimum 1920 x 1080, tastatură, mouse optic, cameră WEB;
  • pentru laptop sau notebook, ultrabook sau dispozitive echivalente: procesor cu minimum 2 nuclee, RAM tip DDR3 sau DDR4 minimum 8 GB, HDD minimum 500 GB sau SSD minimum 240GB, diagonală minimum 14“, rezoluție minimum 1.366 x 768, cameră WEB.

Programul „Euro 200” în 2025. Calendar

  • până în 16 mai: depunerea cererilor/documentelor doveditoare
  • până în 6 iunie: efectuarea anchetelor sociale și evaluarea cererilor de către comisiile din unitățile și instituțiile de învățământ, împreună cu comisiile de anchetă socială
  • 20 iunie: afișarea listei beneficiarilor, la minister
  • 27 iunie: afișarea listei beneficiarilor, în unitățile de învățământ
  • 1-4 iulie: depunerea contestațiilor
  • 14 iulie: afișarea rezultatului contestațiilor în unitățile de învățământ
  • 25 iulie: afișarea listei finale a beneficiarilor

Programul Euro 200: Cum se pot cumpăra calculatoare

Potrivit programului guvernamental, elevii și studenții pot primi 200 de euro pentru achiziția de calculatoare sau laptopuri.

Publicitate

De acest ajutor financiar pot beneficia elevi sau studenți în învățământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani. Condiția este să aibă venit brut lunar pe membru de familie mai mic sau egal cu 500 de lei.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending